ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: [DE]
ÎNSCRIS: 24.07.13
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUN-2015
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    Vacanță perfectă în Alghero

    TIPĂREȘTE

    In general nu reusesc sa scriu un review prea repede dupa ce ma intorc de undeva, din varii motive. Incerc sa fac lucrul asta acum cat am impresiile la cald, sa spun asa trecand doar doua saptamani de la concediul nostru in Alghero.

    E pentru prima data cand alegem oarecum la intamplare concediul. Fiindu-ne oarecum imposibil sa stabilim cu mult timp inainte saptamana cu pricina am ales Sardinia, si in special Alghero, dupa orarul curselor aeriene si al aeroportului de unde doream sa plecam (Memmingen, in cazul de fata). Fiind un aeroport unde exista curse Ryanair, evident ca a fost cea mai buna solutie, platind preturi accesibile pentru aceasta perioada si in special pentru destinatie.

    Ca date informative despre insula, voi spune doar ca Sardinia este a doua cea mai mare insula din Marea Mediterana, dupa Sicilia, iar in apropierea orasului Alghero, la Fertilia exista unul dintre cele trei aeroporturi ale insulei : alaturi de cele de la Cagliari, capitala, si la Olbia pe Costa Smeralda. Relieful Sardiniei nu este clasic de plaja, exista coaste cu teren destul de accidentat, stanci abrupte si plaje relativ inguste. Relieful urca treptat de la vest la est, iar in partea central-estica ajunge pana la 1800m. Orasele si alte asezari sunt in special fixate in partea de coasta, centrul fiind mai "salbatic", asa cum toata insula isi propune sa fie. Italienii chiar au o vorba, si anume, "in centrul Sardiniei ai sanse mari sa gasesti mai multe oi decat oameni", cresterea animalelor si agricultura, in general, fiind, in general, indeletnicirea de baza a localnicilor.

    O caracteristica a insulei este reprezenzata de varietatea dialectelor vorbite aici, incepand evident cu dialectul sard al limbii italiene, continuand apoi cu dialectul corsican si chiar catalan in vecinatate orasului Alghero. Unul dintre principalele motive pentru care merita sa faci o vacanta in Sardinia e faptul ca, datorita asezarii sale pe glob, exista un numar de aproximativ 300 de zile cu soare pe an, astfel incat in majoritatea timpului esti binevenit acolo.

    De-a lungul vremii, Alghero a fost ocupat o buna perioada de catalani, motiv pentru care in oras se vorbeste un dialect catalan, steagul orasului este pe jumatate in dungi galben-rosii ca si cel catalan, iar la restaurante se gasesc deseori preparate in stil catalan.

    Noi ne-am propus initial sa facem o vizita si pe Costa Smeralda, la Olbia, insa ne-am simtit atat de bine in Alghero incat am amanat deocamdata aceasta escapada. Si asta pentru ca Alghero iti ofera totul : plaja frumoasa, peisaje de coasta minunate, hoteluri si aspect de statiune, dar si un oras vechi, medieval in care gasesti restaurante care mai de care mai stilate, magazine de suveniruri si privelisti frumoase asupra marii.

    Orasul in sine are o populatie de aproximativ 40.000 de locuitori, ceea ce il face, spun eu, suficient de viu si de agitat. Seara, pe racoare, in oras e chiar multa lume iar restaurantele destul de pline.

    Orasul are doua plaje "proprii", ambele situate in partea sa nordica, inspre golful Alghero: Spiaggia Lido, si Spiaggia di Maria Pia. Datorita amplasarii hotelului (Hotel Alguer, 3 stele) vis-a-vis de plaja Lido, noi am mers in general acolo. Ambele plaje (de fapt toate din Sardinia) sunt cu nisip alb fin, in prea putine locuri se gasesc niste pietricele marunte. La sfarsit de iunie si inceput de iulie nu erau extraordinar de pline, apa calda cam de 25 de grade si o atmosfera foarte placuta.

    Pe ambele plaje exista si mici baruri de unde poti servi o cafea expresso italiana, sau o bere Ighnusa (berea locala a Sardiniei), dar nu as recomanda a se manca aici decat in situatii extreme. Din motive evidente, mancarea este preincalzita sau gatita rapid in ulei, iar pentru acelasi pret poti gasi aceleasi lucruri in oras la o calitate mult superioara. De asemenea peste drum de plaja exista suficiente localuri si pizzerii unde se poate manca bine, distanta fiind de 50-100m.

    Pornind dinspre plaja Lido, spre nord, pe mal este promenada care te duce inspre orasul vechi. Un trotuar lat de vreo 10-15m cu pista de biciclisti si incadrata de palmieri de toate dimensiunile. Faptul ca pe o parte se afla marea, in mijloc palmierii si pe cealalta parte o sumedenie de hoteluri si case de vacanta c m-a facut sa compar aceste locuri cu viziunea mea despre Malibu.

    Apa marii este extrem de limpede, culoarea albastra are diferite nuante, fiind mai inchisa cu cat inaintezi mai mult in larg. Dela plaja trebuie sa inaintezi cateva zeci de metri bune ca sa ajungi la 1m inaltime, si relativ 100m ca sa iti ajunga pana la piept.

    La capatul promenadei se afla portul Alghero, un port relativ mic dar cochet, cu ambarcatiuni de toate categoriile. De aici se pot face si diferite tururi catre atractii aflate in imediata apropiere a orasului, sau chiar excursii de 1 zi cu vaporasul in larg. Se pot inchiria biciclete, tot de aici, pretul minim pentru o bicicleta fiind cam 5 euro/zi. In cazul in care stai altundeva decat in apropierea plajei sau a centrului vechi cred ca merita sa inchiriezi o bicicleta.

    In zona portului se afla si zidurile care inconjoara orasul vechi, cu bastioanele si intrarile spre stradutele inguste si pietruite. Seara, zona are un farmec aparte, in directia opusa, inspre dealurile din vecinatatea Capo Caccia si Capo Galera apusul soarelui este, in sine, un spectacol superb. La orele apusului numerosi turisti se opresc in port sau pe zidurile cetatii pentru a admira momentul si a realiza cateva fotografii. Dupa cum se poate observa din fotografiile mele, am facut si eu acelasi lucru.

    Asadar, de la port pana in centrul vechi nu sunt decat 100-200m, iar aici stradutele inguste si pietrute, atmosfera de vacanta si unii cantareti ambulanti creeaza o atmosfera tipic italiana. In oras te lovesti la orice pas de magazine de bijuterii rosii (in special), corali, fiindca de la Alghero daca urci inspre nordul insulei coasta poarta numele de Riviera dell Corallo. Asadar, coralii in forma de colier sau bratara reprezinta niste suveniruri frumoase pentru oricine.

    Restaurantele sunt la tot pasul, stilul fiind bazat pe celebrele mancaruri italienesti - pizza, antipasti si paste- precum si numeroase fructe de mare. Aici am mancat prima data homar, peste spada si inca cateva tipuri de animale marine (fructe de mare) pe care nici macar nu as putea sa le numesc. Cel mai important e faptul ca sunt proaspete, asa ca daca iti propui sa incepi odata sa mananci fructe de mare nu poti gasi un loc mai bun sa faci lucrul asta. Mie mi-a placut atat de mult homarul incat am mancat de doua ori, recomand cu caldura Ristorante Pizzeria Regina Margherita, la 14 euro portia de Spaghetti all'Aragosta (adica spaghetti cu homar).

    In general o pizza costa cam 7euro (la pranz), si 8-10 euro seara, pastele cam tot asa insa sunt portii mici cam de 100-150 de grame, fiindca la ei se mananca impreuna cu alt fel de mancare, in special antipasti. In rest, mancaruri bazate pe carne de porc, vita, peste sau fructe de mare au preturi variind intre 12 si 18-20 de euro, majoritatea fiind delicioase. Ca in orice zona din Italia si in Sardinia se consuma vin, dar si bere, iar in numeroase localuri nu am vazut sa aiba in oferta altceva decat vin, bere si apa minerala.

    O atractie deosebita care merita atentia este Grotte di Nettuno. Situata mai la nord de Alghero, e o formatiune stancoasa, in care se gaseste o pestera veche de 2 milioane de ani. Aici, lacurile interioare, stalactitele si stalagmitele ofera imagini impresionante. Noi am mers cu o ambarcatiune pana acolo, dar exista posibilitatea de a merge cu autobuzul pe uscat pana la Capo Caccia, apoi se coboara 654 de trepte pana la pestera. Am preferat vaporul, fiindca oricum am fi facut o plimbare pe mare, asa ca le-am combinat. In opinia mea, daca ajungi la Alghero, o vizita la Grotte di Nettuno este ceva ce trebuie neaparat facut.

    Sunt sigur ca fiecare asteapta lucruri diferite de la un concediu la mare, mie insa Alghero mi-a placut foarte mult fiindca nu e doar o statiune clasica cu plaja, hoteluri si mare albastra. E un oras viu, cu un centru vechi in care mi-a facut o deosebita placere sa ma aventurez pe stradutele uneori atat de inguste incat incapeau doar doua persoane in latime.

    Sardinia, cu siguranta are multe de oferit, si cu siguranta mi-as dori sa revin acolo, insa, desi sunt de parere ca nu merita sa iti petreci de doua ori concediul in acelasi loc am o vaga impresie ca mi-ar surade totusi macar o vizita de scurta durata intr-un oras atat de frumos ca Alghero.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de giuliani in 16.07.15 20:19:44
    Validat / Publicat: 16.07.15 22:30:51
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 12165 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (giuliani); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 [fără descriere]
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 18 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    2 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [17.07.15 19:57:38]
    »

    Mutat în rubrica "Descoperă Alghero, ALGHERO" (nou-creată pe sait)

    Dan&Ema
    [19.09.16 21:07:53]
    »

    Superbonus

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Dan&Ema
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Alghero:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05007004737854 sec
    ecranul dvs: 1 x 1