Sardinia, insula pentru care timpul statea in loc – Olbia al doilea port in care am debarcat in croaziera pe Mediterana

TIPĂREȘTE

Sardinia, insula pentru care timpul statea in loc – Olbia al doile port in care am debarcat in croaziera pe Mediterana

11.10.2011

Era duminica, 13 septembrie 2009. Urma a doua debarcare din croaziera pe Mediterana pe care am facut-o in acel an.

Sardinia.

Nu fusesem niciodata, desi citisem multe despre aceasta insula a Italiei, scaldata din belsug de soare si preferata de multe VIP-uri ca loc de relaxare. Oare degeaba??!!. Urma ca la ora 09.00 sa inceapa debarcarea, asta presupunea ca eram in port cel putin in jurul orei 08.00. In jurul orei 06.30 eram déjà pe punte si priveam rasaritul. Este de-a dreptul spectaculos sa vad cum albastrul intens al intunericului care ma inconjura devine mov, purpuriu pentru ca apoi sa se transforme in oranj si sa fie dintr-o data ziua!

Ei bine, intrarea in Olbia, portul in care urma sa debarcam in Sardinia a fost foarte frumoasa, relieful fiind un fel de estuar. Asa ca a durat cam o ora din momentul in care am vazut tarmul si pana am ajuns in port. Terminalul de pasageri, nu foarte aproape de oras, mi s-a parut foarte bine organizat. De la acest terminal pornesc feriboturi care duc oameni si masini catre diverse alte locuri.

Dimineata sute de masini, pe mai multe randuri, se imbarcau pe un feribot. Totul mergea atat de repede si organizat, incat pana sa coboram de pe vas, treaba era terminata. Asta poate sa inseamne si ordine si respectarea regulilor!!

De pe vas se organizau mai multe excursii:

1. Arhipelagul Maddalenei – 5 ore (50 euro / adult sau 35 euro / copil);

2. Turul panoramic al Costei Smeralda – 4 ore (38 euro / adult sau 27 euro / copil);

3. Descoperind civilizatia Nuraghi din Sardinia – 5 ore (38 euro / adult sau 27 euro / copil);

4. Santa Teresa di Gallura & Capo Testa – 5 ore (35 euro / adulr sau 25 euro / copil);

5. Transfer pe plaja – 5 ore (28 euro / adult sau 20 euro / copil).

Am ales-o pe a treia. Am fi putut sa mergem si de capul nostru, dar citisem despre civilizatia Nuraghi si voiam sa vad despre ce e vorba. Si in plus, a contat foarte mult in decizia mea si faptul ca era duminica, iar duminica pe aceasta insula… cam toata lumea se odihneste, adica este inchis cam peste tot.

Si am constatat ca asa si era, motiv pentru care m-am felicitat pentru decizia de a merge in excursia organizata de pe vas. Asadar am fost repartizati la autocarul cu numarul 3 (in prealabil ni s-a lipit in piept o eticheta cu acest numar) care avea un ghid vorbitor de limba engleza, asa cum optasem la inscrierea in excursie. Urma sa mergem prin Olbia, apoi la site-ul arheologic Nuraghi, la maslinii seculari, in satul Luras si apoi inapoi in Olbia.

Sardinia e o insula mica, dar fermecatoare si plina de surprize. Faimoasa pentru Costa Smeralda unde apele sunt absolut verzi, insula ascunde si alte minunatii. Orasul Olbia in sine, m-a dezamagit. Un oras mic, in care in afara de o strada comerciala si portul de feriboturi nu aveti ce sa vedeti. Este totusi pe harta tuturor croazierelor care acosteaza in Sardinia, datorita portului propice pentru vasele foarte mari de croaziera. Si apoi este bine pozitionat, incat este usor sa ajungi cu masina in majoritatea locurilor de pe insula.

Cea mai buna perioada de a vizita Sardinia este in mai sau septembrie.

Eram deci acolo … la momentul cel mai potivit. Soarele era puternic, dar nu insuportabil. Nu stiu cum ar fi fost in august…Insula parea rupta din timp… parca totul statuse in loc. Poate la aceasta senzatie a mea a contribuit si faptul ca era duminica si strazile erau pustii. Dar pustii, pustii!!

Primul popas al excursiei noaste a fost la site-ul arheologic Nuraghi.

Arhitectura Nuraghi este un simbol al Sardiniei si o mare atractie turistica, totodata. Primele elemente ale acestei culturi dateaza dina nul 3500 i. e. n.

Constructiile Nuraghi sunt in general conice, sub forma de turnuri, fara a avea insa fundatie: pietre puse una peste alta, fara liant. Stabilitatea constructiilor este data de modul in care erau asezate blocurile de piatra, unele cantarind si cateva tone. In prezent exista 8000 de Nuraghi in Sardinia, cele mai inalte avand 20 de mertri. Nu se stie exact la ce au folosit aceste constructii: specialistii inca nu s-au pus de acord in aceasta privinta: temple, fortificatii militare, locuintele oamenilor bogati si puternici… Nu se stie. Cert este ca dainuiesc de peste 5500 de ani si asta spune ceva, zic eu!

Pentru a intra in site-ul propriu zis, de la casa de bilete se traverseaza soseaua printr-n pasaj subteran. Apoi urmeaza un traseu pe jos, de 10 minute, bine dirijat, dupa care se ajunge in cea mai spectaculoasa zona Nuraghi: multe constructii, chiar cu mai multe etaje, morminte stravechi… am scotocit prin toate ungherele zonei respective avizi de cunoastere. In jur, culturi de struguri.

Sardinia este renumita pentru vinurile ‘’Vermentino di Gallura’’, ‘’Nuragus’’ si ‘’Cannonau’’ care se produc in aceasta regiune. Se pare ca soarele si solul dau aroma minunata a cestui vin. Ceea ce lipseste site-ului Nuraghi este un punct de unde sa poti achizitiona material informativ si chiar un suvenir. Cel existent este foarte mic, de fapt impropriu poate fi considerat ca punct de informare. Este foarte saracacios. As fi dorit sa cumpar macar o harta…

Specifici Sardiniei sunt si maslinii. Insula scaldata in permanenta de soare este plina de maslini.

Am plecat de la site-ul arheologic Nuraghi si, pe drumuri serpuite, autocarul ne-a dus catre maslinii seculari. Sunt mandria Sardiniei si se spune ca au 2000 de ani. In dreapta drumului nostru serpuit pe dealuri line, un lac. Ghidul nostru ne-a explicat ca este un lac artificial facut de locuitorii insulei pentru a capta apa de ploaie. Ploaia este foarte rara pe insula si din aceasta cauza apa este deficitara. In perioadele secetoase toate fantanile seaca. Lacul a fost creat pentru a avea apa pentru agricultura. La maslinii seculari, un gard delimiteaza rezervatia.

Este vorba de o rezervatie naturala aflata pr lista partimoniu Unesco. Surpriza a fost imensa atunci cand neexistand nicio cladire in jur, doi tineri iesiti in drum ne-au inmanat pliante, harti si tot felul de materiale informative despre insula si atractiile ei. Era exact ceea ce cautasem la Nuraghi si nu gasisem. Sincer, am fost foarte incantata. Am trecutr de gardul care delimiteaza zona protejata si am vazut niste…... cum sa le spun? tufe rotunde imense. Aveau si peste 10 metri.

Apropiindu-ma, aveam sa constat ca nu erau tufe: erau maslini!

Da!!

Niste maslini foarte batrani oricum (nu stiu daca aveau chiar 2000 de ani, dar cateva sute cu siguranta).

Si acum sa va explic cum ajunsesera la forma respectiva: initial a fost un maslin singuratic si zvelt. Samburii au cazut in jurul lui in mod natural, pamantul i-a hranit si au aparut alti puieti. In timp, fiind foarte, foarte aproape tulpinile s-au lipit, formand o singura tulpina. Si acest proces s-a repetat la infinit, asa incat tulpinile sunt acum si de un metru grosime, iar ramurile care au ajuns sa atinga pamantul, formeaza o coroana care pare, de departe, o ‘tufa’ imensa.

Cand intri sub ‘tufa’ te minunezi, pe buna dreptate!!! Zona este nemaipomenita. Liniste, frumusete, culori ireale… dealurile din jur parca acolo trebuia sa fie. Asa le-as fi asezat si eu! Mi-e greu sa va descriu exact senzatia… cred ca va trebui sa-mi imbogatesc vocabularul…Nu degeaba o imagine face cat 1000 de cuvinte. Am admirat imprejurimile, am descoperit plante si flori comune, dar rare in acelasi timp si am ramas cu o senzatie de multumire totala. Apoi am suit in autocar si ne-am indreptat spre satul Luras. Este o localitate mica, un sat traditional sardinez. Parea pustiu. Era ora 14.00. nu am vazut nici macar un singur om. Ca si cum era parasit. Doar noi, pasagerii de pe MSC Melody rupeam linistea si pacea locului. Nici macar catedrala din sat nu era deschisa. Fusese totusi in acea zi, sau in urma cu o zi o nunta: erau in mica piata din fata catedralei confetii, flori … si liniste. Nu stiu unde petreceau oamenii aceia. Nu stiu unde erau oamenii!

Am luat-o pe stradutele inguste. Faptul ca erau locuite era evident: casele erau bine intretinute, cu flori la fereste si mai ales la usi, cu usile si ferestrele vopsite proaspat. Deasemenea existenta unor masini curate in fata caselor, era semn ca pe acolo se traieste. In rest, v-am zis: NIMENI!

La un moment dat am gasit o capela mica, pustie, dar deschisaaaaa! am intrat, am vazut-o: ne-a placut! era in totala consonanta cu casele din jur.

Unele case erau din piatra, altele erau tencuite, dar toate ingrijite. Dupa ce am ajuns la capatul acestui satuc locuit dar pustiu, ne-am intors in capatul opus, acolo unde ne astepta autocarul. Am luat-o pe alte stradute. Nu aveam o harta a satului, dar era imposibil sa ne ratacim: inclinatia terenului ne spunea incotro sa o luam si… nici satul nu era asa de mare incat sa ne ratacim. In parcarea unde ne astepta autocarul era si o benzinarie. evident inchisa! N-am vazut in viata mea asa o localitate unde totul sa para ca doarme.

Stiti poveste cu ‘Frumoasa din padurea adormita’? Ei bine, aceasta era senzatie!! Tot in parcarea unde ne astepta autocarul, o planta de apa foarte frumoasa, nu stiu cum ajunsese acolo si nici cum traia in clima aceea secetoasa! Ne-am suit in autocar si am pornit-o spre Olbia. Dupa cum v-am mai spus: un orasel mic, cu o singura strada comerciala. Inchis tot in acea zi de duminica.

Si cu toate acestea, Sardinia, aceea pe care am vazut-o eu, mi-a placut foarte mult. Era ceva rupt din timpurile noastre. Acolo, cu siguranta din cand in cand, timpul sta in loc!! Candva, am sa revin!

Acum ne-am imbarcat pe vas si la ora 16.00 am pornit sa traversam Marea Mediterana pana in sud, pentru ca a doua zi dimineta sa fim in Tunisia si sa vedem Cartagina si alte minunatii. Pana seara am facut plaje si baie din belsug pe vas, cu sufletul plin de frumusetea pe care o lasam in urma.

---

VIZUALIZĂRI: 9638 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI