La ghiol la Techirghiol sau De ce ți-e frică nu scapi!

TIPĂREȘTE

Amintiri din copilărie

Despre vacanțele școlare petrecute la bunici, în praful Bărăganului, și despre mătușa care m-a chinuit ani în șir ”pentru binele meu” =)) , târându-mă prin lanurile de porumb spre Lacul Amara ca să mă înnămolească, v-am povestit de mai multe ori. Calvarul estival nu se oprea însă aici: după ”sejurul” AI ;) la bunici urma un altul, mult mai modest, vă asigur, atât în privința condițiilor de cazare, dar mai ales a mâncării, la Eforie Sud, de data asta cu părinții și cine se mai nimerea din familie, cu scopul declarat și îndeplinit cu maximă conștiinciozitate de a face băi de nămol la Techirghiol și - eventual, dacă mai ”încăpea” - în mare.

Cum de foarte mică am fost dusă la mare și m-am îndrăgostit iremediabil de EA, am urât dintotdeauna timpul ”furat” bălăcelii în valuri de mânjitul cu nămol. De ce să stau eu proțăpită în picioare, cu brațele în lături ca o sperietoare de ciori, unsă toată cu vâscozitatea aceea scârboasă, în loc să mă zbengui ca toți copiii prin apa mării până la glezne și să fac la mal castele de nisip?!! :-??

Uite de aia! De reumatism! De artroze!

Ce cuvinte înfricoșătoare! Și ce ghinion pe capul meu să moștenesc din partea ambilor părinți aceste boli nesuferite... Dar cu genetica n-ai cum să te pui! :((

Întâmplător, Adrian a trecut prin experiențe similare când era mititel: și pe el l-au dus an de an la Eforie și l-au vopsit cu nămol de Techirghiol din cap până în picioare. Și, din păcate, și el și-a moștenit înaintașii și poate unii din voi își amintesc cu câtă grație schiopăta la întâlnirea AFA de la Alba Iulia. În schimb, nu suferă de idiosincraziile mele: dacă i se face somn, adoarme oriunde, inclusiv în avion și tren, ba chiar e în stare să picotească în picioare; la 40 de grade la umbră se simte minunat; îi plac mâncărurile picante; nu se sufocă în peșteri și mirosul de nămol nu-l deranjează. Dacă așa ceva e posibil...

Și e... :D

Așa încât cu mare voioșie și frecându-și mâinile de bucurie, mi-a propus să ne îngrijim de sănătate cu o cură de băi de nămol la Techirghiol, că poate-poate...

Iar eu, ca orice nevastă înțelegătoare, am acceptat, deși nu cu dragă inimă.

Odată stabilit obiectivul, în a doua jumătate a lunii iulie ne-am cazat la Eforie Sud și am purces la treabă, adică la înnămolirea și baia zilnică în apele ”cristaline” ale lacului Techirghiol.

Despre nămol și lac

Cunoașteți cu toții, fără îndoială, binefacerile nămolului sapropelic din cel mai întins lac salin din România: este recomandat în afecțiuni reumatismale, dermatologice, ginecologice etc. etc. Nefiind specialistă în materie, n-o să dezvolt subiectul.

Legenda numelui lacului și localității este și ea de notorietate: se spune că Tekir, un bătrân tătar olog și orb, a ajuns întâmplător cu măgarul său pe malul lacului și intrând în el, s-a înnămolit. Când a reușit să iasă, a constatat că vederea îi revenise și picioarele îl ascultau din nou, în timp ce plăgile urâte de pe spinarea dobitocului se vindecaseră. Vestea miraculoasei tămăduiri s-a răspândit cu viteza fulgerului și locul a fost numit Tekirgöl - ”Lacul lui Tekir”.

Se pare că soldații romani staționați în Dobrogea au aflat și ei de calitățile terapeutice ale nămolului și lacului. Localitatea care îl găzduia - Tekfur Koy (”satul vărgat”, din cauza dungilor de culoare iscate de unduirile apei) -, una de bună seamă însemnată, este însă atestată documentar mult mai târziu, în 1560, în două firmane ale sultanului Soliman Magnificul.

După o lungă perioadă de ”tăcere”, alte informații scrise despre lac datează din 1854, când comandantul otoman Said Pașa, cantonat în tabăra militară de la Techirghiol, a beneficiat de efectele curative ale nămolului.

După reformele de împroprietărire din vremea lui Alexandru Ioan Cuza și cucerirea independenței în urma războiului din 1877-1878, zona a intrat în atenția unor boieri români, care au început să cumpere terenuri în jurul lacului și să contribuie astfel la propășirea locurilor. Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre aceștia. În 1891 este dat în funcțiune primul stabiliment de băi reci - Hagi Pandele. În 1894 Ministerul Agriculturii și Domeniilor vinde 100 de hectare de la marginea lacului societății de binefacere Eforia Spitalelor Civile, care inaugurează în 1899 Sanatoriul Balnear-Maritim, punând astfel bazele stațiunilor Techirghiol-Eforie și Eforie Nord. În același an, boierul moldovean Ioan Movilă cumpără teren de la urmașii lui Kogălniceanu și creează stațiunea Techirghiol-Movilă (numită ulterior Băile Movilă, Carmen Sylva, Vasile Roaită și în final Eforie Sud).

La începutul secolului XX și mai târziu apoi, în anii interbelici, Techirghiolul a atras lumea bună a capitalei, dar și boema artistică. Familia lui Mircea Eliade a deținuit aici o casă încă din 1906, Constantin Tănase nu numai că și-a ridicat o reședință de vară în mica stațiune, dar a finanțat și construirea sanatoriului pentru artiști, a căminului cultural și a bisericii Sfântul Ilie. Printre oaspeții de seamă ai Techirghiolului s-au numărat și Cezar Petrescu, Tudor Arghezi sau Ionel Teodoreanu.

Băile reci de la Eforie Sud

Văz că m-am luat cu vorba și v-am împuiat capul cu povești, în loc să vă dau informații clare și precise despre cum a decurs cura noastră cu nămol.

Deci, plaja și celelalte dotări techirghiolene din Eforie Sud se găsesc cam la intrarea dinspre Eforie Nord, mai exact imediat după o stație de autobuz de pe șoseaua națională care mi s-a părut a fi dezafectată, servind doar ca punct de debarcare din microbuze. Un afiș modest și amplasat așa de discret, încât poate fi trecut cu ușurință cu vederea, ne anunță din capul scărilor că acolo se găsesc Băile reci.

Coborâm pe treptele cam roase de vreme și pătrundem într-un hol semideschis. În stânga, un bufet cu răcoritoare, cafea și ceva de-ale gurii, inclusiv mici făcuți pe plită (căci fumul de grătar dăunează grav sănătății =)) ), astâmpără setea și foamea clienților. N-am consumat nimic, deci nu am cum să comentez calitatea și prețurile produselor.

Vă pot informa însă că biletele de intrare se achiziționează de la ghișeul situat în partea dreaptă și costă după cum urmează: adulți 20 lei/zi, copii - 7 lei. Există și abonamente nominale: 90 lei/6 zile sau 140 lei/10 zile; noi am utilizat prima variantă. Se pot închiria șezlonguri - 5 lei/zi. Programul este 8-19, cu ultima intrare admisă la orele 18.

De aici pătrundem printr-un scurt culoar spre raiul iubitorilor de nămol, care pot opta, după preferințe ;) , pentru ”Femei” (stânga), ”Bărbați” (dreapta) sau ”Comun” (înainte). Fiind rușinoasă din fire și neagreând deloc nudismul, vă voi conduce drept în față, către locul unde reprezentanții celor două sexe se înnămolesc de-a valma.

Plaja nu e mare, să tot aibă 50-60 m lungime și vreo 15 lățime. În afara aleii betonate, restul solului e presărat cu nisip și smârcuri de iarbă. În clădirea din spate sunt vestiarele și toaletele. Dușurile se află afară, în capătul dinspre plaja pentru bărbați. Sunt și două bănci iar lângă ele, pentru fumători și nu numai - coșuri de gunoi.

Ritualul decurge așa: stai la soare cam 15-20 de minute, ca să ți se încălzească pielea; te servești din bazinul de piatră cu nămol, ungi bine-bine, într-un strat subțire, acele părți ale corpului dureroase; stai la soare ca să se usuce nămolul pe tine, chestie care durează 20-30 de minute; intri în lac, unde îndepărtezi nămolul de pe tine și poți zăbovi după pofta inimii, chiar se recomandă să înoți sau să faci orice fel de exerciții fizice; ieși, te speli la duș (noi am sărit peste faza asta, preferând să lăsăm sarea să-și facă de cap pe pielea noastră); te usuci; și gata, ești ca nou! =))

Nouă ritualul ne lua cam o oră și jumătate, dar asta pentru că stăteam mult în apă; în schimb, n-aveam răbdare să ne uscăm și o roiam spre plaja adevărată, la MARE...

Nămolul este adus odată la 2 sau 3 zile cu un fel de camion special și e vărsat cu un furtun gros în bazinul de piatră. Dacă miroase? Sigur că miroase, doar ce credeați? Evident că m-am victimizat zilnic, am strâmbat din nas și mi-am dat ochii peste cap ca să-mi impresionez consortul :D , dar să vă spun un secret: până la urmă chiar nu puțea așa de tare!

Apa lacului e nămoloasă (evident) și de un maroniu nu prea ispititor, dar foarte limpede, căci vegetația nu prea se înghesuie să crească într-un mediu așa salin. Totuși mi s-a părut că nu mai e atât de sărată cum îmi aminteam eu din frageda-mi pruncie. Dacă nu știți să înotați, fiți pe pace: mai puțin sărată, așa cum o fi, dar tot vă ține la suprafață.

Una peste alta, condițiile la Băile reci de la Eforie Sud mi s-au părut civilizate, chiar dacă nu de lux: în primul rând, totul era curat-lună; și în al doilea rând, dotările de bază erau în întregime asigurate.

Majoritatea clienților erau, bineînțeles, vârstnici, însă am văzut și familii cu copii, unii ascultători, alții care se smiorcăiau atunci când erau unși cu nămol, ceea ce mi-a amintit de propria-mi persoană și mi-a dovedit, odată în plus, că unele lucruri nu se schimbă niciodată... ;)

Orașul Techirghiol astăzi

Despre începuturile stațiunii v-am povestit, poate că n-ar fi rău să vă zic câte ceva despre cum arată ea acum.

Am vizionat-o numai din mașină într-o zi ploioasă și pot să declar cu mâna pe inimă că pentru mine a constituit o surpriză plăcută. Foarte curată și destul de îngrijită, cu multă iarbă, parcuri, locuri de joacă și bănci, exact așa cum trebuie pentru a crea o ambianță plăcută, relaxantă.

Sanatoriul Balnear și de Recuperare arată foarte bine și am citit că oferă condiții bune de cazare și e dotat cu aparatură performantă. Pentru o cură completă vă puteți caza și la Mănăstirea Sfânta Maria, unde din anul 2000 funcționează o modernă bază de tratament.

Din goana mașinii (vorba vine!) am zărit Teatrul de Vară, care poartă numele unui îndrăgit actor orginar din Techirghiol - Jean Constantin, dar și Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, geamia și grupul statuar din 2004 reprezentându-i pe celebrul Tekir și la fel de celebrul său măgăruș. Este frumos amplasat în centrul unui mic pavilion și înconjurat de țâșnitori cu apă. De la distanță am zărit și Grădina Botanică, unica de pe litoralul românesc, iar între Techirghiol și Eforie Nord am văzut că s-a amenajat o nouă plajă. Îi zice Minerva și înțeleg că dispune de toate facilitățile.

E semn bun, nu-i așa? Semn că povestea lacului legendar continuă, chiar dacă spusă acum în format digital, și că suferinzii au șansa să își aline în prezent și viitor durerile, așa cum au făcut-o pe vremuri bătrânul Tekir, romanii, otomanii, boierii noștri și, mai recent, sindicaliștii. Cu sau fără reumatisme și artroze, viața merge înainte. La fel și Techirghiolul. :)

---

VIZUALIZĂRI: 9769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI