Hotel Fiera - poftiţi la patru stele în Verona!

TIPĂREȘTE

Preparaţiuni ante-bellum…cum s-ar spune

Pentru că nu se cade să intrăm în miezul problemei fără o introducere cuvenită sau să bruscăm onorata asistenţă cu un nedorit “în noiembrie am fost la acest hotel şi vi-l recomand sau nu…la revedere”, am să aştern câteva caractere scrise cu Times New Roman apropos de scopul, căutarea locaţiei de “schlafen” (“a face nănică”) şi durata vizitei în cochetul oraş Verona, locul desfăşurării acţiunii unei celebre iubiri shakespeariene pe care nu o mai precizez, din motive evidente.

Milady sau Doamna-mi, a hotărât să-mi facă o surpriză la împlinirea a treizeci şi ceva de ierni şi ne-a achizitionat bilete de avion (furnizate de compania de zbor movulie) în luna septembrie pentru sfârşitul lui noiembrie Anno Domini. Cum-necum, de cazare m-am ocupat cu drag, mai ales că ne trebuia o locaţie extraordinar de aproape de Gara Porta Nuova, locul de sosire/plecare al bus-ului – navetă către aeroportul Catullo Villafranca aferent Veronei. Asta deoarece zborul de întoarcere era programat la o oră nesimţit de matinală, adicătelea 08:05, încât trebuia să ajungem mintenaş cu somnu-n gene.

S-a accesat sait-ul booking.com, s-a căutat ceva vreme pe hartă vreun hotelaş aproape de gară până ce a ieşit în mod evident din ecran, mai-mai să-mi scoaţă ochii, oferta hotelului Fiera, care nu avea decât vreo 4 steluţe, la un preţ de numai 60 de euroi/noapte cameră dublă standard, mic-dejun inclus, TVA italian de 10% inclus, plus câte 2 euroi/persoană/noapte – taxă de “oraş, cum ii zic macaroneii. Noi trebuia să facem rezervare pentru doar trei nopţi, ceea ce am şi executat fără să mai stăm pe gânduri, astfel încât costul total s-a ridicat la 192 de euroi/3 nopţi.

Din ce văzusem noi pe sait hotelaşul beneficia de o sală de fitness pe care o puteai folosi gratuit, de wi-fi free şi de o sală de conferinţe (pentru balauri, că noi nu am fi servit anyway).

Hotelul îl puteţi găsi cam pe la următoarele adrese: booking.com sau hotelfieraverona.biz/en dacă veţi dori să “book” din timp o mică escapadă prin acest oraş sau doar să vă interesaţi de condiţii, facilităţi, etcaetera.

Trebuie să precizez că acest tarif pe care l-am prins noi nu este musai unul standard, azi chiar am dat un “ping” pe booking.com, simulând o rezervare pentru 8-9 decembrie şi am constatat un preţ de 99 euroi/noapte, cameră identică cu a noastră, aşadar concluzia mea umila ar fi cum că o rezervare din timp va aduce cu sine un preţ mai bun, sau luna decembrie o fi mai scumpă.

Trambalarea de la aeroport la “un posto dove dormire” sau “come arrivare”

Hai că am exagerat, iar! Ce trambalare? Totul e foarte simplu, daca vii cu avionu’. Aşadar: soseşti pe aeroportul Catullo – Verona, te pregăteşti să iei naveta – bus spre oraş, cum ieşi din Sosiri pe dreapta este staţia, aceasta circula la fiecare 20 minuţele şi costă 6 oiro/persoana, bilet valabil şi pe liniile urbane timp de 75 de minute, mai multe detalii aici. Iei biletul de la automatul amplasat în staţie, sau de la nea şoferu’ şi te urci frumuşel în bus până la Stazione Porta Nuova, adică Gara de Nord veroneză, până la care faci în teorie vreo 10-15 minute (ca un macaronar ce se respectă, “Nea” mergea ca nebunu’ aşa că am facut sub zece minute, sic!). De la Porta Nuova se execută silit urcarea în bus-urile urbane 23,24, sau 73 care te duc fix în faţa hotelului, a se consulta aici.

Dacă eşti încadrat în timpu’ de 75 minute şi nu mai admiri peisajul, te urci liniştit/liniştită într-unul din autobuzele menţionate şi cobori la staţia Via Roveggia, asta numai după ce ai luat autobuzul în direcţia Santa Lucia (sau Stradone Santa Lucia cum apare la ei pe hărţile de transport). Dat jos din bus mergi 20 de metri şi vezi hotelu’, care este în dreapta, pe străduţa Ugo Zannoni…iaca ce simplu!

Pentru cei care vin de la aeroport şi mai adăstează prin oraş e imperios necesar să spun că preţul unei singure călătorii este de 1.30 euroi la gheretele ce au bilete sau de 1.50 euroi, plătibili în bus, la automatele montate acolo-şa, pe bare.

Aspect general al stabilimentului şi consideraţiuni preliminare cazării

Hotelul e un mare bloc de vreo 5 etaje, arată nou şi bine întreţinut zice subsemnatul, beneficiază de o parcare generoasă, de un spaţiu de fumat/stat la gargară afară, de un lobby generos, garnisit cu canapeluţe şi fotolii confortabile, ce să mai…e business domne’. Într-adevăr, la ora la care am sosit noi, adică pe la vreo 09:00, era plin de lume ocupată cu check-out sau păpica de morning, însă trebuie să atrag atenţia că mai toţi clienţii erau la 4 ace, de ziceai că a căzut şifonierul pe ei dis-de-dimineaţă. M-am simţit eu un pic cam nescos din cutie, cu cravata şi costumul de ginerică uitate printr-o debara pe-acasă, dar mi-a trecut repede, eram în city-break monşer, what the hell?

Am scanat imediat intrările-ieşirile din lobby, parcă eram de la security, observând 2 ascensoare elegante şi încăpătoare (nu zic lifturi, aşa parcă sună mai ‘telectual şi preţios :) ) ceea ce ma bucura enorm în cazul în care ne-ar fi cazat pe terasă de banii ăştia.

Check-in-ul se efectuează după orele 14:00, aşa că este bine de reţinut faptul că se pot lasa bagajele într-o cameră situată în imediata apropiere a recepţiei, asta după ce ai vorovit anterior cu personalul amabil al hotelului, care ştie engleză belea de bine şi italiană de la mama ei! Bineînţeles că asta am facut şi noi, urmând să o luăm vitejeşte la pas “reumatic” prin oraşul plini de lovers, sau cel puţin aşa ne doream noi să fie.

Camera, de “tortură”, recte ungherul de hodină

Ajunşi după “andate” şi la etapa de “ritorno” ne-am cazatără pe la ceas de amiază şi, bănuind că Milady are oareşce răutăţi de înălţime, tanti de la recepţiune a fost de bonton şi ne-a furnizat carteluţa de la camera 110, adică numai bine etajul întâi, pentru a nu zăbovi prea mult pe drumuri când “outside” ne aşteptau plimbăricile, în cazul în care vremea ar fi fost fana noastră.

Ascensorul ( :) ) silenţios şi rapid ne-a dus cât ai zice Romeo la etajul prim unde ni se devoală în faţa ochişorilor curioşi un hol spaţios, mochetat la marele fix, iluminat discret, dar suficient pentru a nu orbecăi după cămăruţă. Cartela nu se introducea în uşă, aşa cum credea tristul de mine, ci se trecea prin faţa senzorului amplasat lateral stânga în perete -LOL. Deschiserăm uşa Raiului şi imediat începurăm inspecţia tehnică periodică. “Mda, zise Milady, e spaţioasă monşer, se aprobă! ”.

Obţinând şi acceptul Conducătoarei de grup turistic aflat în sitibreic, am reflectat preţ de ceva clipe asupra sălii de baie (să nu-i zic toaletă sau wc-u că-i neconform) deoarece mă pasiona ceva: într-o experienţă anterioară, în cazul spectaculoasei operaţiuni de împărţire a dreptăţii de pe majestuosul tron rămăsesem chircit cu un genunchi în uşa de acces şi cu altul înfipt în cabina de duş (dacă îi pot spune aşa), lucru nedorit acum la “quatre étoile”. Într-adevăr, aici oamenii ne respectau: sala de băiţă era super spaţioasă, cu spaţiu extrem de generos între toaletă şi lavoar, toaletă-uşă, la fel şi spre cabina de duş. Aferim! Cabina de duş era “huge” în sensul că încăpeam amândoi acolo (naughty-naughty, numai la nebunii vă gandiţi!). Duşul, care în alte cazuri, mai nefericite să le spunem, mai curge prin zone diverse ale furtunului, era perfect etanş…nu vă luaţi de mine, eu tot căutam potenţiale defecte la preţul respectiv, parol! Lângă cabina de duş era amplasat delicat un mini-scaun pe care să-ţi pui prosopelul sau posteriorul întru meditaţie transcedentală. De asemenea, boala numită “igienă” a macaronarilor ne instalase şi un bideu lângă lavoar, pentru conformitate. Lavoarul, că tot veni vorba de dânsul, prezenta în dreptul bateriei două săpunele, două şamponele şi două geluri-lăptişor de matcă pentru relaxare după băiţă…

Camera în sine era suficient de mare ca să dai un bairam în şase inşi, cu un pat dublu încăpător de trebuia să o caut pe Milady cu lanterna noaptea, un dulap normal cu două deschideri pe lateral, umeraşe, tot tacâmul, parchet solid pe jos (nu din Praktiker), o masă pe care erau postate pliante de bun-venit, o sticlă cu apă plată (din partea lu’ casa), lista cu produsele din mini-bar, un album superb de prezentare a Veronei şi un card de reducere pentru potenţiale comenzi adresate unei case de moda din oraş (cu scuzele de rigoare nu i-am reţinut numele pentru că aveam haine la noi, rămâne pe next time).

Lângă masă se găsea mini-barul încastrat în mobilă, spaţiu pe care l-am cercetat un pic, de amorul artei: aveam câte o apă minerală plată şi una cu bule, Cola, suc de portocale, un bitter, berică (Beck’s şi Heineken), o Sambuca, o şampănică, alune, cioco, biscuiţi Tuc şi nişte napolitane…bineînţeles la dimensiuni “mini”, astfel încât nu s-ar fi pus problema să-mi pun mintea cu dânsele pentru că ar fi fost mistuite cât ai zice Julieta! Fac o acoladă şi zic aici, că tot veni vorba de beuturi, pentru ostoirea “setei” de cultură ce rezida în al Dvs am coborât din hotel şi am mers 100 de metri plat în dreapta unde era lăcaşul de cult numit supermarket de cartier de unde a fost achiziţionată nişte Birra Moretti în cantităţi semnificative, căci mi-era dor de dânsa.

Deasupra barului se găsea un televizor antic, un Grundig cu tub catodic de pe vremea lui Aldo Moro, cam singurul obiect din încăpere care, după părerea-mi cu care-s de acord, ar fi trebuit casat. În rest mobila era nouă, nu extraordinar de luxoasă, simplă dar bine întreţinută.

Că tot suntem la etapa room description să vă mai spui ceva. Pentru că tanti de la recepţie a fost draguţă şi ne-a dat un bon cu parola de la wi-fi, am zis să o încercăm, ei bine nu prea avea mai mult de o liniuţă în interiorul camerei, probabil că eram departe de router-ul de pe hol, însă a mers suficient de ok cât să vedem starea timpului probabil pe următoarele două-trei zile.

Breakfast-ul, adică păpica matinală cu noaptea-n creieri

Nu puteam să trec cu vederea un aspect, zic io, esenţial în buna desfăşurare a unei zile de plimbărică, fiindcă orice motor trebuie alimentat, al meu mergând cu un fel de benzină ce are o cifră octanică uriaşă. Milady este mai mult o cafegioaică in the morning, reprezentând cantitate neglijabilă în contextul nutriţional, astfel încât dacă stăteam în paza ei ne-am fi trezit pe la 11 şi am fi luat doar o …cafea neagră şi neîndulcită, suficientă pentru dânsa dar penibilă pentru “moi”. Aşadar, “Operaţiunea Papa” se desfăşura între orele 7-10 ale dimineţii şi consta în trezirea anevoioasă din patul comod, coborârea şi accederea la sala de mese de unde te autoserveai cu drag din tot ce-ţi dorea inimioara.

La intrare, imediat în stânga, se găsea spaţiul de cafea-lăptic-ceaiuri, asezonat cu ceva felii de pâine şi o grămadă de tipuri de biscuiţi. Aici iţi puneai frumuşel din termos cafeluţa, adăugai lăptic după dorinţă sau ce mai dorea muşchii Dvs. Te duceai mintenaş la o masă, lăsai cafelele căci era pericol de deversare, apoi mergeai mai departe. Între mese, pe latura stângă, se găsea o gondolă cu preparate de “dulce”: chec – bestial (adică cremos şi cu cioco/vanilie), gemuri, untic, marga, brioşe, croissante, 2 tipuri de cake (dintre care cea cu nucă deasupra era meravigliosa). De asemenea, tot de aici puteai să alegi între diverse tipuri de pâinici: mini-baghete, cornuleţe, pâine toast feliată, pâine normală feliată, graham etc.

Pe latura dreaptă a spaţiului de luat masa se găsea gondola de “ne”-dulce: vreo trei tipuri de şuncă şi sălămioare, brânzică de vaci, mozzarella, brânză cu mucegai nobil, caşcaval din vreo două sortimente şi alăturat, un spaţiu plin de fructe – banane, mandarine şi prune, plus câteva vase cu compot din ultimele două mai sus prezente. Tot acolo se găseau şi două canistre cu sucuri de ananas şi portocale, conţinând şi pulpă.

Trebuie sa menţionez o chestiune, să nu uit: cafeaua a fost extra-extra, spre ruşinea mea am uitat să întreb pe acolo ce sortiment era, în sensul că mergea şi fără lapte având un gust aromat şi plăcut, lejer, eu care deobicei nu o servesc fără o tonă de milk. Bănuiesc că era vreun neam de Lavazză deoarece, până să plecăm acasă, am luat un pachet de 250 gr de Lavazza 50% Robusta şi 50% Arabică, în care am regăsit o idee asemănătoare la gust cu suspecta de serviciu.

Deşi nu prea mă pasiona ideea de fruct matinal, Milady m-a îndemnat să gust câte o mandarină şi o prună de la mămica lor, rezultatul fiind unul extrem de pozitiv în sensul că le-am plusat cu încă una din suratele fiecăreia.

Mesele erau aranjate plăcut vederii, cu câte o floricică pusă într-un recipient de sticlă, iar capacitatea sălii era de vreo 80 de locuri, dacă nu mă înşel. La ieşirea din acest spaţiu puteai să te aşezi mumos la un bar, unde să serveşti – contra cost, după pofta inimii şi a cardului, alcool cât cuprinde, de toate genurile şi naţiile lumeşti.

Una peste cealaltă şi amândouă pozitive spun că micul dejun a fost delicat, săţios şi bun-bun la stomăcel, capac punând un espresso de, cred, 20 ml, pe care recunosc că iniţial nu dădeam trei bani, însă a fost atât de tare încât jurai post-factum că ai baut 2 doze de Red-Bull…îţi dădea aaaariiipi!

În loc de concluziuni

Carevasăzică pentru cei care îşi doresc a petrece câteva zile în frumosul oraş Veronica mă bate gandul să recomand acest hotel în condiţiile în care: 1. dacă faceţi o rezervare (cel puţin pe booking.com) cu o lună-două înainte puteţi obţine un preţ foarte bun şi o calitate de 4 stele la botul căluţului; 2. lăcaşul de nani este situat în imediata apropiere a centrului, legat fiind de bus-uri care trec des şi te pot duce în zona Piazza Citadella – zonă centrală şi faină – in a matter of 5 minutes; 3. camerele sunt spaţioase, curăţenie lucie peste tot, serviciile ca la carte, breakfastu’ îi bun, personalul amabil, ce să mai tura-vura... să mereţi numa’ şi sănătoşi să fiţi!

P. S. Astă-seară pregătiţi-vă cu ghetuţele căci vine Moşu’ cu daruri în preambulul celuilalt Moş! M-aş bucura să aud de la voi că aţi avut copii cuminţi care nu vor primi nuieluşe sau bâte de baseball (precum pruncii mei poznaşi) şi vă doresc cu acest prilej un La Mulţi Ani de pomină, cu Sărbători Happy la maxim şi cu moşnegi darnici şi atenţi la toate dorinţele micuţilor sau “mai marilor” voştri de acasă!

P. S. 2 Rog amabilii webmasteri să ataşeze acest link http://www.youtube.com/watch?v=p7eH9qnH8TM&feature=fvsr.

Cu mulţumiri anticipate, comme d’habitude!

---

VIZUALIZĂRI: 2197 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI