5 zile în Maroc

TIPĂREȘTE

Maroc in 5 zile

Plecare 4 AM din Iasi, pentru a lua zborul Bacau - Bergamo de la 07:05

Fie omul cat de doritor, fara o patanie nu se cheamă călător...

Da... Nu este călătorie fara peripeții. Cel putin asta constataram noi 3 in prima  dimineata.  

Impreuna cu 2 prietene, in drum spre atat de asteptatul aeroport Bacău, am fost entuziasmate pana la... uitare ca trebuie sa coboram. Lipsea putin si... ajungeam la Adjud. De neînteles a fost insa entuziasmul șoferului, care avea datoria să ne anunte unde sa coboram pentru aeroport... Dar... aleg sa cred ca... s-a bucurat pentru noi.

Marrakech!!!

Vreme de 2 luni am visat cămile, berberi, desert, cus-cus, hammam si chimen.  

Plecate din Bacău la 7 dimineata si dotate cu imbacaminte de vara, eram nerăbdătoare să schimbăm fulguiala transformată grăbit în ninsoare, in vreme însorită si caldul lui 30... Da. Despre grade vorbesc. La Marrakesh ne asteapta 30 de grade!

Zbor lung, priveliști uimitoare din avion, 3 ore de asteptare in Bregamo, 3 ore de ultim zbor si…. iata-ne in tara camilelor si a rochiilor lungi.

La aeroport am fost asteptate de catre un localnic, am schimbat bani in moneda locala la cursul 1 euro= 10,20 dirhami, fiind apoi conduse spre masina care avea “misiunea” de a ne introduce in Marrakech, mai exact Riad Maissoun, nr. 10. Hotelul nostru.  

Inca din masină, privind pe fereastră, am știut ca e o vacantă speciala cu oameni si locuri deosebite.

Ajunse la hotel, am fost întâmpinate cu căldura de Munir. Un marocan vesel, cu ochii zambitori si extrem de gentil si primitor. Dupa check-in, discutii lungi si nelipsita negociere in legatura cu excursiile pe care le doream, am urcat in camera.  

O camera spatioasa, cu un pat dublu, un pat de-o persoana, o masuta, un cuier, oglinda si baie.  Estetic vorbind, toate la locul lor, asezate cu bun gust, colorat  in frumosul stil traditional. Mirosul, era unul care s-a pastrat insa pe tot parcursul sejurului.  

Eram nerăbdătoare să cunoastem împrejurimile, asa ca ne-am grăbit să iesim. Hotelul era in centrul Medinei, asa ca ne era foarte usor sa ajungem intr-o clipă în cel mai fierbinte punct al orasului.

Jemaa el-Fnaa. O piata mare, plina de oameni. Turisti, dar mai ales ei, localnicii. Toti încercând să-ti vândă ceva, sa te impresioneze cu ceva, pentru care bineinteles... plăteai. Fie ca dansau, cântau serpilor, plimbau o maimuta, pictau cu hena pe mâini sau vindeau ceva ambulant, toti erau foarte determinati sa vanda sau sa se lase fotografiati pentru bani.  

"The best price" sau "Democratic price", “Come inside”, “Come and take a look” erau versurile favorite. Era suficient sa le arunci o privire si... erai a lor. Te urmăreau recitand "versurile"  amintite, insistand ca nu vei gasi mai ieftin, mai bun, mai frumos... etc.

In afara de acestia, in imensa piata exista categoria "mâncare". Fresh-uri la tot pasul, seminte de toate soiurile, alune, curmale si alte fructe exotice (am gustat faimosul fruct de cactus, care este dulce, si cu seminte ca la struguri), dulciurile traditionale, măsline, melci si alte multe de-ale gurii.

In Marrakech mâncarea este pe alese (spre bucuria mea chiar si pentru vegetarieni) si este gustoasă, asta daca se trece cu placere peste anumite condimente nelipsite în orice fel de mâncare.  

Prietenia care s-a legat intre chimen,   coriandru si gustul lor, ar fi de invidiat pentru orice aspirant la o legatura statornică. Sunt 2 condimente nelipsite de la "gura omului"... marocan, evident.  

Caci mie... mi-au făcut zile... condimentate.

Dupa faimosul fresh de portocale (4Dh/paharul de 200ml), ne-am oprit sa mâncăm la una din terasele din piata, invitate fiind de băietii care strigau în gura mare: "Merci, Madam, Thank you" si  te atrăgeau la mesele lor bătând din palme si fredonand in cor un refren dintr-o melodie internatională cunoscuta : "That's the way, aha-aha/ I like it, aha-aha... "

Ne-am asezat si am ales sa mâncăm cus-cus (30Dh), tajini cu legume (30Dh) si creveti (45Dh). Toate 3, am platit 100Dh pana la urma. Desi am primit furculite, am tinut sa mâncăm cu mana, asta ca sa simtim traditia pana la capat.  

Cel care ne-a servit, s-a prezentat Jamie Oliver si  omul care gatea frigaruile era Jim Hendrix. :) Ne-a botezat rapid si pe noi, astfel incat am devenit Malika, Fatima si Aisha.  

A fost amuzant, am fost tratate cu ospitalitatea renumita, iar la sfârsit ne-au intrebat daca vrem poze, iar noi am profitat, imortalizand expozitia cu mâncare si chipurile lor zâmbitoare dupa care ne-am salutat călduros.

Nu ma saturam sa privesc oamenii. Am ramas impresionată de felul in care mamele isi purtau copiii. Ori in spate, legati intr-o patura, ori in brate, stand pe jos si cersind. Multi cersetori... La tot pasul, mame cu copii mici, bătrâni, orbi sau oameni cu diferite defecte, sunt la mila trecătorilor. Am observat cu drag faptul ca localnicii nu treceau indiferenti, ceea ce insemna ca... cerșetorii... de asta sunt cersetori.

Apoi, am observat un alt lucru specific culturii nord-africane: sa stai pe jos este ceva normal. Toti stau de vorba, la coltul străzilor, pe jos, in fata caselor, sub copaci band ceai, citind ziarul sau discutând aprins în limba lor.  

Mult "h", destul "j", astfel incat... misterul in legatura cu subiectele dezbatute, era însoțitor de bord pentru noi.

De asemnea, portul lor, rochiile lungi, fetele acoperite la multe din femei si mâinile pictate cu hena, pantofii cu varf ascutit si tălpile goale, acea haină lunga cu gluga atat la femei cat si la bărbati, capul acoperit cu caciulita specifică, sunt imagini care mi-au ramas imprimate în minte.  

Dupa un tur de piata, ceva cumparaturi, (pantofi cu 50Dh) am negociat, ne-am mirat, am admirat, iar apoi... "a goche, a droit... "... nu mai găseam hotelul.  

Ghidate "bine", ne-am învârtit intr-un perfect cerc... larg... pana cand intr-un final... am reusit. Riad Maissoun, nr. 10.

Ne-a deschis usa, primitorul baiat de la receptie (pe care l-am botezat Michael Jackson pentru ca semăna incredibil cu Michael cand era mic!) si cu zâmbetul amabil care ne-a facut realmente sederea plăcută in toate zilele, ne-a invitat la odihna.

Extenuate fiind, am adormit rapid, in discutii despre diferentele culturale care deja ne marcasera.  

Si era abia... prima zi.

Desert Zagora, plecare 7 AM, 50 euro/persoana, cazare o noapte, cina si mic dejun incluse.

"Fetelor, e 6, sa ne trezim! " 

Vocea plina de entuiasm a uneia dintre fete ne-a trezit, si ne-a trimis la casetuta interupatorului.

Urma să plecăm în excursie in desert. Atâta entuziasm a avut draga de ea in legătura cu excursia, ca... ne-a trezit dupa ora României. Era deci... 4 dimineata.

Am adormit la loc pentru alte 2 ore, apoi dupa un dus si muuult amuzament pe seama intamplarii din zori, ne-am luat bagajele (urma să dormim în desert o noapte si trebuia sa eliberăm camera) si am urcat pe terasa, unde ne astepta micul dejun: cafea cu lapte, fresh, clatita, turtită, pâine, unt, gem.

Am avut bucuria sa găsim 3 fete, abia sosite în hotel, care erau din... Iasi. Ca si noi, gustau aceasta aventură cu iz "african", diferenta fiind că ele soseau din Casablanca. Erau deja de 10 zile in Maroc.

Alexandra, Manuela si Andreea urmau să ne insoteasca in excursia din desertul Zagora.

Am plecat entuziasmate catre microbuz, urmand sa facem asteptata călătorie.

Imaginile pe care le-am vazut, au scris in mine stări ce nu le voi uita. Ochii mei au privit departe cu o sete de Cer. Am constientizat nevoia pe care o strang in mine, in zilele de trai civilizat...

Printre clădiri si interioare, la Iasi Cerul pare departe. Il vad putin, iar aici... era din plin. L-am luat cu mine, in adânci respiratii, vrând parcă sa cuprind totul înăuntrul meu,   făcând astfel provizii... Nu mai povestesc cata nevoie simteam…

Oamenii, simplitatea lor, portul si... zâmbetul cald contrastant cu nivelul de trai, imi amintesc ce este fericirea vietii.   Inima mea e cu ei.  

Renunt sa mai pozez, si decid să mă bucur de privelisti privind Cerul patat de soaptele celor din jur la adresa mizeriei.

Un copil, invelit intr-un cearsaf albastru, purtat ca o pelerină,   zburdă langa o capra. Poarta slapi traditionali si râde fericit. Strivesc o lacrima intre gene si privesc lung  casa in care locuieste si care  văzută de-afara imi spune ca războiul abia s-a sfârsit si ca oamenii au parasit locul bombardat cu... pietre. Dar nu. Asa sunt locuințele lor. Constructii din pământ rosu, cu pietre iesite din argila modelată, acoperisul plat si  locuintele joase si cu usi colorate sunt atat de diferite de casele noastre!  

Traiul lor, dincolo de ce se vedea din afară mi-a întărit  convingerea ca este vorba de discretie. De la port pana la locuintele cu lut peste tot, discretia este cea care ii învăluie. Simti ca sunt egali, văzându-i pe toti la fel. Probabil, ei fac diferenta mai bine intre ei, insa... doar ei stiu criteriile. Pentru straini, păreau... egali.  

Femei spaland paturi la rau in portul traditional, doar cu ochii la vedere, cu copiii bucuroși să ajute, văile aride pline de pietre si vârfurile inzapezite ale muntilor Atlas din departare, dezgoleau frumusetea rară a naturalului.

Imi amintesc ca am exclamat ata de des : "Ah! Doamne! Multumesc  pentru aceasta ocazie! "

Din masina ni s-a povestit despre studiourile de filmare aflate in Quarzazate, (oras prin care am trecut) unde s-au filmat celebrele filme "Games of trones", "Prince of Persia", "The Gladiator" si altele.  

De la strada, se putea observa usor celebra arenă din "Gladiatorul".   

Nu am fost tare curiosi in legatura cu subiectul, fapt pentru care nu am oprit pentru vizita sau explicatii suplimentare.

Una din experientele de pe traseu, a fost sa vizitam un satuc de localnici, berberi in majoritate, care locuiau pe un deal, in case traditionale protejate de patrimoniul Unesco, unde trăiau 8 familii, singurul lor venit fiind din turism. Am platit cate 25 Dh (2,5 euro)  de persoana, insa si aici, trăirile au fost intense.  

A trebuit sa traversăm un râu, pe niste pietre, unde cativa copii iti întindeau mâna sa te ajute, doritori sa primească un dirham in schimb.  

M-am descaltat, sa simt pământul.

In drumul nostru, in satucul protejat, am intalnit o femeie care făcea unt invartind de o maneta, o alta care mi-a facut semne arătându-mi buzele (cerea un ruj), cativa care vindeau diverse obiecte traditionale: covoare, bijuterii, esarfe, vase colorate sau picturi cu culori obtinute natural din sofran, ceai de menta sau piatra indigo (de un albastru cuceritor).  

Nu m-am putut abtine si... cucerită de modul în care picta (am avut parte de o demonstratie live), pentru 40 de Dh, am cumpărat unul. Contura munti, cămile si clădiri cu sofran si ceai de menta, apoi sub efectul căldurii provenite de la flacăra unei butelii, culorile se accentuau si deveneau galben (sofranul), albastru cerneală (piatra indigo care se gaseste doar in desert) sau maro (mentă).

Locuintele erau saracacioase, întunecate, mici, aproape una într-alta si pe străduțe extrem de  înguste.  

Ochi curiosi priveau catre grupul de turisti si mai curiosi, care nu mai conteneau cu "japonizarea" (eu inclusiv).

Ghidul ne-a spus ca sunt obisnuiti cu turiștii si ca vom gasi aproape in toate casele lor o poza cu... Russel Crowe! :))))

Spunea ca au fost incantati de faptul ca acesta, in timpul filmărilor la "Gladiatorul", din tot personalul de 300 de oameni, a fost printre putinii care au intrat in casele lor, le-a acordat multă atentie si a stat de vorba cu ei.  

A fost unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut.

Dupa mai multe opriri, cafea, fresh, suveniruri si  peisaj din ce in ce mai arid, am ajuns la punctul in care trebuia sa ne continuăm călătoria cu... camila.  

Unul dintre ghizi ne-a ajutat sa ne punem esarfele in cap in stil traditional berber, am urcat fiecare pe câte o cămilă, si in lant... am pornit spre corturile din desert.

Vreme de o ora, camila care scotea diverse sunete din cand in cand, mi-a amintit cate oase am în zona sezutului si mi-a "sectionat" parte buna din entuziasmul apusului în desert.  

Experienta a fost insa unică si ma asigur ca va rămâne... asa.  

In timp ce s-a strigat: "Six person here! ", la corturi, am fost intampinate cu ceaiul traditional, turnat de sus sa faca spume, in paharele cu fundul argintat.  

Impreuna cu celelalte fete, am ales primul cort ce desena inceputul unui semicerc de corturi. Înăuntru, 8 saltele, fiecare cu cate o pernita si cate 2 pături, semn ca va fi frig. Ne-am ales locul de dormit, am iesit la ceai, apoi am fost invitati la cina, intr-unul din corturi, care era special amenajat ca si zona de luat masa. Mese rotunde, cu fete de masa, cu tacamurile pregatite. Am fost servite cu o "harira" (supa traditională) si cu nelipsitul "tajini". Ambele îmbogățite (si cand spun îmbogățite, apoi bogate, bogate... !) cu... coriandru. Nu. Nu-mi place coriandrul.  

Insa l-am lasat sa castige bătălia contra foamei care ma chinuia. Deoarece tajini era cu pui, m-am multumit doar cu coriandrul din supa…

Dupa cina, ne-am strâns cu totii in jurul unui foc, asezati pe un covor imens si bucurându-ne de muzica live berbera.

Tobe cu ritm compus si voce cu inflexiuni si versuri specifice ne-au făcut să batem din palme si chiar sa ne prindem în hora impreuna. Bucuria era grăitoare in germană, spaniolă, engleză, franceză si română iar chiotele erau limbajul comun.

Noaptea a adus cu ea temperaturi scăzute, fortandu-ne sa rămânem cu esarfele in cap si cu îmbrăcămintea în stil ceapă: straturi-straturi...

7 dimineata. Mic dejun, frig, camilă refuzată (v-am spus ca a fost o experientă unica!), răsărit frumos pana la durere si drum presărat cu poze, profitând de oportunitatea de a merge pe jos.  

Eu, berberii si camilele.  

Una peste alta, drumul de circa 50 de minute pe jos, mi-a prins bine. M-am dezmortit, m-am bucurat de privelistea incantatoare si mi-am reglat tonusul.  

Ajunsi la sosea, ne-am urcat in microbuzul care ne astepta, si ne pregăteam moral de alte 4-5 ore de pozitii "chircite", spate încovoiat si dormit cu gura deschisă în drumul spre Marrakech.

2 zile pline s-au încheiat cu o plimbare prin piata Jemaa el-Fnaa si cina la terasa băietilor bucurosi ca ne-am intors la ei, unde am mâncat un mix-fish (60Dh), salata marocana (5Dh) si cartofiori prajiti (5Dh) pe aceleasi acorduri : "That's the way, aha-aha/ I like it, aha-aha... "

Cascada Ouzoud, plecare la 8,30 AM din Marrakesh, 20 euro/persoana.

De data aceasta peisajul a fost total altul. Am avut pentru o clipa impresia ca am schimbat tara!  

Un verde crud presărat pe un relief blând cu dealuri, vai si munti, maci rosii, pământ mai fertil dar la fel de rosu, oi multe si case mai instarite.

Dupa 3 ore  de mers, am fost "predate" unui pretins ghid, el nefiind mai mult decat un localnic care cunostea zona.  

A fost convins că ecusonul ce-l avea la gât, il recomanda pentru suma de 30Dh de persoană, chiar daca in practică... nu i-a meritat, mai ales ca nimeni nu ne-a informat ca vom plati in plus ceva...

A doua oara daca m-as duce, as alege sa merg singura pe traseu pentru ca erau indicatoare, iar avantajul era ca alegeai terasa la care sa te opresti ca sa-ti tragi sufletul si nu erai conditionatunde sa consumi un fresh, sau care sa fie restaurantul pentru pranzul care se nimerea in interval.

Plecând din vârful localității, traseul cobora usor, marcat de un drum cu plantatii de maslini si chiar tufe cu sparanghel, care ducea în vale, unde se vărsa cascada.  

Am avut multe ocazii de contemplat minunățiile locului, nefăcând economie la bateria telefonului si incercând să iau cu mine in amintiri vesnice tot acel Frumos care mi se îngăduia.

Am oprit acolo unde "ghidul" ne "ghida" (am gasit un al doilea motiv in afara de cei 3 euro  pentru care se numea ghid: consumul in locatii precise de fresh, cafea, apa sau altele), iar dupa aproximativ 3 ore, am ajuns intr-un loc unde trebuia sa luam barca pentru a traversa lacul care se forma in caderea zgomotoasă a cascadei.  

Pentru 20Dh, erai invitat pe o barca gătită frumos, cu scaune fixe care aveau huse colorate ce te făceau să visezi, si la cârma careia era un localnic înarmat cu doua vasle si curaj.  

Alternativa era înot... gratis.

Am ales ochii rotunzi care sclipeau la gândul recompensei bănești, mai ales ca ne plimba putin, si nu doar traversa micul lac.  

Plimbarea a fost deosebită, prin faptul ca barca s-a apropiat extrem de mult de punctul in care se varsă apa furioasă si spumegandă, iar in caderea ei risipea stropi gingasi ca de ploaie blândă de vară. Datorita acestor stropi si cu participarea maestrului Luminii, Soarele, se forma un curcubeu ce aveai senzatia ca dăinuie.  

Cat am stat acolo il puteai vedea, ori ca un cerc ce parcă incorona lacul ori ca un  penson vertical, usor curbat, inmuiat parca in culorile pastelate...  

Oricâte picturi ar bucura ochiul... natura este cea care inspira orice artist. Acolo se invata lectia delicata a culorii si îmbinarea perfectă a formelor.  

Tabloul din valea Cascadei Ouzoud mi-a ramas si el lipit de inima.

Trec peste episodul cu prânzul, pe care l-am luat acolo unde din nou... am fost "ghidati", si asta pentru ca localul nu era unul asa cum cerea locul sa fie.  

(Ma refer aici la igiena si nu la preturi sau la mâncare.)

Am reusit sa mâncăm totuși, în ciuda tuturor inconvenientelor.  

Sa nu dezvoltăm ceva care chiar a insemnat un foarte mic episod din intregul film de aventura frumoasa...

Am urcat apoi spre orăsel, iar in drumul nostru cateva maimutele cu pui au făcut deliciul tuturor. Se vede ca erau obisnuite cu turistii, caci le puteai hrăni si veneau prietenoase la tine.  

Le-am filmat, pozat si ne-am bucurat de asemănarea in entuziasm…si atat. :))

Distanta din Ouzoud pana in Marrakech, cu microbuzul, 3 ore... bune, mi-a împutinat răbdarea de a mai călători cu microbuzul pentru muuuulta vreme. Ma durea spatele. Abia asteptam sa dorm.

Inca o zi trecuta din experienta cu Africa de Nord.

Indecise, hotăram sa ne abatem de la planul initial, care ne-ar fi trimis intr-o excursie (da, alta), de data asta la ocean. Esaouira era pe agenda noastra de călătorii, insa... eram mult prea obosite.  

Am decis să rămânem în Marrakesh si sa vizitam ce se mai  putea aici.  

Ne-am hotărât de asemenea să nu ne refuzăm o experientă la hammam… (mai tarziu povestim detalii).

Ziua a debutat asadar cu un mic dejun târziu, dupa care am plecat pe jos spre Bahia Palace. Contra sumei de 50 Dh de persoana, am vizitat un frumos palat despre care nu stiu foarte multe. Mi-a ramas insa stilul arhitectonic caracteristic, lucratura fina in detaliu mai ales a tavanelor, lumina naturală patrunzand de sus, si ceea ce am retinut a fost faptul ca de-a lungul tuturor incaperilor inalte, la mijlocul acestora era gravat un mesaj in limba arabă, care se repeta în tot palatul: " Sănătatea e mai bună decât orice. " Am fost toate de acord cu asta, dupa care

am plecat spre Grădinile Majjorelle, următorul nostru obiectiv.

"Capsuni! ". Pentru 18Dh/kg ne-am bucurat de aroma rosioarelor fructe, care erau mai mari decat cele obisnuite, mai tari, insa la fel de aromate ai dulci.  

In timp ce primeam restul de la vânzătorul ambulant, întrebăm politicos o doamnă, care este drumul spre grădinile faimoase. Doamna, încercă în prima fază sa ne explice, insa nu stiu exact daca fetisoarele noastre sau dorinta ei de a ajuta au făcut-o sa exclame amabil: "Haideti cu mine! Merg intr-acolo, asa ca va apropii eu. " 

Zis si facut. Ne luăm capsunelele, si urcam in masina doamnei.

Pe bancheta din spatele Dusterului, bagajele (sacose cu beteală) mi-au smuls un zambet. "Cristina, esti bine. Nu este vacanta de Crăciun. Nu la 31 de grade (!). E doar stilul Marocan: lucruri peste tot. "

Am zâmbit si ne-am bucurat de ocazie.

De altfel, doamna foarte drăguță, ne-a cerut permisiunea sa fumeze si ne-a povestit că are 3 copii, dintre care 2 fete care locuiesc in America. Am inteles atunci bunăvointa dumneaei si am apreciat-o deschis. Vorbea engleza destul de bine, insa cred ca nu de acolo a inteles cat de recunoscătoare i-am fost, ci din semicercul larg cu capetele in sus de la baza guritelor noastre… si chiar îmbrătisarea de la despărțire. Pana la urma a decis să ne ducă direct la Grădini, pentru a fi sigură că ne descurcam. Ne-am schimbat numerele de telefon, ne-a lăsat o carte de vizita cu adresa de mail si ne-a sfătuit sa luam un taxi la întoarcere, si ne-a atentionat sa plătim maxim 2 euro!

Grădinile Majorelle. Am platit intrarea 50 Dh/persoana si pentru 1 ora aproximativ, ne-am bucurat de o natură întretinută, de ghivece mari colorate “uni” cu vesele culori, si curățenia unor superbe alei cu bănci pentru picioruse obosite.

Iesite de acolo, am renuntat la taxi care ne cerea 3 euro de persoana si nu 2 euro cursa…, si am luat autobuzul nr 1, plătind 4Dh de persoana.  Cred ca schimbul a fost mai mult decat convenabil, nu?

Coborate in piata mare unde ne simteam deja ca acasă, am facut ultimile cumparaturi cu suveniruri.

In Maroc am simtit cele mai contrastante si amestecate mirosuri. De la mâncarea condimentata puternic pana la parfumurile de iasomie, amber, musc, eucalipt sau scorțișoară.  

Am fost impresionate (din nou) de descoperirea multor remedii naturale pentru răceala, respiratie proaspăta, curățare, parfumare... etc.  

Daca in mod obisnuit pentru noi, contra transpiratiei folosim un roll-on sau un spray, am fost uimită sa aflu despre proprietățile unei pietre albe, care udata fiind si folosită exact ca un stick, te ferea de umedul nedorit din zona îmbinării mâinilor cu corpul...  

Prafuri de desfundat sinusurile, eucalipt de inhalat pentru nasuri curgătoare, argilă pentru masca de fată, ruj natural obtinut prin umezirea unui anumit timp de piatră (cu degetul, dupa care aplicai pe buze) care la prima vedere semăna cu ceramica,   un fel de scoarta de palmier cu care iti curatai dintii... Ce sa mai... Am ramas inca odata uimite de naturalul la îndemână, care nu este suficient exploatat, căutându-se alternativele mediatizate care  nu fac decat sa încurajeze dependenta de diverse substante. (vezi cortizonul din spray-urile nazale).

Am cumparat ulei de argan, (95Dh/100ml), parfumele a cate 40Dh/10g si un fel de… nisip "black sea" (nu sunt sigura de nume) care, frământat fiind intr-o batistă sau prosop, carpa etc), emana un miros puternic mentolat,  desfundandu-ti sinusurile. Ne-a mai oferit gratis si cate o piatra speciala pentru gomaj, învelită intr-un material crosetat.  

Am iesit mirosind a de toate…Mortii ar fi fost invidiosi pe imbalsamarea de care am avut parte cu atatea probe de parfum, uleiuri si prafuri...

Foamea ne-a condus pe una din stradutele aglomerate si inguste, sperand sa gasim ceva de-ale gurii. Cina? :-)

La o tejghea micuța, pe strada îngustă ticsita cu tarabe de dupa care se iveau fetele rotunde care recitau versurile de-acum recunoscute ("the best price", "democratic price", "come inside and have a look",   "just see it's gratis"...) cativa localnici întind cu mana intr-un castron, bucăti de turtă. Decidem repede ca vrem sa mâncăm ca ei. Ni se aduc doua scaune si luam loc la masa cu fata de masa din  musama. In scurt timp, un sandwich cu cartof fiert si ou fiert si el, s-a prezentat pe masa. A aparut apoi un tajini cu legume si turtita rotundă. A fost atât de bun, ca am mai cerut o portie. Am platit 20Dh de portie si am fost de acord  toate ca a fost cel mai bun tajini mâncat pana acum.  

I-am multumit (foarte mult din cap), ne-am luat pungile cu cumparaturi si am plecat fericite si satule.

Ne-am continuat "explorarea" prin micul lor bazar de pe strazile sugrumate de marfuri. Din loc in loc vedeai cate un atelier de confectii sau de tesaturi, reparatii biciclete sau scutere, toate cu usile deschise, astfel incat puteai vedea cum se lucreaza. Din nou am ramas impresionate de indemanarea localnicilor, in a lucra manual diverse obiecte.  

Cand Vladut scrie mai putin ordonat, obisnuiesc sa-i spun: "Parca ai scris cu picioarele! " Scrie cu stanga, dar…indiferent de mana imi dau cu greu seama care membru…a folosit. Nu acelasi lucru as putea sa spun despre ceea ce imi acaparase atentia in urmatoarele momente ale "expeditiei" noastre.

Domnul in fata caruia ne oprisem, desfasura un spectacol uimitor pentru noi, care ramasesem cu gura deschisa (realmente) privind cum  modela bucati de lemn, oase de camila sau alte materiale asemanatoare, folosindu-si nu doar mainile ci si... picioarele! Ajutat fiind de o sfoara, o lama (pe care o tinea cu piciorul...) facea de-a dreptul opere de arta. Piese de sah mici, lingurite speciale pentru mierie si alte minunatii, au inmultit in noi curajul sa-i cerem sa se lase filmat. Spre bucuria noastra (spun astra pentru ca majoritatea nu se lasa filmati, ba chiar te fugaresc sau in cel mai bun caz iti cer bani) a acceptat, si mai mult decat atat ne-a facut fiecareia cate un pandativ, asemanator cu un pion de sah. I-a pus un siret si ni l-a agatat de gat cu specificul zambet cald si flatat de uimirea ce se bulucea pe fetele noastre.  I-am spus ca acel pandativ dragut va ajunge la baietelul meu (care nu scrie cu mana asa cum munceste el cu piciorul... m-am amuzat eu in gand…)

Gata cu cumparaturile (pentru ca …. gata cu banii, nu de alta, ca de altfel eram in stare sa ne luam o remorca de lucruri...), gata si cu vizitele, pe lista noastra mai statea timid dar nu mai putin asteptat: “HAMMAM”. Dupa un fresh, ne-am grăbit să lăsăm totul in camera de hotel si înarmate cu curaj si doar banii necesari, ne-am oprit direct la Hammam. Era chiar langa noi, asa ca a fost simplu.

Hammamul este baia lor traditională, unde in schimbul unei sume, beneficiezi de o baie lunga :), o spalatura cu un săpun special, cu o textură moale, dintr-o combinație de plante printre care măsline, un gomaj, un masaj (subtirel) si abur din plin. Toate in compania localnicelor cu zonele atat de ascunse la vedere ziua, acum expuse darnic.  Daca   platesti in ceva in plus, acel plus iti  confera rangul de “muiata, masata, spalata”. Cu alte cuvinte, nu te speli singur, ci…te spala cineva.

2 doamne (o bunicuta experimentata cu turistii, mai putin limba... si o alta cu un zambet larg care dezgolea o dantura frumoasa) ne primesc cu gestul "tips" si negociem pretul, (70Dh/ de persoana, plus 5 Dh pentru săpun si sampon).

Un semn scurt din ochi ne spune: "dezbracarea! " iar noi, cuminti si ascultatoare, ingramadite una intr-alta, facem ce-a facut Nica la scaldat, sperand ca povestea noastra sa aiba un alt final... Asta si pentru ca hainele le-am lasat intr-un dulapior, fara cheie si intr-o alta incapere. Ne-a chemat prin semne sa o urmam. 

O urmaream: kilogramele bune in plus ii dadeau siguranta cand pasea, parul statea strans in coc, ascultator sub un ciorap (cred),  ochii vii se miscau curiosi, si parea ca datorita acelei energii ce o raspandeau, nu era nevoie sa rosteasca cuvinte pentru a vorbi cu noi, fata rotunda cu buze groase si bratele puternice,  pielea inchisa la culoare, toate alcatuind o femeie de o statura medie, in jur de 45 de ani. Am urmat-o toate trei, amuzandu-ne copios cand cu sunete cand fara, ajungand intr-o incapere obscura, cu abur mult. Era cald. Intr-un colt, pe  jos, asezate pe o bucata de musama de maxim un metru, deslusesc in tot acel abur siluete de femei care se spalau. Isi turnau apa cu galeata, se sapuneau, se samponau si se clateau. Totul se desfasura pe jos, in semintuneric si mult abur.

Pe rand, ne-a sapunit cu un sapun maro, cu o textura ca de vaselina, care era dintr-o pasta de masline si plante. Nu avea neaparat un miros, insa odata uns pe piele, devenea extrem de fin si alunecos. Nu stiu daca ati facut vreodata gomaj, insa cafeaua si malaiul... nu vor concura vreodata cu frecusul (la propriu) de care am avut parte prin intermediul mainilor doamnei marocane. Dupa ce s-a asigurat ca am lasat 3 randuri de piele moarta acolo, ne-a trimis in alta incapere cu mai mult abur, unde (am banuit noi) sa facem un fel de sauna umeda. Tot pe rand, am fost invitate la masaj. O alta femeie, cea mai in varsta (cu care tratasem initial pretul), asezata pe jos, m-a chemat sa ne asezam in fund in fata ei. Mi-a desfacut parul, m-a samponat, mi-a masat capul prinzandu-mi-l intre maini si strangandu-l de la baza spre varf treptat. Mi-a masat apoi gatul, spatele, umerii, mi-a turnat apa in cap si nu numai, s-a asigurat ca apa a ajuns peste tot : buric, urechi... si restul (nu glumesc!) si noi, digerand stangaci si aproape o ora de "baie marocana", ne-am asigurat timide ca asta chiar era o experienta unica... !  

Am plecat de acolo razand zgomotos, relaxate, cu pielea mai fina si cu parul ud.   (N-am avut prosoape J))))))

Aventura noastra s-a terminat in acea seara. Urmatoarea zi (a6-a) aveam deja zborul spre Bologna, unde schimbam cu avionul catre Iasi.  

Am fost intrebata la venire necontenit, ce mi-a placut cel mai mult, ce-am vazut cel mai frumos... etc. Nu as sti sa numesc  "cel mai frumos", dar as sti sa spun ce mi-a ramas. Un 8 martie altfel, si…Oamenii. Oamenii aceeia calzi, cu fete rotunde si cu zambet placut. Oamenii care in ciuda nivelului de trai si a conditiilor de viata, gradul de satisfactie al vietuirii era "cu plus" peste minusul atat de perceptibil in privire si comportament al gradului nostru... Proportional cu vremea as zice.

Povestea celor 5 zile in Maroc s-a sfarsit in imaginea unor case care se faceau din ce in ce mai mici, in timp ce, deasupra norilor pe locul de la fereastra pe aripa avionului, nostalgia crestea si se amesteca cu dor de familie si cu dorinta sa ma reintorc pentru a trai bucuria cu cei dragi ai mei.  Zile la rand de convulsii spirituale mi-au hranit foamea de “altceva”.

Oamenii. Ei mi-au ramas. Ei duc, te duc si aduc stari. Ei transmit, ei mentin, ei transforma locurile si traditiile, si migrand, se infrupta unii de la altii de cald sau rece, de dulce sau sarat, coriandru sau leustean, port lung sau scurt, cu fes sau fara batic, cu obraji rosii sau pistrui, cu ochii rotunzi, lunguieti, mari sau mici...

Oamenii. Cea mai frumoasa Opera asezata cu gratia diversitatii  intre toata Creatia.

Ei fac locurile SA FIE.  

P. S. Imediat ce reusesc sa sortez, revin cu fotografiile. ;)

---

VIZUALIZĂRI: 7332 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI