ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.02.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 7 MIN

Partenerul ideal de excursie

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Nu exista! In afara de luna de miere si calatoria in familie, partener perfect de voiaj nu gasesti decat foarte rar. Mai ales pe internet. E-o loterie. Vorba unui amic filozof… ”Ce? Internetul? Bagi mana in sacul cu serpi si scoti vipera! ”. Dar ce? Credeti ca l-am ascultat? Am calatorit si eu de cateva ori prin metoda “on-line” de genul ”Hello, eu sunt Mimi si-as dori sa merg in Grecia si sa impart banii de benzina si cazare cu un partener de calatorie. Facem totul ”fifty-fifty”. Sa recunoastem ca la prima vedere, suna tentant. Si economic… ”Eu sunt Mimi”… “Fifty-fifty”…

Nu demult caut si gasesc o astfel de partenera, la telefon cu o voce blanda, cu studii inalte la activ, cu multa bunavointa si avida de calatorii. Bem o cafea la Tg. Mures, ne cunoastem “face to face”, o vad subtirica (deci incape in masina mea care e mai mica), ii propun sa plecam cu autoturismul, o saptamana la Nisipuri in Bulgaria si una si jumatate prin Grecia, in cateva insule. Cheltuielile urma sa le facem pe din doua, in timpul excursiei fiecare facea ce vroia si-apoi ”bye, bye”. Biletul pentru Bulgaria l-am luat in sistem “early-booking”, astfel incat intreaga excursie ne iesea ieftin, doar la cateva sute de euro "de caciula".

Ajungem cu bine la Nisipuri, la un hotel de 3 stele cu mic dejun suedez inclus si piscina in fata lui. Eu, cavaler, indeplineam deja ”job”-ul de ”bell-boy” si caram bagajele. “Vai draga, zice ea, da tare incet mai misca liftul asta, sa vezi tu in Dubai ce repede ajungeam in camera! ”. Ajungem in fine si in camera. “Ia uita-te tu un pic ce e pe balcon, randunelele si-au facut cuib si pe jos e gainat, te rog sa iei o matura si sa le distrugi cuibul, eu nu suport galagia. Altfel, eu ma mut in alta camera, singura”. Ia baiatu’ matura si alunga randunelele. M-am bucurat ca eram la Nisipuri si nu in Santorini la vreo pensiune de pe pantele din Fira, unde, la ora asta, trebuia s-adun balegarul de la catari din fata casei, cu farasul (vorba unui amic). Seara iesim la terasa… ”Bueah! , da’ pastele astea italienesti la 8 euro, n-au gust deloc, sunt prea sarate, du-te inapoi si spune-le sa-si ia saramura asta din fata mea si sa-mi dea banii inapoi. Si sa mearga la Milano sau la Bologna ca sa-nvete cum se fac pastele”. Intr-alta zi iesim la plaja. “Uaah! Ce rece e marea, unde m-ai adus omule? Sa vezi tu la Sharm el-Sheikh ce calda era apa! ”. Imi venea sa-mi bag capul in “Nisipuri” ca strutul ca sa nu mai aud nimic. ”Lasa, lasa, c-ai sa vezi tu in Grecia ce limpede si calda e marea, ce flori, ce parfum, ce soare si ce albastru e cerul pe-acolo! ” am incercat eu s-o dreg. “Da? Daca e tot asa de nasol ca si aici, pe mine m-ai pierdut! Tu n-ai vazut ce praf era sub covor la hotel si cat de greu curge apa la dus? ”. Atunci, mi-am scos si eu capul din nisip si am intors foaia. “Ooo, pai in Grecia nu e deloc ca pe-aici, Grecia e divina, e mirifica, e paradisul pe pamant, in afara de faptul ca la baie n-ai voie s-arunci hartia higienica in WC ca se-nfunda teava, camerele sunt pline de tantari si pisici si apa marii colcaie de arici de mare, Grecia e-un vis, un vis albastru si fara de egal in lumea asta”. Am vazut atunci cum un frison rece o scutura pe jumatatea mea financiar-turistica chiar daca afara era cald. A doua zi, ne-am intors acasa, in tara. Am pierdut niste bani dar mi-am recapatat linistea. Uneori cel mai bine e sa mergi in concediu, doar tu si cu tine.

Alta data, plec intr-un voiaj de-o saptamana prin tara, cu altcineva. Tot cu o turista din programul “fifty-fifty”. Prima cazare la Praid, intr-un hotel elegant. “Vai ce frumos si ce rustic e totul pe-aici si ce bine se mananca aici, pe fundul salinei” zice ea. Eu ma bucur ca excursia incepe bine. Vine si seara. Tragem linie rosie la mijlocul patului matrimonial, peste care n-avem voie sa trecem, c-asa a fost invoiala de-acasa. Nu trec 10 minute si o duzina de drujbe incep sa zbarnaie, langa mine, toate deodata. Timpanele mele stau sa plezneasca. Se zgaltaia tot patul, daca nu cumva chiar si intreg hotelul. Cred ca nici tiglele de pe acoperis nu mai erau la locul lor. Pentru o fractiune de secunda, am crezut ca e un cutremur de 20 de grade pe scara Richter. Daca nu era hotelul cam golut, precis ca ne bateau vecinii in perete. Ce se-ntamplase de fapt? Ceva banal. Partenera mea de dincolo de linia rosie, sforaia. Ce? Poti sa-i bagi cuiva de vina ca sforaie? Nu era deloc vina ei, saraca! Dar sforaia al naibii de tare. Asta e! Ghinionul meu. Am filozofat o vreme in intuneric despre noroc si ghinion si-apoi am incercat s-adorm. Degeaba! Mi-am bagat vata-n urechi, am luat un pumn de pastile, am numarat oile in gand pan-am ajuns la un milion. Tot degeaba! Ii mai trageam partenerei cate-un ghiont peste linia rosie, se trezea doua-trei minute si-apoi adormea din nou instant si pornea din nou herghelia de drujbe. Ati incercat vreodata sa adormiti langa un tractor vechi ce huruie toata noaptea? Imposibil! Ce sa ma fac? Injuram internetul si imperecherile astea turistice “fifty-fifty”, de mama focului. Am iesit in hol, mi-am facut un ness, apoi am asteptat cuminte ivirea zorilor, cand ea m-a intrebat odihnita si senina... “Ei, cum ai dormit? ” “Ooo, excelent! Bustean! Dar sa stii c-a aparut ceva neprevazut, e bolnava o matusa din partea lui unchiu'. Sorry, dar trebuie sa amanam excursia pentru alta data".

Caracterul, calitatile si viciile omului se vad sau la volan, cand acesta conduce masina sau dupa ce-ai stat cu el cateva zile sub acelasi acoperis, zic filozofii.

In alt an, organizez o excursie intr-o capitala vestita a batranului nostru continent. Eram un grup de 4. Doi baieti si doua fete. Rezervare din timp, cu 38 euro/camera. Pe gazda o cunoasteam demult. Hotel modest, de doua stele cu proprietarii ce locuiesc la parter si care trebuie anuntati de sosirea ta, printr-o sonerie. Noi, obositi si cu multe bagaje ne aciuim la receptie. Gazda, o femeie intre doua varste, apare dupa vreo 5 minute. Cineva din grup o apostrofeaza : ”Pai cum? Sunteti o natie atat de civilizata si receptionerul nu e nicaieri? Sa stiti ca mergem la alt hotel. La revedere! ” Gazda, ne raspunde calm... ”Vai, ma scuzati, trebuia sa le pun micul dejun la cei doi copii ai mei, se duc la scoala, am intarziat un pic, dar nu-i nici o problema, daca doriti, pe strada mai sunt 3 hoteluri daca nu, dau telefon la sora mea, are si ea un hotel mai bun in centru”. Mergem sa cautam alt hotel. Primul? Mizerabil, in constructie, toata curtea plina de moloz. Al doilea, un hotel de ”rendez-vous”, cu magrebieni si oameni dubiosi ce intrau si ieseau din camere. Al treilea era un hotel Ibis de lux, superb, dar camera dubla costa 110 euro. Doamna cu reclamatia din grup se inmoaie si cedeaza. Se-ntoarce spre mine… ”Hai, roag-o tu pe gazda sa ne ierte si sa ne dea inapoi camerele rezervate”. OK! Cumpar niste bomboane si banane pentru copii si rezolv problema. Ei, acum, sa stiti ca nici n-am prea stat noi in camerele alea ieftine din hotelul nostru modest, pentru ca orasul avea mult prea multe atractii. Nici nu mai tin minte prea bine cum arata camera. Mi-amintesc insa ca orasul se numea Paris.

In urma cu cativa ani, ma pune naiba sa organizez un revelion la Sovata. Colegii mei de clasa si prietenii mei, cam asa s-au obisnuit: ”Hai Dorgo, rezolva tu aia si aia, ca ai facut sport si cu turismul te descurci”. In acea iarna s-au adunat vreo 30 de meseni, am inchiriat o vila intreaga. Ieftin. Eram serviti la masa de femeia ce avea grije de vila. A fost grozav, muzica, dans, antren, bancuri, zapada multa, mai mergeam la SPA la hotelul Alunis, am urcat si pe colina celor ”14 cruci”. Nu trece o luna si o colega din grup ma roaga sa pun pe net bilantul contabil al revelionului. I se parea ca niste lei se cuibarisera prin buzunarul meu. Bani care erau de fapt onorariul femeii ce ne servise la masa. ”M-au salvat” alti colegi care asistasera la negociere. Dar asta a fost nimic, fata de o intamplare cu un alt grup de 4 persoane, prieteni de-ai mei, (in Franta nu mergeam niciodata 3 sau 5, mereu mergeam in formatie de 4, caci rezervam 2 camere, e mai economic). Amicul Pierre din Normandia, un iubitor al Transilvaniei cum rar mai intalnesti, ne invitase sa patrecem cateva zile la el. Am hotarat sa stam 4 zile in Normandia si 3 zile la Paris. Tot programul era pregatit din iarna, pe zile, pe ore, dar in momentul achitarii biletului de avion la agentie (bilet Tg. Mures-Paris (Beauvais), low-cost, 56 euro/persoana, “aller-retour”), nu s-au mai prezentat decat doua persoane, eu si cu mine. Apoi, dupa o vreme, am primit si un telefon explicativ de la cineva din grup. “Stii care-i baiul? Pierre asta al tau, care a zis ca ne tine la el cu casa si masa, cred ca-i un zgarcoman. Daca tot s-a oferit sa ne gazduiasca, ar fi putut sa ne cumpere si biletele de avion”.

No comment.

@Web, te rog melodia, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=D1-hItwge8A


[fb]
---
Trimis de dorgo in 20.02.16 12:00:11
Validat / Publicat: 20.02.16 14:00:38

VIZUALIZĂRI: 2027 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

29 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Apus de soare in portul din Limenas
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2048 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

29 ecouri scrise, până acum

dorgoAUTOR REVIEW
[20.02.16 12:17:16]
»

Am sa postez cateva imagini din Grecia, ca sa vedeti ce-am pierdut, prin programul "fifty-fifty".

webmasterX
[20.02.16 14:00:13]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Zoazore
[20.02.16 14:14:01]
»

@dorgo - Deeecciii! Da! Asa ceva n-am patit! Nu-i de ras, dar eu m-am distrat copios! Si stii de ce, doctore? Si eu SFORAI! Ca fata aia! Si te inteleg!

Concluzie: traiasca INDEPENDENTA!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
elviramvio
[20.02.16 14:18:41]
»

@dorgo -

Si eu m-am uitat la poze sa vad ce voi pierde daca nu se potolesc vecinii cu alba-neagra la granite. Sper ca pana in mai sa le vina minte la cap. Iar cu alegerile tale, asa se intampla, uneori si cu cei mai buni si vechi prieteni daca mergi, ai toate sansele sa-ti strici vacanta. Noi am patit-o, acum multi ani, cu un amic capos care fara sa ne spuna a schimbat traseul. Nu erau mobile asa ca a fost teroare, am crezut ca a cazut in prapastie cu masina, am intrebat cat am putut, ne-am agitat cu militia pana ne-am prins de fapta. L-am iertat, dar daca mergem undeva impreuna, avem un al doilea plan de rezerva, sa nu ne mai stricam vacanta. Alegeri bune sa faci anul asta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
Dabator
[20.02.16 14:46:46]
»

@dorgo: Foarte tare, m-am tăvălit de râs (nu știu dacă ăsta era efectul scontat). Ce nu m-am prins eu e dacă agențiile alea on-line fifty-fifty era de turism sau de dating... Nu de alta, dar prea ai prins numai fete.

Experiențe interesante, nu zic, trebuie să dai dovadă de mare curaj să te înhami la așa ceva.

Dar, într-adevăr pasiunea pentru turism câteodată te împinge la tot felul de compromisuri.

Atât că eu tot nu înțeleg de ce n-ai mai ajuns atunci în Grecia... Nu trebuia să te lași

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
irinad
[20.02.16 14:58:31]
»

@dorgo - Excelent, chiar nu mă pot abţine să tac, nu am mai râs demult aşa cu poftă!

elviramvio
[20.02.16 15:01:29]
»

@irinad - Ai si de ce, oricum e marca inregistrata, "dorgo"!

mogly
[20.02.16 15:03:28]
»

@dorgo - Nu pot sa tac pentru ca mi-a fost dor de un review a la Dorgo, nu ne-a mai incantat de ceva timp cu unul, asa ca sunt bucuroasa sa-l citesc. Despre tovarasi de calatorie mi-e greu sa-mi dau cu parerea pentru ca nu am plecat niciodata la drum asa ca in povestirea lui Dorgo.

Daca ar fi totusi sa plec fara familie, as alege pe cineva cunoscut, cred sincer ca mi-ar fi teama sa plec cu un necunoscut, dar nu trebuie sa va luati dupa mine eu sunt mai fricoasa si mai rezervata de felul meu. Calin de ce nu vii la Cincis? Mi-ar fi facut placere se te intalnesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Mitica49
[20.02.16 15:50:25]
»

@dorgo - Hazoase întâmplări! Mi-au plăcut mult și am și zâmbit un pic (ca să nu zic că am râs). Întâmplările povestite de tine certifică vorba ceea care spune că "neamurile ți le dă Dumnezeu, iar prietenii/partenerii de excursie, în acest caz, ți-i alegi singur". Am dat votul cu mare plăcere.

dorgoAUTOR REVIEW
[20.02.16 16:46:38]
»

@elviramvio - Cu vecinii de la sud nu cred ca e o problema iar daca "cei mari si rai" vor sa scoata Grecia din UE, asta o sa-i doara doar pe greci, care vor avea nevoie de viza, nu pe noi. Dar nu cred sa se atinga cineva de frumoasa Elada, caci nemtii, italienii, englezii ori scandinavii, si-au construit pe-acolo, prin insule, case de vacanta sau au iahturi de placere pe care le lasa mai mereu ancorate prin golfurile insuleor si le folosesc la pensie sau in vacanta. Cand vine vara, in general, ca si la Olimpiade, orice disputa inceteaza, e pace, lumea merge in concedii, apoi, cand vine iarna, iar incep sa se certe.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
dorgoAUTOR REVIEW
[20.02.16 17:02:17]
»

@Dabator - Draga Daba, saiturile alea sunt de toate felurile, poti s-o incepi cu turismul si s-ajungi la biserica si la starea civila, dar sa luam ca exemplu Grecia, n-are rost sa pleci cu 4 masini, cand se poate merge cu una singura, chiar daca nu te cunosti cu ceilalti. Poti sa te cuplezi cu o familie, poti sa pornesti 4 persoane diferite si benzina se-mparte la 4 (cred ca asta e varianta cea mai eficienta). La destinatie apar uneori probleme, fiecare doreste poate altceva. Daca se duc insa 4 prieteni sau cunoscuti, pot sa-si fixeze un ante-program comun si reusita e garantata. Ce am scris eu, au fost doar exceptiile, neprevazutul (oricat de bine te-ai pregati de-acasa, el tot apare), dar in general, excursiile noastre au iesit bine. Cine calatoreste mult, ia si multe "plase". La Viena, spre exemplu, gara se inchide 4-5 ore noaptea pentru curatenie sau la aeroportul Beauvais (Paris), la fel, noaptea esti scos politicos afara si ti se indica un hotel din apropiere (City-hotel, 87 euro camera dubla).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
elviramvio
[20.02.16 17:36:58]
»

@dorgo - pe asta contez si eu.

michaela_1961
[20.02.16 18:04:26]
»

Era o vorba : caracterul unui om se vede cand ajunge sef sau cand faci un concediu impreuna, as completa eu. Pentru ca nu stiu de ce, dar in concedii ca si atunci cand ajung sefi, unii oameni tin sa-si arate numai ifosele.

Avem prieteni cu care facem concedii de o viata, dar si altii cu care o singura iesire a fost suficienta.

Vacante placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
elviramvio
[20.02.16 18:40:48]
»

@michaela_1961 - Asa este. Am o viata de verificat calitatea unor prieteni in concedii sau doar w. si asa este cu ifosele doar de vacanta, la unii. Poate ca si eu le par la fel de "capra", nu mi-a zis nimeni pana acum dar nu e timpul trecut! Desi unul din amici ne-a suparat rau intr-o vacanta, nu m-am indurat sa-l las si i-am rezervat camera intr-o iesire viitoare in iunie si culmea, stiu sigur ca iar va face mutre de varza la butoi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Michi
[20.02.16 19:39:11]
»

De câte ori am făcut concediul cu prieteni de-o viaţă a trebuit să las de la mine aşa că mergem singuri chiar dacă ar fi mai distractiv şi mai ieftin cu alţii. De regulă în special în concediu omul nu e maleabil şi zice că dacă a dat un ban, trebuie să se impună. E vorba de ora trezirii, program, vizite, magazine, chiar şi de ritmul de mers.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
dorgoAUTOR REVIEW
[20.02.16 20:27:29]
»

@Michi - La mine, in concediul la mare (pe care-l fac mai ales in Grecia), se produce o transformare. (La cel de la munte dorm aproape tot timpul din cauza aerului curat si tare). O transformare in bine. Devin foarte generos si sociabil. Las ciubuc la toti chelnerii, ma imprietenesc usor deja din avion sau autocar cu cate cineva. Exista o explicatie. Lipsa stresului si influenta factorilor naturali (marea, soarele, lumina, culorile, parfumul insulei), te fac sa fii mai bun, mai maleabil, mai intelegator cu cei din jurul tau. Daca acasa totul azi e viteza si circul adesea pe strada precum trenul printr-o gara de provincie fara sa vad oamenii, in insula am timp sa ajut un batran sa-si care bagajele sau sa stau la povesti cu cineva. In Thassos, ne-am imprietenit cu 2 familii din Timisoara. Prima, ne-a invitat la ei in anul urmator si ne-a inscris chiar la o excursie promotionala tot in Grecia, (cu plecare din Timisoara) gen "platesti o saptamana si stai 10 zile". A doua familie, erau doi tineri casatoriti si i-am invitat noi la un tur de insula cu masina. Am ramas prieteni si cu ei... Acum, abia astept sa treaca zilele si sa vina luna iunie cand ma imbarc din nou pentru Elada. N-am putea cumva sa trecem din februarie direct in iunie? Am mai observat ca in insulele grecesti, romanii se ajuta intre ei, iti spune daca trebuie si de unde sa cumperi spray de tantari, te indruma spre terase ieftine sau cele conduse de romani, sau iti spun de unde sa iei bilete mai ieftine pentru croaziere sau la "rent-a-car", generozitate care in tara nu prea exista. In Grecia avem altfel de romani decat acasa. In Grecia avem o altfel de Romanie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
michaela_1961
[20.02.16 21:00:14]
»

@dorgo - Poate se oxigeneaza creierul altfel acolo si elibereaza hormonul fericirii?!

michaela_1961
[20.02.16 21:21:37]
»

@Michi - Aveti mare dreptate, depinde si de ce fel de concedii vorbim. Au fost vremuri mai bune cand faceam vara un concediu ca sa colindam/vizitam cate ceva prin Europa (in general singuri, pentru ca intervin automat disensiunile de care pomeneati) si alt concediu la mare -Turcia all inclusive de obicei (cu prietenii). Ei, in genul acesta de vacanta nu prea existau motive de contradictie.

Calatorii frumoase in continuare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
michaela_1961
[20.02.16 21:42:36]
»

@elviramvio - Sunt "sarea si piperul" in vacante si ifositii astia, incerc sa ma "setez" sa nu-mi stric concediul. Asta vara am plecat un week-end pe Transfagarasan-Sibiu impreuna cu doua familii. In final am sfarsit prin a rade cu lacrimi pentru ca nu a fost chip sa se inteleaga nici care sa o ia inainte pe traseu (mare traseu de vreo 200km), nici asupra locului de cazare (fiecare stia o alta pensiune pe care niciunul nu a nimerit-o de fapt), nici unde sa ne bem cafeaua in Sibiu (la masa cu fata la piateta, dar nici sub copertina ca era prea cald) si nici ce sa vizitam (Muzeul Astra a iesit castigator). A fost un circ total, dar mi-a dat mana sa ma amuz pentru ca era vorba de 2 zile pe langa casa. Dar cand patesti d-astea la un drum de mii de km, ii strangi de gat fara regrete!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
dorgoAUTOR REVIEW
[21.02.16 09:07:09]
»

@michaela_1961 - O chestie... dupa anii '90 Amicii Naturii din Tg. Mures, ne infratim cu acei din Nantes, ne vizitam reciproc, apoi ei ne trimit 50.000 de franci (vreo 10.00 euro) ca sa construim o casuta a amicilor naturii, cum existau deja vreo cateva sute in Europa. In miscarea noastra eram vreo 70 de oameni, aveam si un comitet de conducere, urma doar sa alegem locul amplasarii cabanei... am batut valea Muresului (Stanceni, Rastolita, Bistra, Salard), valea Gurghiului (Gurghiu, Ibanesti, Hodac, Lapusna), au mai intrat in joc si Sovata, Praidul, Campu Cetatii, Banffy-Toplita, Borsec si multe altele... in final cei 70 de membrii, la sedinta decisiva, au avut 70 de pareri... seful organizatiei, a trimis banii inapoi, (minus comisioanele de expediere) si am ramas fara cabana... apoi si miscarea s-a destramat...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
iulianic
[21.02.16 12:04:41]
»

@dorgo - "Fifty-fifty"? Nu, în ruptul capului! Am mers de câteva ori cu nepotul meu (plus soția, fetița lui și sora mea) cu mașina în Grecia. Mătușica - intrusă în familia lor - a avut grijă ca benzina să nu fie "Fifty-fifty", să ofere niște mese la terase și bineînțeles, a plătit cazarea. Doar nu era să-și facă vacanța pe spinarea copiilor.

Cu străini nu am fost niciodată în vacanță, asta dacă nu pun la socoteală cele foarte multe circuite organizate de agenții turistice. Acolo, chiar dacă pleci singur, adică nu ai cu tine pe cineva de-al tău, nu vei fi niciodată cu adevărat singur.

Cât despre simpatia și într-ajutorarea românilor care se întâlnesc, se cunosc și se împrietenesc în concedii pe țărmurile grecești, asta depinde foarte mult de oameni, de caracterul și de compatibilitatea lor. Dacă nu sunt asemănători în gândiri și în preferințe, nu poate exista comuniune. Eu, iertați-mă, era să dau de pământ cu o familie de români trăcănitori de vrute și nevrute, care efectiv ne invadaseră viața în concediu. Eram în Parga, iar vecinii noștri cum ne simțeau pe terasă (soțul meu ieșea mai des pentru că fuma) tăbărau pe noi. Eu ajunsesem să ies foarte puțin și făceam întotdeauna planurile de plajă sau plimbări în împrejurimi în așa fel încât să nu ne intersectăm cu ei. Știu! Eu nu eram cea sociabilă, dar nici nu aveam de gând să mă schimb doar pentru a face pe plac "amicilor" ocazionali.

@dorgo - Am uitat să-ți spun. Ce-ai căutat ai găsit!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
dorgoAUTOR REVIEW
[21.02.16 12:46:10]
»

@iulianic - Asa-i, mersul la ocazie nu-i o treaba pentru femei, ci pentru barbati curajosi ca mine. Aud la radio ca un roman a facut inconjorul pamantului facand autostopul. A mers si cu masina politiei, a armatei, etc, poate si cu camila. Cand eram mai mic, n-aveam decat vreo 27 de primaveri, am pornit in necunoscut sa fac turul Europei, doar cu biletul CFR in mana si un geamantan de tigari Snagov, ce le-am vandut la Milano. Valuta n-aveai voie sa detii. Traseul era Sighisoara-Budapesta-Viena-Frankfurt-Paris-Zurich-Roma-Napoli-Venetia-Budpesta-Sighisoara. Din 15 nopti doar vreo 5-6 le-am dormit in pat, la prieteni, restul prin gari, trenuri, sali de asteptare, iarba de langa Tour Eiffel, asfaltul cald al Vienei, banci de prin parcuri, etc. Mai am doua poze alb-negru din acel turneu si multe amintiri. Am avut noroc cu faptul ca intru usor in vorba cu oricine. La Viena eram in centrul orasului, tare obosit si am intrat in vorba cu niste muncitori sarbi, in engleza, care erau bine dispusi, ieseau de la o carciuma. Le-am zis ca fac singur turul Europei. Au stat cu mine de vorba vreo 10 minute. M-aun intrebat multe, mai ales despre Ceausescu. Am schimbat adrese. Au facut cheta in silingi. Cand i-am numarat am vazut ca sunt echivalentul a vreo 30 de marci germane. La Milano in gara, aveam doua mmere in punga cu mancare. Un batran pensionar mi-a zis... "Dammi uno mero". I-am dat un mar. I-am povestit ca am tigari de vanzare. Cu filtru. Mi-a zis sa ma duc la o anume locomotiva ca se schima tura de mecanici. Acestia mi-au golit geamantanul. Mi-au dat 200 de lire pe pachet. M-au umplut de bani. Si-uite-asa am vazut eu Europa, aproape gratis. Si acum mai exista acel circuit european CFR clasa II-a, valabil pentru 22 de zile, iti faci traseul, cobori unde vrei dar s-a scumpit rau.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Michi
[21.02.16 12:55:00]
»

@dorgo - Cel mai bine este să mergi cu soţul/ soţia de la care, după ani de convieţuire, nu te aştepţi la surprize. Sau în grup organizat dar bineînţeles că e mai scump decât fifty-fifty şi nu ai autonomie să-ţi hotărăşti traseul. Apropo Dorgo, de ce iei companioane femei care, după mentalitatea mea din secolul trecut ,din start prezintă certitudine de neseriozitate şi nu mergi cu un bărbat? Cu un bărbat, altfel tranşezi şi cheltuielile şi patul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
dorgoAUTOR REVIEW
[21.02.16 13:27:31]
»

@Michi - Cu un barbat la pat? Cand avem cele mai frumoase femei din intreaga Europa si traim o singura data? Nu toate femeile de pe net ce se ofera sa faca "fifty-fifty", sunt mai putin serioase, doar 90%. In tarile scandinave totul se aranjeaza pe net... si excursiile si mariajul. Noi romanii suntem mai reticienti. Cum zicea o coleaga, la esecuri de genul acesta, sforait sau partenera fitzoasa, am mereu varianta B. Revin acasa si plec singur. Cel mai bun prieten al meu ramane nu Omul ci Natura. Cand ma duc singur in Grecia, precum plec anul asta o juma de luna, nu sufar prea mult ca sunt singur, caci Grecia e Grecia, e-atat de frumoasa ca poate tine loc de orice. Cand esti acolo, nu mai ai nevoie de nimic, decat sa ramai tu si cu ea, cu Elada in fata, si-atat. Plus ca fac 4 insule Ciclade la rand, inca nu stiu in ce ordine, n-am nimic rezervat dinainte ci am si rucsacul in spate cu un cort la nevoie. Pai in cort sau bungalow, nu poti invita o amazoana. Plus ca mai e si de mers pe jos, zilnic 10-15 Km. A doua parte a lunii, merg cu prietena, (ne-am intalnit tot pe net si am avut norocul sa fie din procentul acela mic de 10%), tot in Grecia, la relaxare, "Don't be stupid, relax Max"

youtube

(prin renta vigera, stii tu). Asa ca anul asta impac dorintele tuturor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[21.02.16 13:30:23]
»

@dorgo - Sunt si femei carora nu le e teama sa faca autostopul nici macar in desertul mortii youtube

Michi
[21.02.16 14:13:16]
»

@dorgo -Ţi-am zis că sunt de modă veche, ce vrei, născută în 1934.. Zilele astea rulează pe HBO un film numit ˝ Sălbăticie˝ Este vorba despre o fată care s-a înscris într-o cursă pedestră de 600 km prin deşertul Nevada. Mai erau şi alţi solitari, era monitorizată dar a făcut drumul absolut singură cu nişte piedici enorme (şerpi, insolaţie, lipsă apă)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
mogly
[21.02.16 14:48:16]
»

@Michi - E bun filmul, merita vazut!

dorgoAUTOR REVIEW
[21.02.16 16:05:07]
»

@Michi - Pai, nici chiar asa! Eu n-as avea curajul nici la 20 de ani. De 2 decenii ne-am castigat libertatea turistica, putem calatori in multe tari doar cu buletinul, eu zic ca trebuie sa profitam de acest lucru, cu riscuri minime. Pe vremuri, inainte de '89, aveam o scuza, mergeam ca sa vedem tara si Europa ca badea Cartan, pe jos, cu Dacia, dormeam in ea, in tren, etc. Acum avem multe mijloace de transport, unele la preturi rezonabile, pai de ce s-a chinuit omul sa le inventeze? Dar exista si nebunia tineretii... Tin minte ca 3 romani au facut inconjorul lumii intre cele 2 razboaie, parca, facand cate 8 ore de alergare usoara (marsh), pe zi. Chiar si pe vapor alergau. Dar s-a mai intors doar unul. Trebuie sa revad expeditia lor, poate mai exista pe google...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
dorgoAUTOR REVIEW
[21.02.16 16:08:48]
»
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, elviramvio, irinad, iulianic, michaela_1961, Michi, Mitica49, mogly, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ (Alte) Subiecte off-topic:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.086095094680786 sec
    ecranul dvs: 1 x 1