Debarcare in Normandia (II)

TIPĂREȘTE

Normandia este bucataria Frantei. Ea aprovizioneaza Hexagonul cu lactate, branzeturi (sunt 400 de feluri de branza in Franta, (francezii pot consuma in fiecare zi a anului alt sortiment de branza), si carne. Francezii denumesc Normandia "bocage" adica"tinutul verde", tinut cu iarba mereu proaspata, atat de necesara vacilor lor albe patate cu negru sau maro ce pasc intreaga zi linistite pe niste pajisti fara garduri si fara sa evadeze pe parcela altui fermier. Pe langa o sumedenie de vaci in Normandia mai intalnesti si numerose case masive construite dintr-o roca specifica locului, gradini cu gazon inconjurate de garduri de tuia (folosit abundent si in gradinile Versailles), planta care poate fi modelata aproape oricum, dupa dorinta omului. Adeseori intrarea in curtea unui normand este o mare fanta dreptungjiulara taiata intr-un gard inalt de tuia. Orice constructie trebuie aici sa poarte girul primariei, adica sa se integreze in peisaj. Primaria nu-ti da voie sa construiesti ceva fara aprobarea unei comisii din care face parte, pe langa un arhitect, un designer si un ecologist, Si vai!... cate flori exista in Normandia, imi pare ca numarul petalelor multicolore intrece numarul firelor de iarba... Vizitam ferma lui "papa Jean", un batranel simpatic, care cum ne vede ne aseaza la masa si ne serveste cu "Calvados" o tzuica de fructe destul de tare dar care nu se compara cu taria palincii din Maramures. Papa Jean are o ferma mare si moderna pe care o ingrijeste el si familia-120 de vaci, cateva zeci de hectare cultivate cu diverse culturi, instalatie computerizata de muls vacile. In fiecare dimineata o cisterna vine sa-i ia laptele si smantana. Ferma lui n-are dreptul de a depasi numarul de 120 de vaci, nu-l lasa legea concurentei. Si alti fermieri trebuie sa traiasca. Papa Jean e insa trist... a facut 60 de ani, varsta pensionarii. Poate lasa mostenire ferma baiatului, fetei nu, nu e voie, dar baiatul lui si-a gasit de lucru la Paris. Atunci totul trebuie vandut la licitatie, ferma trebuie sa incapa pe maiini mai tinere, el are voie sa-si pastreze doar un hectar si cateva vaci pentru nevoi proprii. Peste o saptamana va ven iun "crieur" un strigator, tot satul se va aduna in curtea sa, si crieur-ul va vinde la licitatie toate vacile si harnasamentul anex. Pana si talanga de la gatul vacii are un pret. Acum, impreuna cu prietenii sai de-o viata, spala vacile ca acestea sa aiba un "look"cat mai atragator la licitatie. Toti banii stransi va trebui obligatoriu sa-i depuna la Credit Agricole, banca ce l-a ajutat intotdeauna.

"Ati fost vreodata in concediu, papa Jean? " "Cum? , concediu, eu nu stiu ce inseamna asta... uneori in week-end mai ies la oras cu treburi, dar ma intorc repede... vacile cer de mancare si duminica! "

In Colleville, pa faleza inalta a plajei debarcarii americane Omaha, e agitatie mare, La fel si la cimitirul american.

Obama avea sa vina aici si sa comemoreze aniversarea debarcarii aliatilor din Normandia. Obama va sosi deci pe Omaha. De-a lungul coastei de nord, sute de vehicole din cel de-al doilea razboi mondial tulburau deja de cateva zile linistea "verde" a satelor normande, masini burdusite cu soldati americani, englezi, canadieni dar si scotieni a caror frumoase kilt-uri scurte, colorate si plisate s-ar putea preta pentru orice prezentare de moda feminina de toamna din vreo vestita casa de moda pariziana. Toti se saluta intre ei veseli cu "Hi" sau "Hello" agitandu-si in aer mainile, incat Normandia pare "debarcata" pentru a doua oara! Doar vacile albe patate cu negru sau galben-maro raman impasibile, neridicandu-se deloc din iarba grasa si nici la inaltimea mult mediatizatului eveniment international. Imense bombardiere Lancaster ce-au facut pilaf cateva orase germane in cea de-a doua conflagratie mondiala, plutesc ca niste gigantici pteranodoni preistorici deasupra plajelor ce le par cunoscute, intr-un superb miting aviatic.

. A doua zi dam o fuga la Paris pentru shopping, viztam "Forum des Halles"care este un Giga-mall subteran unde gasesti cam orice-ti doreste inima. Inchipuiti-va un Auchan ce sta deasupra unui Carrefour ce sta deasupra unui Metro ce sta deasupra unui Selgros sau Real si veti avea o imagine partiala a acestui colos comercial ce se scufunda (nu se-ntinde) de la nivelul 0 pana la nivelul -4. La nivelul 1 functioneaza o academie de muzica si belearte. La nivelele -5 si - 6 sunt statiile de metrou si trenuri rapide regionale RER. Sunt peste 200 de buticuri, restaurante, cafenele, toalete electronice, sali de internet, o piscina, o gradina interioara, o multime de bancutze si scaune pentru a-ti odihni picioarele umflate de atata mers, agentii de voiaj sau asigurari, banci, chioscuri de ziare, etc, dar si 2 centre de informare pentru cei ce se pierd prin multimea de coridoare. Si nu e deloc greu sa te ratacesti pe-acolo, in pofida scarilor rulante in exces ce numai la WC nu te poarta. Visul lui Pompidou si a lui Mitterand (un fel de Iliescu si Constantinescu de-al lor) de a creea un centru comercial la al carui parter sa se intalneasca toate trenurile (TGV) ce intra in oras, taxiurile, autobuzele, metrourile (metroaiele ar spune poate dl. Goagal) si RER-ul a fost realizat doar partial. Dar nu e niciodata prea tarziu, poate Sarkozy va inaugura nivelul -7. Daca sunteti la Paris, nu ratati Forumul Halelor, nu doar cei ce faceti shopping in UE dar si voi, iubitori ai literaturii de anticipatie ce ati visat in copilarie ca in viitor vor aparea adevarate orase subterane. Iata poate unul dintre ele! Viitorul a coborat in prezent. Apoi ne indreptam spre Caen, unde von cauta un hotel, caci avem in plan si Mont Saint Michel.

Daca in Franta gasesti cazare si mancare (la restaurantele chinezesti in special) mai ieftine decat la noi, in schimb transportul feroviar e scump. Pentru cei 350 de Km ce-i aveam de strabatut de langa plaja Omaha pana la cetatea corsarilor de la Saint-Malo sau Mont Saint Michel, trebuia sa achit la TGV sau TER, pentru un singur drum, 86 euro, adica tot atat cat m-a costat zborul dus-intors din tara la Lyon (si mai si schimbam trenul in 2 gari). Noroc ca Pierre si cu vechiul lui Mertzan cu 400. 000 km la bord se ofera sa ne transporte el pana la destinatie. Masina lui supravietuieste inca si datorita faptului ca, oricat ai cauta o gropitza cat de mica in asfalt, nu dai de ea nici macar pe soselutzele ce separa pasunile pe care pasc flegmaticele noastre vaci din prima parte a textului... Vizitam in drum catedrala din Bayeux, a doua ca marime dupa cea din Reims, edificiu la care s-a lucrat in urma cu multe sute de ani, cand macaraua inca nu se inventase, vreo 45 de ani! Cam jumatate din timpul necesar construirii catedralei Notre Dame din Paris (90 ani), pe la anii 1150!

Mont Saint Michel desparte Normandia de Bretania, adica pe vacari de pescari. Ce este de fapt acest Mont? O stanca de 150 de metri aruncata de un urias in largul oceanului, (seamana cu o racheta Apolloi nainte de lansare) cam la 1 km de tarm, inconjurata cand de nisip, cand de ape, asta in functie de dispozitia Lunii si a Soarelui. Cand amandoua stau una langa cealalta la taifas, mareea e inalta, e flux, iar cand ele se mai cearta si se ndeparteaza de-o parte si de alta a Terrei, mareea e joasa, adica e reflux.

Dar, vai! , cat a mai suferit tinutul francilor in ultimul mileniu de pe urma atacurilor germanilor de la rasarit, a lungilor drakkare normande pline de vikingi fiorosi din nord si din partea bretonilor din vest. Bogatele pamanturi ale francilor, aducatoare de carne, grane si vinuri erau ravnite de ochiul viclean si mereu fara somn al vecinului. In final regii franci acorda teritorii mari atat bretonilor cat si vikingilor (actualii normanzi), cu conditia ca acestia sa apere granitele regatului de alti raufacatori. Asa a aparut Normandia si Bretania. Asa au aparut si forturile militare pe mai toate stancile de pe coasta. Mont Saint Michel este un astfel de exemplu, un zid gros de aparare cu cateva gigantice bastioane inconjoara o stanca solitara, unde cu timpul a inflorit o mica asezare iar in urma cu cateva secole chiar si o catedrala. Stanca fiind separata de tarm, deci inconjurata mai tot timpul de apa, va puteti inchipui cat de greu s-a carat cu barca sau spinarea fiecare bucata de granit numai in timpul refluxului. De vreo 20 de ani, aici s-a construit un dig "turistic" ce leaga in permanenta stanca de tarm si un mega-parking ce poate adaposti un flux de automobile si autocare mai mare decat cel mai mare flux al oceanului. Diferenta intre flux si reflux e aici uneori de 12 m! In fort, o stradutza ingusta si in serpentina duce la biserica din varf, unde poti admira printre altele o frumoasa gradina interioara inconjurata de arcade de marmura in stil roman. In rest... buticuri peste buticuri cu suveniruri, carti postale, cafenele, restaurante si hoteluri. Numerose esplanade iti ofera o perspectiva excelenta asupra imprejurimilor, in timpul refluxului numerose grupuri de turisti, insotite obligatoriu de ghizi bine instruiti, fac turul stancii pe anumite trasee "sigure" ale nisipului umed. Cand mareea se apropie, clopotele bat iar din turn, observatori fideli "striga adunarea" prin megafoane. Nu numai Sighisoara este " singura cetate medievala locuita din Europa": Iata, aici la Mont Saint Michel traiesc in permanenta 120 persoane iar ceva mai incolo, i n fortul Saint Malo, cateva mii.

La 80 Km de acesta a 8-a minune a lumii (cum le place francezilor s-o numeasca) se inalta cuibul corsarilor, Saint Malo. N-a fost in lumea asta pirat de renume care in perioada lui de glorie (sec 16-18) sa nu poposeasca pentru un dezmatz cu rom, trabuce de Havana si dansatoare javaneze, la Tortuga (Insula Broastei Testoase) sau pe la Saint-Malo. Captain Kidd, Morgan, Bellamy cel care a reusit in doar un an sa prade 70 de corabii, Long Silver John (care a existat nu doar in romanul "Comoara din insula"), Black Bear si Robert Surcouf, au trecut cu totii pe aici. Ultimul a si locuit in cetate pentru o vreme. Interiorul cetatii, curata ca lacrima si in care se respira un aer proaspat, in special datorita pubelelor si toaletelor gratuite situata la cele 5 porti de intrare ale sale, e brazdat de o sumedenie de strazi ce poarta amintirea, chipul, si obiceiurile piratilor. O sumdenie de terase, baruri, cafenele, hoteluri si restaurante elegante te imbie sa gusti din produsele lor. Steagul cu cap de mort flutura mai la fiecare colt de strada.

Comerciantii incearca sa te convinga ca, fara nici cea mai mica indoiala, romul lor de Jamaica sau Hawai (nu ca al vecinului de vizavi care e de la Auchan) e original si e romul preferat de cel mai crud pirat, sau te imbie sa cumperi suveniruri si sa ramai acolo peste noaptea ce tocmai se lasa caci "cetatea e mai frumoasa noaptea decat ziua, aici lumina nu se stinge niciodata".

Dincolo de zidurile groase, e un alt spectacol, valurile inspumate lovesc parapetii cu furie, pe plaje exista brizanti (trunchiuri de copac ce sparg valurile), si cu toate astea uneori, in perioadele cu furtuni puternice, localnicii sunt nevoiti sa asculte zile intregi bombardamentul scoicilor si algelor ce lovesc jaluzelele duble ale caselor de pe tarm. Dimineata, de obicei poti face plaje pe nisip dar seara, atentie! , mareea creste de la un minut la altul si navaleste in ritmul galopului unui cal!

Intr-una din zile, trec la reflux pe o stanca invecinata unde se afla fortul Chateaubriand (locul de veci al poetului). Nici nu-ti poti inchipui ce poate lasa marea in urma sa. Printre stanci zac scoici umblatoare, moluste, racusori, pesti, alge verzi sau brune, icre rosii depuse prin crapaturile de granit, cochilii goale, pietre slefuite si multicolore ce stralucesc in soarele de dimineata sau sare cristalizata asemenea unui guler alb la marginea ochiurilor de apa. Adun 3 Kg de scoici...

Pe cheiul portului plin de veliere, catamarane, vase de croaziera mari sau mici, sunt banci multe unde, daca te-ai asezat sa servesti ceva, pescarusii-cersetori te invadeaza, ba chiar la hotel, dimineata se posteaza in fata geamului si cer de mancare. La Saint Malo am tras pentru doua zile la hotel du Relais, un hotel de o stea si jumatate, cu 38 euro camera cu doua patruri, cabina de dus in camera dar toaleta pe hol (mereu ocupata cand aveam nevoie de ea). Daca doreai mic dejun mai dadeau vreo 4-5 euro. La cazare la Caen am renuntat din cauza ca primele trei hoteluri ce le-am intalnit aveau preturi peste 65 euro camera fiecare, asadar Pierre ne-a facut un ultim "bine" si ne-a dus pana la St. Malo.

Cetati ca Saint Malo sau Tortuga erau, in urma cu cateva secole, adevarate BURSE comerciale, unde puteai negocia sau licita aproape orice- sclavi, fildes, tutun, rom, mirodenii, corabii, picioare de lemn si carlige de fier pentru invalizi, steaguri negre cu cap de mort, vinuri si matasuri fine... dar in acelasi timp aceste cuiburi de pirati erau si adevarate centre de contrainformatii (un fel de CIA ale vremii), unde, pentru cativa dubloni stralucitori puteai sa afli data plecarii si ruta unei caravele sau a unui galion spaniol burdusit cu aur.

Daca treceti prin Normandia, nu ratati ocazia de a va fotografia cu o vaca autohtona, e blanda, va va lasa daca-i veti intinde mana cu ceva verde in ea, campiile de rapitza, branza de Camembert, (Camembert este de fapt numele unui sat normand), plaja Omaha, Mont Saint Michel si Saint Malo.

De la Nantes iau modernul autocar Eurolines care, in aproape 50 de ore ma duce pana acasa. Din Nantes pornesc cu picioare de gazela iar in tara imi dau seama ca am ajuns cu picioare de elefant. Acum incep sa regret Wizzair-ul acela pe care l-am barfit, acela a carui motor din stanga caraia ca o rasnita de cafea stricata iar cel din dreapta ca un aspirator de la piata de vechituri.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 5662 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI