Hiroshima - ieri si azi

TIPĂREȘTE

Serile trecute am vazut pe Discovery un documentar despre Hiroshima. Mi-a trezit amintirea excursiei facuta in Japonia in 2006 despre care de mai mult timp voiam sa va scriu dar totdeauna au fost alte prioritati. Si faptul ca pe niciunde n-am notat ce am vazut si ca memoria mai imi joaca feste, am amanat hotararea. De un mare ajutor imi sunt insa pozele- sa anunt si eu ca la TV ca vor fi imagini socante? nu cred ca e cazul caci sunt fotografii care intr-un fel sau altul va sunt cunoscute.

Am plecat in aprilie 2006 cu o excursie organizata de 15 zile in Japonia. Itinerariul a cuprins Tokio, Nikko, muntele Fuji, Hakone, insula Mikimito, Nara, Kioto, Hiroshima, insula Myiajima, Kobe, Okayama, Osaka. Am parcurs peste 60% din lungimea Japonia de la nord la sud, insotiti pe marginea autostrazilor sau a liniilor ferate de ciresi in floare de un alb imaculat sau roz pal. Spre sfarsitul excursiei in orasele vizitate calcam pe covor gros de petale de ciresi. Simpla insiruire a numelor oraselor destul de greu de pronuntat cu exceptia a doua-trei mai prietenoase si cunoscute nu spune nimic asa ca odata inceputa « destelenirea » voi incerca sa postez candva impresii si imagini din fiecare oras vizitat cat si din templele si parcurile din apropierea lor. Cum nu sunt tare in amanunte, voi incerca sa completez cu impresiile personale care, cel putin pentru mine au valoare

Dar sa revin la Hiroshima Am plecat din Kioto cu trenul unei firme private JR Super Express care a atins viteza de 300 hm/h avand un mic bagajel de mana care continea strictul necesar pentru o noapte; bagajele mari erau trimise separat in insula Myiajima unde urma sa dormim intr-un Ryokan (motel traditional japonez despre care am sa va povestesc). Bagajul de mana a fost cu totul inutil pentru ca in Ryokan ni s-au dat de toate: chimonouri, cateva randuri de papuci de fiecare, prosoape, periute, paste de dinti, etc. Din moderna gara Hiroshima am facut cu autocarul un tur de oras. Fata de celelalte orase vazute anterior (cu exceptia Tokio), acesta nu mi s-a parut foarte modern- cum este Kobe de exemplu, construit in intregime in zece ani dupa marele cutremur din 1995-, ci mai degraba ridicat in cateva campanii de constructii suprapuse: 1960 cu case individuale, 80 cu blocuri, 2000 cu zgarie-nori. Are foarte multe parcuri pline de flori si monumente sau statui comemorative. Am oprit in fata unei cladiri sobre, de culoare cenusie, cu un singur etaj si foarte lunga. Era Muzeul Memorial al Pacii.

Inainte de fatidica zi 6 august 1945, orele 8.15 (v. ceasul din fotografia postata) Hirosima era cel mai mare oras din dud-vestul Japoniei cu o intensa activitate comerciala, culturala si religioasa. El avea o infatisare pitoreasca fiind amplasat intr-o delta si format din mai multe insule despartite de canale si legate intre ele de poduri. Strazile erau inguste si pavate iar casele traditionale, cu panouri glisante, cu acoperisuri stil pagoda si curti in care fiecare metru patrat era ingrijit si ornamentat. Orasul a avut o puternica istorie militara organizata si dirijata din castelul apropiat al sogunului Tokugawa. De aici a fost pregatita invazia Coreei inainte de anii 1600. Castelul a servit ca baza de atac si in timpul celui de al doilea razboi mondial. Dar nu pentru istoria sa a fost hotarata bombardarea Hirosimei, selectata in urma unui studiu aprofundat asupra a 13 centre urbane. Hirosima avea un relief plan fara obstacole si era o mare aglomerare urbana. Motivatia americana a acestui holocaust este scurtarea razboiului in urma refuzului Mikadoului de a capitula neconditionat si a faptului ca in Hirosima nu era niciun lagar de prizonieri americani. La suprimarea cu sange rece a populatiei civile japoneze au contribuit si razbunarea masacrelor facute de japonezi asupra chinezilor, ororile din lagarele cu prizonieri americani si sclavia la care au fost supusi coreenii ocupati.

Ciuperca nucleara a distrus subit 200000 de vieti omenesti si alte zeci de mii s-au sfarsit in lunile si anii urmatori. Muzeul a fost inaugurat in 1955 si desi exponatele sunt autentice si emotionante, prin alternarea graficelor si obiectelor nu se obtine-si nu s-a vrut- sa ramai cu impresia de lugubru.

Muzeul este organizat pe mai multe sectiuni. La intrare esti intampinat de un ceas care arata timpul scurs in zile de la prima explozie a bombei atomice dar consemneaza si alte incidente atomice intamplate ulterior. Prima sectiune este cea istorica si se refera la desvoltarea orasului pana in ziua exploziei. O alta sectiune arata planul de distrugere si enumera generalii si oficialitatile americane care au contribut la aceasta. Doua machete enorme prezinta orasul inainte si imediat dupa explozie. Veridicitatea machetei este atestata de cinci fotografii care au fost luate din fuga masinii de un amator imediat dupa impact. Fotograful, oprindu-se sa ajute ranitii a fost la randul lui iradiat. Aceste fotografii au facut inconjurul lumii. Punctul zero al exploziei a fost la capatul unui pod in forma de T care lega doua insule. Pe o distanta de 300m a ars, lichefiat si vaporizat totul asa cum reiese si din fotografiile pe care le voi posta. Cel mai mult m-a impresionat un ceas de mana oprit la ora exploziei si umbra unui om lichefiata pe un zid. Dintr-un oras intreg au ramas in picioare doua-trei cladiri dintre care scheletul de fier, cupola si grinzile de beton ale Domului, fosta Camera de Comert a orasului dainuie peste timpuri ca marturie a ceeace s-a intamplat. Mai impresionante decat stergerea unui oras de pe suprafata pamantului sunt urmarile. Toti cei aflati la o departare de pana la cativa kilometri de la locul exploziei au murit mai repede sau lent ca urmare a arsurilor, leucemiilor, mutilarii. La iesire vizitatorul paseste spre parcul Pacii in care mai dainuie Domul supravietuitor, monumentul Copiilor, flacara Pacii si monumentul in forma de U numit Cenotaf sub care se afla o placa pe care sunt gravate numele victimilor pierite. Aici este scris « dormiti in pace, eroarea nu se va repeta ». Monumentul Copiilor este impodobit cu mii de berze de hartie facute de elevi in amintirea colegului lor un tanar de 12 ani care a crezut ca daca va face 1000 de berze va ramane in viata; a ajuns la 1500 si s-a stins de leucemie, actiunea lui fiind continuata si azi de urmatoarele generatii de copii. De altfel mii de japonezi vin zilnic sa revada locurile, in grupuri sau cu familia. Este un adevarat pelerinaj...

Astazi parcul este un loc de reculegere dar si de petrecere a timpului liber. In apropierea clopotului Pacii al carui dangat se aude de departe, japonezii isi intind prelata albastra de plastic, se descalta, mananca, strang ramasitele, impaturesc prelata si-si termina ziua de odihna.

Am parasit ingandurati memorialul si am intrat in orasul modern cu stradutele sale comerciale pline de firme luminoase. Viata merge inainte.

Urmatoarea oprire a fost in insula Myiajima in care Altarul iesit din mare, alaturi de Fuji-san sunt imaginile din Japonia cele mai vazute in lume. Pana imi adun memoriile si memoria pentru alte locuri din Japonia postez o fotografie cu Altarul ca sa estompeze impresia lasata de Hirosima.

.

---

VIZUALIZĂRI: 3712 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI