Pe potecile ciobanilor din Mărginimea Sibiului

TIPĂREȘTE

‘O zi la serviciu trece atât de greu... o zi în Mărginimea Sibiului parcă zboară, asemeni unui vis frumos... scurt dar care îţi rămâne în suflet pentru totdeauna... ’

Cam aşa suna invitaţia în Mărginime, departe de stresul şi zgomotul cotidian. Eu am avut bucuria de a petrece trei zile în aceste locuri pitoreşti, timp în care am bătut zi de zi potecile Munţilor Cindrel, una din cele mai importante regiuni pastorale din Carpaţii României. Călăuză l-am avut pe Iulian, un ghid montan din Sibiu, fost salvamontist care cunoaşte muntele la fel de bine ca ciobanii care îşi conduc cu măiestrie turmele pe aici, practicând transhumanţa din vremuri străvechi.

Despre ciobanii din Mărginime auzisem că, pe vremuri, erau printre cei mai înstăriţi oameni din România, dar, mai ales, că îşi iubesc nespus plaiurile natale şi obiceiurile strămoşeşti. Vremurile între timp s-au mai schimbat, comercializarea produselor obţinute de la oi este tot mai dificilă, lâna nu mai are căutare astfel că şi ciobanii s-au mai împuţinat. Renumita brânză de Sibiu este la fel de populară dar numai un cunoscător poate face diferenţa între adevăratul sortiment autentic şi imitaţiile care se găsesc acum la tot pasul în oraşe.

Cazarea am avut-o la pensiunea Râu Sadului (vezi impresii), un punct de plecare foarte bun pentru a ajunge la stânele ciobanilor din apropiere. Spuneam că traseele nu sunt foarte uşoare dar pot fi parcurse fără probleme de cineva cu o condiţie fizică medie mai ales că te mobilizează şi peisajul minunat de care ai parte.

Am început drumeţiile în Mărginime cu o drumeţie plăcută desupra văii Sadului pe traseul Runcuri – Valea Sadului, o zonă foarte frumoasă, cu numeroase puncte de panoramă. Privind de jos ne venea greu să credem că vom ajunge chiar pe culme dar poteca şerpuieşte lin prin pădure, în serpentine, astfel că şi urcuşul este mai plăcut. După ce am ieşit din pădure am văzut deja prima stână dar şi câinii care ne studiau cu atenţie fiecare mişcare. Am stat puţin de vorbă cu ciobanul, bucuros că mai avea să schimbe o vorbă cu cineva după care ne-am continuat drumul urcând încă puţin, pentru a vedea şi mai bine valea Sadului. Înainte să începem coborârea am mai trecut pe la o stână unde am asistat şi la tunsul oilor care nu prea îşi doreau o schimbare de look... Pe parcursul drumeţiei am văzut multe urme de mistreţi semn că noaptea se distrează, nu glumă dar tocmai când coboram liniştiţi pe un drum forestier, mi-a tăiat calea, agale, o viperă. Am avut inspiraţia să rămân pe loc şi să o las să treacă dar chiar şi ghidul a fost surprins pentru că viperele sunt foarte rare în zonă. Aşa e la munte, poţi avea parte de surprize la tot pasul, important este să fii echipat corespunzător şi, mai ales, să fii cu cineva care te poate ajuta la nevoie. Traseul a durat aproximativ 4 ore, mers lejer, cu multe pauze, diferenţa de nivel fiind de aproximativ 450m- nivel uşor pentru cei antrenaţi şi mediu pentru cei neobişnuiţi cu efortul fizic.

A doua zi a urmat momentul cel mai aşteptat al excursiei, prânzul tradiţional la stâna lui Gheorghe, cioban din Mărginime. Urcuşul a început din cătunul Ciupari, aflat la 6km de pensiunea Râu Sadului, pe Valea Mare. Poteca ce urca în serpentine spre muchia împădurită de pini ne-a scos în câteva poieni alpine după care am continuat să urcăm spre vârfurile impozante ale masivului Cindrel. Din fericire ţelul nostru nu era să ajungem atât de sus astfel că, după aproximativ două ore de urcuş susţinut ne-am bucurat să vedem că ne apropiem de punctul final al traseului. La stână, Gheorghe ne-a aşteptat cum se cuvine, cu un pahar de ţuică şi vin, focul era deja făcut, urma doar să pună ceaunul cu mămăligă pe foc şi mielul pe grătar.

Pentru a merge treaba mai repede am pus şi noi mâna şi l-am ajutat să pregătească platourile cu bunătăţi, ocazie cu care ne-am dat seama cât de dificil este să te organizezi într-un loc lipsit de confortul unei bucătării de la oraş. Tot respectul pentru aceşti oameni care îşi duc viaţa aici în condiţii atât de aspre. Şi mai de lăudat e faptul că deşi munceşte atât de mult la stână, Gheorghiţă are şi un servici de noapte, astfel că practic nu are o clipă de odihnă.

Acest prânz a fost, fără să exagerez, cu mult peste orice masă la un resturant cu pretenţii.

Mămăliga la ceaun, bulzul făcut în jar, carnea fragedă de miel au avut o savoare aparte, chiar se simte diferenţa de gust. Simplitatea preparatelor, gustul de odinioară sunt lucruri pe care tot mai greu le mai găsim deşi, paradoxal, cu toţii încercăm să fugim de alimentele din comerţ.

Drumeţia din această zi a afost puţin mai grea din punctul de vedere al diferenţei de nivel, aproximativ 600m dar şi răsplata a fost pe măsura efortului.

Duminica ne-am luat rămas bun de la Mărginime prin încă o drumeţie în zona Fundul Râului - În Pini – Valea Pinului, un traseu la fel de pitoresc pe poteci nemarcate spre o altă stână a lui Gheorghe. În această ultimă zi grupul aproape s-a înjumătăţit, mulţi alegând scurtătura pe un traseu de doar cinci minute din satul Râu Sadului. Eu am preferat să mă bucur de încă o zi pe munte, vremea fiind foarte frumoasă. Şi de data aceasta traseul a început cu un urcuş dar după ce am ieşit pe culme poteca s-a domolit, dezvâluindu-ne noi peisaje tulburător de frumoase. Am traversat pajişti cu plante endemice printre care trei fraţi pătaţi, coborând apoi la stână prin grădinile localnicilor, având grijă să închidem porţile în urma noastră. Aici ne aştepta mama lui Gheorghiţă cu masa pusă în grădină şi o tocăniţă foarte gustoasă din carne de miel. Ne-am aşezat la masă chiar dacă nu eram foarte înfometaţi dar “Pofta vine mâncând”, e o zicală pe care o auzi des din gura ciobanilor. Totul arăta şi mirosea atât de apetisant încât era şi greu să rezişti ispitei. După ce am dat gata şi gogoşile ne-am urnit, cu greu, spre casă, urmând să mai facem un ultim popas în sat, pentru a cumpăra brânză pentru acasă.

Au fost trei zile pline, petrecute în mijlocul naturii într-un loc liniştit, departe de agitaţia şi aglomeraţia din zonele turistice, genul de ieşire pe care o recomand celor care îşi doresc mai mult decât o simplă evadare din oraş.

Rog ataşarea următorului fond muzical, mulţumesc: https://www.youtube.com/watch?v=pLN3lue9xuo&index=2&list=RD3Tp8Atjdnwo

---

VIZUALIZĂRI: 2776 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI