GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru că 15 August a fost liber de la onor conducerea țării am decis să petrecem weekendul și ziua de luni departe de oraș.
Pe 13 August, sâmbătă, după ce am facut rezervarea online cu o săptămînă înainte și ne-am convorbit și cu domnul de la pensiune, am pornit la drum către Câmpeni. Din Timișoara am urmat autostrada până la Dumbrava, locul in care se iese de pe autostradă, în apropiere de Făget și apoi am urmat drumul către Țebea. Am preferat varianta asta. De la Brad si până la Abrud drumul a fost bun si n-aș putea spune că a fost aglomerat. De la Câmpeni si până la Baraju Mihoiești, aflat pe râul Arieș, sunt numai 7 km. De la baraj si până la drumul către pensiune mai sunt 1,3 km. In jurul orei 15 am fost in curtea pensiunii. Deși am avut puține emoții urcând cararea către pensiune, am circulat bine si nu am avut probleme. Cărarea duce prin padure si pe lângă gospodăriile localnicilor, cale de 1 km, până in satul Botești, locul unde se află pensiunea.
Am fost întâmpinați de domnul O.. Ne-a dus și ne-a aratat camera, noi rezervând camera cu 3 paturi și baie proprie. Curat, îngrijit, miroasea a proaspăt... nu am decât cuvinte de laudă. Interiorul rustic si pereții de lemn decorați cu ținute populare, preșurile de pe jos și mobilierul rustic te fac să te simti ca la bunica... totul te trage în timp, în copilărie.
Am lăsat bagajele și am coborât în curtea largă. Am fost întâmpinați cu un ștamplu de tuica de prună, din partea casei.
Este minunat! Nu știu ce sa laud mai intâi : frumusețea peisajului? Frumusețea curtii și curățenia? Mâncarea bună făcută cu ingrediente locale? Și nu în ultimul rând pe domnul O., un om pe care l-am văzut zâmbind tot timpul, chit că servea masa, chit că iși întâmpina oaspeții, chit că telefonul îi suna mai mereu... Oricât de supărat ai fi fost și oricât de nervos, n-ai fi putut să nu te relaxezi în prezența dumnealui. Îl admir din suflet!
Camera a fost 180 lei pe noapte, sper să nu greșesc... Mâncarea cu băutura, pentru tot timpul șederii noastre, a costat 140 de lei.
Terenul de baschet a fost exploatat din plin de fiica mea. Există loc de joacă si leagăne.
Deși plecasem de acasă cu anumite planuri făcute, respectiv de a vizita câteva obiective turistice din zonă, Dealul cu Melci, Cascada Pișoaia, Detunatele si Muzeul Aurului de la Roșia Montană, nu am mai ajuns la nici unul dintre acestea. Am lăsat totul deoparte pentru liniștea locului de cazare, pentru atmosfera de prietenie și pentru relaxare.
A fost un weekend prelungit minunat! Îmi pare rău că a fost prea puțin, prea scurt. Plănuiesc o revenire, în vara următoare. Neapărat!
Vă mulțumesc pentru că ne-ați făcut să ne simtim atât de bine!
Trimis de ams in 17.08.16 16:35:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CÂMPENI [AB]. A mai fost în/la: Sibiel, Păltiniș, Maramureș, Bucovina, Brașov, Rașnov, Băile Felix, Cluj, Târgu Mureș și altele.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ams); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.38812800 N, 23.00418200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ams: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
Cât mă bucur că mențin ștacheta ridicată și fac noi și noi oaspeți să se simtă fericiți acolo.
Un articol de debut cu dreptul, un loc minunat si descris foarte frumos. Avand in vedre si completarea adusa de @dragos este foarte clar de ce nu v-a mai ars de mers si colindat. Si eu cand m-am uitat la poze as fi gandit ca nu ma mai intalnesc asa curand cu linistea si aerul muntilor. Si daca si gazdele au contribuit la atmosfera atunci chiar ca iti vine sa stai doar si sa te relaxezi.
Felicitari, votat cu mare placere.
@ams - Frumos debut, superbe locuri! Cred că nu m-aș plictisi pe-acolo! Deja m-am odihnit în pozele tale!
Scrii frumos și din suflet! Mai scrie!
VACANȚE ÎNSORITE!
@Zoazore:Multumesc, vacante insorite tuturor! rnMultumesc de apreciere, ma onoreaza! ????
@mishu: Multumesc de apreciere! ☺
Ma bucura mult sa stiu ca am putut creea, chiar si virtual, o imagine a ceea ce eu am trait in aceste zile. Ca am reusit sa transmit, prin cuvinte, emotia mea.
Si da, gazdele is bune de pus pe rana deschisa, atat is de minunati! ????
@Dragos: Da, asa este... ????
Am vazut vreo doua familii, venite seara. Mie mi s-au parut... morocanosi. Poate erau doar obositi. Dupa ce au stat de vorba 5 minute cu domnul O., zambeau! ????Omul asta este pita lui Dumnezeu!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2014 Un „resort” mai... altfel (în sensul foarte bun!) — scris în 04.11.14 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Kings Valley Resort - Vacanță în țara mea! — scris în 20.10.14 de pepsi70ro din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Oct.2014 În inima Apusenilor, resort Kings Valley, lângă Câmpeni — scris în 16.10.14 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Oameni si cazare super faina si locatia cu un peisaj de vis — scris în 17.10.14 de pepsanu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 A fost foarte frumos. Vom reveni cu siguranta. — scris în 10.09.14 de Emil Moldovan din TG MURES - RECOMANDĂ
- Aug.2014 O destinatie de vis! Un loc minunat, intr-un cadru pitoresc, un adevarat monument al naturii. — scris în 03.09.14 de nickmaya din VALENCIA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Un colț de RAI ! — scris în 06.09.14 de ENE IOANA din BUCURESTI - RECOMANDĂ