Între blănuri și biserici, Kastoria

TIPĂREȘTE

Anul acesta mi-am dorit să văd câteva locuri din Grecia prin care nu poposisem, prin unele doar am trecut în goana mașinii, locuri depărtate de cântecul sirenelor care atrage cam 90 % din turiști. Orașul Komotini, un loc despre care din păcate n-am găsit informații pe AFA, a fost o pură întâmplare să-l vizitez, fără nici o documentare în prealabil. A fost o surpriză plăcută, un plus valoros adus cunoștințelor mele despre Grecia și vecinii ei și într-un fel s-a legat fără voia mea de celelalte locuri vizitate din regiunea Macedonia și Tracia. Dacă despre frumoasele zone din jurul Ioanninei pe care le-am văzut anul acesta aveam deja o oarecare părere și destulă informație, un alt oraș al Macedoniei grecești m-a surprins plăcut cu istoria și peisajele sale (recunosc, și cu gastronomia) și acesta este Kastoria.

Am ajuns în Kastoria după un scurt popas la Edessa pe care o știam deja, un loc plăcut vara, mai ales la cascadă dar și pentru micul cartier istoric. Ne-am cazat rapid la hotel Doltso și am plecat să descoperim orașul ce era pe lista mea de ceva ani și care a fascinat-o și pe Ancutza26, singura care ne-a povestit puțin despre acest loc. Ca să puteți înțelege ce am văzut noi, ar trebui să vă povestesc întâi despre oraș, așezarea și istoria sa.

Kastoria este o regiune în vestul Macedoniei și Traciei grecesti, cu capitala numită tot Kastoria, la aproximativ 40 km de granița albaneză și ceva mai mult dar nu de speriat de a FYROM. Venind dinspre inima Greciei, ai ocazia să admiri alte creste muntoase din faimoșii munți ai Pindului, zone sălbatice de o rară frumusețe, unde încă era zăpadă pe Verno, locuri unde nu ne-am putut opri din cauza furtunii care ne urmărea și care s-a dezlănțuit abia când mâncam cuminți la o tavernă pe malul Orestiadei!

Venind dinspre Edessa ne-am lăsat conduși de Sophia care n-a acceptat să ne ducă pe drumul lateral pe care-l doream noi, mai sălbatic (apoi am aflat că erau ceva lucrări acolo), așa că ne-a dus pe drumul mai aglomerat și mai drept, frumos și acela. Intrând în oraș pe str. Grammou pe care am urmat-o până la întretăierea cu strada Meg. Alexandrou pe malul lacului Orestiada, am continuat cu str. Orestiados până la intersecția străzii unde era hotelul nostru despre care v-am povestit deja, plasat în primul din cele două cartiere istorice, Doltso și Apozari.

Kastoria este un oraș foarte vechi al Greciei și din anumite rațiuni strategice, la întemeierea așezării s-au limitat la zona peninsulară ce se întinde frumos spre mijlocul lacului Orestiada. Aici pe peninsulă este zona istorică și aici ne-am cazat și noi, aici sunt clădirile vechi. Orașul are și o parte modernă, spre sud. Acolo n-am avut curiozitatea să mergem, ne-am limitat la limba de pământ ce împarte oarecum lacul în două.

Kastoria-Orestiada cum este trecut pe hartă, este un lac destul de întins, nu exagerat de adânc, maxim 10 m dar cu o vârstă apreciabilă, se spune 10 milioane de ani și în jurul căruia s-au așezat oamenii încă din 5500 î. Hr. după cum dovedesc descoperirile arheologice de la Dispilio, un sat la câțiva km de Kastoria unde s-au decopertat locuințe și artefacte neolitice pe care le-au transformat într-un muzeu (luni închis, uneori și marți). Lacul are pești în adâncuri și o mulțime de rațe și gâște care sunt destul de civilizate, cunosc tainele semaforului și dărnicia unor oameni, mai sunt scufundaci, pelicani și lebedele elegante care dau un farmec aparte orașului cu aspect patriarhal, plus alte câteva zeci de specii nevăzute de profani ca noi. Numele lacului pornește de la legendarul Orestes Argos, cel despre care se spune că a comis primul matricid din lume, ucigându-și mama, pe Clytemnestra și pe iubitul acesteia Egist, o poveste ce a inspirat scriitorii și compozitorii de-a lungul secolelor.

Vă spuneam că orașul vechi s-a ridicat pe peninsulă. De pe malul estic al lacului este o limbă de pământ care înaintează destul de mult spre mijlocul lacului, este înconjurată de o șosea de aprox. 7 km ce se străbate pe jos, pe bicicletă sau cu mașina (atenție, drumul este îngust din dreptul spitalului, majoritar pe două sensuri, destul de circulat, pe o parte e muntele, pe cealaltă, foarte aproape, lacul fără parapeți la mal ????). Peninsula este parțial aglomerată cu case, mijlocul peninsulei nu este locuit deoarece sunt pante abrupte, zonă muntoasă. Dacă priviți de jos cu un binoclu, veți descoperi în stânci câteva grote săpate de om unde cândva sălășuiau pustnici. Una din grote avea antenă de satelit, cred că pentru întărirea spiritului în lupta cu ispitele….

Pe acest petec de pământ au trecut ca invadatori, negustori sau clerici multe etnii care și-au pus amprenta asupra locului: slavi, sârbi, normanzi, otomani, evrei, nemți, bulgari (aceștia au fortificat chiar cetatea în sec. XIII), albanezi dar și o comunitate de vlahi!

Dacă ne referim la religii, creștinii au lăsat cele mai multe urme. Se spune că în Kastoria au fost peste 70 de biserici bizantine, unele mai vechi de un mileniu. Astăzi sunt funcționale sau ca muzee 54 de lăcașuri. Partea neplăcută pentru turistul grăbit este că aceste biserici, multe renovate, sunt închise și se pot vizita doar într-un anumit interval orar, nu toată săptămâna, după ce mergi la Muzeul Bizantin și, dacă nu este ocupat, un angajat vine cu tine să-ți deschidă ușile lor, îți explică probabil pe fugă și gata, hai la următoarea! Aparent sună bine. Doar că, odată ajuns în Kastoria, în centrul ei istoric, constați că ți-ar trebui mult timp și destul efort să vezi, sigur pe fugă, lăcașurile în interior. Pentru că străduțele orașului vechi sunt înguste, întortocheate, cele mai multe în pantă, cu scări multe și pietruite. Bisericile sunt răspândite pe o arie destul de mare, uneori ești lângă ele și nu-ți dai seama pentru că majoritatea sunt scunde și se confundă cu alte clădiri, plus că nu au crucile așa vizibile. Am trecut pe lângă multe dintre ele, le-am dat ocol și am fotografiat prin geamul ușilor acolo unde acesta era. Se spune că în aceste biserici sunt cam 3700 mp de frescă originală și restaurată, de mare valoare, dar… greu de văzut, mai ales când n-ai ce face și vizita este luni! Noi am stat în Kastoria într-o zi de luni, muzeele erau închise.

Muzeul Bizantin este în centrul orașului vechi, în Plateia Dexamenis, are un program oficial de marți până duminică între orele 8.30 - 15.30 (marți la prima oră încă era închis, la fel și muzeul Costumelor din apropierea hotelului). Este primul loc unde se merge dacă vrei și ai timp să vezi măcar câteva biserici în interior. Muzeul, am citit pe panou, a fost înființat în anul 1989 pentru a adăposti icoanele vechi bizantine aflate în biserici, cele mai multe la Sf. Ștefan. Din cele 450 de icoane din sec. XII - XVII aflate în colecțiile muzeului, azi doar 38 sunt expuse publicului. Despre școala de pictură bisericească locală, despre icoanele aduse de la școala cretană și despre tot ce ține de iconografia creștină, sunt materiale pe net. Vă voi arăta câteva din bisericile pe care le-am văzut, așa cum am zis, doar pe dinafară căci ușile erau bine ferecate. Într-o bisericuță mică, foarte veche, pe care am descoperit-o în spatele unui platan, pe niște trepte, luni dimineață am văzut prin geam resturile lumânărilor de la slujba de seară, încă ardeau aproape de altar deși biserica era închisă.

Biserica Panagia Kumbelidiki sau Kastriotisi, din sec. IX, este singura biserică din oraș care are cupolă, de aici venindu-i și numele căci în turcă “koumbes” înseamnă cupolă.

Biserica Sf Nicolae Kasnitzi, renovată, este din sec XIII

Biserica sf. Anargyroi, a doctorilor fără de arginți Cosma și Damian, sec. X este singura care mai păstrează loja separată, cafasul, unde stăteau femeile la slujbă. Dacă aveți noroc de un oblon deschis, puteți privi prin geam o parte din frescele vechi ale sec. XII. Este una din bisericile mari ale Kastoriei.

Biserica Adormirea Maicii Domnului / Koismitis tis Theotokou din sec. XI

Biserica Sf. Ștefan, sec. XIV, cu o frumoasă împletitură de piatră și cărămidă, probabil având și un mesaj înscris în zidărie.

Biserica Sf. Atanasie de Mouzaki, ridicată între 1386-1387 după cum spune pliantul, de o familie albaneză care a condus orașul câțiva ani. Se spune că este ultima biserică construită liber, fără restricții, înainte de căderea orașului în mâinile otomanilor.

Aceste biserici treptat și-au pierdut harul, menirea și în zilele noastre sunt tot mai departe de om. Cu acel sic volo al capilor bisericii grecești, devin un loc tot mai puțin folosit pentru rugă și smerenie dar tot mai mult comercial. Oare de ce?!

Pe munte, cam la 4 km de centrul orașului se află biserica Panagia Mavriotissa ridicată se pare prin sec. XI și una din cele care a rămas activă mereu, avantajată fiind de locul pe care se află. Acum este mai mereu închisă.

Deși stăpânirea otomană a fost de lungă durată iar casele valoroase au fost ridicate de turcii bogați ai Kastoriei, nu am întâlnit nici o moscheie, aproape nimic care să amintească de această etnie. Se spune că ar fi existat o casă a unui ordin Sufi și un mic cimitir, azi nu sunt amintite sau nu le-am găsit eu. Turcii de aici au fost mutați obligatoriu după 1923 în Cappadocia

Casele din bătrânul oraș sunt aparte. Foarte multe sunt mari, cândva luxoase, cu arhitectură balcanică, otomană și au fost ridicate în perioada sec. XVII - XVIII, epoca marilor afaceri cu blănuri de castor. Unele sunt renovate precum conacul Alvazi unde este Muzeul de Folclor. Este deocamdată singura casă ce poate fi vizitată.

Obosiți de urcat și hoinărit pe străduțele întortocheate pe care cu greu poți să le urmărești pe un traseu prestabilit, ne-am așezat pe niște pietre la umbră, fiecare cum am găsit. Nici nu apucasem bine să deschid telefonul pentru a căuta o informație că un bărbat s-a oprit aproape și, după ce ne-a întrebat de unde suntem s-a pornit să ne dea indicații în vlahă. Cu unele poticniri, am înțeles ce dorea să spună, i-am povestit și noi de etniile din România și ne-am luat rămas bun, plăcut surprinși. N-a fost singurul cu care am vorbit. Rătăcind pe străzi pustii la prima oră, străzi din vârful dealului, am fost strigați și de la balcoane și întrebați dacă vrem informații, căutăm adresă sau altceva. Poate au fost doar amabili, poate ne-au considerat cu ceva interese ascunse, cine știe.

Comunitatea vlahă din zona Kastoriei a fost foarte puternică de-a lungul timpului. Acum, după cum spunea domnul respectiv, s-au împuținat și nu prea mai știu limba.

Unul din cele mai vechi orașe ale Macedoniei vestice, Kastoria cum se numește azi, a fost preț de câteva secole cel mai renumit pentru atelierele de blănuri de kastoras (greacă) / castor, nurcă în special. De aici se crede că i se trage și numele, deși sunt și variante legate de Castor, fratele lui Polux, ce locuia un timp în munții din apropiere și folosea luciul lacului drept oglindă. A fost celebru sute de ani pentru prelucrarea blănurilor scumpe în special. Gurile rele spun că așa au dispărut castorii din zonă. Și acum este un centru recunoscut, se zice că micul orășel are cam 500 făbricuțe și ateliere specializate în prelucrarea blănurilor care azi vin din Canada și nordul SUA. Nu mă întrebați de prețuri, n-am intrat în aceste magazine deși sunt destule pe str. Megalo Alexandrou dar în afara unor papuci de casă sau un ornament inutil pentru chei, cardul meu s-ar fi simțit tare prost de l-aș fi folosit acolo. Adevăratele blănuri se negociază în alte părți decât magazinașele centrale și foarte mult dacă știi rusește...

Nu aș putea să indic un traseu prin partea istorică a orașului. Așa cum am spus, sunt străzi în pantă, pietruite, înguste și trecerea de la o stradă la alta se face urcând mult, foarte multe trepte pietruite sau pante și ești tentat să cauți o altă posibilitate mai lină. Partea istorică este un adevărat labirint de străduțe și alei de legătură, cum altfel când a fost sute de ani ocupată de turci. Hoinărind ad libitum însă, găsești monumente dedicate eroilor, statui, mici lăcașuri, case de locuit interesante, sunt foarte multe bănci pe care poți sta să admiri lacul chiar de sus, multe taverne în special pe malul Orestiadei. În drumul nostru am găsit și monumentul ridicat pe locul unde au fost adunați evrei și deportați, după unele voci nu s-ar fi întors nici unul din lagărele hitleriste, după alții au scăpat 38. Sunt statui ale scriitorilor, eroilor lor, unele neîngriiite și cu informații doar în greacă. Panourile pentru informarea turiștilor însă sunt scrise în greacă pe o față iar pe partea opusă sunt și în engleză, franceză și germană, unele.

Distanța București - Kastoria este, și pe la Kulata și pe la Makaza, de aproximatv 900 km, diferența între cele două rute este nesemnificativă acum. Dacă vă doriți o pauză într-un orășel liniștit, cu mult aer curat sau unde puteți pescui alături de localnici, Kastoria este locul. Este totuși interzis scăldatul în apa lacului și de aceea nu există plaje. Am constatat la fața locului că și în zona istorică sunt multe locuri de cazare dar și în afara orașului sunt adevărate resorturi. Multe dintre ele sunt specializate pe turismul dedicat blănurilor, aici m-am amuzat căci se pot achiziționa două feluri de excursii tematice, blănuri: mai ieftine dar ești obligat prin contract să pleci cu o “blăniță” plătită de tine desigur sau poți alege o excursie mai scumpă unde vizitezi ateliere, mergi la prezentări dar nu ești obligat să pleci cu ceva.

Și nu v-am spus una din legendele locului. Dacă vedeți că înoată în lac o făptură ciudată, jumate om, jumate șarpe, nu dați cu pietre, este bietul Kekrops cel născut sub pământ, întemeietorul legendar al Atenei, pe care zeița l-a învins și ia luat cetatea deși Poseidon l-a ajutat cât a putut (una din variantele poveștii). S-a refugiat aici și a făcut acel zid puternic de apărare a peninsulei, ghidurile îi zic “zidul kekrops”, înlocuit prin sec. V de împăratul bizantin Iustinian I, doar Kastoria era ultimul bastion vestic al imperiului. Omul-dragon iese și el la suprafață să asculte știrile de la centru ori să scape de vre-un scufundac!

Cum aș recomanda Kastoria? Un loc liniștit, nicidecum pentru cei ce vor multă zarvă în jurul lor și multă atmosferă artificială. Este un oraș unde poți fi oprit pe stradă de localnicii mai vârstnici și întrebat de unde vii (pe noi ne-au oprit de trei ori), este un loc unde natura te înconjoară la propriu, aerul este plăcut și unde poți mânca după poftă, excelent, în tavernele unde localnicii se întâlnesc seara sau mai comercial puțin la terasele de la malul lacului dar este și locul unde sigur dai ceva jos din kilogramele în plus dacă-ți dorești să urci pe străduțele frumoase până la ultima casă ori mai sus spre mânăstirea Profitis Ilias de unde priveliștea peninsulei și lacului este superbă sau poți să te plimbi de-a lungul lacului câțiva km și chiar să vizitezi peștera Dragonului care a impresionat și pe Ancuța. Pe drumurile de munte, frumoase și sălbatice, poți întâlni țestoasele care încearcă să mărească pasul la apropierea mașinii, în zadar însă. Există parcare publică la baza peninsulei, foarte vizibilă pe google maps dar sunt și câteva parcări subterane pe care le-am descoperit întâmplător. Se poate parca gratis pe malul lacului în alveolele speciale sau lateral pe străduțe în dreptul caselor goale.

Pentru cumpărături diverse, la intersecția străzilor principale Grammou cu Meg. Alexandrou este, ca punct de reper, Parcul Olimpiakis. Este zona unde găsiți sigur patru farmacii (atenție căci condițiile de eliberare a unor anumite medicamente sunt mai dure decât la noi, verificat obligată fiind), găsiți două bănci, ATM-uri și case de schimb valutar, plus centru comercial destul de slăbuț.

Și dacă ajungeți acolo, cei ce iubiți animalele, nu uitați de Raco / Vagabondul, unul din cei doi câini maidanezi ai orașului. Nu vă speriați că stă mult lungit, nu-i bolnav, dacă-i oferiți o bucățică de ceva bun, o va savura tot lungit pe o parte, încet, apoi se va ridica alene, îți va mulțumi în felul lui de lingău și face cu tine câțiva pași, probabil că are în codul lui genetic o genă ceva din perioada când orașul s-a numit Dioclețianopolis!

Vă rog atașați youtube.com/watch=?TwD79wBzYNc Kastoria. Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 5138 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI