Cu valiza la Eliza

TIPĂREȘTE

Chiar n-aveam niciun chef să merg la Hajdúszboszló!

700 km pentru o cură de o săptămână într-o stațiune cu ape termale, când mult mai aproape, aci, în România, avem atâtea variante similare?!! Spuneți și voi, nu-i cam mult? :-??

Dar pas să mă înțeleg cu Adrian: după ce, în 2015, poposiserăm pentru întâia oară la Hajdu vezi impresii (unde - recunosc - ne plăcuse), artroza lui humerală se vindecase ca prin minune, așa că i-a intrat în cap că apele maghiare sunt mai ceva decât ale noastre și o să-l scape și de gonartroză (pentru norocoșii care nu știu ce-i asta, gonartroza este artroza genunchiului).

Încă nu ne-am edificat asupra proprietăților tămăduitoare ale apelor fierbinți din patria vecină :) , deci cred că pe moment ar fi mai bine să vă povestesc unde ne-am cazat în Hajdu, căci, după cum ați ghicit deja, am cedat până la urmă insistențelor soțului și AmFostAcolo.

Când? În iulie 2019.

Unde am stat? La Eliza Vendégház***. Înțeleg (sau poate nu...) că „vendégház” înseamnă „casă de oaspeți, pensiune”.

De ce la Eliza?

Bineînțeles că prima mea alegere a fost Alina Apartmanok, unde locuiserăm cu patru ani în urmă și fuseserăm mulțumiți vezi impresii.

Numai că acolo (și peste tot în Hajdu, în general) am constatat o creștere mare a prețurilor :( , iar noi nu eram dispuși să „aruncăm cu banii”, mai ales în perspectiva altor excursii preconizate imediat după sejurul în Ungaria. Motiv pentru care am luat din nou bookingul la puricat, în căutarea unei soluții mai îngăduitoare cu bugetul familiei. Și câștigătoare a fost Eliza, unde am plătit în moneda locală 68.400 forinți (cca. 205 euro) pentru cazarea propriu-zisă, plus taxa de stațiune de 7.000 HUF, pe care i-am achitat în euro - 21 de parai, scump, domʼle, scump :) , dar ce să faci, e stațiune...

În total, distracția ne-a costat așadar 75.400 forinți, echivalent aproximativ cu 226 euro sau, dacă vă e mai la îndemână, cu 1.070 lei. Rezonabil, zic eu.

Și dacă tot am ajuns la capitolul „bani”, plata am făcut-o la destinație și am primit chitanță numai pentru taxa de stațiune. ;)

În afara prețului, a scorului de 9,4 de pe booking și a celor trei stele acordate de acest site, a existenței băii și bucătăriei proprii, ca și a faptului că rezervarea putea fi anulată gratuit până la cu câteva zile înaintea sejurului, Eliza mai avea, în opinia mea, alte două atuuri: curtea (despre care voi face vorbire mai încolo) și faptul că proprietarul/proprietara mi-a răspuns imediat și într-o engleză perfectă la întrebarea adresată după rezervare referitoare la posibilitatea de a plăti în euro.

Ei bine, dacă în privința seriozității gazdei nu m-am înșelat, în schimb cu engleza am avut probleme. Doamna Eliza nu știa o boabă nu numai din această limbă, dar și din oricare alta în afară de cea maternă, și prin urmare „conversațiile” noastre s-au rezumat la gesticulații și mimică, ceea ce s-a dovedit până la urmă a fi absolut suficient. :D

La capitolul minusuri, mă simt obligată să îl consemnez pe unicul, însă destul de important: depărtarea față de ștrand, și anume 2-2,5 km de intrarea folosită de noi, nu cea principală de lângă parc și biroul de informații, ci cea situată pe Jószef Attila u. Am sesizat acest lucru după ce am studiat harta și, cunoscând orașul, mi-am dat seama că distanțele precizate pe booking nu sunt corecte. M-am consultat cu șefuʼ și am convenit că avantajele erau prea mari față de acest mic neajuns, pe care l-am contracarat deplasându-ne zilnic cu mașina la ștrand.

Și uite așa am făcut rezervarea în martie.

Cum am ajuns

În România am utilizat traseul clasic: București-Pitești-Rm. Vâlcea-Sibiu-Alba Iulia-Turda-Gilău-Huedin-Oradea-Borș, circulând, acolo unde se putea, pe autostrăzi și evitând orașele pe centuri. Singurele „gâtuiri” s-au produs în zona Alba Iulia-Teiuș.

Din Borș am urmat traseul Artánd-Berettyóújfallu-Derecske-Hajdúszovát-Hajdúszboszló, fără a plăti taxe de drum.

În Hajdu am intrat prin partea de sud-est, pe Szováti u., am traversat calea ferată și am continuat pe aceeași stradă, de unde am cotit la stânga pe Rákóczi u. și apoi la dreapta pe Hőgyes utca, unde Eliza Vendégház se află la numărul 29.

În total, am făcut 10 ore și un sfert, cu două opriri „tehnice” și o alta de schimbat lei în forinți la graniță, pe partea românească, la o paritate mult mai bună decât la exchange-urile din Hajdu: 1 leu 67 HUF, față de 54-55 HUF în stațiune. De reținut!

Locul la exterior

Pensiunea se află într-o zonă rezidențială, lipsită de magazine și alte „pierzanii”, însă dotată cu... liniște. Puține mașini circulau pe stradă, bicicletele (foarte numeroase în Hajdu) evident că nu ne-au deranjat, așa că ne-am odihnit bine, iar diminețile ne trezeam în ciripit de păsărele. Tare frumos! :))

În curte sunt două clădiri, cea din față fiind locuită de proprietari. Un amănunt mi-a plăcut în mod deosebit: poarta se deschidea/închidea cu telecomandă, fără să fim nevoiți să coborâm din mașină.

O alee pavată se prelingea pe lângă case iar o a doua, pietruită, traversa curtea, întrerupând gazonul tuns îngrijit. De șezlongurile, scaunele și măsuțele de plastic n-am putut profita prea mult: vremea a fost destul de capricioasă și la prânz, când aveam „liber” de la băi, a plouat aproape zilnic. Iar în balansoar nu m-am cocoțat, de teamă să nu-l distrug...=))

În schimb, Adrian s-a desfășurat în voie, manifestându-și talentele de gratargiu, chiar și pe ploaie (vezi foto). Lângă BBQ se afla o fântână iar în spate o a treia construcție din cadrul „complexului”, și anume o magazie, unde presupun că erau depozitate niscai unelte. Acolo ne parcam mașina, în apropiere de niște răsaduri cu flori și ierburi plăcut mirositoare (rozmarin, busuioc, cimbru). Un pin falnic umbrea curtea și la adăpostul său fuseseră frumos amplasate șezlongurile, scaunele și măsuțele.

Să tot stai la povești și un pahar de ceva. :) Bun înțeles, dacă nu plouă...

Și la interior

Casa de oaspeți nu are decât trei camere, toate deservite de o verandă, unde fiecare locatar beneficiază de câte o masă și două scaune de plastic cu pernuțe - am apreciat atenția acordată acestui detaliu -, plus un uscător de rufe, binevenit într-o asemenea stațiune „apoasă”.

A doua zi după sosirea noastră a venit o pereche de români din Alba Iulia, cu care ne-am mai întreținut din când în când, iar cu o zi înaintea plecării a treia cameră a fost ocupată de un cuplu de polonezi cu care ne salutam, și atât.

Cei 30 mp promiși pe site-ul booking înclin să cred că erau reali, dar incluzând și baia. Încăperea tip studio cuprindea o masă mare rotundă cu două scaune confortabile, două paturi lipite, cu saltele și lenjerie de bună calitate, două noptiere foarte utile plasate de o parte și de alta a paturilor și veioze deasupra, un șifonier cu umerașe, precum și un corp de mobilier cu spații de depozitare a hainelor (sau cel puțin așa l-am folosit noi) și a televizorului, pe care l-am deschis atât cât să constatăm că funcționează.

Ferestrele și ușa erau prevăzute cu plase contra țânțarilor, cu toate că n-am auzit niciun bâzâit. Pe jos era gresie.

În zona destinată gătitului am găsit un aragaz cu cuptor și hotă, un frigider, chiuveta și dulapul, în care gazda așezase câteva ustensile de bucătărie și un număr limitat de farfurii, tacâmuri, pahare și căni. A, apropo, era și un fierbător electric. Și un burete și un detergent de vase, așa că ne-am descurcat fără nicio problemă.

Camera nu are aer condiționat, doar un ventilator, pe care nu l-am întrebuințat, nefiind nevoie. Idem, nu m-am apropiat de masa de călcat; doar eram în concediu! Mai trebuie spus că internetul parolat a mers suficient de bine cât să-mi fac treaba cu el.

M-am bucurat să constat că baia era de dimensiuni satisfăcătoare. Am remarcat cădița înălțată și perdeaua de la duș, prin care nu se împrăștia apa fiartă de-a dreptul (ceea ce nu era de mirare, doar ne aflam într-o stațiune termală). Chiuveta și vasul de WC erau în regulă, așijderea prosoapele, iar drept consumabile am primit săpun lichid și suficiente role de hârtie igienică.

Una peste alta, dotări standard la nivel basic, dar suficiente pentru a te face să te simți confortabil și - mai presus de orice - curățenie de nota zece.

Iar pentru asta, „vinovată” era Eliza.

Interacțiunea

Doamna Eliza, gazda noastră, s-a dovedit a fi o femeie de vreo 45 de ani, foarte energică și harnică. Am văzut-o numai în mișcare, ba scuturând pernele din camera de oaspeți goală, ba măturând frunzele din curte ori trebăluind prin magazie.

Într-o zi a venit și ne-a oferit o farfurie cu prăjituri cu vișine făcute de mânuțele sale; foarte drăguț gestul! Iar în alta a apărut cu un preș pe care nu s-a lăsat până nu l-a întins singură în fața ușii.

În rest, cum vă ziceam, nu ne-am putut înțelege în nicio limbă. Chiar n-am idee cine fusese persoana care îmi răspunsese la mail într-o engleză așa de impecabilă. :-?? Așa încât, ori de câte ori ne intersectam cu doamna Eliza, ne întreba „OK? ” iar noi răspundeam „OK! ”, zâmbind cu gura până la urechi.

Chiar și așa, sper că a priceput că am fost mulțumiți de serviciile oferite.

---

VIZUALIZĂRI: 1311 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI