Ca la mama (mea) acasă

TIPĂREȘTE

Din capul locului vreau să vă zic că n-am recurs la o figură de stil pentru titlul articolului; el reflectă, pur şi simplu, realitatea. Citiţi şi veţi vedea de ce.

Aşadar, o noapte de cazare în Veliko Târnovo. Unde să fie şi ce să fie?

Grea dilemă pentru un necunoscător al oraşului care, în plus, nici n-are timp prea mult la dispoziţie ca să se documenteze. Reţinusem totuşi din lecturarea unor reviewuri de cazare de pe AFA că multe străzi sunt în pantă, fapt ce nu convenea articulaţiilor mele defecte :((, şi că parcarea este o problemă, chestie care iarăşi m-a pus pe gânduri, având în vedere că aveam de adăpostit doi bidivii cu mulţi cai putere.

Mă uit pe AFA şi nu găsesc nicio soluţie convenabilă, mă uit pe booking şi hai că am noroc: Apartments Stonel**, ul. Khadzhi Dimitr nr. 25. Harta îmi zice că e destul de aproape de Tsarevets (la capitolul ăsta am cam luat plasă, dar ne-am descurcat până la urmă cu taxiul, aşa cum v-am povestit în reviewul anterior (vezi impresii) şi că se ajunge uşor, e a doua stradă la dreapta de pe cea principală cum vii dinspre sud. Şi chiar aşa s-a dovedit a fi; de data asta, spre deosebire de păţania din Kavala vezi impresii, am nimerit locul din prima şi la marele fix.

Scorul pe booking era fabulos (9,3), avea parcare proprie şi Wi-Fi gratuit iar preţul de 45 de euro pentru un apartament cu două dormitoare m-a convins definitiv. Fac rezervarea, una fără plată în avans, după care îi trimit un mail proprietarului, întrebându-l dacă pot plăti în euro, ca să nu ne complicăm prea tare existenţa. Îmi răspunde prompt şi afirmativ, într-o engleză aproximativă dar inteligibilă, aşa că totul e în regulă.

La faţa locului aveam să constat că făcusem o alegere foarte inspirată, în primul rând datorită poziţiei, pe „uliţa” care duce într-un capăt la biroul de informaţii turistice de pe artera principală iar în celălalt dă în celebra stradă Gurko, cu a sa tavernă „The Quiet Corner” despre care v-am zis deja ce era de zis. Iar la două case mai încolo am găsit şi un mini-market de unde ne-am aprovizionat cu apă şi cele necesare pentru micul dejun de a doua zi.

Strada Khadzhi Dimitr e destul de intens circulată, însă ferestrele dormitoarelor nu dădeau direct spre ea, aşa că nu am fost deranjaţi de zgomot. Apartamentul, foarte mare (100 mp, ca să citez bookingul, deşi mi se pare un picuţ exagerat), are intrare separată şi ocupă etajul unei case cu curte în care n-a încăput decât una dintre maşini, celălalt loc fiind rezervat pentru o familie cu copil mic care fusese cazată într-un soi de bungalow, fără îndoială o adăugire recentă la casă. A doua maşină – Dacia noastră – am urcat-o frumuşel pe trotuar, şi cu asta problema parcării a fost rapid rezolvată. Curtea în sine era şi ea un loc plăcut, un petic de iarbă înconjurat de ghivece şi tufe de flori printre care se strecurase şi nelipsitul pitic de grădină. Vecinii noştri din bungalow aveau la dispoziţie o mică terasă cu masă şi scaune de plastic, ideale pentru stat la o şuetă la aer curat.

Am urcat însoţiţi de proprietar pe o scară din lemn cam îngustă pentru gabaritul meu =)), în capătul căreia am dat de un culoar din care se deschideau patru uşi: două spre dormitoare, una spre livingul/sufragerie/bucătărie şi ultima spre baie.

Şi acum să vă explic titlul: mobilierul din dormitoare şi camera de zi/sufragerie era asemănător (iar în unele părţi chiar identic) cu cel al mamei mele. :) Piese din lemn masiv frumos lăcuit, fabricate prin anii ’60-’70 şi făcute să te ţină o viaţă! Sesizasem chestia asta din fotografiile postate pe booking, care sunt – apropo – reale, dar tot am avut un mic şoc. Oare mobila era „made in Romania”, că în epoca aceea noi exportam masiv? Cine ştie?!! :-??

Deci, ce avem noi aici? Să începem cu dormitoarele: câte două paturi zdravene şi uriaşe (la o adică, pot încăpea în ele un adult + una bucată copilaş), un şifonier mare cât o zi de post, noptieră sau o măsuţă. Livingul/sufrageria e însă de poveste: două canapele (una din ele extensibilă, în fapt un recamier), un bufet-vitrină cu câteva cristaluri, o masă imensă cu scaune tip fotoliu cu spătare rotunjite iar ca elemente de decor icoane, vaze, un ceas de perete cam kitschios, dar şi un televizor, un radio şi un picup de acum 40-50 de ani... :) În colţ, stingher, stă şi un televizor mai nou, pe care nu l-am deschis, iar în capătul opus un ventilator mare, cu picior (apartamentul nu are aer condiţionat).

Se vede treaba că aici a fost căminul unei familii, lucru confirmat de proprietar. Şi-mi place grozav treaba asta; îi dă un aer de intimitate. :))

Singurele concesii făcute modernismului se regăsesc la bucătărie şi baie. Bucătăria e penultimul răcnet, cu aparate incorporate – aragaz cu cuptor şi maşină de spălat. Are şi espressor iar în dulapuri găsim toate cele de strictă necesitate (oale, tigăi, veselă şi tacâmuri) pentru pregătirea micului dejun de a doua zi.

Baia e şi ea modernă şi bine utilată, cu cabină de duş, vas de toaletă şi chiuvetă de un alb strălucitor (în fapt, curăţenia era peste tot impecabilă). Am avut şi papucei iar la intrare ne-a întâmpinat o carpetă cu un mesaj haios şi mobilizator: „Keep calm şi put your slippers on”. :)

Mobilierul „de pe vremea lui Pazvante” nu m-a deranjat, ba dimpotrivă: mi se pare o idee isteaţă să păstrezi din moştenirea primită de la părinţi lucrurile bune şi solide şi să te calezi pe asigurarea confortului oaspeţilor doar la capitolele care reclamă într-adevăr acest lucru. Bravo! :))

Alte detalii: am avut două balcoane. Unul dădea spre stradă şi avea pe el un uscător de rufe (pe hol era şi o masă şi un fier de călcat), celălalt, mai mărişor, era cu vedere spre curte şi conţinea o măsuţă, un scaun cu pernă şi o umbrelă. Câtă atenţie la amănunte! Acolo mi-am băut cafeaua de dimineaţă, la soare şi admirând de sus grădina cu flori. Ce răsfăţ! Singurul lucru care m-a deranjat a fost apropierea de clădirile învecinate, unele din ele nefinalizate: am avut impresia că autorizaţiile de construcţii au fost date otova, fără a respecta distanţele regulamentare. :(

Mai precizez că internetul a funcţionat foarte bine, că la parter se află un alt apartament (gol la acel moment) cu intrare separată şi că proprietarul nu locuieşte în această casă, dar cred că foarte aproape, căci a venit la cinci minute după ce l-am sunat pe telefonul mobil, aşa cum conveniserăm prin mesajele transmise pe mail.

În concluzie, un apartament „ca la mama (mea) acasă” pe care îl recomand cu toată plăcerea.

---

VIZUALIZĂRI: 1814 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI