Itinerar de spiritualitate prin câteva mănăstiri nemțene (2)

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Pângărați

Spuneam în preambulul primei părți a “Itinerariului de spiritualitate prin câteva mănăstiri nemțene (1) ” așa:

„Fiindcă noi ne propusesem, într-o seară mai demult,

Să vedem și anu-acesta măcar un locaș de cult. ”

Ca să îndeplinim ceea ce ne-am propus, plecăm de la Mănăstirea Bistrița (vezi "Itinerar de spiritualitate prin câteva mănăstiri nemțene (1) ") și luăm calea înapoi spre DN15, iar de aici dreapta spre Pângărați. Parcurgem rapid cei cca. 10 km. până în sat și apoi la mănăstire.

Un indicator rutier și o troiță ne spune că dacă o luăm la dreapta și parcurgem 1,5 km. ajungem la mănăstire. Cotim frumos, intrăm pe DJ157B, trecem pe sub calea ferată Bacău – Bicaz și pe lângă barajul centralei hidroelectrice “Dimitrie Leonida”, drumul ducîndu-ne până în poarta obiectivului căutat. Șoseaua pe care ne-am încadrat, poziționată între două culmi muntoase și împădurite (încă), urcă ușor urmând valea pârâului Pângărați. Satul ce-l traversăm ne place cu casele sale specifice zonei de munte, cu curți de oameni harnici și cu cirezi de vite, unele întâlnindu-le și noi pe șosea.

Mănăstirea Pângărați din județul Neamț este așezată pe o coamă muntoasă pe malul stâng al pârâului Pângărați, afluent al râului Bistrița, fiind una dintre cele mai dragi mie, dintre cele pe care le-am vizitat, unul dintre motive fiind și acela că hramul principal al acestui locaș de cult este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, patronul meu. Spun hramul principal deoarece aici sunt trei biserici fiecare având hramul ei.

Locașul de cult are practic două incinte: partea de jos care cuprinde bisericile vechi, turnul clopotniță, corpul de chilii, trapeza și biblioteca și cea de sus unde se află biserica nouă, pangarul (magazinul bisericesc), o mica fântână și spațiul unde se aprind lumânări.

O poartă din lemn sculpatată, având în partea de sus icoana Maicii Domnului cu pruncul Iisus Hristos în brațe, ne anunță că am intrat pe teritoriul locașului de cult. După aprox. 200 – 300 m ajungem în parcarea mănăstirii și ne îndreptăm spre poarta care ne duce la biserica nouă. Întregul ansamblu al porții de intrare în incintă este făcut din lemn de esență tare, sculptat. Cele două porți sunt acoperite parțial cu tablă de oțel inoxidabil, peste care sunt fixate ornamente din tablă de aramă având însemne heraldice bisericești.

La intrare ne întâmpină îndemnul, în limba latină și în română, pe care l-a primit împăratul Constantin I înaintea bătăliei de la Podul Milvius împotriva lui Maxentius, la data de 12 octombrie 312: “In hoc signo vinces”, respectiv “Sub acest semn vei învinge”, înscris pe o cruce din marmură, donația a două familii. Cu acest motto pornim și noi la vizitarea mănăstirii.

Drumul de intrare spre incintă este în pantă și se termină pe un platou, amenajat în jurul bisericii celei noi, sfințită în 2010, biserică ce are hramul Sfinților Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați și a tuturor Sfinților români. Pe partea stângă este ridicată o clădire având spații de cazare pentru cei ce doresc să rămână la mănăstire mai multe nopți.

Deasupra ușii de intrare în biserică este așezată pisania, iar deasupra acesteia este icoana tuturor sfinților români. Intrăm în biserică unde ne impresionează arhitectura interioară a bisericii, care este deosebit de frumoasă.

De pe platoul din fața bisericii urc (nu vă zic cam cât de greu am coborât) pe o culme de deal, poziționată în spatele magazinului bisericesc, de unde reușesc să fac câteva fotografii în care se vede atât incinta mănăstirii cât și valea Pângărațiului.

Prima așezare monahală a avut o bisericuță din lemn ridicată de cuviosul Simeon Sihastrul, construcție ce a fost arsă de turcii lui Mahomed al II-lea în 1476. Atât cuviosul Simeon cât și urmașul său, egumenul Amfilohie au întemeiat și dezvoltat aici această vatră monahală. După 80 de ani Alexandru Lăpușneanu ridică o biserică nouă, stareț fiind monahul Amfilohie, o construcție masivă din piatră, ce pare mare privită din exterior dar nu prea încăpătoare în interior. Edificiul se remarcă prin faptul că aici sunt două biserici suprapuse. Cea de jos, având hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, este de fapt o tainiță transformată în capelă, scundă, cu pronaos, naos și altar și se presupune că ar fi fost construită cu mult înaintea celei de deasupra, iar cea de sus având hramul principal al mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Toate celelalte construcții ce se află aici în jurul bisericii (stăreția, trapeza, camera de oaspeți, clădirea chiliilor, paraclisul și turnul) alcătuiesc un patrulater având biserica în mijloc. Turnul din partea sudică este reconstruit după ce s-a dărâmat la cutremurul din 1996.

Mănăstirea Pângărați a îndurat vicistitudinile vremii, dându-i-se diverse utilizări începând cu sec. 19: pușcărie, sanatoriu TBC, adăpost pentru răniți în primul război mondial și stațiune de cercetări biologice, geografice, geologice în timpul epocii comuniste, stațiune pe care am vizitat-o prin 1970 în timpul studenției, cu ocazia unei practici de producție (cum se numea pe atunci) efectuată la una dintre fabricile din Piatra Neamț.

Drumuri bune și călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1207 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI