Schitul Ortodox de stil vechi - Șelimbăr

TIPĂREȘTE

La finalul articolului precedent spuneam că Schitul Ortodox de stil vechi din Șelimbăr a fost pentru mine o reală surpriză. A fost o surpriză din mai multe puncte de vedere.

Pe site-ul Primăriei Șelimbăr, la finalul unei liste cuprinzând obiectivele religioase din comună, apare scris: "Schitul ortodox de rit vechi din localitatea Șelimbăr a fost construit în jurul anului 1787. Aparține de Mitropolia Cultului Creștin de Rit Vechi". Și pe hărțile Google apare tot cu titulatura "Schitul ortodox de rit vechi". În biserică, pe scaunul episcopal este postat tabloul cu chipul Înalt Preasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Vlasie Mogârzan al Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi. Așadar, schitul aparține Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi. De altfel, lăcașul de la Șelimbăr apare menționat și pe site-ul Mitropolia Bisericii Ortodoxe de stil vechi în secțiunea Sfinte lăcașuri de stil vechi.

În afară de acestea, schitul n-a fost construit "în jurul anului 1787" așa cum menționează site-ul Primăriei Șelimbăr. N-ar fi avut cum, Biserica ortodoxă de stil vechi din România luând ființă abia în anul 1924, atunci când Biserica Ortodoxă Română a adoptat calendarul gregorian fapt care a determinat separarea unui grup de preoți și de credincioși care au continuat să celebreze sărbătorile după calendarul iulian.

Dar, care este diferența dintre "stil vechi" și "rit vechi", ambele formulări referindu-se, ambiguu, la unul și același obiectiv - schitul de la Șelimbăr?

În primul rând trebuie știut că în România există Mitropolia Bisericii Ortodoxe de stil vechi care se află la Slătioara, în județul Suceava și Mitropolia Ortodoxă Rusă de Rit Vechi care se află în județul Tulcea. Ambele țin sărbătorile după vechiul calendar, cel iulian, diferența constând în modul de formare a celor două fracțiuni religioase, precum și în unele detalii privind oficierea slujbelor. Cel mai cunoscut oponent al introducerii noului calendar în biserica română a fost ieromonahul Glicherie Tănase. Acesta a fost nevoit să părăsească Mănăstirea Neamț - Schitul Pocrov și împreună cu alți adepți să construiască noi lăcașuri de cult în care să poată sluji după calendarul vechi. Astfel a apărut Biserica Ortodoxă de stil vechi din România.

Cu credincioșii ortodocși de rit vechi este o altă poveste. Pe la mijlocul sec. XVII în Biserica Ortodoxă Rusă, Patriarhul Nikon face o serie de reforme care stârnesc protestul unei părți a clerului, dar și a unei părți a credincioșilor. Prigoana la care au fost supuși aceștia îi determină pe nemulțumiți să părăsească țara. Așa au ajuns în Basarabia și în Dobrogea unde s-au constituit în comunități compacte, izolate, multă vreme fără a intra în contact cu populația locală. În felul acesta rușii de rit vechi au reușit să-și mențină nealterate obiceiurile și tradițiile strămoșești și bineînțeles, păstrând vechile rânduieli bisericești. Slujbele se țin în limba slavonă, iar portul tradițional este obligatoriu în biserică - bărbații cu bărbi și cămăși lungi strânse cu brâuri, iar femeile cu broboade și cu fuste lungi până în pământ. Crucea primită la botez este purtată de ei toată viața, la întrunirile sărbătorești cântă doar imnuri religioase și țin postul în mod obligatoriu. "Staroverii" - cum își spun ei - își fac semnul crucii cu doar două degete (nu cu trei) înainte și după masă, atunci când intră într-o încăpere în care există o icoană și în general atunci când încep orice treabă. O altă diferență, observabilă doar de cei care participă la slujbele lor, este felul în care se mișcă preoții în timpul slujbelor, staroverii mișcându-se în sens opus față de preoții din Biserica Ortodoxă Română. Preoții de rit vechi sunt aleși din rândul comunității, trebuie să știe limba slavonă liturgică și trebuie să cunoască bine rânduielile bisericești.

Forul suprem al credincioșilor ruși de rit vechi a fost la Fântâna Albă (Ucraina de azi). După ocuparea Bucovinei de nord, în 1940, reședința Mitropoliei Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi a fost mutată la Brăila.

Dar, atât! Cred că am insistat prea mult asupra diferenței dintre "stil vechi" și "rit vechi", formulările referitoare la unul și același obiectiv - schitul de la Șelimbăr. Schitul Șelimbăr, pe cale de a deveni mănăstire, este un lăcaș de cult de stil vechi.

Vizita la Schitul Ortodox de stil vechi - Șelimbăr

Nu este tocmai simplu să ajungi acolo. Pe lângă Clubul sportiv Vektor, din E68 sau - dacă vii din Șelimbăr - trecând pe sub această arteră printr-un pasaj cam rudimentar, urmezi un drum de piatră netasată, cu gropi și mult praf. Cam vreo 2 km ai de mers încet, făcând slalom printre gropi și mai nimerind uneori în câte una. Avantajul e că drumul nu este circulat, deci poți merge cum vrei, pe unde vrei, fără să deranjezi pe cineva. Din loc în loc se mai văd movile de pietriș care așteaptă să fie împrăștiat acolo unde găurile se lărgesc prea mult. Deodată, în partea dreaptă a drumului, răsar dintre arbori turlele aurii și cărămizii ale unor construcții bisericești. Ca să ajungi în poarta sfântului lăcaș, părăsești drumul principal și mai continui câțiva metri, la dreapta. Poarta lăcașului este larg deschisă conducând într-o parcare mare, amenajată doar pe jumătate. De altfel întreaga incintă este un vast șantier.

Mă așteptam să găsesc acolo o bisericuță modestă și câteva fețe bisericești, neștiind nici măcar dacă acestea vor fi de călugări sau de maici.

Pe cale de a deveni mănăstire, Schitul Ortodox de stil vechi - Șelimbăr, cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului", este un lăcaș de călugări. În frunte cu starețul Evloghie Sibianul, 10-15 călugări ostenesc zilnic acolo, în afara treburilor duhovnicești ocupându-se cu legumicultura, cu creșterea animalelor și mai ales cu muncile de șantier. Pentru că la Schitul Ortodox de stil vechi s-a construit și încă mai este mult de construit. Totul a început în anul 1999. O biserică mai mică, un paraclis cu hramul Înălțarea Domnului a fost construit în perioada 2004-2008. Lăcașul finalizat și pictat în întregime de monahii schitului, este cel în care se oficiază slujbele zilnice.

În afară de biserica amintită, așezământul mai cuprinde o biserică mai mare - înălțată, dar neterminată încă, un altar de vară - și acesta înălțat, dar încă nepictat, o fântână acoperită cu o boltă frumos pictată, un corp de chilii cu sală de mese, o construcție cu un etaj destinată găzduirii pelerinilor, precum și alte construcții anexă necesare gospodăriei monahale (adăposturi pentru animale sau pentru utilaje). În latura din dreapta, în spatele bisericii terminate, este și un mic cimitir.

Ne-am plimbat prin curtea așezământului, am admirat florile și aranjamentele de plante, serele și toate clădirile, apoi am intrat în vorbă cu unul dintre monahii care ne-a ieșit în întâmpinare. Astfel am aflat că anul fondării sfântului lăcaș este 1999, că încă nu au nici un fel de material documentar tipărit, dar că atunci când totul va fi gata se vor preocupa și de acest aspect. În biserica mare nu am intrat. Materialele de construcție încă mai erau pe alei și în pridvor, în fața intrării.

Am intrat în biserica mică. Pictată în totalitate, biserica are tot mobilierul sculptat foarte frumos. Pe peretele vestic, în interior, se află pisania. Credincioșii vizitatori ai acestui lăcaș se pot închina la părticele din sfintele moaște aflate în stânga altarului - Sf. Glicherie, Sf. 14000 de prunci uciși din porunca lui Irod, Sf. Cottus, Sf. Priscus și Sf Panaghiotis.

Întreaga curte este traversată de alei frumos trasate, unele dintre ele pavate, altele în lucru. O bună parte a curții este acoperită cu gazon bine îngrijit. Am văzut acolo și panouri solare fotovoltaice. Sunt convinsă că atunci când totul va fi gata, Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului", de stil vechi, din Șelimbăr, va rivaliza în frumusețe cu orice nou lăcaș de cult din România. Serele care acum sunt chiar în mijlocul curții, printre frumoasele edificii care se construiesc, vor fi mutate în altă parte.

Nu am amintit despre troița de la poartă. Trecând pe lângă ea, atât la venire, cât și la plecare, nu se poate să nu-i dai atenție. O placă de marmură albă, rezemată de postamentul crucii, oferă pelerinului câteva informații esențiale: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, s-a pus temelia acestei troițe întru cinstirea și pomenirea 'Acoperământului Maicii Domnului, a sfinților cuvioși care pătimesc în Muntele Athos, a copiilor neîmpărtășiți și fără de părinți, a militarilor din închisori' sub arhipăstorirea Preasfințitului Evloghie Sibianul în anul 7522 de la zidirea lumii, iar de la nașterea după trup a lui Dumnezeu Cuvântul, 2015 ianuarie".

---

VIZUALIZĂRI: 4192 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI