Pompei, o victima a zeilor? (I)

TIPĂREȘTE

Ciao Italia!

Italia!... Ah, Italia! …Cui nu-i surade acest minunat tărâm binecuvantat de zei, mama-natura si buletinul meteo, tara care se situeaza mereu printre primele din lume cand vine vorba de turism, tara scaldata de razale binefacatoare are unui soare generos care te bronzeaza blând, fara sa te parleasca, tara racorita de valurile unei mari bleu-bleu-vezui si sigure, de ce? ... pentru ca administratorii plajelor au grije sa intretina plasele anti-alge, anti-mizerie, anti-meduze si antirechin, tara binecuvantata cu cateva insule si insulite, mai ales in sud, insule ce-ti incanta imginatia prin peisaje afrodisiace, locuri de vacanta dar si de electie pentru desfasurarea multor thriller-uri, comedii sau drame holllywoodiene.

Italia, tara a unei stravechi culturi reprezentate prin forma pietrei, a marmurei, a metalelor sau a lemnului, aduse aproape de perfectiune, forma ce incanta ochiul inca si azi, tara vilelor alburii ce rasar din mijlocul unor gradini verzui si maiastre, presarate cu labirinturi de tuia si grupuri statuare, tara fantanilor arteziene, insotite de minunate aranjamente florale ce orneaza piaţetele oraselor, dar si tara ruinelor antice bine conservate atat in aer liber cat si prin muzee, tara unor impunatoare edificii si monumente celebre ce-au apartinut statului, poporului, unor patricieni sau unor oameni de rand, dar carora multele miscari radicale si novatoare, numite Revolutiii, nu le-au dat foc, nu le-au daramat, nu le-au stramutat, ci le-au lasat asa, pentru a incanta si privirea celor ce vor urma... Italienii sunt in permanenta un popor de vizionari, chiar in lipsa oracolelor atotstiutoare sau a unei literaturi de anticipatie traditionale.

In aceasta tara doar Timpul a distrus, Omul n-a facut decat sa construiasca. Italia e tara pizzei si spaghetelor, a fructelor de mare si a altor multe mancaruri cu gusturi bizare dar placute, tara unei bucatarii ce-ti incanta papilele gustative si te atrage cu vinuri dulci precum sunt si boabele de struguri din care s-au nascut acestea sub un soare generos, o tara cu plaje frumoase pline cu fete si baieti bronzati ce vorbersc si gesticuleaza mult si sunt mereu veseli, fara sa fie neaparat italieni, dar pe care, atmosfera de vacanta ii transforma in oameni joviali si gurmanzi. Italia e-o tara cu un Nord industrializat unde se castiga bani frumosi si un Sud mai sarac, mai lenes si mai neglijent, unde natura insa completeaza ceea ce-i lipseste Nordului…golfuri ce ascund plaje cu nisipul fin, o vegetetaie mediteraneeana luxurianta care te incanta prin culoare si parfum, cateva insule unde ajungi usor cu feribotul sau cu „vaporetto”, cativa vulcani spectaculosi prin istoricul lor si din fericire mai mereu inactivi, si nu in ultimul rand o tara cu o sumedenie de cantece populare traditionale alerte si vesele ce-au ramas neatinse de nicovala vremii si şenilele buldozerele mileniilor ce-au trecut peste ele, fara a le fi fost strivita deloc savoarea …tarantele, piziccatte, campanelle, cantonete, care, mai ales in sud, in Callabria, regiune ce se intinde mai mult sau mai putin, dupa unii napolitani mai glumeti, pana acolo unde se mai aud aceste cantece, (adica peste tot) sau, dupa alti napolitani, mai realisti, de la vulcanul Vezuviu si pana la Etna si Stromboli. Aceasta muzica saltareata iti incanta si ultimul organ de simt ramas nerasfatat, timpanul.

Sudul torid si secetos, pare o fi o zona a ‘dolce far niente’-ului, o zona in care esti intr-o continua vacanta, un loc unde e bine sa nu te gandesti prea mult la ziua de maine ci sa te lasi abnadonat in voia acestor multe lucruri daruite cu generozitate de mama-natura, si... sa incerci sa inchizi ochii cand vezi cate o ghena de gunoi care debordeaza sau cativa pusti care vor sa-ti ciupeasca seara, portmoneul din buzunare. Aici in Italia, chiar daca esti un englez flegamatic si rece, e foarte posibil sa murmuri, macar cu-o jumatate de voce…”oh, yeeee, all it’s OK, it’ like in Nisa or Florida, it’s OK… „

Italia, tara luminosilor Boticelli, Titian, Michelangello, Bernini, Tintoretto, Leonardo, tara lui Adriano Celentano, Albano Carisi, Mina, Guigliola Cinquetti, Richi e Poveri, Toto Cutugno, Dalida, Mario Lanza, Eros Ramazzotti, Pavarotti, dar si a intunecatilor Franco Mussolini si Al Capone…Italia, tara hergeheliei de cai putere ce-au mancat jaratec in loc de fân din scuderia Ferrari sau Lamborghini, tara lui Albero Tomba supranumit si “Alberto Bomba": , tara lui Dino Zoff, Rossi, Maldini, Zenga, Inzzaghi, Vieri, Baggio, Messi si altii ce-au dus Squadra Azzurra de cinci ori pe cele mai inalte trepte ale soccerului mondial si european, tara lui Robert de Niro, Sophia Loren, Bud Spencer, Giorgio Armani... Ce mai incolo si-ncoace, Italia e-o tara care ne-a colorat viata si daca aceasta „cizma” n-ar fi existat, ea ar fi trebuit inventata, cineva ar fi trebuit sa o „comande” la cel mai bun cizmar din lume...

„Viva l’Italia! ””.

Dar nu intotdeauna, lucrurile sunt, ce par a fi. Sudul Italiei, insula Sicilia mai ales, a fost un lăcas de unde a pornit "la piovra", caracatita, sistemul crud mafiot care s-a intins repede in lume, el fiind exportat in USA pe vremea prohibitiei bahice. Acest sistem simplu al taxelor de protectie a prins atat de bine incat multi elevi si-au intrecut maestri si astazi in unele tari, el este mai dezvoltat decat in patria mama. Si-apoi, dupa alcool, a venit „iarba dracului”... sa nu uitam ca sudul Italiei, avand o granita labila, acvatica, a fost usor de penetrat de catre traficantii de droguri, devenind la un moment dat o adevarata placa turnanta a pietei ierburilor sau prafurilor onirice pornite din Asia si avand ca destinatie Europa Occidentala sau Statele Unite.

In italia am ajuns de mai multe ori, dar in sudul ei doar de doua ori…prima data a fost demult, demult, prin anii 70, cand, datorita rezultatelor bune la invatatura (eheee, vedeti ca e bine sa fi tocilar!), am obtinut de la taticu’ meu, un bilet de tren "in circuit", la clasa II-a, "via" Sighisoara-Viena-Frankfurt-Paris-Zurich-Milano-Bologna-Roma-Reggio Callabria-Venetia-Viena-Sighisoara. Lasasem in urma o Sighisoara si un Frankfurt acoperite cu nori de ploaie, ah, dar in sud…a aparut dintr-o data... ”o sole mio’’…soarele stralucea de-ti lua ochii, era acolo sus pe cer de-o saptamana intreaga, parca doar pentru a le face in ciuda locuitorilor din Scandinavia si mie. Mi-am luat in graba o pereche de ochelari ca smoala, cu ramele de carton, “second-hand”, cu 50 de lire, ochelari care sa ma tina doar 10 zile, cat dura „circuitul”, si care si-au facut datoria…m-au tinut exact o saptamana. Sudul Italiei, mi s-a parut sarac, arid, nu prea curat, iar Napoli un oras mare si inghesuit. Mi-am lasat bagajele numeroase, printre care si 2 geamantane grele cu ajutoare pentru sinistratii navalirii apelor din Sighisoara, la ghiseul de "bagaje", pentru cateva sute de lire, si liber ca vantul, am inceput sa bat strazile orasului. Aveam o punga cu mere rosii si sandviciuri... dar de mine s-a apropiat un cersetor italian ”dammi uno mero”, pai cum era sa nu-i dau un mar, cand eu aveam vreo patru. Apoi a mai venit inca unul si in curand punga mea era goala. Dar un necaz iti aduce si-o bucurie. Langa mine se aciuiria si cativa mecanici de locomotoiva ce ieseau din schimb. Ma intrebara daca n-am tigari cu filtru…ei, cum sa nu! …cineva din tara ma sfatuise sa duc o sacosa plina cu tigari Snagov si Litoral. Le-am vandut „ca painea calda” cu 200 de lire pachetul. Mere nu mai aveam, dar tigarile mi-au adus o mica avere. Din Napoli, aproape de peste tot, zaresti in departare silueta conica si intunecata dar prietenoasa a Vezuviului, seamana cu cocoasa unui dromader. Mi-au revenit in gand toate frumoasele povesti despre evadarea lui Spartacus catarat pe niste lungi liane impletite din vita de vie ce crestea din abundenta pe-acolo, prin vulcan, (astazi ele au cam disparut) sau mi-am amintit de retragerea armatei celebrului gladiator spre Apulia si Callabria, unde avea sa fie exterminat de armatele lui Crassus langa Brundissium, loc langa care s-a nascut Albano Carissi, partenerul Rominei Power, ale carei melodii le fredonam in gand, inca si azi…Felicitaaa!... nu nu se poate sa nu ascultati si o melodie calabreza cand sunteti in Callabbria si mai ales cand stiti ca Albano a trecut si pe la noi prin tara, si ne-a laudat vinurile de Recas si Murfatlar, aproape tot atat de bune ca si cele din podgoriile sale proprii.

M-a fascinat mereu eruptia vulcanului Vezuviu, petrecuta in anul 79. en. moment in care, Pompei (20.000 locuitori) si Herculane (5000 locuitori), doua orasele "de placeri" situate nu departe de Napoli sau Roma, au fost “date disparute” de pe suprafata pamantului, fiind in intregime acoperite cu cenuse vulcanica. Inca nici astazi, orasul Pompei, nu este in intregime scos la suprafata. Mantaua de noroi si cenuse vulcanica solidificata ce a provocat atata nenorocire in trecut, ne destainuie astazi multe dintre secretele vietii cotidiene ale poporului roman. In acel an fatidic, 79, dupa o serie de cutremure rau prevestitoare, spre locuitorii orasului Pompei, s-a indreptat deodata un urias nor de cenuse vulcanica fierbinte, ce avea o temperatura de 350-380 de grade Celsius, care a parjolit totul in calea lui. Oameni au ars instantaneu, ca niste torte vii. A fost ca la Hirosima. Apoi, din craterul ucigas, a aparut un al doilea nor de cenusa si ploaie, care a acoperit orasul Pompei, definitiv, pentru urmatorii 2000 de ani, sub un strat de 5 metri de noroi. Orasul a ramas neschimbat. Intr-o clipita, vulcanul ne-a trimis peste timp, o fotografie sau mai bine zis un set de imagini ale vietii cotidiene din Imperiul roman, din urma cu doua milenii. Apoi, in zilele noastre, cuiva i-a venit ideea de a turna ghips in micile fante aflate la suprafata cenusei vulcanice solidificate. Apoi cenusa a fost indepartata. Tesuturile moi ce alcatuiau corpurile locuitorilor Pompeiului, au disparut cu timpul, lasand in urma lor, doar niste "goluri" subterane, cu configuratii ciudate... te-ntrebi, in urma ta ce va ramane dupa ce vei pleca, spre alte lumi, calator... nimic, decat un gol, si-acela de prisos si iute trecator... Dar iata, ca aici la Pompei, golurile au fost umplute cu ghips. Dupa solidificarea ghipsului si indepartearea straturilor de cenuse, din strafunduri au inceput sa apara, una cate una, siluete umane. Contorsionate. Asa cum au fost ele surpinse de aerul fierbinte al vulcanului. La Herculane, multi oameni au fost descoperiti pe plaje, semn ca acestia au avut timp sa alerge pana la navele lor ancorate in port si sa se salveze.

Pompei, e-asadar o afacere cu zei?

S-a comentat mult pe seama acestei eruptii care n-a dat nici o sansa oamenilor. Pompeiul era un imens bordel. Se poate vedea asta dupa numeroasele fresce si statuete erotice descoperite acolo si expuse in Muzeul de Arheologie din Napoli. Se zice ca Zeus, sătul de urgiile la care asista zilnic, i-a dat ordin lui Hefaistos, zeul focului, care-si avea atelierele pe fundul marii, sa-i pedepseasca pe desfranati. Se pare ca eruptia Vezuviului a fost o razbunare a zeilor. Seismologii au prevestit o noua izbucnire a colosului de foc in anul 1999, apoi in 2010, dar aceastea n-au avut loc. Semn ca oamenii au mai inteles cate ceva din eruptia anterioara si-au tras macar un tavan deasupra bordelurile actuale, cele din Pompeiul de alta data n-aveau nic macar acoperis. Zeii vedeau tot ceea ce se petrecea intre cei 4 pereti ai caselor de placeri usoare.

In urma cu cativa ani am reusit sa vizitez si Pompeiul si muzeul de arheologie din Napoli si sa urc pe buza Vezuviului. Toate intr-o “viteza” de nedescris si mereu in lipsa de timp, mereu cu triunghiul de pizza (mare) de 1,5 euro intr-o mana si cu sticla de Pepsi Cola de 1,2 euro in cealalta.

(va urma: Pompei, o victima a zeilor? (II))

---

VIZUALIZĂRI: 3643 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI