Venetia in doua zile

TIPĂREȘTE

Vara asta a fost sa fie Italia.

Dupa multe planuri, rezervari, mail-uri si telefoane (inca din februarie), citit pa AFA (multumesc tuturor) a venit momentul plecarii.

Vacanta in Italia presupunea un circuit in doua saptamani pentru a acoperi trei zone de interes : Venetia, Roma si Rimini.

Am plecat din Romania intr-o sambata dimineata, pe o ploaie torentiala, am parcurs Ungaria si jumatate din Slovenia in aceleasi conditii de ploaie si cu 14 grade, pe deasupra. Deja ma gandeam ca nu am luat suficiente haine groase cu noi dar cine sa se gandeasca la asa temperaturi la jumatatea lunii iulie …

In fine, ajungem dupa aproape 12 ore de mers la Triste, primul loc de cazare, deja 24 de grade, Adriatica bleu ne introduce in atmosfera de vacanta.

Desi tinta era Venetia, am ales Trieste pentru cazare deoarece preturile sunt mai accesibile si rezolvam si parcarea masinii pentru trei nopti. Initial ne-am gandit ca cei 160 km dintre Trieste si Venetia ii vom parcurge usor pe autostrada sau apelam la varianta cu trenul insa dupa niste calcule sumare ne-am dat seama ca varianta pe sosea este mai ieftina. Trenul este cel mai putin 15 euro de persoana, noi am fost 3 adulti si un copil de 10 ani care nu beneficia de redecere la tren, asa ca am ales autostrada (taxe autostrada putin peste 10 euro daca imi amintesc bine+parcare cu plata la Tronchetto, 21 euro/zi).

Dupa ce ne-am cazat (cazarea in Italia am avut-o prin Airbnb, foarte bune toate locatiile), am plecat sa vedem orasul. Trieste este un oras cu aspect mai curand austiac din motive istorice cunoscute, frumos – are una din cele mai mari piate cu deschidere spre mare din Europa, plin de turisti care coborau dupa vasele de croaziera, foarte animat si relaxant in aceeasi masura. Din pacate, a fost singura vizita in centrul orasului, in restul serilor veneam rupti de oboseala, dar asta ne dorisem, sa vedem cat mai mult din Venetia! Trieste merita mai multa atentie, dar nu a fost sa fie de data asta.

Cand am ales cazarea nu ne-am gandit si la posibilitatea ca din varii motive autostrada sa fie mai rea decat un drum satesc si sa riscam sa ne intarziem tot programul stabilit. Am avut noroc ca in primele doua zile cand am mers la Venetia totul sa fie cum trebuie insa in cea de a treia zi cand trebuia sa plecam spre Roma, inainte de Venetia cu aproape 100 de km am fost scosi din autostrada (zeci de autoturiste si alte cateva zeci de tir-uri), am circulat bara la bara pe niste drumuri rurale, astfel ca am facut 40 de km in 4 ore!!! Nu stim ce se intamplase atunci pe autostrada (sper ca nu era fix ziua cand un Dorel roman s-a gandut ca ar putea sa intoarca tir-ul pe autostrada, am auzit de intamplarea asta la stiri ulterior) dar apoi cand vedeam anunturi de genul Chiuso (inchis) sau Coda (coada) ne luau fiorii!!! De asemenea, la plecarea din Italia am mai trait o intamplare similara, desi nu am fost scosi din autostrada, timp de 4 ore am mers cu 20km/ore, zeci de masini in coloana, fara sa ne dam seama care ar fi motivul blocajului. Asa ca trebuie luat in calcul si acest lucru, noi puteam pierde o excursie platita la Murano si Burano daca se intampla sa patim incidentul cu o zi in urma, nu mai ajungeam la ora plecarii.

Prima zi la Venetia :

Ne-am trezit cu nopatea in cap, dupa ora de acasa si am plecat glont spre Venetia. Am ajuns dupa aproximativ doua ore, am lasat masina in parcarea cu plata de pe insula Tronchetto (este legata de continent printr-un istm), este aproape de oras (cred ca am facut cam 10 minute de mers pe jos pana la gara). Mai sunt doua parcari cu plata mai aproape de in zona garii in Piazzale Roma, sunt mai scumpe (26 euro/zi, respective 30 euro/zi) dar riscam sa nu gasim locuri libere.

Din parcare se ajunge foarte usor in oras, se trece podul Libertatii si se vede gara si locul din care pleaca vaporetto spre diverse destinatii. Bineinteles, am luat vaporasul pentru Piata San Marco si am inceput plimbarea pe Grand Canale (vaporasul costa 7,5 euro/persoana, copiii nu au reducere, se cumpara tichete de la casele de bilete/chioscuri ziare, se scaneaza tichetul la intrarea pe ponton la yellow box si drum bun, incepe aventura) ! Am inteles ca pretul este impus de primarie, plimbarea dureaza putin peste jumatate de ora dar trebuie neaparat facuta, nu ai fost la Venetia daca nu te-ai dat cu vaporasul pe Grand Canale!

Grand Canale, asa cum l-am vazut in filme sau in imagini este tulburator pe viu, plin de viata, un freamat si o circulatie de ambarcatiuni (era sa zic ca pe autostrada, dar sa intelegeti, nu ca in zilele ale de care va povesteam ca am mers cu 20 km/ora ), marginit de o parte si alta de cladiri istorice, mai mult sau mai putin intertinute, este un must see …

Coboram in San Marco (se poate si in San Zaccharia, doi pasi mai incolo), intram pe niste stradute mici, mici si ajungem in celebra piata. In fata, in toate splendoarea ei, Basilica San Marco, poleita toata, stralucind in soarele bland cu leul venetian pe frontispiciu, ne astepta. Desi foarte devreme, piata este plina de turisti iar in fata basilicii era deja o coada destul de lunga de doritori sa o viziteze. Ne asezam si noi la rand desi stiam ca duminica pana la ora 14 basilica nu se viziteaza, dar noi, ca romanii, este o coada, hai la ea sa nu pierdem ceva. Elucidam misterul dupa aprox 15 minute cand ajungem la intrare : bineinteles, basilica este inchisa pana la ora 14 pentru ca duminica este slujba insa se poate vizita museul de la etaj contra unei taxe de 5 euro de adult si cu reducere la jumatate pentru copil. Intarea in basilica altfel este gratis dar se poate plati un bilet pe internet de 2 euro/de persoana pentru a nu sta la coada. Daca aveti bagaje, undeva in partea dreapta a basilicii este un punct de colectare al bagajelor, se pot lasa timp de o ora gratis (cred ca se numeste Ateneo San Baso, gasiti detalii pe afisele din fata basilicii).

Intram in muzeul de la etaj (se urca pe o scara ingusta, printr-un culoar foarte stramt) si se poate iesi direct in Logia Cailor. Logia este balconul de deasupra intrarii in basilica de unde privelistea pe trei laturi este de vis : in fata se vede piata San Marco, celebrul turn Campanila, ceasul superb din cladirea de alaturi si apa, laguana, freamatul si atmosfera venetiana.

In logie sunt statuile a patru cai in marime naturala (de aici si denumirea), de fapt replici ale cailor care au avut o istorie zbuciumata de-a lungul timpului (luati in Franta pe vremea lui Napolen, returnati apoi venetienilor, adapostiti in timpul razboiului de frica bombardamentelor). Statuile originale se afla acum in muzeu, sunt puse la adapost pentru a nu suferi eroziuni.

Facem poze si suntem fascinati de ce vedem. In cladirea de alaturi ceasul impresionant anunta ora exacta, statuietele in marime naturala se misca si bat gongul, spectacolul este impresionant. Legenda spune ca ceasul a fost facut pe comanda la cei mai buni mesteri ai timpului si dupa ce a fost terminat acestora li s-au scos ochii pentru a nu mai putea face ceva la fel de frumos, sau mai frumos intr-un alt oras rival al Venetiei…

Muzeul in sine este mic dar are cateva tapiserii si tablouri care merita vazute, un Christ din sticla de Murano, obiecte de cult si mobilier specific.

Basilica am vazut-o a doua zi, dupa masa am stat la un rand de maxim 10 minute, nu se poate sta mult inauntru si trebuie avuta o tinuta decenta (in caz de tinuta de vacanta primiti la intrare un fel de esarfe cu care sa va acoperiti umerii sau picioarele). In interior se oficia o messa in limba englez pentru un grup privat si am trecut repede pentru a nu deranja. Contra cost se poate intra in cate incaperi unde se depoziteaza lucruri de pret. Lumina este slaba si interiorul este apasator, nu te imbie sa stai prea mult, de altfel de teama atentatelor esti rugat sa vizitezi cat poti de repede si sa iesi.

Dar sa revenim la prima zi : dupa ce am vizitat muzeul basilicii ne-am indreptat spre Palatul Dogilor aveam bilete cumparate de pe net (19 euro pentru adult, 12 euro pentru copil). Randul era descurajant deja dar pentru cei cu bilete cumparate exista un culoar separat de intrare, acolo nu era nimeni, am dat biletele la scanat si intr-un minut eram in Palatul Dogilor.

Palatul Dogilor sau Ducal este simbolul orasului, desi nu este mare impresioneaza prin arhitectura, coloane zvelte si decoratiunile opulente din interior. Constructia initiala din anul 700 a fost distrusa de diverse intemperii si incendii devastatoare dar palatul a fost recladit si redecorat in mai multe randuri pentru a ajunge la forma pe care o vizitam noi acum.

Bineinteles, prima impresie o face scara aurita, facuta exact cu scopul de a epata si de a crea o imagine de forta si putere asupra dogilor (adevarul e ca ramai fara glas acum in secolul 21, ce sa mai negociezi sau sa ceri acum cateva secole, in caz ca asta era scopul pentru care mergeai la doge). Se trece din sala in sala, toate foarte frumos pictate si decorate (unele cu picturile originale, altele reconstituite), se poate vizita zona armelor, salile senatului, sala de audiente si asa mai departe. La subsol este temnita de groaza iar din palat se vede Puntea Suspinelor, cea pe care treceau nefericitii condamnati la moarte spre zona de executie.

In curtea palatului este o gondola cu cabina inchisa, modelul folosit de autoritati pentru a circula pe canalele orasului.

Pe zidul de la intrarea in palat sunt din loc in loc niste capete de leu cu gura deschisa care functionau ca un fel de cutii postale, adica daca cineva avea de facut un denunt, scria ce stia si introducea biletelul in gura leului. Se facea ancheta, se cerceta si daca faptele erau adevarate cineva era intemnitat si avea o soarta trista care se sfarsea cu un drum pe Puntea Suspinelor.

In muzeu se poate sta cateva ore, fiecare incapere are cate o poveste de spus.

Cand am iesit era deja dupa pranz si ne-am gandit sa cautam o osteria traditionala in care sa mancam. Ne-am departat de piata San Marco si prin labirintul de stradute am ajuns la un mic restaurant de familie in care am mancat ceva foarte bun (combinatii de peste, vinete, parmezan totul foarte bine gatit). Pentru desert ne-am intors spre ,,centru’’ la celebra Mella Verde pentru o inghetata de mar sau prune, din pacate nu am gasit din nici una insa ne-am declarant multumiti de caramel si amarene.

Cu telefonul in mana pe post de ghid am explorat stradutele din jurul pietei San Marco, am facut sute de poze, ne-am uitat la gondolele care alunecau pe canale (minim 80 euro/calatorie, se negociaza cu ei pretul si timpul, in gondola incap cam 6 persoane, cei mai doritori erau asiaticii).

Ne-am intors in piata unde deja nu se mai putea merge linistit din pricina ,,hoardelor’’ de turisti care o invadasera, Puntea Suspinelor ziceai ca o sa cedeze de atata greutate, toate natiile pamantului erau aici.

Ne-am apropia de Campanila, turnul clopotnita al basilicii San Marco, care este o constructie independent de basilica, cu o istorie zbuciumata, de asemenea. In turn se poate urca in schimbul unei taxe de 8 euro si privelistea de sus este spectaculoasa. Eu nu am intrat din motive de nebunii multiple, v-am mai spus si cu alta ocazie ca am diverse fobii, dar cei care urca sunt foarte incantati.

Turnul face parte din patrimoniu Unesco, are aproape 100 de metri inaltime si nu este cel original pentru ca in 1902 turnul initial s-a prabusit dupa aproape 400 ani de existenta (se pare ca nu avea o baza solida si este o minune cum a rezistat atatia ani). Venetienii au fost puternic impresionati de prabusirea lui astfel ca s-au apucat sa il reconstruiasca si dupa 10 ani in 1912 turnul si-a ocupat din nou locul in coltul obisnuit din piata San Marco si este o atractie permanenta pentru turisti si un loc din care se fac cele mai reusite poze spre laguna.

Timpul a zburat si cu regret am hotarat ca prima zi de Venetia se cam apropie de sfarsit. Ne-am indreptat spre Rialto cel mai vechi pod care strabate Grand Canale si spre piata aferenta. Si aici furnicar de oameni, zeci de magazinase cu suveniruri si atmosfera de vacanta. In labirintul de strazi ne-am ratacit de cateva ori, GPS-ul de pe telefon se ,,ratacea’’ si el uneori dar cu ajutorul lui si cu indicatoarele care apareau din cand in cand am ajuns unde trebuia.

Ne-am luat masina si ne-am intors la Trieste cu sufletul si retina pline de frumos.

A doua zi am venit si mai dimineata in Venetia pentru ca mai aveam de explorat si la ora 11 aveam cumparata o excursie la Murano si Burano.

Venetia la ora 8 dimineata este usor dezolanta, cu o zi in urma datorita entuziasmului nu am vazut prea multe gunoaie la sosire, le remarcasem la plecare dar mi-am spus ca e vina turistilor care nu pun resturile unde trebuie. Partial adevarat dar la fel de adevarat este si ca locurile de depozitare sunt putine, de altfel in piata erau anunturi ca nu ai voie sa manaci, sa bei -zau? nu am mai vazut asa anunturi in alta parte.

Dimineata insa am constat ca tot gunoiul strans in ziua precedent era la ,,locul ‘’ lui, fiecare casa avea la usa cate un sac sau o sacosa care astepta gunoierii, gunoieri care au inceput sa stranga pe la ora 10 si sa se strecoare printer turisti cu carucioarele lor uneori urat mirositoare.

In fine, nu ne stricam noi vacanta cu programul de curatenie stabilit de primaria venetiana, noi mai vrem sa exploram!

Cum spuneam am luat bilete pe net pentru cele doua insule, 20 euro/de persoana, adult sau copil. Locul de plecare este in partea stanga a Puntii Suspinelor cum privesti dinspre laguna, la in birou galben cum se prezinta ei pe site. I-am gasit usor si la ora 11 am plecat impreuna cu ghida si vreo 30 de doritori in excursie. In insule se poate pleca si pe cont propriu cu vaporasul primariei, nu stiu cat costa sau cat dureaza dar poate fi o varianta la asa numita noastra excursie. Pana la Murano am facut cam o ora, se merge cu viteze redusa pentru ca laguna avea zone in care apa era pana la genunchi, trebuie respectat culoarul marcat pentru ambarcatiuni, la fel si aici, trafic ca pe autostrada. La Murano am stat doar o ora, am mers direct la fabrica de sticla unde am avut parte de o reprezentatie a unui mester sticlar si apoi am fost invitati in magazinul lor cu preturi mult, dar mult mai mari decat cele din Venetia sau cu ce cumparam noi din Romania din magazinele specializate. Acum ori ce cumparam noi sunt falsuri, ori cei de la fabrica au exgerat cu adaosul, nu am stat sa-mi bat capul cu asta. Ne-am cumparat cate ceva si am iesit pe straduta din spatele fabricii insa nu mai era cine stie ce timp de plimbare. Ne-am imbarcat si in jumatate de ora am ajuns la Burano.

Burano arata foarte bine in poze dar in realitate mie mi s-a parut trist si sarac si am plecat cu un sentiment de ,,mai bine ramaneam cu ce am vazut la altii ‘’. Nu stiu de ce, poate apa din canale care era tulbure, poate hainele intinse la uscat de un alb indoielnic (pareau spalate in apa din canal), casele foarte colorate dar cu tencuiala cazuta, sau toate la un loc …

Am avut la dispozitie o ora si jumatate sa ne plimbam si sa facem poze, am mancat ceva repede si ne-am imbarcat pentru plecare. Pe vremuri Burano era cunoscut pentru dantela fina lucrata de femeile insulei, acum mai exista un loc in care se vinde/prezinta acea dantela dar acul si crosetele femeilor au fost de mult inlocuite cu tehnologia care face intr-o ora de faceau pe vremuri multe femei in multe luni de lucru.

Ne-am intors in Venetia si am continuat explorarea stradutelor, am admirat casele vechi si ne-am intrebat daca ne-ar placea sa locuim permanent intr-un astfel de loc. Raspunsul unanim a fost ,,nu’’ dar asta nu inseamna ca nu ne-a placut Venetia ci doar ca o viata lacustra nu ar fi tocmai ce ne-am dori.

Vacanta continua, plecam la Roma!

---

VIZUALIZĂRI: 7034 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI