Greenwich maritime

TIPĂREȘTE

A treia parte a impresiilor despre ceea ce am văzut la Londra, începute aici.

Un alt 'landmark' ce nu l-aş fi ratat pentru nimic în lume este şi sătucul (fost, acum câteva secole) Greenwich. Locul de unde începe timpul şi geografia. Cine n-a auzit oare de meridianul 0 sau de GMT?!

Perimetrul unde se află locurile istorice, cu adevărat importante, au fost incluse în patrimoniul UNESCO World Heritage Sites.

Pentru informaţii turistice, istorice etc. cât mai exacte, accesaţi următoarele saituri:

en.wikipedia.org/wiki/Greenwich

wikitravel.org/en/London/Greenwich

visitgreenwich.org.uk

Am fost acolo în ultima zi a sejurului nostru pe malurile Tamisei. Şi, ca să folosesc încă un mijloc de transport din cele existente la Londra, am ales să iau DLR-ul, un fel de metrou uşor la suprafaţă (chiar suspendat, pe mare parte a traseului), care are o staţie chiar lângă relicva clipper-ului Cutty Sark [Cutty Sark for Maritime Greenwich]). Era vorba să fie o zi cu vreme bună... HA! vise, taică! vreme bună în insulă înseamnă să nu te spele ploaia şi vijelia de pe stradă. Ei, din punctul ăsta de vedere, a fost bine; a plouat doar un pic (nici nu m-a udat prea tare, gluga de la impermeabil fiind suficientă ca să mă apere) şi nici vântul nu şi-a făcut prea rău de cap. Când am pornit de la hotel, era soare; când am ieşit din staţia anterior amintită, a trebuit cum spuneam să desfac gluga din guler. Cu o hartă aproximativă in memorie, cu alta tipărită (dar cu scara cam mică) în buzunar, cu GPS-ul în alt buzunar să pot înregistra trecerea peste meridianul 0, cu aparatul foto în al treilea buzunar am început periplul prin acest loc plin de o mare încărcătura istorică şi ştiinţifică. Prima oprire - o hartă a saitului inclus în World Heritage al UNESCO, unde erau clar marcate şi locurile demne de vizitat. Speram să scap repede de acolo şi să apuc să trag o fugă pe seară pe străzile comerciale din centrul Londrei, poate găsesc ceva pentru iubi, că dorinţa mea de a vedea cât mai multe locuri interesante (dar şi programul deosebit de încărcat de la firma unde am fost) m-au ţinut mereu departe de aceste locuri de pierzanie. Aşi! Alte vise! Poveştile ce urmează m-au ţinut în picioare până pe la 17:30, când, după o scurtă gustare "la varice" pe o piatră în faţa zgârie-norilor Canary Wharf, am constatat că practic nu mă mai ţin picioarele să ajung şi la cumpărături. Am sperat că prăvăliile din aeroport să compenseze această 'scăpare'. (dar vai! cât am greşit şi în această presupunere!)...

Aşadar, dacă vreţi să vedeţi în linişte şi tihnă aceste locuri deosebit de frumoase, aveţi grijă să prevedeţi timp destul - o zi întreagă ar fi suficient.

Vizita mea a început la "Discover Greenwich", un fel de muzeu local şi centru de informare turistică, unde puteţi descoperi istoria locurilor, tradiţiile şi meseriile locale, se pot studia machete ale castelelor ce au dăinuit aici în veacurile trecute sau se pot pipăi piese de armură realizate exact ca în urmă cu vreo 400 de ani în fierăriile şi atelierele armurierilor locali. Cost: gratis.

Am pătruns apoi pe teritoriul Old Royal Naval College (click aici), unde privirea este încântată de jocul de volume, forme şi spaţii dintre ele ale clădirilor bătrânului stabiliment (fost spital pentru marinari, la înfiinţarea lor).

Aici se pot vizita capela Sf. Petru şi Paul (turnul din stânga, dacă privim ansamblul dinspre Tamisa) şi galeria pictată (în dreapta, chiar simetric faţă de capelă). Pe aleea ce porneşte dinspre fluviu şi merge spre casa reginei (Queen's House) din cadrul complexului muzeului marinei, la câteva zeci de metri de mal, o piatră din pavaj stă mărturie că, pe acel loc se afla castelul regelui Henry al VII-lea, locul unde s-au născut atât fiul său Henry al VIII-lea şi apoi şi fiicele sale, dintre care 2 (Mary I şi Elisabeth I) urmau să ajungă la rândul lor regine... Şi cu poveşti la fel de tulburi ca ale părintelui lor.

Din clădirea din dreapta se aud sunete de instrumente muzicale; acum acolo este sediul unui conservator. Urc spre dealul observatorului şi ajung mai întâi lângă frumoasa capelă a Sfinţilor Petru şi Pavel, de unde se aude murmur de voci, repetând o melodie corală pe vreo 3 sau 4 voci. Am privit şi am văzut că repetau chiar în holul de intrare; am profitat de o scurtă pauză în care dirijorul/profesorul le dădea nişte indicaţii şi am urcat treptele ce duceau spre capela propriu zisă. un domn care părea custodele acelui loc mi-a permis să fotografiez, dar m-a şi sfătuit să iau dintr-un suport aflat la intrare o fişă informativă (click aici), pe care erau trecute şi datele istorice ale locaşului, cât şi cele despre picturile şi sculpturile din interior.

Pe peretele estic (în altar), este o frescă foarte mare, înfăţişând povestea naufragiului pe insula Malta a Sf. Petru, mai precis clipa uciderii şarpelui ce-l muşcase pe când aduna lemne de foc. Pictura este opera unui pictor american (despre care recunosc - habar n-aveam până atunci), Benjamin West.

Între timp, tinerii corişti au intrat şi şi-au ocupat locurile din faţa altarului şi au continuat repetiţia. Nu doar cântecul, ci şi farmecul înfiripării sale din frânturi şi reluări şi indicaţii dirijorale m-au făcut să merg mai aproape de ei şi să iau loc pe o bancă pentru a-i asculta, pierzând pentru o vreme noţiunea curgerii timpului. Am făcut câteva "filmări" cu aparatul foto, spre a putea peste timp să-mi amintesc acele momente. Când au trecut la următoarea melodie din program, m-am trezit şi eu şi am reuşit să mă smulg (cu mare greutate!) de acolo şi am traversat aleea, intrând apoi în Painted Hall (Sala pictată). Fostă sală de mese pentru spitalul maritim, nu a putut fi folosită până la terminarea decorării sale cu picturi, apoi... tocmai de aceea - devenise mai mult o atracţie turistică! şi aşa a rămas până în ziua de azi. Şi aici sunt disponibile fişe informative (click aici), la intrare, dar şi nişte mese care au drept tăblie o oglindă, pentru a putea admira minunatele tablouri pictate pe tavane, fără a vă scrânti gâturile făcând-o.

A fost locul unde a fost depus corpul amiralului Nelson, ucis după înfrângerea flotei franceze în bătălia de la Trafalgar, pentru a i se aduce omagiile finale, înaintea funeraliilor naţionale de la catedrala St Paul. Azi, locul este marcat cu o placă comemorativă.

Mai sunt şi alte plăci acolo, unele vechi, altele mai noi...

Am ieşit şi de aici cu greu, sperând că imaginile surprinse de aparatul foto vor fi destul de reuşite ca să îmi amintească de acest loc aşa cum l-am admirat în acea zi.

Am ieşit din incinta Old College şi am traversat o stradă pentru a pătrunde în ograda cu un gazon superb a Muzeului Naţional Maritim. Pe latura sa de est, este o "colecţie" de ancore, de la unele antice, până la una de submarin nuclear. Plus un cap de foraj folosit la săparea de puţuri submarine... La jumătatea complexului, între clădirea propriu-zisă a muzeului (aflată în dreapta) şi cea administrativă (de pe latura stângă) se află o clădire mai mică, dar foarte cochetă: casa reginei (click aici).

Se intră prin ceea ce poate fi numit demisol, fiind construită pe o pantă uşoară. Vizitarea este gratuită, dar garderoba implică o taxă (benevolă!) de 1Ł. Poze nu e voie să se facă în interior. Aici se află o impresionantă colecţie de tablouri (cu subiect preponderent maritim, dar nu numai). Din fericire, este relativ mică, o puteţi parcurge (fără mare grabă) cam într-o oră.

E de admirat alături de picturile maeştrilor celebri însăşi arhitectura acestei case. De asemeni, de la balcoanele primului nivel, priveliştea este de-a dreptul răpitoare, atât spre fluviu, cât şi spre dealul Observatorului.

Am pornit apoi la pas şi spre sălile muzeului - galeriile maritime (click aici). Eu, ca eu, dar iar mă gândeam la prietenii mei marinari, câtă plăcere le-ar face să vadă acele exponate - zeci, sute de instrumente de navigaţie. Arme, uniforme, diorama unei expediţii spre pol, cu final tragic... O sală întreagă dedicată amiralului Horatio Nelson. O şalupă de viteză, deţinătoare a recordului de viteză pe apă timp de mulţi ani. Panoul din pupa unei nave din nu ştiu ce secol... Un mecanism de propulsie cu roată cu zbaturi şi unul cu elice, ambele în mărime naturală şi funcţionând, pentru a demonstra cum sunt mişcate navele moderne...

Şi, evident, nelipsitul magazin de "jucării" care compensează lipsa unei taxe de intrare. Dar şi o arie cu o suprafaţă foarte generoasă unde era un bufet/bar unde se putea servi o gustare sau bea un suc.

Nici aici nu prea era voie să se facă poze - doar prin holuri, unde practic nu erau cele mai interesante exponate... Aşadar, cu părere de rău, poze de aici nu prea am să vă arăt.

Ieşind şi de aici, am ocolit lucrările care distrug minunatul parc din Greenwich pentru a-l transforma în nu-ș'ce arenă de atletism pentru olimpiada 2012 şi am pornit-o spre deal, către Observator (click aici).

Chiar şi parcul in sine ar merita un articol; de fapt grădinile englezeşti sunt ceva cu totul deosebit - peluze impecabile, gazon frezat proaspăt (din păcate, cam ofilit de seceta prelungită din acest an), arbori falnici cu vârste venerabile, ronduri de flori multicolore, de multe ori imi păreau adevărate ikebana in aer liber... Oamenii relaxaţi, mergând peste tot, aleile fiind acolo doar pentru a oferi o alternativă mai curata pentru vreme umedă, sau chiar relaxându-se pe pături la picnic sau în șezlonguri puse la dispoziția publicului gratuit. Mulţi câini - dar ce câini! exemplare de dus la concurs, toţi! Cât timp am stat pe-acolo n-am văzut nici măcar un câine de rasă comună...

Dar să revenim la "oile" noastre... Ţară insulară, înconjurată implacabil de apele oceanului şi mărilor, Marea Britanie s-a bazat pe navigaţie şi pe flotă încă din cele mai vechi timpuri. Nu este deci decât o urmare firească a acestui fapt cercetarea şi în cele din urmă găsirea soluţiei problemei longitudinii. Vedeţi detalii în videoclipul de aici sau în istorisirea aceasta.

Au ales ca locul care trece prin axa telescopului de la Observator să fie un punct al meridianului 0, cel ce trecând pe acolo, uneşte cei 2 poli şi de la care se alege referinţa pentru a împărţi globul terestru în 24 de zone orare, dar şi faţă de care se face referinţa pentru orice poziţionare pe suprafaţa terestră, împreună cu cea faţă de Ecuator.

Observatorul şi acest "marcaj" se pot vizita contra sumei de 7 Ł (sau 10 pentru un bilet valabil tot anul) - mi se pare că London pass-ul nu oferă nicio reducere aici, dar nu mai sunt sigur; verificaţi!

In acest loc se pot admira unelte astronomice si evoluţia acestora, chiar şi o cameră obscură, instrumente de măsurat timpul si evoluţia acestora, pană la ceasurile lui Harrison care au rezolvat în sfârşit problema existentei unui etalon de timp suficient de precis, pentru a putea calcula pozitia cu o precizie mai buna de 2 mile (aproape 4 km! GPS-urile din ziua de azi ajungând pana la precizii de câteva zeci de m - cele comerciale!) Evident, de când tot telefonu' are si un GPS, deja problema asta nu mai este o problemă. Dar era acum câteva sute de ani, când încă nu erau telefoane mobile...

Mi-am reamintit astfel ca vestita cometa Halley poartă numele unui astronom regal faimos, dar şi faptul că busolele navale sunt închise in niște incinte speciale (binnacle) unde, cu ajutorul unor magneți suplimentari sunt compensate erorile induse acului magnetic de către structura de fier a navei. Si multe alte chestii utile şi interesante.

După ce veți ieși de aici, se poate vizita planetarium-ul (pentru £6.50) şi centrul astronomic (gratis).

Ameţit de atâtea stele, comete, grade, minute şi secunde, am reuşit să cobor iar in oraş şi să mă îndrept spre stația DLR, nu înainte de a trece pentru cateva clipe şi prin Greenwich market - o piață de vechituri (şi nu numai) foarte interesantă aflată in drum, precum şi pe la biserica Sf. Alfege (click aici) ridicată pentru a marca locul unde s-a produs miracolul ce a dus la sanctificarea acestui martir din evul mediu (arhiepiscop de Canterbury), ucis de vichingii prădători acum aproape 1000 de ani în urmă.

Rupt de foame şi de osteneală, am incălecat pe-un DLR, şi v-am spus poveste-aşe...

---

VIZUALIZĂRI: 6541 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI