Mănăstirea Rătești. Ravagiile unei alunecări de teren.

TIPĂREȘTE

În excursia de o zi, cu Asociația pensionarilor din Prahova, în zona turistică a județului Buzău, cu destinația Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari, după ce ne-am încântat privirile cu frumoasele peisaje ale munților, cu unicitatea micilor formațiuni vulcanice ce veșnic bolborosesc în limba lor neînțeleasă, cu legenda Lacului Meledic și frumusețea Mănăstirii Ciolanu, la întoarcere, ”mama natură” a binevoit a ne arăta și din faptele sale rele, că forța sa este greu de învins, ba uneori, chiar deloc!

Ghidul însoțitor a vrut să ne facă (zice el, ) o surpriză. Dar surpriza a fost nu tocmai plăcută! Ne-a dus la Mănăstirea Rătești, unde m-am înfiorat ce am văzut! Nu era în program, dar porțile sale erau deschise, vizitarea ei fiind totuși un risc!

Întreg ansamblul mănăstiresc din satul Rătești, comuna Berca, aflat pe lista monumentelor istorice, a fost victima unei alunecări de teren în noaptea de 14/15 mai 2014 și transformat într-o ruină. Prima distrusă de alunecare a fost Stăreţia Mănăstirii, acolo unde se afla și Muzeul, împreună cu alte chilii aflate în spatele Bisericii. Chiliile aflate în fața Bisericii, atunci când am văzut-o, erau aproape intacte. Așa cum s-a produs alunecarea, partea de răsărit a bisericii și zona altarului erau deslocate, părțile laterale prezentau mari crăpături, dar proptită cu stâlpi groși, așa, numai să nu cadă! Partea de est, intrarea în Biserică, avariată și ea, dar mai puțin.

Istoricul Mănăstirii Rătești.

Prima menţionare a Schitului din Răteşti este data de 6 mai 1634, când acesta este amintit într-un act de danie al monahului Sofronie de Gomeşti. În anul 1752, lăcaşul monahal din Răteşti a fost părăsit, fie din pricina unor greutăți ale vremii, fie din pricina lipsei de monahi. În anul 1760, schitul este reânființat, ca urmare a donaţiei făcute de doi boieri locali.

Mănăstirea Răteşti, în forma sa actuală, a fost ctitorită la 1844 de Episcopului Chesarie și pictată în frescă, de N. Teodorescu și Gh. Tattarescu. Acestea nu s-au mai păstrat, fiind repictată prin anul 1930.

În 2010, se afla într-un proiect european de reabilitare şi introducere a ei în circuitul turistic. Contractul de finanţare fusese semnat în 2013, iar din 2014 urma să înceapă lucrările. La numai două zile după ce s-a semnat ordinul, mănăstirea a fost surpată de alunecarea de teren amintită.

Văzându-ne un grup, o măicuță se apropie cu sfială, marcată de cele întâmplate, făcându-și de treabă în jurul nostru. Aștepta să fie întrebată, să spună, să povestească prin ce a trecut în noaptea cu pricina. Așa am aflat cum în toiul nopții, mai întâi s-a auzit un zgomot surd, crezând că e cutremur. Au ieșit în curte. Pământul se mișca lent, spunea că zidurile se crăpau sub ochii lor, se deslocau, trosneau, o parte s-a dus cu totul la vale, restul a rămas așa. După un timp, tot în noapte aceia alte chilii au fost distruse, după ce pământul a continuat să se surpe.

Călugărița vorbea cu lacrimi în ochi, o vedeam cum cere ajutor din priviri. Ne povestea câtă lume venea altădată la Mănăstire și cum, după evenimentul nefericit, au venit televiziuni, reporteri, echipe de specialiști, dar cum zicea ea, aceștia vin și pleacă. Și totuși era încrezătoare într-un Program al Consiliului Județean în colaborare cu Episcopia, pentru renovarea Mănăstirii și a consolidării terenului.

Aspectul din jur, ce să zic, era Jalnic (cu J mare) ! Chiliile, cu frumoasa lor arhitectură de sfârșit de secol al XIX-lea, arătau într-o rână, zidurile cu largi crăpături, stâlpii de susținere retezați și cum totul se petrecuse cu doi ani în urmă, erau crescute flori în interiorul chiliilor. În zona cea mai afectată, stăreția și o parte din chilii erau înfundate în pământ. Încă se mai vedeau niște saci cu lână în podul uneia, pod aflat la nivelul privirii noastre. Nu am avut curaj să mă apropii pentru a fotografia. Dar nu numai chiliile mănăstirii au fost afectate, ci și gospodăriile din jur. Cotețe, acareturi, mobilă, garduri zăceau pe jumătate îngropate, amestecate cu pământ.

Natura, acest desăvârșit artist, după ce a făcut ”pozna”, își etala frumusețea. Și darurile. Verdeață, flori perene, trandafiri, gura leului, prunii aveau prune, merii aveau mere. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!

Ne-a povestit cum autorităţile bisericeşti au luat decizia de a le muta în centrul social filantropic aflat în apropiere, ce aparține de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Am consultat un sait. Alunecările de teren au continuat încă trei luni. Și acum este la fel, în aceiași stare, poate chiar mai accentuat dezastrul.

Rătești nu este un punct de interes turistic, dar dacă vă aflați prin zonă, un ochi merită aruncat, măcar pentru frumoasa arhitectură a chiliilor ce se sprijină neputincioase, una pe alta.

---

VIZUALIZĂRI: 786 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI