Circuit Turcia cu autocarul

TIPĂREȘTE

Impresiile mele despre circuitul intitulat la agentie “Turcia inedita Cappadocia Ankara si Istanbul 8 zile” perioada 17.06 – 24.06.2019, autocar, cazare si mic dejun incluse in pret. O sa povestesc mai mult cum a fost organizat circuitul si cheltuieli si mai putin date despre obiectivele vizitate, deoarece toate sunt cunoscute si s–a scris mult si bine depre ele.

Am plecat la ora stabilita 6, din Bucuresti, insotiti de o ghida cunoscatoare a limbii turce si doi conducatori auto. Nu am inteles daca ghida a mai fost in acest gen de circuit, dar soferii erau pentru prima data pe acest traseu, lucru care s-a vazut in bijbiielile si incurcaturile de pe drum. Drumul ca drumul dar cautarea locurilor de cazare a fost o adevarata aventura. Nu e prea placut sa vezi cum, seara tarziu, dupa o zi intreaga de drum, coboara ghida sa intrebe diversi cetateni de pe strada sau vanzatorii de la magazine pe unde se afla hotelul X. Mai vezi cate unul care arata ca si cum ar alunga muste, si apoi dupa aceste indicatii dai doua-trei ture cu autocarul pana gasesti hotelul.

Dupa ce am plecat, prima grija a fost colectarea banilor: 10 Euro/persoana pt ghizii locali din Pamukkale, Cappadocia si Istanbul si 20 Euro/persoana pt croaziera pe Bosfor, cea trecuta de agentia ca “neinclusa in pret”. Acesta excursie s-a facut in penultima zi, am crezut ca “ce-I in mana nu-I minciuna” si am achitat cu totii. De fapt, la Istanbul am vazut ca poti cumpara din multe locuri aceasta croaziera cu 10 Euro/persoana acelasi traseu, aceleasi conditii.

La vama bulgara nu a fost nici o problema. Am facut binecunoscutele opriri Baikal (poti plati si in lei) si la o statie de benzina aproape de granita turca. Aici nu se plateste decat cu leva sau card. La granita cu turcii, am coborat din autocar, am trecut printr-un control vamal, stampila pe pasaport, fara control la bagaje. Am oprit apoi la un Duty Free cu parfumuri, tigari, dulciuri. Era deja ora 14. Pentru masa de pranz am oprit la un restaurant stil autoservire, langa care este si un magazin. La se face si la intoarcere aceasta oprire pt cheltuirea banilor ramasi pe rahat, masline etc.

Am plecat spre Edirne. Intrarea este gratuita, dar trebuie sa intri cu capul acoperit, cu fusta sau pantaloni lungi, tinuta obligatorie in toate moscheele. Incaltamintea se lasa fara probleme la intrare. Pe jos este un covor persan care se curata foarte des, nici nu am apucat sa iesim cu totii ca a aparut o doamna cu aspiratorul in urma noastra. Dupa ce iesi din moschee, poti cobora niste scari si sa ajungi intr-un mini bazar, cu preturi afisate si mai nimic negociabil. Nu prea s-a ingramadit nimeni sa cumpere, deoarece visam cu totii la Marele Bazar din Istanbul, unde am citit ca poti negocia si iar negocia. Dar, langa acest bazar am gasit un magazine unde 4 magneti frumusei costau 10 lei, trei cutii de rahat tot 10 lei, deci in zona se poate plati si cu lei. E bine sa aveti ceva marunt romanesc prin buzunare.

Apoi drum intins spre Istanbul. In instiintarea agentiei, primita cu doua zile inainte de plecare, traseul din prima zi trebuia sa fie de 650km si se specifica “sosire seara, dupa ora 18:30, dar nu mai tarziu de ora 21:00 si cazare la hotel”, “cazare zona Istanbul-Bilecik, hotel Basaran***” De ce sa spui de buna voie, lucruri care se bat cap in cap, greu de inteles! Daca pana la Istanbul sunt pe putin 650 km, de la Istanbul la Bilecik mai faci 248km. Mai pui si traversarea Istanbului pe o sosea cu 6 benzi/sens, cu viteza de max 5km/h din cauza aglomeratiei. A durat cam doua ore acesta traversare. Temperatura exterioara 30 grd.

Impresionant si nesfarsit Istanbulul, dar curat la prima vedere. Pe marginea drumului erau multe aranjamente cu plante ingrijite si neprafuite. Am aflat ca locuinta “la cheie” pt turci inseamna apartament intr-un cartier in care ai de toate scoli, spitale, universitate, mall, loc de munca, tot ce-ti trebuie ca sa nu te mai deplasezi in alt colt al orasului. Treaba care ar fi cam complicata avand in vedere traficul infernal. De remarcat arhitectura cladirilor. Nu te plictisesti sa le privesti, chiar daca sunt o multime.

Ne intoarcem la calatoria noastra. Cu totii am crezut promisiunile agentiei. Dar in loc sa ajungem pana la ora 21, undeva in jurul Istanbului, calatoarem prin noapte, obositi si enervati, ni se promitea ca acum ajungem, dar nu spunea nimeni cand si unde trebuie sa ne oprim. In jurul orei 23:30 am ajuns in orasul Bilecik, hotel Basaran***.

Hotelul este pe o strada ingusta pe care e complicat sa parchezi un autocar si trebuie sa blochezi toata strada pana se dau jos bagajele. Dar, acestea sunt niste aspecte de care agentia nu tine seama. Caram bagajele in holul hotelului, si surpriza! Doar familiile pot ramane la acest hotel, ceilalti gen o mama cu copilul, doua prietene etc trebuie sa se mute la alt hotel. Se pare ca se sparsese ceva pe acolo si nu le ajungeau camerele.

Dupa ce s-a terminat repartitia camerelor la hotel Basaran, noi ceilalti (eu am fost cu o prietena) ne-am luat bagajele si le-am tarait doua strazi mai incolo la hotelul X, nu am retinut numele. In fine, ni s-au dat niste chei si ne-am cazat. Am facut rapid un dus si la somn. Peste cateva minute cioc-cioc la usa. Deschid. Un cetatean spunea ca vrea pasapoartele sa faca inregistrarea. Nu stiam cine este, asa ca am preferat sa cobor la receptie, in pijama, ca oricum nu mai conta. Am stat vreo 5 minute pana a scris nenea de acolo ce vroia si am plecat iar la culcare. Vise. Peste 10 minute iar cioc-cioc. Ghida si cu acelasi individ de mai devreme verificau daca am dat pasapoartele. Se termina si asta. Adorm. Peste putin timp cosmar. Se aude chemarea la rugaciune. Moscheea era foarte aproape, difuzoarele erau suficiente sa se auda in tot orasul, ora 4.30. Noapte de cosmar, minunat inceput de excursie pt turistii fericiti.

A doua zi mic dejun si plecarea la ora 9, dupa ce bineinteles a trebuit sa mutam bagajele la hotelul Basaran. Conditiile de la hotelul la care am stat au fost multumitoare. Am inteles ca la fel au fost si la Basaran. Camere mari, curate, am gasit apa, pliculete cu ceai, consumabile suficiente la baie. Micul dejun a constat, ca de altfel la majoritatea hotelurilor la care am stat, in mai multe feluri de branza, niste mezeluri, cascaval, masline, oua fierte, omleta, rosii, castraveti, gemuri, halva, pepene, ceai, cafea. Suficient.

Pe unde am fost, greu am gasit vorbitori de limba engleza. Chiar si la hoteluri. Greu sa te intelegi. La micul dejun “coffee? ” Zambete, ochi bulbucati, cuvinte neintelese. Iar “Coffee? Cafea? ” “A! Cafe! ” si a adus un borcan cu ness. Am aflat ca ei au trei feluri de cafea- neagra, dulce si nu mai stiu de care, fiecare cu denumirea ei turceasca greu de retinut.

Dupa ce iar am blocat strada, am plecat la drum. Destinatia Antalya, cu oprire in Pamukkale. Distanta precizata de agentie 850km. Ne-am ratacit putin pe drum. Am trecut prin mai multe orase. La intrarea in oras de obicei este afisat numarul de locuitori. Orase frumoase, curate. Oameni pe strazi nu prea am vazut.

Peste tot in Turcia, am vazut din loc in loc pe sosele masini de politie, de fapt un panou din tabla pe care era reprezentata fata verso imaginea unei masini de politie. Aveau si girofar, iar de departe pareau reale. Iar un fapt de remarcat – au arborat steagul peste tot, chiar si in varful dealului, un gest de patriotism foarte frumos, pe care l-am vazut si la greci, la noi din pacate, nu prea.

Pe la pranz am ajuns la Pamukkale, “castelul de bumbac”, care este pe un deal. Este o intrare la poalele dealului dar este mult de mers pe jos. Autocarele urca pe o sosea si ajung in varful dealului. Sunt o multime de terase si magazine. Intrarea costa 50 Lire pentru terase si 100 Lire pentru fantana Cleopatrei, de fapt o piscina unde poti face baie. Ca la orice obiectiv in Turcia, la intrare se face un control ca la aeroport, bagaje separat, persoane separat.

Lume multa, de toate nationalitatile. Soare din belsug. Pentru cei care nu vor sa mearga pe jos, pot lua contracost niste masinute mici de 6 locuri cu sofer, care fac un tur. Se poate intra in terasele cu apa din partea stanga, pline de lume. Cu adevarat frumoase, ca in poze, sunt cele din spatele parcului, unde accesul populatiei este interzis. Si e bine ca e asa. Este si un muzeu de arheologie, cu plata separata, dar nu am intrat. Nu va sfatuiesc sa faceti cumparaturi, deoarece preturile sunt foarte mari. Si mancarea este scumpa – un fel de shaorma cu multa lipie si putini cartofi prajiti costa 87 Lire.

Aici am avut primul ghid turc. Nu a fost de folos deoarece grupul s-a imprastiat, si nu prea a avut cui sa dea explicatii. A avut si el o contributie, a recomandat un restaurant unde sa luam masa. Propunerea a fost – cu 5 Euro mananci ce vrei. Toata lumea a fost de acord. Dar, asa cum aveam sa ne obisnuim una e pretul propus si alta realitatea. Ni s-a pus in fata un meniu, in care o salata intr-un bol micut a fost 24 lire (era cel mai ieftin fel). Tot din zona am luat inghetata de la un tip care invartea cornetul. I-am spus sa renunte la spectacol ca ne grabim, am intrebat cat costa doua cupe, a spus 3 lire, a pus inghetata, cum pun ei mai mult in lateralul cornetului si nu in cornet, toti fac asa, si la final ne-a ametit cu banii. I-am dat 3 Lire, nu ca mai trebuie, nu stiu ce tot spunea, in fine pana la urma am dat 15 Lire pe o inghetata. Atunci nu m-am suparat, dar apoi am vazut ca turcii fac o practica din treaba asta si nu mi-a mai placut. A aparut un tip langa autocar cu carti cu poze despre Pamukkale, pret 3 Euro. La tarabe erau 7 Euro.

In jurul orei 17 am plecat, exact cand a inceput o ploaie adevarata cu nori negri si vant.

Insotiti de muzica anilor ‘70-’80 Boney M., Paloma Blanca, Lambada si colegii lor de generatie am ajuns pe la 22.30 in Antalya. Muzica de mai sus a fost singura pe care o aveau soferii si ne-am “delectate” cu ea zilnic. Cazare buna in Antalya, la hotel Olbia***, aproape de plaje si de acvariu. Curat, spatios, mic dejun ca peste tot. Are si piscina exterioara. Am stat doua nopti aici. vezi impresii

In ziua dedicata acestui oras, scria in program “ plimbare pietonala in centrul comercial al orasului si in portul vechi” Eu inteleg ca acestea ar trebui sa fie cu ghid. N-am inteles bine. Ghida a intrebat cine vrea sa mearga cu ea la acvariu, la 10 minute distanta de hotel, iar apoi program de voie. Nu avea nici un sens sa mergem in grup, asa ca am pornit singuri. Am primit de la hotel vouchere cu o reducere de 10% din pretul biletului pt cei cazati la Olbia. La casa de bilete, nu era nici un pret afisat. Am intrebat cat costa biletul si mi-a pus in fata un fel de afis cu poze unde scria pret 35$, am intrebat in Euro, a facut un calcul pe calculator, conversie si reducere si a ajuns pe la 29Euro/bilet. La intrare un tip si o tipa cu poze. Le-am spus ca nu vrem, au spus ca este obligatoriu, am crezut ca este ceva de securitate. Am facut o poza vedere din fata, apoi ne-a spus sa ne uitam in coltul din dreapta sus, unde era un pestisor mic si roz de jucarie. Ne-am uitat si acolo. Alta poza. Acvariul se lauda cu cel mai mare tunel acvatic din lume. E interesant, acvariile sunt frumos amenajate. Mi-a placut, dar cred ca m-as fi bucurat mai mult daca l-as fi vazut in copilarie. Se pot face poze, dar fara blitz. Sunt sageti pe unde sa mergi, nu te ratacesti. Iesirea este printr-un magazin de suveniruri, cu multe jucarii de plus, tricouri, porcarele scumpe toate. Inainte de magazin obligatoriu te opresti la cei cu pozele, care nu erau de la Securitate. 8 Euro poza, dar astia sunt mai destepti. Ti le arata pe calculator si daca vrei le printeaza pe hartie, intr-o rama sau pe o farfurie (pret mai mare) La poza cu privitul in colt in locul pestisorului, era un rechin fioros cu gura deschisa.

In Antalya, am mancat la Social Point, un restaurant de langa hotel. O portie de fisii de piept de pui cu ciuperci, sos tarhon, cartofi prajiti si cateva fasii de morcov si dovlecel la tigaie, a costat 30 Lire. Am zis mersi ca nu erau prea condimentate, deoarece am avut o problema cu excesul lor de condimente.

Am fost la plaja (lata, cu pietricele micute), apa calduta, poti sta si pe sezlonguri contracost sau daca nu, fiecare pe ce are. Am vazut multe femei si fetite musulmane, care intrau in apa imbracate. Sunt destul de dese cabinele pt schimbatul hainelor. Pe plaja umbla diversi care vand stridii. Intre plaja si taverne este un spatiu verde destul de lat, sunt terenuri de sport, locuri de joaca, fantani, piste de biciclete. Nu te deranjeaza muzica si mirosurile de la taverne, te poti plimba in liniste pana noaptea tarziu.

Ne-am tot invartit pe langa o taraba, cu chestii din care iesea fum si nu intelegeam despre ce este vorba. Avea niste pahare de plastic cu bilute colorate portocalii, roz, ciocolata. Am intrebat ce sunt? Raspuns – fructul dragonului. Cat costa? - 10 Lire. Vrem si noi. A rasturnat continutul paharului (vreo 15 bilute) intr-o strecuratoare. A luat dintr-un recipient o cana cu fumaraie de azot, a rasturnat-o peste strecuratoare, a pus o farfurie deasupra si a inceput sa le invarta intr-un nor de fum. A rasturnat apoi bilutele cu fum in pahar a infipt doua scobitori si asta este. Am luat cate o biluta si am vazut colega scotand fum pe nas, bineinteles ca si eu faceam la fel. Despre gust ce sa va spun? Bilute de pufuleti diferit colorate. Direct la cos.

O alta nefacuta – turcii nu opresc la trecerile de pietoni. Cam complicat pentru noi. Trebuia sa trecem pe la o intersectie cu semafor rosu intermitent. Am vazut pe stalp un buton si am apasat, crezand ca este botonul de actionare a semaforului, ca la noi. Am vazut cand am apasat ca era un buton pentru chemare taxi. Scrie pe el si apoi am vazut ca sunt foarte dese, cel putin in Antalya. Am vazut si taxiul venind, dar de foarte aproape asa ca nu cred ca i-am facut mari probleme. Deci atentie pe ce apasati.

A fost o zi frumoasa in Antalya, de care aveam nevoie dupa atatia kilometrii petrecuti in autocar.

Incepem a patra zi, cu plecare la ora 8, dupa mic dejun. Destinatie zona Nevsehir, hotel Buiuk Avanos***, 600 km. Prima oprire a fost la amfiteatrul antic de la Aspendos, intrarea 35 Lire. Se viziteaza doar acest amfiteatru destul de bine conservat. Te poti urca pe scari pana sus, nu e mare lucru de vizitat. Sunt doi baieti imbracati in costume romane, care se ofera sa faca poze cu tine. Mai intai te intreaba de unde esti. Bineinteles ca fiecare are o poveste cu o logodnica din Romania etc, doar doar faci o poza cu ei. Nu prea au fost amatori.

Am ajuns apoi la Side, un centru comercial important in antichitate, din care au ramas multe ruine. Gratuit, doar ca este mult de mers prin soare. La un moment dat intri intr-o strada comerciala, cu tarabe actuale, cu produse cam scumpe, strada care cam taie elanul vizitatorilor de ruine. Dupa Side, a urmat cascada Manavgat. Biletul de intrare 6 lire. Este spectacolasa datorita raului involburat si culorii apei. In jur sunt tarabe, terase, niste tipi cu papagali drogati pe care ti-i dadeau sa-i tii in brate ca sa faci poze, contracost bineinteles.

Dupa aproximativ 200km, drum frumos parcurs prin munti – am vazut un indicator de altitudine de 1825m, am ajuns la Konya, se pare cel mai religios centru al Turciei. Am vizitat mausoleul poetului mistic Rumi Mevlana – maestrul spiritual al ordinului dervisilor rotitori. Intrare gratuita, acelasi control ca peste tot, lume multa.

La ora 21, am ajuns dupa ceva bajbaieli la “Buiuk Avanos Oteli” ****, unde am ramas doua nopti. N-am vazut nici o diferenta intre acesta de 4 stele si celelalte de 3 stele. Curat, spatios, mic dejun ca peste tot, piscina. Avanos este un oras micut. Deoarece indicatii de la ghida despre ce am putea vedea in localitate nu am primit, am iesit din hotel si am luat-o in partea stanga. Am descoperit centrul localitatii, cu magazine, taverne, un parc, niste ziduri de cetate. Frumos luminat seara si fara lume prea multa. Dimineata incepand cu ora 5 din fata hotelului se vad baloanele care zboara pe cerul Cappadociei.

In prima zi la Avanos, si a cincea din circuit am mers cu autocarul la Uchisar unde ne-am oprit intr-un loc de unde se poate vedea valea plina cu impresionantele formatiuni vulcanice. Gratis. Sunt si cateva magazine in zona. Urmatoarea vizita a fost la Kaymakli unde se poate vizita orasul subteran. Noua ni s-a spus sa mearga doar cei care pot, deoarece se merge “pe ciuci”, sunt portiuni alunecoase etc. Intrarea 35 Lire. Pentru cei care nu merg, la intrare este un mic bazar, unde gasesti mai mult obiecte de imbracaminte. Am fost apoi la Goreme unde se pot vizita bisericile crestine cioplite in stanca. Si aici se plateste ceva, dar nu mai stiu cat. In aceasta zona, la obiective turistice sunt diversi cu 3-4 camile ingrozitor de chinuite, cu rani prin genunchi, pe care le tin legate si pe care te poti sui ca sa faci poze, contracost. E inuman cum se poarta cu bietele animale, dar se mai gasesc doritori de poze.

In aceasta zi am fost insotiti de o ghida turca. Ca de obicei din diferite motive generate de dezorganizarea care a caracterizat excursia, nu s-a putut forma un grup, astfel ca ne-am multumit cu cele cateva informatii pe care ni le spunea ghida noastra inainte de a ajunge la obiective. Dar bineinteles ca si de data asta initiativa turca a fost de mare “valoare”: ni s-a propus o masa la nu stiu ce restaurant, unde poti manca orice cu 30 lire, platite doar ghidei, pe cont propriu “nu aveai voie sa intri” si apoi, tot prin bunavointa ghidei turce, o vizita la fabrica de onix. Unde am vazut in 5 minute cum se slefuieste piatra, iar apoi am avut o multime de timp sa ne uitam/cumparam din magazin.

Seara am partcipat, cei care au vrut la o seara turceasca. Evenimentul ca si excursia cu balonul nu sunt trecute in programul agentiei. Am insistat pe langa ghida noastra si ea a reusit sa ne inscrie la aceste evenimente. Seara turceasca a costat 20 Euro. La ora 20.30 am fost preluati de la hotel cu un microbus si am mers cativa km pana la un restaurant sapat in stanca. Sala este in forma de amfiteatru. Sunt mese si banci din piatra, de cate patru persoane. In pret a intrat masa, bautura la discretie (apa si sucuri, alcoolul se plateste separat), programul artistic. Totul bine organizat, mancare buna, program artistic interesant cu dansuri traditionale turcesti. La ora 23 ne-am urcat in microbus si am ajuns la hotel, de unde dimineata la ora 5 am plecat spre minunata aventura cu balonul. Desi la inceput pretul ofertat a fost 200 euro/persoana, pret la care nu s-a gasit nici un doritor, in final pretul a ramas la 150 Euro. Am fost in jur de 20 de persoane.

Asa ca, dimineata la 5 ne-am intalnit in fata hotelului. Cerul era deja impanzit de baloane. Ne-am urcat intr-un microbus si peste max 20 minute am ajuns la locul de “decolare” al baloanelor. Nacela este impartita in patru “compartimente” unde incap 7-8 persoane. Nu se aleg in functie de greutate, ci fiecare cum doreste. Urcarea in nacela se face cu ajutorul unei scari metalice duble, asezata pe partea exterioara a nacelei. Pe margine sunt niste gauri unde poti pune piciorul. Nu este de mers in fusta, dar nici foarte complicat nu este. Este un domn care dirijeaza balonul, si mai sunt cateva persoane care ajuta la plecare si la aterizare. Sunt atenti si ajuta persoanele care se descurca mai greu. Zborul dureaza 1 ora, iar atitudinea maxima a fost 1100m. Eu am rau de inaltime, nu ma urc nici pe un scaun, dar cu balonul tentatia a fost mare si mi-ar fi parut rau daca nu incercam. Nu am stat la margine, ca sa nu ma uit in jos si a fost foarte bine. Balonul se inalta usor, zborul este lin, iar imaginile sunt de vis. Coborarea se face pe o remorca atasata de o camioneta, nu sunt probleme. Nu am auzit pe nimeni sa fie nemultumit. Balonul a avut si o camera foto, cu imagini salvate pe stick. Am cumparat si eu unul – 35 Euro, nu merita neaparat. Camera este indreptata spre nacela si sunt poze una dupa alta. Apoi sunt doua filmulete, in acelasi stil. Era si un fotograf care a facut poze inainte de urcarea in balon – 3 Euro poza. Le-am primit la coborare. Ne-am intors cu microbuzul si la ora 7 eram la hotel pt micul dejun.

Ziua a 6-a – Avanos, Ankara, Istanbul, declarati 750 km. Zi grea si obositoare, putine opriri, drum lung cu autocarul. Am lasat in spate muntii impaduriti si am ajuns in zone stancoase si pietrose, unde turcii se straduiesc si reusesc sa faca impaduriri. Numai stanca cat vezi cu ochii. In jurul pranzului am ajuns la Ankara unde aveam in program vizita la Mausoleul lui Kemal Ataturk si la Muzeul Civilizatiei Vechi din Podisul Anatoliei. La Mausoleul lui Atatuk intrarea este gratuita. Monumentul este amplasat intr-o parc. Am coborat din autocar pt obisnuitul control persoane/bagaje de mana, ne-am urcat iar in autocar si am mai mers ceva pe o aleea strajuita de copaci, dar de mers se merge prin soare. Am ajuns la intrarea propriu zisa a monumentului. Este imens, ceva gen Parcul Carol dar de 10 ori mai mare. Aleea este pietruita cu dale de piatra cu borduri de iarba intre ele, incomode, facute special ca sa te uiti in jos si sa mergi cu capul plecat in semn de respect. Sunt mai multe incaperi in care poti intra sa vezi masinile fostului conducator, cadouri primite de acesta, mormantul, biroul. Ansamblul este construit pe o colina de unde poti avea o imagine de ansamblu a orasului. Chiar daca in jur este un parc cu multi arbori, vizita ansamblului se face numai cu capul in soare si este ceva de mers. Cu toate acestea am vazut absolventi de facultate sau liceu veniti sa faca pozele de grup, mirese cu alaiul dupa ele venite pt poze, familii cu bebelusi in carucior, oameni de toate varstele. Poate mi s-a parut, dar pe fata lor se citea respectul si se vedea ca nu fusesera obligati sa vina. Isi cumparau si purtau tricouri cu portetul lui Ataturk. De fapt statui cu marele conducator am vazut in multe locuri.

Timpul pentru vizita a fost de aproape doua ore, in acelasi stil - fiecare de capul lui, intelegand ce se poate si afland unii de la altii cand ne mai intalneam ce mai este de vizitat.

Deoarece era trecut de ora 15, mare parte din grup am propus sa renuntam la vizitarea Muzeului Civilizatiei, pt care aveam alocat 1 ora, sa facem un tur al orasului si apoi sa ne indreptam spre Istanbul. O vizita pe fuga la un muzeu de dimensiunile acestuia, nu ajuta nimanui, dar au fost patru persoane care nu au vrut sa renunte la muzeu, plus ghida care a spus ca fie ce-o fi, ea nu renunta la program, asa ca uite ditai autocarul incercand sa se invarta pe niste strazi stil Centru Vechi, pline de magazine, de oameni, fara locuri de parcare, blocand circulatia de multe ori, bajbaind cum ne-am obisnuit, sa caute parcarea muzeului. In cele din urma a oprit undeva in zona, au coborat doritorii, urmand ca noi ceilalti sa ne invartim cu autocarul in cautarea unui loc de parcare. Am gasit in cele din urma un loc pe o strada principala. Am coborat sa ne dezmortim, deoarece altceva nu aveai ce face in zona si au aparut vreo 4 persoane cu legitimatii, ecusoane etc., reprezentantii ghizilor locali din Ankara sa ne intrebe unde-i ghidul local. Ghida noastra era si ea la muzeu. Am avut noroc cu o doamna din grup care atunci cand a vazut ca a fost chemata si politia, a preluat negocierile si am reusit sa plecam fara amenda. Si iar ne-am inghesuit cu autocarul pe strazile stramte si iar am dat ocoluri peste ocoluri ca sa reusim sa preluam restul turistilor. Am pierdut cam doua ore de nervi si stres pentru marea majoritate. Cu chiu cu vai am iesit din Ankara si drum intins spre Istanbul, 450 km.

In programul agentiei era trecut “tur by night “ cu autocarul in Istanbul. Acest tur era asteptat de toata lumea. Am mai facut o oprire pe drum pentru masa si uite asa ne-a apucat noaptea pe drum. Am intrat in Istanbul la ora 23.

Ce a insemnat “tur by night”? Drumul pe care am venit plus o ora dat ocol dupa ocol in aceeasi zona, un cartier dubios, in cautarea locului de cazare. Protestele noastre nu au impresionat pe nimeni, ghida ne-a spus ca acela este turul si ce vrem mai mult. Pana la urma nu vroiam mai mult, ci mai putin sa ajungem mai repede la hotel. Zona in care ne invarteam, cu multe persoane care dormeau pe jos nu era deloc interesanta. Cum am aflat locatia hotelului? Pai, a coborat ghida si a intrebat un cetatean care vindea la o shaormerie, omul a inceput sa explice rotindu-si mainile pe sus, apoi a intrebat niste cetateni dupa strada cu acelasi rezultat. Am plecat, am mai dat un ocol iar a coborat, iar a intrebat acelasi rezultat. Am ocolit zona de trei ori. Pana la urma a coborat altcineva si a mers pe strazile laterale unde am gasit un adevarat “hotel” pentru “turisti fericiti”.

Hotelul se numeste Mekee*** si e cel mai jalnic loc de cazare in care am fost. Mizerie, camera foarte ingusta, asternuturi si prosoape murdare si cu gauri, la baie oribil. Cadea tencuiala, dus fara cadita, toata apa se aduna pe jos, obiecte sanitare de nefolosit. Cea mai tare a fost dimineata cand o colega de drum a venit cu bacteria de la dus in mana si a spus ca a gasit-o rupta si nu poate folosi baia. Micul dejun ca si cazarea, fara paine la masa. Hotelul are doua locatii lipite una de alta. Darapanatura unde am stat si o cladire refacuta. Au fost cativa norocosi, inclusiv ghida, care au fost cazati in cladirea curata. Camerele sunt la strada, zgomot toata noaptea. Am dormit doua nopti aici, dar nu mi-as mai dori o astfel de experienta. vezi impresii.

Penultima zi, duminica, avea in program “vizita cu ghid local: Moscheea Albastra, Muzeul Sf. Sofia, Hipodromul, Palatul Topkapi, vizita la marele bazar, optional croaziera pe Bosfor”. Intamplator in aceasta duminica Istanbul-ul isi alegea primarul. In zona turistica, pe unde am umblat noi nu am vazut agitatie in acest sens, erau din loc in loc niste masini blindate cu soldati inarmati, dar cred ca sunt mereu.

Majoritatea celor din grup am avut o problema cu banii. Nu am stiut care sunt costurile si de cate lire turcesti am avea nevoie si nu ma refer la cheltuielile personale (masa, cumparaturi etc). Deoarece au fost locuri cand nu se putea plati cu cardul sau in euro, ghida ne-a atentionat cu o seara inainte sa avem “suficiente lire” si nu in bacnote mari. De unde sa mai fie? Dimineata la ora 8 am intrebat la receptie unde gasim o casa de schimb. Nu gasiti, deschid dupa 9.30. Am invatat ca nu prea poti crede ce spun turcii, nu e prima data cand dau informatii gresite. Din fericire, un domn din grup nu a intrebat, s-a dus sa caute o casa de schimb. Erau mai multe deschise la 5 minute distanta de hotel. Am schimbat euro in lire. Cursul cam acelasi la toate casele. Am schimbat doar 50 euro si am luat 300 si ceva lire.

Am reusit sa plecam la ora stabilita 9, impreuna cu ghidul turc si ghida noastra. Am mers cam 10 minute pana la statia de tramvai, pe niste stradute pe care a trebuit sa ne luam niste puncte de reper pt intoarcere. In zona circula o singura linie de tramvai, vin destul de des, accesul se face cu niste cartele pe care trebuie sa le cumperi de la un automat. Statia unde eram se numeste Aksaray. A durat jumatate de ora pana am indeplinit cu totii aceasta formalitate. Noi am dat cate 5 lire ghidului turc si am intrat cu cartela lui de acces. Ceilalti si-au luat cartel de 11,5 lire si pt drumul inapoi.

Am mers patru statii si am coborat foarte aproape de punctele de interes. Lumea dupa lume, de toate nationalitatile. Soare, cam 30 grad, dar suportabil. Intr-un grup adunat am vizitat zona hipodromului, unde am primit si informatii. Apoi ne-am dus la Moscheea Albastra, unde am trecut de obisnuitul control, ne-am pus broboadele pe cap si am stat intr-o curte interioara la o coada suficient de groasa, cam 20 minute, cu capul in soare, pana am reusit sa intram. Ni s-au dat niste pungi in care ne-am pus incaltarile. Cupola era acoperita cu o plasa, mare lucru nu am vazut.

Am iesit, ghida ne-a spus traseul si am stabilit un punct de intalnire la ora 15. Deoarece era foarte aglomerat si se astepta mult la intrari, o parte am renuntat la vizitele la Sf Sofia (bilet intrare 60 lire) si la Palatul Topkapi. Ne-am propus sa venim cateva zile la Istanbul, intr-o perioada mai putin calduroasa si sa le vizitam pe toate fara graba. Dar, nu ne-am plictisit. Se poate vizita gratuit o gradina destul de mare a Palatului Topkapi. In zona centrala dintre aceste obiective este un parc cu o fantana draguta, in jur sunt o multime de strazi cu magazine micute si cu arhitectura specifica, terase, ai ce vedea. Si bineinteles pe unde te invarti primesti oferta pt croaziera pe Bosfor cu 10 euro, nu cu 20 cat am platit noi. Poti lua cu autobuzul etajat care face un tur prin Istanbul (o parte), poti cobora unde vrei pe traseu si apoi sa te urci in altul, dar iti trebuie timp.

In jurul orei 15 ne-am adunat cu totii, iar ghida ne-a spus ca plecam pe jos la 15.15 pentru ca la 15.30 trebuie sa fim in port pt croaziera pe Bosfor. Deoarece erau cu noi si persoane mai in varsta, care se deplaseaza mai greu am intrebat cat avem de mers si daca nu ar fi bine sa luam tramvaiul. Nu-i nevoie, ajungem imediat. Am mers in mars fortat trei statii de tramvai, pe strazi inguste si aglomerate, cu frica sa nu ne ratacim, apoi am mai mers pana am ajuns in port, l-am traversat pe tot ca sa gasim minunatul vaporas, exact in celalalt capat al portului. A fost o alergatura inutila, un cosmar pt cei care se deplaseaza mai greu. Imi place sa merg pe jos, dar nu sa alergi pe strazi, in zona necunoscuta, plina de oameni. Am mers cel putin jumatate de ora in stilul acesta. Am ajuns obositi, transpirati, nervosi la un vaporas. Erau la mal o multime de astfel de ambarcatiuni pt croaziera. Croaziera a fost interesanta, a durat o ora, explicatiile le-a dat ghida romana, ceva de genul “acolo este palatul X, dincolo cladirea Y”, si mai citim noi in particular. De la cei care au mai fost, am inteles ca exista si o varianta mai lunga a croazierei, dar cand platesti doar de doua ori mai mult, ce mai vrei…

Dupa croaziera, programul oficial a fost considerat indeplinit. Vizita la marele bazar nu s-a putut face deoarece duminica bazarul este inchis. S-a interesat cineva de la agentie de programul obiectivelor? Nu cred. Am mai ajuns undeva, unde inchidea la ora 17 si noi am ajuns dupa ora 16, ca sa facem totul in fuga cea mai mare.

Deci program de voie. Am mers vis-a-vis de port unde este un mini bazar. Tarabe una langa alta ca in “Europa” de la marginea Bucurestiului, aglomeratie, gasesti mai mult rahat, ceaiuri, fructe uscate, condimente, cafea, ceva imbracaminte, nimic de calitate. Am ajuns sa cred ca negocierea este un mit. Poate in marele bazar, dar aici nici vorba.

Nu vreau sa jignesc, dar e hotie la drumul mare. Nu gasesti un turc care sa vorbeasca engleza, toti amesteca turca cu engleza si daca intrebi pretul, care rareori este afisat, iti spune de expl 1 in turca si 6 in engleza, daca ii pui sa scrie pretul, il scrie dar nu intelegi greutatea la care se refera, iar pe asta n-o mai scrie. Eu am patit cu niste ceaiuri. La 6 lire/100g intelese am vrut patru pachete, era ceai de mere, turcul le-a cantarit, le-a vidat si mi-a aratat ca am de plata 380 lire. De unde? Dat de maini, balmajeala de cuvinte, ca el a spus asa, eu nu am inteles asa. Nu eram singura si ceilalti au inteles ca mine, asa ca am plecat fara sa cumpar, chiar daca m-a bodoganit respectivul. Ceaiurile, care nu sunt instant, nu sunt ieftine. Imi spusese cineva de ceaiul de vanilie, cu mentiune ca este cam scump. Cat de scump putea sa fie? 2450 lire/kg pret afisat. Cum lira este in jur de 0,8 lei, l-am lasat la locul lui. Nu mi s-a intamplat numai mie. Asa fac turcii iti spun un pret, iti impuie capul cu alte produse, te intorci iar la produsul ales de tine, caruia intre timp i-a crescut pretul si poti negocia pana la pretul oferit initial. Nici vorba despre servit cu ceai sau alte amabilitati pentru client. Poate se intampla asa cand Marele Bazar este inchis si in zonele pline cu turisti. Mie nu mi-a placut, asa am cautat prima iesire din aglomeratia aceea. Multa lume cumpara rahat. O cutie normala pana in 0,5kg costa in jur de 10-17 lire, un rahat mai scump cu petale de trandafir costa 70 lire/kg.

Apa plata la jumatate se gaseste peste tot fie la tarabe, fie la vanzatorii ambulanti. Pret de la 1 lira la nenea de pe strada la 4 lire la tarabe. Pe doi covrigi si un fel de rulada cu nuca am dat 11 lire. Un ceai la terasa 6 lire, dar ce ceai! . Conform meniului puteai comanda ceaiuri fel de fel. Am cerut unul de portocale si unul de kiwi, de curiozitate. Am venit paharele de ceai, cu un continut de culoare vopselei lavabile concentrate, un portocaliu si un verde nuanta cea mai puternica. Aveau gust de suc neacidulat, din acela facut din prafuri, dar fierbinte. In zona mai gasesti castane coapte, porumb fiert, inghetata, terase cu mancare.

Ne-am intors pe jos la hotel, drumul este pe langa linia de tramvai, pe o strada cu magazine ceva mai pricopsite, adica si firme care sunt pe la noi si de ale lor. De frica mancarii picante, peste care am tot dat, ne-am oprit sa mancam la Mc Donalds, o salata cu bucatele de pui, evident condimentate si acestea. Am ajuns la hotel pe la ora 21. Noroc ca eram foarte obosite si am ignorat jegul in care trebuia sa dormim.

In ultima zi plecarea la ora 7, oricum nu-si dorea nimeni sa mai intarziem. Iar strada blocata pana am incarcat bagajele, iar manevre meseriase din partea soferilor ca sa traverseze cu autocarul strazi inghesuite.

La iesirea din Turcia am facut o oprire la hotel Arslanli, unde am oprit si la venire. Este si un magazin cu rahat, masline, ulei si un fel de restaurant gen autoservire.

Am trecut granita turca si am ajuns iar la Duty Free si apoi la granita bulgara. Am fost dati jos din autocar, autocarul pus pe rampa, noi am stat mai departe in plin soare, pana cand cineva a observat ca se controleaza bagajele. Toate bagajele erau scoase din autocar, pe o parte le si defacusera. Era un vames fara manusi in mana, care baga mainile si rascolea prin ce aveai in valiza. Dupa ce a rascolit totul a urcat si in autocar, a imprastiat si pe acolo lucrurile. De fapt, cauta 3-4 cartuse de tigari pe care le cumparase cineva din Duty Free. De acolo se cumpara doar cu pasaportul, scrie numele pe bon, iar vanzatorii anunta vama in cazul in care se cumpara tigari si alcool. N-am inteles care e cantitatea maxima pe care o poti cumpara, am aflat ca marfa se confisca si atat. Nu stiu exact.

Noi am stat patru ore in soare, asteptand sa se rezolve problema. Initial l-au spus sa plateasca 450 Euro amenda, apoi a venit nu stiu ce sef care a spus sa plateasca 100 Euro, a durat o ora sa scrie cineva procesul verbal. Discutiile se purtau in biroul vamesului, nu stiu exact ce a fost acolo, stiu doar cat am stat. Cred ca era trecut de ora 15 cand am plecat. Am mai facut o oprire undeva in Bulgaria (plata leva sau card) si apoi am mai oprit dupa ce am trecut vama la Giurgiu. Am ajuns in Bucuresti in jurul orei 21.

Concluzii:

- am vrut sa scriu cum se desfasoara un astfel de circuit, deoarece multi spun ca daca ar fi stiu, nu se inscriau. Se merge mult cu autocarul, cazarea se face la ore tarzii, plecarea devreme. Daca ti se spune ca se face oprire pt masa, e cazul sa mananci. Altfel s-ar putea sa nu mai ai ocazia.

- programul este strans nu ai timp de cascat gura la obiective sau de cumparaturi

- puncte bune la acest circuit: are doar patru cazari, sunt doua zile cu plimbari pietonale in Antalya si Istanbul si una cu traseu scurt in Cappadocia

- agentiile de turism ar trebui sa explice ce inseamna “servicii incluse: ghid insotitor roman”. Dupa parerea mea, acest ghid ar trebui sa-ti dea multe informatii despre obiective, despre zona pe unde treci, chiar si informatii istorice. Sa stie unde sunt locurile de cazare, programul obiectivelor, sa stie sa adune si sa pastreze turistii in grup, sa respecte programul, sa stie ce se poate vedea la fiecare obiectiv si in functie de aceasta sa hotareasca timpul necesar, sa inteleaga ca “mai avem putin” nu inseamna trei ore de mers cu autocarul sau o ora de alergat pe strazi.

- deasemeni trebuie sa intelegem ca pretul il fac agentiile, iar acest pret se refera la conditiile pe care tot agentia le stabileste. Daca spui hotel de 3*** nu inseamna lenjerie murdara, sa-ti cada tencuiala in cap sau sa ramai cu bateria in mana. Nu te pune nimeni sa spui ca ajungi “cel tarziu la ora 21” cand stii ca nu se poate. Turul orasului nu inseamna drumul de la intrarea in oras pana la hotel.

- am fi scutiti de multe neplaceri, daca in informarile agentiilor ar fi trecute si informatii privind bunurile cu care poti trece peste granita.

- in Turcia nu poti plati oriunde cu cardul, iar in Euro cursul de schimb la taraba este in favoarea lor. Am scris cat mai multe preturi pentru ca cei care vor sa mearga, sa-si poate face o idee si sa schimbe lire suficiente de acasa

Repet, ganditi-va bine cand va inscrieti in circuite. Se merge mai multe zile cu acelasi grup de oameni, cu unii te poti imprieteni, cu altii nu, nu poate face fiecare ce vrea. Extrem de important este ghidul, care trebuie sa stie sa organizeze programul zilnic, sa respecte programul, sa stie sa ofere informatii si nu sa mergi ore in sir ascultand Lambada. Unele agentii cred ca turistii sunt fericiti doar daca cumpara sejururi sau excursii de la ei, si nu prea isi mai fac griji privind calitatea serviciilor oferite.

---

VIZUALIZĂRI: 2472 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI