La Mănăstirea Măxineni, ctitorie a voievodului Matei Basarab

TIPĂREȘTE

La începutul lunii iunie am vizitat un obiectiv interesant aflat la aproximativ 70 de kilometri de Râmnicu Sărat, ușor accesibil din DN 23, șoseaua care leagă municipiile Focșani și Brăila. Aflasem de la niște prieteni de familie despre existența sa, așa că am găsit și noi o zi liberă la sfârșit de săptămână și am plecat să vizităm obiectivul (este vorba despre mănăstirea Măxineni, ctitorie a voievodului Matei Basarab).

Nu am fost foarte matinali, astfel că pe la ora 11.00 ne aflam pe DN 23, în direcția de mers dinspre Focșani către Brăila, între localitățile Măxineni și Latinu. La câțiva kilometri după localitatea Măxineni -chiar înainte de un pod rutier peste râul Buzău- am observat indicatorul spre stânga ce ne-a informat că mai avem de parcurs 6 kilometri până la Mănăstirea Măxineni. Tot acolo, ca punct de reper, se află o troiță. Drumul secundar pe care am intrat (pe hărțile online apare ca drumul comunal 56) este destul de îngust și permite trecerea la limită a două mașini una pe lângă cealaltă, însă este în totalitate asfaltat. Am mers printre culturi de grâu, porumb sau floarea-soarelui, am trecut pe lângă un canal unde vreo doi pescari așteptau răbdători ”marea captură” și am ajuns în câteva minute în parcarea din vecinătatea lăcașului de cult.

Am observat faptul că aici sunt două biserici distincte. În partea dreaptă este o biserică masivă (biserica veche a mănăstirii), la care au avut loc ample lucrări de reabilitare în ultimii ani, iar în stânga se află restul complexului monahal, înconjurat de un gard realizat din piatră zidită, cu o biserică mai mică amplasată central.

Am vizitat pentru început biserica în care se țin în prezent slujbele. Am trecut pe sub turnul clopotniță și am intrat în curtea lăcașului de cult, bucurându-ne de prezența multor copaci (sălcii în special) care ne-au permis să vizităm în voie, feriți de razele tot mai fierbinți ale soarelui. Așa cum am mai precizat, în partea centrală a curții este amplasată biserica mică, de fapt o biserică-paraclis având hramurile ”Sfântul Ioan Botezătorul” și ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. Acest paraclis este învelit cu tablă, prevăzut cu o singură turlă și nu este pictat la exterior. Am pășit în pridvorul deschis și am admirat două scene biblice aflate de o parte și de alta a ușii de la intrarea în pronaos care înfățișează Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tot aici, în pridvor, mai multe flori multicolore se revarsă din ghivecele lor, creând o imagine foarte plăcută. Deasupra ușii am remarcat pisania lăcașului de cult, din care am aflat că acest paraclis este un lăcaș de cult relativ nou, fiind construit în perioada 2000-2004. ”Piatra de temelie a fost pusă la 24 iunie 2000, iar slujba de sfințire a avut loc la 24 iunie 2004, fiind săvârșită de Ierarhul Dunării de Jos (Arhiepiscopul Casian Crăciun), înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. ”

Ajunși în interior, am admirat în liniște picturile, dar și catapeteasma din lemn a cărei sculptură urmărește același model ca cel utilizat la stranele așezate de o parte și de alta a bisericii. Într-o casetă amplasată lateral sunt expuse părticele din moaștele unui sfânt, însă nu am reținut despre cine anume este vorba întrucât niciodată nu mi-a plăcut această practică a bisericii.

Înapoi în curte... ce ar mai fi de făcut pe aici? Am ocolit în pas domol paraclisul, observând corpurile de chilii în partea din stânga a curții, ridicate în perioada 2002-2004, conform celor precizate într-o plachetă comemorativă amplasată pe un perete exterior. Chiliile sunt prevăzute cu un pridvor lung și peste tot am putut admira florile care se revărsau din ghivecele lor, bucurându-se parcă și ele de venirea verii. Această imagine a chiliilor pline cu flori se află într-o armonie perfectă cu restul curții, unde cele câteva alei sunt mărginite de trandafirii înfloriți și de gazonul protejat de umbra copacilor.

În curte, în spatele paraclisului, am dat de o cișmea pe care am găsit-o la momentul oportun, pentru că ne-am potolit setea și am continuat vizita noastră la această mănăstire cu forțe noi. Am mers apoi către partea dreaptă a curții și am ajuns lângă o troiță (conform unei inscripții din partea de jos, această troiță a fost donată de o familie de credincioși în anul 2009). Nu departe de aceasta se află un foișor prevăzut cu două mese și cu băncuțe de lemn; am luat loc aici la umbră pentru câteva minute și parcă nu ne venea să mai plecăm de acolo, atât de frumos era!

Ne-am ridicat în cele din urmă și am ajuns pe o alee laterală lângă perimetrul bisericii mari, lăcaș de cult la care încă mai au loc lucrări de reabilitare. Din ceea ce am putut observa, în această perioadă se lucrează la pictura interioară. Biserica mare a mănăstirii Măxineni este o ctitorie voievodală, un lăcaș de cult ridicat din porunca domnitorului muntean Matei Basarab în perioada 1636-1637. Datorită amplasării sale strategice, aproape de confluența râului Buzău cu apele Siretului, la hotarul dintre provinciile istorice Țara Românească și Moldova, mănăstirea Măxineni a avut de-a lungul vremurilor rol spiritual, dar și un însemnat rol politic și militar în această zonă. Cu toate acestea, inundațiile frecvente au făcut ca mănăstirea să rămână pustie pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Mai mult decât atât, în timpul bombardamentelor din Primul Război Mondial, biserica și chiliile rămân în ruină; situația se păstrează până după Revoluția din decembrie 1989, când se decide reînființarea lăcașului de cult. Așadar, această mănăstire are un trecut zbuciumat, însă prezentul pare să deschidă perspectivele unui viitor mai bun. Să sperăm că așa va fi pentru noi toți!

Biserica mare este prevăzută cu trei turle și ceea ce ne-a uimit de la început a fost grosimea zidurilor sale, de peste un metru! Ușa de la intrarea din pridvor către pronaos este încadrată într-un chenar de piatră, iar pictura din pridvor înfățișează pe de o parte Raiul și pe de altă parte râul de lavă care-i înghite pe cei păcătoși, după ce le sunt măsurate faptele din timpul vieții cu ajutorul unei balanțe.

Am intrat în biserica mare și am văzut că mai trebuie refăcută pictura din dreptul intrării, în rest frescele sunt terminate. Pronaosul este despărțit de naos prin doi piloni masivi de susținere, iar catapeteasma este realizată direct pe zid. Am studiat pentru câteva minute picturile și am ieșit, dând un ocol masivei biserici. În partea din dreapta bisericii este ridicată o altă construcție, însă nu ne-am dat seama despre ce ar fi vorba, nefiind nimic afișat acolo.

Pas cu pas, am ajuns înapoi în parcare, discutând despre acest frumos lăcaș de cult pe care tocmai îl vizitasem, petrecând aici aproximativ o oră. Ne-am propus să mai venim la mănăstirea Măxineni peste ceva timp și poate până atunci lucrările la biserica mare vor fi încheiate. Oricum, dacă veți ajunge în zonă, obiectivul merită vizitat!

Vă doresc o vară perfectă!

---

VIZUALIZĂRI: 2461 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI