Cazare execrabila, revelion superb si o hotarare epocala

TIPĂREȘTE

Ma cam saturasem de revelioanele facute la noi cu munca multa si distractie putina pentru mine. Cat am fost tineri era frumos, ne adunam cate cinci-sase perechi, fiecare aducea cate ceva, copiii mici sase-sapte, adormeau claie peste gramada in camera de zece mp si noi dansam pe muzica unui magnetofon Tesla pana la sapte dimineata cand serveam potroacele. Cand copiii au ajuns la casele lor iar prietenii nu mai tineau la nopti pierdute am dat vreo doua rateuri cu revelioanele. Aprovizionare, cheltuiala, doua zile cu zi-lumina de munca si fas! prietenii adormeau pe scaune dupa cupa de sampanie de la miezul noptii, prietenele imi cereau triferment, copiii cei mici ma anuntau in ultima ora ca fac revelionul cu tineretul, -deci luau salata de bœuf si tortul- iar cei mari se hotarau instantaneu sa mearga la cuscra la tara pentru pulpa de porc afumata. La un moment dat m-am desteptat. Revelion afara, meritam si noi dupa atat amar de ani. Zis si facut. Ne-am inscris la un sejur de cinci zile in Malta si am ales hotelul Springfield de trei stele "plus" din Burgibba. La vremea aceea, in 2003 aveam in casa un calculator, era al lui fiu-miu. Il stergeam saptamanal de praf dar nestiind sa-l deschid sau sa « navighez » nu se punea problema sa ma documentez pe net asupra hotelului. Am ales locatia dupa harta Maltei si hotelul dupa numarul de stele. Prietenii nostri au retinut bilete intr-o localitate apropiata, la un hotel de patru stele dar noi am zis ca prindem pe Dumnezeu de un picior cu economia de 30 dol/ persoana/ sejur.

Am plecat din Baneasa noaptea. Era o aglomeratie de chartere din ora in ora mai dihai decat la debarcarea in Normandia. Se purta Malta. Toata lumea facea revelionul in Malta. Ieftin, sub 300 dol transport, cazare, demipensiune si masa de revelion. Dupa vreo doua ore de intarziere in care-mi intrase os in os pentru ca sala de asteptare era full si nimeni nu se gandea sa se ridice de pe scaun ca sa ma asez eu, am stins ultima tigara atat eu cat si barbatu-miu si am decolat spre Valetta. Am ajuns relativ repede dar dupa aterizare in aeroport am mai asteptat vreo ora sa mai vina un avion ca sa plece autocarele in card spre statiuni. Am avut noroc caci cei care venisera mai devreme cu un alt avion motaiau de mult timp asteptandu-ne pe noi. Drumul de la aeroport a fost frumos caci totul era inverzit chiar daca nu inflorit in contrast cu un Bucuresti lasat in urma cenusiu cu zapada topita si murdara. Am ajuns la hotelul asezat in centrul statiunii Burghibba destul de aproape de golf. Statiunea parea linistita si la exterior hotelul era dragut. Eram vreo sase romani care alesesem aceasta cazare. La receptie doua femei una tanara, alta mai in varsta- mama si fiica dupa cat semanau si dupa gradul de corpolenta- ne-au intampinat cu un suras dar fara o boaba de limbi straine. Vorbeau o limba guturala cu multe consoane care nu era nici italiana, nici greaca, nici portugheza- era malteza. Neintelegandu-se cu noi, - zambetele reciproce nu ajungeau- au chemat un barbat care o rupea in engleza si ne-a cazat. Ciudat: barbatul semana si cu o femeie si cu alta si dupa varsta era sotul celei mai mature si tatal fetei. Am avut in fata tabloul tipului etnic pe care l-am observat si in alte regiuni. Oamenii samana intre ei avand la baza cu zeci de generatii in urma o aceeasi familie (asemanarea asta m-a frapat in Bucovina noastra: svelti, blonzulii, fata prelunga, sprincene decolorate, ochi verde-caprui). In Malta oamenii sunt mici de inaltime, trupesi, par carliontat, ten inchis- purtand genele popoarelor care au trecut prin insula. Ne-a dus in camera. Cum a deschis usa mi-am dat seama ca e mai frig decat afara unde, pe 28 decembrie erau 17 grade; in camera la aprecierea mea temperatura nu depasea 12-13 grade. Incaperea ar fi trebuit sa fie incalzita prin aer conditionat, dar aparatul nu functionase pana atunci si abia pe seara am putut sa-mi scot geaca si sa raman in pulover. Camera era asa si asa din punct de vedere al curateniei, ca la meridionali, nu ca la nordici sau nemti... Colturile mochetei erau deslipite si lasau sa se vada parchetul umflat de la vreo inundatie, baia acceptabila dar cu doua placi de faianta cazute insa ce m-a enervat, - mai ales ca nu mai fumasem de 7-8 ore adica de la Baneasa, - au fost cearceafurile albe dar carpite si cu petice. Da-o naibii, doar am platit pentru trei stele plus! (atunci am invatat ca fiecare tara are standardul ei in materie de stele). Am coborat ca o zmeoaica la receptie unde am mai intalnit doi romani din grup care fie nu aveau becuri la veioze, fie pledul era prea subtire, etc. Au cerut banii inapoi- cum sa-i iei, si unde sa mergi in prag de Anul Nou? Agentia ne dotase cu un insotitor de grup dar acesta raspunzand de toate grupurile raspandite in cinci-sase locatii, de fapt nu raspundea de nimic si nu l-am vazut decat de doua ori in avion: la dus si la intors. N-a raspuns la telefon asa ca ia-l de unde nu-i! Ne-am descurcat cum am putut, adica deloc. Fiind romani si invatati sa inghitim orice, dupa ce ne-am facut numarul, adica putina muzicuta, am renuntat, vorba ceea « merge si asa »... Maltezul ne zambea sagalnic si dadea din cap ca la o gluma buna. Ah! ce asi mai fi tras o tigara. Tigarile in Malta erau scumpisoare si pentru ca ne hotarasem sa ne lasam de fumat, in mod deliberat nu ne-am luat cateva pachete cu noi. Acum, nu ca nu ne-am fi putut permite dar hotararea de renuntat la fumat fiind luata de amandoi, ne pandeam unul pe altul sa vedem cine cedeaza primul.

Ceva bun in hotel: mancarea. Micul dejun era cu de toate si ne placea atmosfera. Proprietarii mergeau de la unul la altul si ne imbiau sa servim din bunatati. Aveau cuptor de paine si zilnic ne serveau croasante si placinte calde. Mi s-a intamplat ca la hotel de patru stele sa mancam paine rece de cateva zile. Cum la pranz saream peste masa, seara mancam pe saturate trei feluri de mancare terminate invariabil cu pepene cu dulceata si inghetata... si acum il savurez.

M-am lamurit ca hotelul era de fapt o asociatie familiala in care munceau toti cei cinci membri ai familiei. Era o diviziune a muncii perfecta: tatal se ocupa cu intretinerea hotelului si reparatiile dar fiind cam puturos, totul functiona cum v-am mai spus; fata cea tanara era camerista; nora era o excelenta bucatareasa si cred ca tot ea spala si calca, fiul facea aprovizionarea iar mama statea la receptie, scria vizitatorii intr-un registru gros si dadea ordine cu o voce ampla sa se auda pana la etaj. Erau in plin matriarhat iar ultima intrusa, nora, facea muncile cele mai grele si era situata pe o treapta mai jos decat restul familiei. Am inceput sa-i inteleg si cu economia de la incalzire si cu cearceafurile carpite: probabil aveau un profit mic. Mai prost este ca uitandu-ma azi pe net sa vad cum mai arata hotelul si cum s-a desvoltat am vazut ca nu au nicio poza, niciun comentariu, decat ca a scazut gradul de la trei plus la trei. Ghinion sau nestiinta in a face afaceri?

Am inceput programul turistic si nu am avut ce regreta. Autocarul venea la ora fixa si culegea oamenii inscrisi la optionale si asa am facut turul insulei, orasul Mdina, palatul Verdala, etc. In alta zi am luat ferryboatul si am facut turul insulei Gozo vizitand Rabatul, citadela, biserici, fereastra albastra si un sat de pescari; o alta zi la Valette, o capodopera a artei baroce construita de Cavalerii Ioaniti in care am vizitat co-catedrala cu picturi de Caravaggio; o alta jumatate de zi la templele megalitice de acum 7000 de ani, comparabile dar mai vechi cu 2000 de ani decat cele de la Stonehange. Cred ca voi scrie un review despre toate acestea. Din pacate, din toata excursia s-au pastrat doar cateva poze- nu stiu ce s-a intamplat cu restul.

A venit Revelionul. Observasem noi oarece forfota la bucatarie cu cateva zile inainte dar ce ne-au oferit a intrecut orice asteptari. Am mai facut si alte revelioane in strainatate, cam reci, plictisitoare trezindu-ma la o masa cu seminecunoscuti cu care te pupai la 12 noaptea. Mai greu era pentru sotul meu care ca singurul barbat de la masa trebuia sa aiba de grija de sase-sapte femei cam trecute, lucru care-l plictisea enorm. In ultimii ani, in alte excursii, daca am putut nu am mai luat masa de Revelion petrecand in camera cu prietenii daca plecam impreuna. Ce sa spun? In fata fiecarui tacam era cate o surpriza, ni s-au dat masti si confeti iar ca menu totul era pregatit exclusiv in casa, gustos si din abundenta. Proprietarii au benchetuit cu noi, turnau pahare de vin maltez fara numar-fara numar, purcelul era la protap, prajituri puteai servi cat te tinea glicemia. Au adus un gurist, un tip mai in varsta cu parul canit dar care canta superb muzca anilor 80. Nu am depistat daca era live sau nu dar a fost un antren excelent si am dansat inclusiv eu, lucru care pe nu-l mai facusem cred ca de 15-20 de ani. In acest timp prietenii care fusesera cazati la un hotel de patru stele, dupa ciocnirea cupei de sampanie de la miezul noptii au fost poftiti afara in piata. Asa era obiceiul la hotelurile cu staif. Au dardait pana pe la ora unu si s-au dus sa se culce. Momentul greu a fost cand din strafunduri mi s-a ridicat pofta de nicotina. M-am ridica ca un arc de la masa si am cumparat un pachet Dunhill extralungi. Am desfacut pachetul. Am mirosit o tigara. Gata, s-o aprind! Atunci s-a produs declicul: trecusera patru zile fara si acum ma innecam ca tiganul la mal? M-am dus la toaleta, le-am aruncat si am tras apa. Au trecut sapte ani si nu am mai pus gura pe o tigara, dupa... sa spun cat? daca zic 50 de ani de fumat zi de zi minimum un pachet, veti zice ca biologic e imposibil. Stiu ca e o contradictie in termeni dar ce conteaza? Important e ca in Malta am luat hotararea epocala sa ne lasam de fumat.

---

VIZUALIZĂRI: 10292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI