O cazare de vis

TIPĂREȘTE

„A fi sau a nu fi”, în hamletul Dalchreichart, aceasta e întrebarea. La Faebuie Cottages, în pustietate... Dar cu un scor fabulos pe booking. M-am întreținut cu Robert pe mail, el zicându-mi că pot să îl deranjez oricând cu întrebări, eu traducându-i proverbul românesc „îi întinzi omului un deget și el îți ia toată mâna” și chiar punându-i întrebări. Robert, cu umor, mi-a zis că și ei au o zicală asemănătoare: „dă-i omului un inch și el îți ia o milă” și mi-a dat toate indicațiile necesare tranzitului de la Edinburgh (vezi impresii).

Acum, Dalchreichart (nu-i așa că e o poveste numai să citiți acest nume?) se află pe șoseaua circulară A887, mai cunoscută în zonă ca „drumul spre Skye”. Indicațiile sunt extrem de clare pe site-ul locației, că te și miri cum de unii cârcotași s-au plâns că nu au putut ajunge. E simplu, dacă vii dinspre Fort William, cum am făcut noi în prima zi, mergi pe lângâ Loch Ness, iar la intrarea în Invergarry o faci la stânga, la indicatorul către Kyle of Lochalsh – ce-mi plac denumirile astea! Apoi, când intersectezi A887, o cotești spre dreapta și, după câteva mile, drumul se îngustează, treci de un pod și, imediat după el, se face un drum la stânga, spre Dalchreichart. Dar ce drum! Îngust cât o mașină, însă cu locașuri de retragere din loc în loc, în cazul întâlnirilor de gradul III (când am trecut podul, tocmai ieșea un tractor de acolo). Bine, locașurile (numite Passing Place, și pe care le-am întâlnit și folosit la greu în zilele care au urmat) le-am observat abia a doua zi. Căci în prima, l-am întrebat pe Robert ce se întâmplă dacă întâlnești o mașină din sens opus, iar el a răspuns, râzând, că închizi ochii și te rogi...

Acum, locația...

După vreo doi kilometri și jumătate de mers pe acel drum diabolic, care străbate cătunul, admirând cu coada ochiului casele din piatră, pășunile și munții, ajungi, la ieșirea din hamlet, la Faebuie. De fapt, nu apuci să citești indicatorul, ci recunoști locul din pozele de pe net. Aparent, niște hambare dreptunghiulare din lemn, cu o terasă cochetă la stradă. Robert ne-a întâmpinat, vesel, ne-a dat cheia și ne-a condus în casă.

Unde am avut un șoc!

Se intra prin spate (de fapt, interiorul unei construcții în formă de U, dar o latură nu era încă terminată), într-un hol mare. În dreapta, sala de baie, uriașă, cu duș, chiuvetă și toaletă, iluminată cu spoturi. Deasupra chiuvetei, o oglindă uriașă. Ulterior, o dată cu folosirea sălii de baie, am constatat că era încălzită prin pardoseală.

La dreapta holului, cu fața spre munte, bucătăria, complet utilată: plită și cuptor electric, cuptor cu microunde, vas pentru fiert apa, filtru cu presă pentru cafea, mașină de spălat vase, chiuvetă, dulapuri pline cu veselă, încastrate în perete. Inclusiv un ceas cu sonerie, pentru măsurarea timpului de gătit.

La stânga holului, living-ul, cu două fotolii și canapea, care dădea spre terasa din lemn, cu vedere, de asemenea, la munte și în care se aflau o măsuță și două scaune din plastic. În stânga, lângă perete, un televizor mare, plat, cu conexiune digi și DVD player incorporat.

Iar în spatele canapelei, sub o lampă cochetă, zona de luat masa, cu măsuța și scaunele din lemn, cu dulapul cu cărți, DVD-uri și CD-uri pentru aparatul din dotare. Plus pachetul cu cărți de joc și vreo două jocuri de societate.

Iar piesa de rezistență a fost dată de scara interioară, în spirală, care pornea tot din hol, din fața băii, care ducea, la etaj, în dormitor. Care dormitor era, de fapt, un balcon extins deasupra living-ului și a locului de luat masa. Și foarte spațios, cu noptieră și șifonier, plus un geam spre munte. Patul de mijloc, cu veioze la cap, incredibil de confortabil. Să nu uit, lumina de pe scări funcționa pe principiul acela interesant, cu întrerupătoare sincronizate: o aprindeai la parter și o stingeai la etaj. Sau invers, mă rog, ca să preîntâmpin întrebări de genul „dar ce treabă aveam eu să aprind lumina la parter și să o sting la etaj? ”

De altfel, toată casa era mobilată cu gust, un amestec de modern și vintage.

Încălzirea se făcea automat, iar temperatura varia între 22 și 23 de grade Celsius. Internetul, prin satelit, de foarte bună calitate.

Sincer, cu greu am părăsit Faebuie...

Un singur amendament: este imposibilă cazarea acolo fără mașină proprie. Cătunul este perfect izolat. Cumpărăturile se fac fie la Fort William, fie la Inverness, adică la zeci de kilometri distanță. Invermoriston este doar o grupare de trei case la o curbă a șoselei, iar la Drumnadrochit (nu-i așa că sună formidabil?) nu erau decât câteva restaurante.

---

VIZUALIZĂRI: 2119 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI