Pensiuni în Eforie Nord

TIPĂREȘTE

În Eforie pensiunile te pândesc din toate părțile. Treci pe langă ele, le vezi sau nu le vezi dar ele există, sunt acolo și te pândesc. Orice casă sau vilă este o eventuală pensiune.

Pentru că este mare și pentru că este stațiune (de vacanță) și pentru că din cauza asta orășelul devine foarte interesant pentru populație că oamenii vin să se bucure de mare și pentru că (și) pentru asta a fost creat acest minunat orășel :D, unități de cazare găsești la tot pasul.

Că le-a făcut, cine le-a făcut, că sunt mai vechi sau mai noi, existența lor se justifică și deși sunt atât de multe, în plin sezon se întamplă să găsești cu greu loc de cazare pentru că rezervările se fac cu mult timp înainte și când e cald și frumos și apa mării caldă, toată lumea vrea să se bucure de acest lucru pentru că bucuria ține cam două luni pe an, hai, cu bunăvoință trei, toată lumea se bulucește în perioada asta și restul anului mare parte din unitățile de cazare se închid.

De-am avea parte de sezon estival pe perioadă mai lungă, nu ne-am mai înghesui toți odată și lumea ar fi mai relaxată dar dacă nu-i, nu-i, ne bucurăm de ce avem și ne străduim să nu ratăm o baie confortabilă în mare măcar o dată pe an. Și pentru asta ne cazăm – în mod civilizat.

Sunt atât de multe că nu îți ajunge o viață de om să le încerci pe toate…

Sigur că la Eforie mai există și lucruri care nu au legătură cu turismul însă spațiile turistice sunt atat de multe că eclipsează orice altceva.

Pe unde te învârți n-ai cum să nu le vezi, chiar și fără să cauți în mod special – pensiuni, hoteluri, hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri și altele adiacente… treci pe lângă ele pe pilot automat ca și cum este cel mai firesc lucru din lume ca acestea să facă parte din peisaj – și chiar și este firesc - :D și ne place că sunt acolo însă dacă dai remove la pilotul automat ajungi să și observi ce este în jurul tău.

Eu am făcut asta și am acordat ceva atenție peisajului turistic din jur și mă bucur că am făcut asta – acum am senzația că știu pe ce lume sunt și pentru mine asta este o senzație reconfortantă… După ce am observat în teren m-am dus și am analizat harta și asta m-a ajutat să imi fac o imagine de ansamblu.

Sigur că nu le-am văzut pe toate și nici nu mi-am propus asta însă ce am văzut am fixat oarecum și am de unde lua informația când îmi trebuie și asta mie îmi pare, cum spuneam, reconfortant…

În zona mai depărtată de plajă pensiunile par mai rare, pierdute printre alte case de locuit însă pe măsură ce te apropii de litoral sunt tot mai dese, înghesuite, băgate unele în altele.

Am trecut pe lângă multe pensiuni fără să știu că sunt pensiuni pentru că nu aveau nimic afișat dar ulterior am aflat că multe din cele ce păreau case de locuit sunt la rândul lor pensiuni.

Unitate în diversitate – am rămas cu obsesie pe replica asta, nu știu de unde vine expresia dar așa-i și in Eforie – unitate în diversitate, fiecare își amenajează oferta cum știe mai bine de cuviință și o administrează cum consideră dar toți în spiritul acelui scop comun și anume ofertarea turistului…

Prima dilemă ce o găsesc este Vila Aimee, o dulceață de bijuterie care mi-a atras atenția și mă bucur că i-am făcut două poze pentru că astfel am putut să studiez mai bine că altfel informațiile sunt confuze.

Am convingerea că în zece minute de plimbare prin jurul vilei Aimee am mai trecut încă pe lângă nenumărate pensiuni însă eu nu am remarcat însemne vizibile, poate nu am fost atentă sau poate, simplu, nu sunt afișate.

Prima pe care am observant-o – mi-a atras atenția – o bijuterie de căsuță verde și înierbată, am sesizat-o pentru cât de frumos arată abia apoi am înteles că poate fi (și) unitate de cazare pentru că o cheamă Vila Aimee – o splendoare... frumușică, în curte cu o arcadă de plante agățătoare suspendată în aer, cu niște obloane galbene trase peste ferestre și peste ușa de la balcon, peste etajul rustic ce-l poti numi și mansardă, etaj acoperit de stinghii din lemn în nuanțe natur… la parter e alb – cenușie cu aceleași obloane galbene… are și-o mică statuie albă în mijlocul curții ce sustine un ghiveci și-i înconjurată de foioase și conifere apărate de un gard de bare albe din fier.

Vila Aimee se află pe Strada Anemonei, stradă pe care se mai află și Vila Yuliana, Casa Kalu, Vila Simona și Vila Massimo, mergand spre vest, una după alta dar eu nu le-am văzut pentru că nu am ajuns până acolo și nici nu știu dacă și scrie numele pe case, eu am intrat pe strada Anemonei chiar din intersecția cu Strada George Coșbuc și am mers spre est, lângă această intersecție se află Vila Aimee, fiind a doua după colț.

Pe aceesi stradă a Anemonei, spre est, chiar în colț, în diagonală cu părculețul de copii se află și Vila Eforie, eu n-am văzut-o, habar n-am cum arată, am fotografiat doar gardul că scrie numele străzii pe el și e și un suport metalic de bătut covoare, în exteriorul curții ce încadrează fix plăcuța cu numele străzii de pe gard – mi s-a părut artistic, așa dar habar nu aveam că ȘI acolo este pensiune.

Pe toate saiturile de turism Vila Aimee apare pe strada Dorobanților, ei bine, nu despre vila asta este vorba, că doar am văzut-o cu ochii mei, am făcut obsesie pe căsuța asta :D și mă contrariază că n-o găsesc nicăieri pe net ca doar i-a pus nume ca să o dea la închiriat și nu doar așa de dorul lelii, mă gândesc eu…

Altă pensiune pe care am făcut obsesie – Meridian – mai spre centru, în spate la bazar, verzucă, pătrățică, două etaje, mansardă și un moț deasupra, pare făcută pe vremea împușcatului dar are un aer așa poznaș, cu o bulină mare de fereastră pe ea ce prinde și etajul întai și etajul doi, cochetă, mi s-a părut atrăgătoare, nici nu este prea scumpă, e oarecum retrasă așa că zgomotul de trafic și gălăgia de distracție din sezon nu o lovește așa frontal astfel că te poți odihni ceva mai liniștit decât în zone mai centrale. Se află la intersecția străzilor Mihail Kogâlniceanu și I. G. Duca și este peste drum de o școală ascunsă sub mulți copaci… Este cam unde începe balamucu’ din centru, pe prima stradă din spate (Mihail Kogâlniceanu) și nu la strada centrală (Republicii), nu-i spre mare ci spre zona opusă mării. Parcă are și magazin alimentar la parter…

Mai spre Teatrul de vară, tot pe Strada I. G. Duca, vis-à-vis de parc, între străzile Diamant și Rubin – Vila Miruna, cu farmacie în aceeași clădire, pe partea stângă cum te uiți la ea…

Vila Miruna e o cladire albă cu balcoane roșii, cu două etaje, cu un gard foarte frumos din piatră gălbuie, e frumoasă, îngrijită, cu curte mărișoară, scrie pe ea cum o cheamă… are în stânga Hotel Roxy & Mario, peste Strada Diamant și în dreapta, peste Strada Rubin o altă vilă, galbenă, tot frumoasă, tot îngrijită, e la numărul 13-15, cu un etaj și mansardă, nu ne spune cum o cheamă, tot ce pot afla este că-i firma Total-Turism-Tur srl - Adresa: Str. Rubin nr. 13-15 :D… Oricum, arată bine, elegant…

În sfârșit, la Debarcader… Vila Maryland, cu design-ul ei specific elen, parcă-i facută mai mult după nevoi și mai puțin după cheful omului – e nevoie să atragă turiști și lor tre’ să le placă să locuiască câteva zile pe faleză cocoțați, să se uite la mare (dacă pot) și să-și imagineze că se află în ținuturi de poveste așa că balcoanele au arcade semicerc ca să stimuleze imaginația… Toată… construcția asta mentală ce presupune mare, vacanță, sejur… bla bla bla nu știu cât temei real are – dar ce mai e realitatea în zilele noastre - și cât e bazată pe imaginația omului și pe faptul că stai puțin la mare și n-ai timp să te pafonezi și să vezi lucrurile așa cum sunt și nu cum ți le prezintă imaginația stimulată de noutate – să investim în fantasme… mai ales că te predispune și căldura la fabulație…

Draguțică și Vila asta Maryland dar parcă nu chiar ceva senzațional…

În sfârșit Pe Dorobanți… după Strada Meduzei din stânga (cum mergi spre est - :D spre mare…) – că așa scrie pe garduri Strada Meduzei dar pe care pe hărți o cheamă Strada Curcubeului (habar n-am de ce) prima clădire de care ne împiedicăm (tot pe stânga) este o moțată galbenă cu trei creste care nu ne spune nici cum o cheama nici daca ofera cazare dar amintesc de ea așa ca punct de reper ca am tras-o în poză că mi-a plăcut cum arată dar lipit de ea este Vila Aimee care sigur oferă cazare, apare pe saituri dar la fața locului nu atrage atenția prea mult, de aia nici n-am pozat-o că nu mi s-a părut interesantă, oricum, e a doua pe stânga, după moțata galbenă cu trei creste și mă încurcă tare mult că tot nu m-am lămurit care-i treaba cu cealaltă Vilă Aimee, bijuteria de pe Strada Anemonei, mai spre vest și care mi-a plăcut atât, care își afișează numele pe pereți dar pe care n-am găsit-o pe nici un site.

În orice caz, această Vila Aimee de pe Calea Dorobanților, a doua pe stânga este o clădire albă, cu un etaj, așa, parcă are aspect de sandwich, totul orizontal, e ascunsă după un gard brun roșcat, are și o curticică mică, iarăși nimic senzațional.

Mai jos, tot pe Dorobanți, tot pe partea stânga, fără gard, open style, cu alb și cu albastru, Pensiunea Ancora, parter și două etaje, mai lungă, parcă are și-o terasă pe sub streași'a de la parter, de la terasă și pân’ la stradă-i spațiu verde brăzdat perpendicular pe clădire de fașii betonate unde autoturismele se pot urca cu roțile ca să parcheze… are firma-n drum, ne spune cu albastru pe alb că dă cazare și alimentara…

La intrare și-a înfipt o ancoră ca să explice de ce o cheamă așa și nu’ș ce le-a cașunat copiilor pe ancora aia de tot se munceau să o dezlocuiască, i-a prins și stapanu’ casei și impresionat de muncă și abnegație le-o promis că dacă o urnesc i-a lor. N-au urnit-o… și de-o urneau ce faceam eu cu ea??? Dar mi-am amintit de relege Arthur…

Peste drum de Pensiunea Ancora–i Strada Sirenei unde-i iar mare înghesuială de pensiuni… după două case elegante, similare, cu parter, doua etaje cu balcoane și mansardă fără balcon, aia din colț roz și urmatoarea gălbănuță, găsim pensiunea Angely, verzucă și-un pic mai retrasă, cu două moațe verzi pe acoperiș, tot verzi și cu ferestruci și copacul din intersecție gazduiește un indicator spre Casa Doina. Cu tot indicatorul, nu am identificat unde este Casa Doina …

Pa stânga, tot Strada Sirenei, ceva mai jos pe stradă, lipit de Pensiunea Ancora duce spre Strada Coralului care este paralelă cu Strada Dorobanților și care cam delimitează marginea orașului pentru că după Strada Coralului nu mai sunt clădiri decât pe alocuri, este un teren viran după care urmează șoseaua ce duce spre Golful Pescarilor, Pescaria lui Matei, Stațiunea Zoologică Marină Agigea și Travel Free Shop Agigea :D

Tot pe această stradă a Coralului se află Observatorul Seismologic Dobrogea… se uită pe câmpii, și în fața lui Hotel Amalia după care Vila Sunset și Vila Ingrid – pe astea ultimele două nu le-am mai tras în poză, eu priveam de pe Strada Dorobanților, de peste gard, și astea ultimele trei îs pe o stradă ce taie colțul Strazii Coralului și care se numește Strada Steaua de Mare – normal, toate astea-s străzi noi și-s în zona Steaua de Mare, de ce s-ar numi altfel? nu?

Mai gasim și-o casa Maria, tot prin zona… plin, plin, plin de pensiuni… o fi bine? O fi rau? Eu zic că e de bine… mie-mi place… de-o fi să mai vin sigur găsesc unde mă caza… cred… sau sper… măcar…

Pe faleză pensiunile stau cu spatele la mare și cu fața la Bulevardul Tudor Vladimirescu, habar n-am de ce… Mi s-ar fi părut firesc invers… whatever…

Vila Petra se încadrează în peisaj, albă, cu două etaje cu balcoane și cu mansardă, fără curte, fără gard…

Tot pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, după Vila Petra găsim Vila Violeta, mai pătrată, cu un singur etaj, cu o curte micuță, după un gard alb din fier în arabescuri. Are și copăcei în curte și asta-i minunat…

Mai departe Vila Restaurant Panoramic seamană mai mult cu un bloc, cu betoane la vedere, cu o curte și mai micuță, cu jumate de gard, cu trei etaje, balcoane micuțe, paralelipipedică, nu mă inspiră… Are acoperiș albastru și e la trei clădiri distanță de Debarcader…

Prima din astea trei este Alexandra, gălbioară, blondină, cu două etaje, cu balcoane, cu gărduț micuț de piatră ca și vecina Panoramic.

Bun, deci am ajuns la Debarcader. De aici și până la Autoservirea La Familia nu m-am mai împiedicat de pensiuni, sunt mai mult hoteluri și nu-mi bat capul cu asta acum, pensiunea-i pensiune, hotelu-i hotel! Or mai fi fost ele pensiuni da’ nu le-oi fi văzut eu…

Dilemă maximă am avut însă cu Ayan… of… Casa Ayan… belea mare… știu pe unde am fost și pe unde n-am fost și dacă am o poză cu Casa Ayan înseamnă că am trecut pe lângă ea și toate referințele mă duc la Ayan 2 dar Ayan 2 nu este cea pe care o știu eu, Ayan 2 este de la Debarcader mergând pe Strada Ovidiu – aia ca o autostradă cu verdeață la mijloc, treci de intersecția cu Strada Mihai Eminesu și a doua vilă pe dreapta este Ayan 2 dar unde este Ayan 1 atunci?

Deci… după îndelungi scărpinări în cap m-am lămurit care-i treaba: sunt două pensiuni Ayan: mama și fiica… nemetaforic, chiar pe bune: mama și fiica: mi-a spus fiica personal la telefon – am sunat la numarul lui Ayan (1 cum ar veni) care este singura referință virtuală pe care am putut-o găsi despre Casa Ayan și care are și o poză ce seamănă mult cu poza mea – eram contrariată tare – ce Doamne iartă-mă tocmai am văzut și nu există?

Deci am sunat la telefonul lui Ayan și mi-a răspuns Ayan 2, fără ca eu să știu inițial, am întrebat unde-i vila și doamna mi-a răspuns cu amabilitate, pasiv contrariată (e cod portocaliu de caniculă și asta dezamorsează, cred, populația…) nemulțumită blajin că o întreb de adresă și nu de disponibilitatea camerelor – era suspect ce întrebam?!... hm… și-mi zice că-i la Debarcader – aham… nu, nu vreau Debarcader! Nu! Nu vreau și pace! De ce? Că-i departe! Na! Dar mai este un Ayan! Ăsta unde-i? Aaa, acolo-i mama! Super! Cool! Da’ unde e? Tot pe Tudor Vladimirescu! Ha! M-ai lămurit buștean! Că de trei ore frec Vladimirescu și nu și nu! Că de găseam nu mai sunam… Am făcut obsesie! Da’ pân’ la urmă tot le-am dovedit!

Am rămas însă cu alte două obsesii! Unde-i fata cu floare??? “creaţie din 1964 a artistei Ioana Kassargian” – într-un parc ce nu există, am fost acolo, am văzut parcul, am pozat fata, n-am remarcat nici floarea și nici faptul că fata are capul sucit decât mult mai târziu, studiind mai bine poza dar unde bunul Dumnezeu e fata asta!!!??? Așa-s fetele, suferă de ambiguitate, niciodată nu poți ști unde pot fi găsite…

Da’ fata ca fata, a dispărut cu terasă cu tot, peste stradă de ea dar pe aceeași parte a Străzii Tudor Vladimirescu era o terasă care s-a scos la mezat – zice că-i de închiriat cu spațiu cu tot – terasa spațială - are o copertină galbenă și un gard de piatră de vreo doi metri pe care l-am văzut și în pozele altora, bine, bine, da’ unde e??? A dispărut la pachet cu fata… Eu am zis că fata și terasa sunt despărțite de Strada Brizei dar la intrarea pe Strada Brizei dinspre Strada Tudor Vladimirescu se vede cu totul altceva, ni fată, ni parc pe stânga, ni terasă de închiriat pe dreapta, ni gard de piatră…

Mă obosesc dilemele astea…

Si nici terasa de peste drum – peste Strada Tudor Vladimirescu nu o găsesc, terasa cu pizza pe vatră deschis non stop si care mi-a plăcut atât de mult! Am vrut să vin aici!!!

Uf, și dacă mai gândesc un mnez îmi dau seama că nu găsesc nici camping-ul de pe Strada Tudor Vladimirescu, pe dreapta cum mergi spre Autoservirea La Familia, înainte de Debarcader pe care l-am pozat de două ori, deci în final îs patru dileme și nu două,

Și nici magazinul alimentar de pe Strada Tudor Vladimirescu nu-l găsesc??? Cinci dileme???

Doamne, mă simt ca în nuvelele Eliade când vezi lucruri care nu există… of, am fost în dimensiuni paralele…???!!!??? Încep să mă simt exagerat de bizar…

Dam, cred că mă descurc mai bine cu sălbăticiile decât cu locurile antropice…

Dar nu! Camping-ul se află pe colț, la intersecția cu Strada 1 Mai și vis-à-vis de BluMarine iar magazinul alimentar mai spre Steaua de mare, pe aceeași parte cu campingul, tot pe colț dar la intersecția cu Strada Griviței :D

Deci, într-un final măcar dilema Ayan am descâlcit-o… fata, parcul și terasele nu…

So

Mama Ayan este Ayan și fiica este Ayan 2.

Casa Ayan se află pe Strada Panselelor, vis-à-vis de Hotel Europa.

De la autoservirea La Familia care se află la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Panselelor, mergând la deal pe Strada Panselelor spre Strada Republicii, pe partea dreaptă, după restaurant terasă Carmen care are în spate și Hotel Carmen, mai retras, după zona verde cu copaci umbroși, a doua clădire pe dreapta este Casa Ayan, nu scrie pe ea 1 că atunci când s-a născut ea era singura Ayan, abia când s-a născut Ayan 2 exista deja un Ayan astfel că aceasta nouă a devenit Ayan 2 deci există Ayan și Ayan 2 și nu Ayan 1 și Ayan 2.

Casa Ayan se află la intersecția dintre Strada Panselelor și Strada Panselelor, n-ai văzut așa ceva, în față, în spate, în stânga, în dreapta tot Strada Panselelor…

Se închiriază atât Ayan cât și Ayan 2 dar Ayan 2 este mai prezentă pe piață și mai ușor de găsit, Ayan parcă ar fi intrat în programul de protecție a martorilor așa de greu îi de găsit – o vezi dar nu există!!??!! How bizar… iarăși Eliade… ne-a lăsat o generoasă moștenire…

După Ayan ne bucurăm de centru, terase și restaurante însă cum ieșim din centru – iar pensiuni…

Pe Bulevardul Republicii, mergând spre nord, după spital și după Hotel Grand și Hotel Holiday, cum dăm de câmp pe partea stângă, dăm și de pensiuni pe partea dreaptă!

Prima hărnicuță pe care o văd e Vila Casa Grande deși înainte de ea mai sunt și Casa Adriana și Casa Tuia dar pur și simplu nu le remarc, ori nu scrie nimic pe ele…

Casa Grande-i mărișoară pentru arhitectura locului, parter, două etaje și mansardă, după scenariul deja tipic, gard jumate piatră și jumate tije de fier, curte minusculă, ca să nu poți spune că nu-i deloc… E așa cam cenușie…

Casa cu Lei iar nu o bag în seamă dar văd Vila Roma. Roma-i albă cu gard alb. Mai micuță, are doar un etaj și mansardă peste parter dar e foarte cochețică… cred că are și ea câteva cămăruțe acolo de închiriat…

Vila Diana tot la fel, gard în gard cu Vila Roma doar că-i cu două etaje și mansardă, după bunul obicei al locului, galbenă – muștar în față, alb – albastră-n dreapta (și balcoane tot în dreapta…), un brăduț ceva în față, ceva locuri de parcare dincoace de gard adică-n drum că după gard nu-i loc – adică-n curte…

Ce frumoasă-i Vila Rocco de pe Bulevardul Republicii, numărul 9 – scrie pe gard – gard interesant cu semicercuri, balconașe, copăcei, ceva jucărele- n curte…

… și deja am obosit… cine-o mai merge la odihnă în vacanțe în zilele noastre că mai mult îi osteneală…

Am fixație să mănânc la stația de amplificare a rețelei electrice a orașului Eforie Nord – restaurant Venus pe Strada Mihail Sadoveanu – povești… povești… povești… Junimea s-a dus… și Sadoveanu a devenit simpatizant… sau nu… povești…

Oh, când mai ajung în Eforie Nord am deja programul făcut pe șaptezeci de luni de amu înainte!

---

VIZUALIZĂRI: 2497 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI