Prin Milano cu masina si la pas

TIPĂREȘTE

Excursia la Milano am facut-o cu avionul. Mai merseseram si cu un an inainte, exact in acceasi perioada, dar doar pentru o noapte si strict cu probleme de serviciu.

Milano cu masina – nu merita!

Am avut un an intreg nostalgia acestui oras, pe care speram sa-l pot vedea si gusta, asa cum imi place mie, pe indelete, pas cu pas. Avand si de aceasta data, prima zi din cele 4, ocupata cu altceva decat turism, am decis sa inchiriem o masina inca de pe aeroport. Am venit cu GPS-ul in rucsac, ca sa nu avem probleme cu orientarea. Oricum am avut, ne-am incurcat de cateva ori, deoarece traficul esta atat de intens de uneori nu apuci sa iesi imediat de pe autostrada, iar milanezii sunt niste soferi... de belea! Am apelat inca de acasa la firma, Autoeuropa, am facut o rezervare online. Am ramas cruciti de suma mare care ni s-a retinut de pe card de la sediul firmei 1600 euro, care a fost deblocata dupa ce am restituit masina. Masina a fost inchiriata cu 28 de euro pe zi, am primit-o cu rezervorul plin, si la predare trebuia sa aiba de asemenea rezervorul plin. Ne-am instalat confortabil, era noua, cu un motor atat de silentios incat am crezut de cateva ori ca se oprise, am fixat GPS-ul pe adresa hotelului si, din mersul ei, am admirat ceea ce se desfasura in fata ochilor nostri din Milano…Dupa ce ne-am cazat, am pornit spre FieraMilano, unde avem treburi. Autostrada este scumpa, intram si ieseam mereu de pe autostrada, am parcurs asa 22 de km, platind mereu, mereu fie cate 1,8 euro, fie cate 3 euro! De la un timp ne-am dumirit ca GSP-ul era setat sa ocoleasca autostrada si de aceea tot intram si ieseam!! Dar banii dati, buni dati au fost. Apoi parcarea la Fiera, a costa 12 euro pe cate 2 ore. La sfarsit, cand am facut un calcul sumar, am ajuns la concluzia ca nu merita sa inchiriezi masina, e mult, mult mai scump. Singurul avantaj a fost ca intr-o dupa masa am facut o scurta escapada la Torino, aflat la doar 120km de Milano.

In zilele urmatoare ne-am deplasat cu masina doar pana la statia de metrou Cologno Nord, capat de linie. Un bilet de metrou valabil o zi intreaga costa doar 5,5, iar rutele sunt pe 3 culori: rosu, galben si verde. E foarte usor sa gasesti locul in care vrei sa ajungi, daca ai o harta. Peste tot, in gara si in metrou exista harti si indicatoare, nu ai cum sa te ratacesti.

Milano la pas – mamma mia!

Prima oprire a fost in statia de metrou Duomo. Urcand scarile, ma gandeam... oare ce voi vedea? Va fi atat de impresionat pe cat am citit? Mi-am ridicat privirea si l-am zarit: Domul din Milano, m-a uluit atat de mult nu doar prin maretie, ci mai ales prin detaliiile arhitectonice! Toata acea broderie de marmura realizata de mana omului de-a lungul secolelor, cata precizie, cata minutiozitate! Respecta, ca stil architectonic elementul gotic, desi diversii constructori au incercat sa impuna si alte stiluri, s-a reusit a se pastra linia gotica... Este considerat, ca marime, a treia catedrala din lume, si a doua din Italia, dupa catedrala San Pietro din Roma. Este cea mai mare catedrala gotica din lume, iar milanezii se mandresc cu acest lucru. Imediat ce am ajuns in fata lui, am facut o fotografie si deja eram asaltati de multimea de africani care ne ofereau bratari” free, for luck”, de-abia am reusit sa scapam de insistenta lor suparatoare. Pe drum, in metrou, am intalnit un roman, din Bucuresti care ne atentionase si ne spusese sa nu luam nimic, ca apoi vom fi agasati de ei. Aflati in Piata Domului, nici nu stiam ce sa facem mai intai, la ce sa ne uitam: la Dom, la Galeriile Vittorio Emanuelle, la Palatul Regal... Am decis sa vizitam mai intai Domul si l-am vizitat, pe indelete... Mi-a placut absolut totul, dar cel mai mult m-a atins o icoana imensa situata in fata altarului, reprezentand un Christ purtandu-si crucea pe dealul Golgotei... Am zabovit mult timp in interiorul catedralei, admirand numarul mare de vitralii, care lasau lumina sa patrunda, statuetele si picturile. Constructia este sustinuta in interior de un numar impresionat de pilastrii ornati fiecare cu mai multe statui, in total fiind 52 de coloane, fixate in pardoseala inflorita din marmura. Totul inauntru este la superlativ, gasesti statui in marime naturala si delalii mici, mici cat o mamaruta... Desi fotografiatul este interzis, toata lumea fotografia, am facut-o si eu, asa ca voi incerca sa atasez fotografii elocvente, desi nu au o foarte buna claritate. Pe partea dreaata puteti admira nise si firide pline de statui si icoane, chiar si doua sicrie de sticla in care odihnesc oseminte ale unor cardinali canonizati. In apropiere, in marimea naturala, foarte impunatoare este statuia generalului Gian Giacomo Medici. Chiar langa arcada am admirat statuia Sf Bartolomeu, jupuit, i se vad oasele si muschii, iar pielea si-o poarta pe umar! Sinistru de-a dreptul! Pe acoperis am urcat pe scari, as fi vrut sa numar treptele, dar atat de tare m-am obosit incat le-am pierdut sirul …Sus, imaginea este la fel, grandioasa. Sa te plimbi printre turnulete si statuete, sa treci pe sub porticuri ornate spectaculos nu ti se intampla de prea multe ori in viata! Iar panorama care se deshide in fata ochilor este de neuitat. Era o zi asa de calduta de primavara milaneza, ne-am asezat chiar sus, sus de tot, desupra naosului si am admirat stauia Madonninei, aurita si stralucitoare in razele de soare. Madonnina - diamantul care straluceste in mijlocul acestei coroane de turnuri si turnulete de pe acoperisul Domului…. La coborare, am facut o scurta plimbare in jurul catedralei, am observat cu o oarecare strangere de inima cum parti intregi erau acoperite cu afise publicitare imense, intelegand inca si inca o data ca traim in era publicitatii... De la magazinul de suveniruri am achizitionat o reproducere micuta a Domului, foarte bine executata.

Am pornit apoi agale prin Galeriile Vittorio Emanuelle, unde am avut parte de cu totul alte experiente, admirand celebrele magazine Prada, L. Vuiton, Ferrari cu preturile lor prohibite... Si aici insa, in galerii unde troneaza modernul, poti admira in voie opere de arta, statui si picturi datand din perioada Renasterii si a secolelor urmatoare... La un moment dat, ridicand-mi privirile, am zarit-o pe Cleopatra insotita de un leu imblanzit si de un eunuc.

Drumul pana la biserica Santa Maria della Grazie, l-am facut tot pe jos, desi se afla la 4 statii de metrou departare... Am putut admira in voie arhitectura milaneza, magazinele de pe stradute laturalnice, cochetele trattoria unde cu bani putini mananci regeste, am admirat si oamenii care traiesc aici. Printre italieni o multime de rusoaice superbe, inalte si blonde, probabil fotomodele... Am mancat la un local micut din Piata Cardusio lasagna si osso bosco – sper ca am scris correct, e un preparat de vita delicios, am baut o carafa de un sfert de litru de vin, o apa si am platit 20 de euro… Ceva mai aproape de Castelul Sforzesco am mancat cate o inghetata, 3 cupe cu 3 euro, a fost buna, dar nu dementiala! Pe straduta de acces la castel, am avut o surpriza placuta, aleea era flancata de stagurile diferitelor state, printre care, cu mandrie, l-am fotografiat pe al Romaniei.

Castelul Sforzesco sau locasul artelor, este impunator, superb. La intrare nu am platit nimic, se platea doar la intrareA in diferitele sale aripi care adaposteau expozitii. Fiind trecut de ora 16, am avut placuta supriza sa nu mai platim nimic, vizitarea e gratuita. Aici, am respirat arta, in cel mai adevarat sens al cuvintului. Am admirat tapiserii, picturi realizate de nume celebre: Bellini, Mantegna, Da Vinci. Imi doream sa vad Pieta neterminata a lui Michelangelo, expresie a durerii materne, care O reprezinta pe Fecioara Maria carand trupul lui Iisus mort, dupa ce a fost luat de pe Cruce... un review intreg si tot nu ar fi destul ca sa exprim ceea ce am simtit si cat de mult am simtit. O sa concentrez totul in spusele lui Octavian Paller ” In Pietà Rondanini pasii ies parca si din limitele vietii, si din limetele artei, coboara in acelasi timp si in moarte si in vesnicie. “ Celor ce ajung aici le recomand sa o caute, fata in fata cu ea, sentimentele sunt maxime! In curtea interioara a castelului am avut impresia de deja-vu, o sa zambiti poate, dar seamana izbitor cu Cetatea noastra, din Alba Iulia, construita tot in sapte colturi! In prelungirea castelului e Parcul Sermione, singurul spatiu verde al zonei centrale din Milano. Se intinde pe 47 hectare, tot aici puteti admira si Arcul Pacii, un fel de Arc de Triumf autohton! Na, ca am luat-o cu asemanarile! :) Ne-am odihnit putin pe o bancuta de la intrarea in parc, ne simteam franti, apoi am luat metroul si ne-am intors la hotel. A treia zi, am mai revazut o data Domul, sa fixam in minte pentru totdeauna imaginea lui fascinanta, apoi am ajuns tot pe jos la biserica Santa Maria della Grazie, la intalnirea cu Cina cea de taina, iar de aici, cu metroul luat din statia Cadorna, am calatorit pana in statia Lotto pentru a junge la San Siro.

De la exterior am admirat Scala, pe care o credeam mai impunatoare, si Palatul Litta construit in stil rococo, care adaposteste sediul cailor ferate de stat. Palatul Litta era in renovare.

Peste tot in drumul nostru prin Milano, in cele doua zile in care am incercat sa-l vedem “ la pas” am fost tentati mereu sa exclamam: ”mamma mia, che bellezza!"

Ps. voi atasa in special fotografii cu imagini mai putin promovate pe site.

---

VIZUALIZĂRI: 9110 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI