O cazare faină pentru Legoland–ul din Günzburg!

TIPĂREȘTE

Și pentru că Milady, simpatica-mi soție, a decretat, ștampilat și publicat deja foarte tehnic mica noastră incursiune în parcul de distracții Legoland – Günzburg (vezi impresii), pare-se că subsemnatului îi va reveni sarcina să aștearnă câteva cuvinte în stil neortodox, pe lângă subiect și atehnic, despre baza călătoriei noastre, carevasăzică Pensiunea Adler. De fapt Gasthof s-ar fi tradus ca și han, dar e oarecum nepotrivit să utilizăm în secolul XXI un termen care parcă mă face să vizualizez caii priponiți în “parcarea” stabilimentului și mestecând alene alimente furajate…

În prezentul ‘intro’ aș dori să subliniez faptul că am început căutările pentru locașul de schlafen în funcție de aeroportul pe care urma să aterizăm, adicătelea Stuttgart, ținând cont musai și de distanța între potențiala cazare și Günzburg, unde se afla localizat Legoland-ul. Prima vizită, ca și următoarele, a fost pe booking.com, căutând mai abitir ca americanii secolului XIX pepita ce o reprezenta culcușul Famigliei Speedy, formată din 2 adulți (cică) și 2 copii șturlubatici. După cum știți, sau dacă încă nu aflați acum, în cadrul nucleului famiglial sunt self-proclaimed “tata, care stabilește traseul și unde mergem la cazare”, așa că nu trebuia să mă fac de basme: cazare suficient de spațioasă (nu să dormim precum “after party” claie over grămadă), mic dejun inclus și, not finally, un preț elegant pentru card(-uri). Günzburg-ul ne-a speriat teribil cu scorurile de la cazări, astfel încât, într-un târziu am căutat radial – maxim Vest Ulm și maxim Est Augsburg, ca să nu facem jumătate de zi între cazare – Legoland.

Într-un târziu, Gasthof Adler din localitatea, obscură pentru subsemnat, Zusmarshausen, îmi ieși în ochi precum cărțile de tarot din mâna vrăjitoarei Mamei Omida (mama “unicei” sale fiice Rodica Gheorghe, care apropo are și sait dar nu vi-l spui că-mi banează contu’ :P). Scor: 316 oiro / 4 nopți / cameră de fami(g)lie cu baie privată și mic dejun inclus. Review-uri foarte bune pe booking (8,1), anulare gratuită “just in case”… văzut, plăcut, achiesat. A... să nu uit: era fix prima oară când mergeam în Germania, deci să pregătim o piatră pentru cavitatea bucală.

Gehen Sie zu Unterkunft – sau cum ajungeți la Gasthof Adler din Stuttgart cu mașina

Normal, pentru că închiriasem un fel de “Das Auto” (bine, a fost un Ford Fiesta, dar merge), nu ne-am făcut nicio grijă cum ajungem la cazare, de acasă setând GPS-ul personal de pe telefonul la fel de propriu cu coordonatele intrării în parcarea pensiunii. Aceasta se găsește la adresa Ulmer Straße 19,86441 Zusmarshausen, iar coordonatele îi sunt cam acestea: 48.401140,10.592878.

Distanța în linie cât mai dreaptă – pe autostrada A8 - între aeroportul din Stuttgart și pensiunea cu pricina este de 123 km, noi am făcut și un pit-stop în Ulm pentru a vedea Ulmer Münster, adică Domul, așa că s-au adăugat ceva km la traseu. Distanța între pensiune și LEGOLAND este de 26 km, tot prin A8. Acum, trebuie să specific, pentru cine este interesat să meargă în zonă curând, că pe autobahn-ul menționat sunt executate lucrări de lărgire a benzilor pe ambele sensuri, astfel încât există limitări de viteză pe porțiuni întinse (80 km/h), când pe un sens, când pe celălalt. Totuși, ca să închei mica divagație, la cum se mișcă nemții cred că până citiți impresiile de față este posibil să se fi încheiat toooate lucrările. Sehr Gut!

Revenind la subiectul rew-ului, după mica oprire de pe drum plus „quelque-chose a manger”, iată-ne ieșiți de pe autostradă, făcurăm dreapta spre orășelul din povestea noastră, trecurăm de un Lidl (tot pe dreapta), apoi de un Netto (un alt market cu produse la scoruri “umane”, pe stânga), drept înainte și prima dreapta, apoi 200 de metri și pe stânga... fix Gasthof Adler. Simplu, elegant și rapid! Danke!

Erster eindruck und Zimmer – prima impresie și camera

Aici trebuie să vă dezvălui un aspect mai puțin onorant pentru subsemnat, dar scuzabil. Văzui casa pe stânga, intrai în parcare, însă pe onoarea mea de famiglist dacă scria ceva pe undeva cum că aceasta ar fi fost locația cătată. Totuși, era identică cu cea din poze, așa cum o memorasem pe hardul mic dar spornic mental ce-l posed. Astfel încât, am trimis un sol de pace (eu mă mișc mai dificil în ultima perioadă, deh... bătrânețile) pe numele de scenă Milady care să-l întrebe pe nenea care stătea zâmbitor la intrare dacă nimerirăm hogeacul. Iată că așa era, iar scuzabilul de mai devreme se traduce prin inspectarea ulterioară a locației: nu există pancarte, afișe etc pe casă vizibile din parcare, dar există un element de fier forjat pe latura dinspre trotuar pe care scrie numele pensiunii – îl veți vedea în poze.

Gazda, adică “Eigentümer”, ca să rămânem în stil, ne-a primit cu drag, eu m-am prezentat dar nu știu ce-a mormăit ca și nume iar ulterior mi-a fost jenă să-l întreb cum se intitulează, i-au plăcut și piticii care deja alergau pe scări și ne-a condus la etajul 1, camera 6 (din cele 12 ale pensiunii), de familie așa cum menționasem. Ne-a dat cheia și, discret așa cum urma să fie pe tot parcursul sejurului nostru, s-a teleportat rapid.

Ei bine, Liebe Zuschauer (asta o știm cu toții așa că n-o mai traduc!) camera era maaaare cât sufrageria noastră de acasă plus tot holul. Aveam paturi ca acasă: multe și deloc mărunte. Imediat după intrare, în stânga, era o canapea joasă gata pregătită de nani, pe care am făcut-o cadou micului nostru Mermelică (nume de cod), ca să nu facă buf de la înălțime în somn. În dreapta se afla un pat single, livrat cu succes moștenitoarei Famigliei, iar în latura mai îndepărtată se afla cel matrimonial, pe care l-au ocupat subsemnatul și doamna-i (apropo, de ce nu s-o numi “patrimonial”, nu știu :P).

Patul matrimonial beneficia de noptiere pe ambele laturi, ca și de veioze cu aprindere tactilă pe trei etape... deliciul pitacilor care s-au apucat să se joace înfrigurați de parcă descoperiseră Angry Birds din nou! Pernele s-au dovedit a fi așa cum își doreau oasele obosite ale bravului șofer, iar saltelele au fost nici moi dar nici foarte tari, recte am făcut ulterior „schlafen” ca-n sânul lui Avraam.

În cameră se mai găsea o noptieră cu ‘jdemii de sertare, pe care nu le-am folosit pentru că sigur am fi uitat ceva pe acolo, în schimb partea superioară a acesteia urma să adăpostească cumpărăturile din zilele următoare. În fața ușii de la intrare un dulap / șifonier, în care încăpeau suficiente haine mari pentru o lună de sejur.

Ca să finalizez partea dedicată camerei, trebuie musai să specific că încălzirea a fost ireproșabilă. În spatele canapelei destinate juniorului, la baza ferestrei, se afla un calorifer mare și cu robinet utilizabil. L-am dat pe maxim din prima, pentru a constata nivelul ph-ului, pardon căldurii, iar aceasta a început să inunde camera! Deși am prins zile chiar călduroase, a doua zi au fost 27 de grade în Legoland, noaptea și dimineața era destul de răcoare, astfel încât caloriferul respectiv și-a făcut datoria cu brio. Bine, de fapt gazdele, că dânsele au furnizat căldurica.

Bad – pe scurt camera de baie

Conform regulamentului turistului AFA profi (cel nescris încă dar respectat de mulți dintre noi) cum se intră într-o locație de cazare, nu se scoate nimic din traistă ci se purcede la fotografii. Aceasta pentru a prinde esența fără a fi deranjat de haine aruncate ici-colo, bagaje desfăcute sau alte aspecte care “nu dau bine”. Normal că noi, fiind și cu kinderii, am întâmpinat ceva dificultăți pentru că aceștia s-au întins în pătuțuri strigând gen: “home sweet home”… Totuși, în baie, fără a-mi da geaca și cravata jos, am intrat mintenaș și am strigat: Wow! Chiar nu mă așteptam să fie atât de mare la o pensiune nemțească. Deobicei mă chinui precum Sisif la şedinţa foto din camera de baie vizitată deoarece nu prea intră în cadru... ba e strâmt, ba n-am poziție decât din ușă, etc. Aici nici n-am mai folosit “săpunul” consoartei, care este foarte wide (camera foto, nu doamna), ci telefonul personal liniștit – care nu-i prea wide.

Baia “hanului” poseda atât cabină de duș cât și o ditamai cada, fapt care m-a bucurat maxim: chiar aveam chef de o baie fierbinte after culcat pitici. Dușul verificat îndată nu curgea neam prin alte orificii decât cele din fabrică - deci Gut! Aveam prosoape pentru tot familionul, opt la număr, aveam 4 pahare de plastic utile pentru igiena matinală și cea nocturnă, un flacon cu săpun lichid și un mare calorifer tip uscător de prosoape. Pățiți fiind rău cu căldura prin preumblările scoțiano-englezo-irlandeze (ori sunt ei prea căliți și avari, ori suntem noi prea friguroși), am dat fuga să văd dacă îi funcționează robinetul și... eeesteee, era cald-cald. Buuun... deci o baie binemeritată se prefigura la orizont.

Ca să încheiem și cu partea sanitară, nu ar mai fi multe de spus aici: obiectele tip baterii / duș / diferențial de apă pentru cadă funcționau ireproșabil, totul lucea de curățenie (am uitat să precizez că și în cameră), iar baia era mai mult decât ne-am fi dorit pentru toți exploratorii.

Frühstück – pasămite în română micul dejun

Urcând spre cameră cu bagajele-n spinare, am remarcat prezența unei săli la nici 10 metri de camera noastră. Din trasul cu ochiul pe nesimțite mi-a părut a fi o locație în care să fie servit micul dejun, ceea ce s-a dovedit adevărat a doua zi. Numai că... pentru că sportul face bine sănătății, deoarece pensiunea nu era plină breakfast-ul a fost servit în altă sală, cea de la parter. Deci coboară și urcă trepte, bucuria moștenitorilor care au făcut nu-știu-câte-curse între sală și cameră pe scări... ba că uitaseră ceva, ba că aveau necesități fiziologice, totul spre bucuria tatălui-bonă, căci fericita mamă era în brațele lui Morfeu încă (îl știți... acel nene gen Moș Ene).

Am uitat să vă spun că seara, în sala de la parter, se servea cina + ceva berică / schnaps-uri / etc, nu numai pentru cei cazați ci și pentru oricine ar fi trecut pe-acolo, deci un restaurant în toată regula. Această sală avea 5 mese, cu o capacitate de minim 4 adulți / masă, deoarece beneficia și de canapele tip colțar pe laturile dinspre pereți. Decorul cald, cu podea din materie lemnoasă, mese și scaune la fel, plus perdeluțe la ferestre, te făcea să te simți ceva gen Maramureș, la o gazdă primitoare.

Când am coborât dis-de-dimineață mesele erau gata aranjate cu toate chestiile de papa ce urmau să fie servite, mai puțin băuturile calde: erai întrebat fremos ce dorești să servești… cafea, ceai. Ete, ceai! Cafea, scumpă doamnă nemțoaică și pentru copii cacao. Cam atât știa gazda, doamna, în limba engleză, era suficient pentru a ne face înțeleși, el mai vorbea ceva-ceva, însă nici eu nu m-am dat în stambă deoarece după 8 ani de germană în școală am uitat aproape tot, în lipsa exercițiului.

Să detaliem conținutul micului dejun: pe lângă cafea – pe care ne-a adus-o doamna gazdă în câte un termos / adult, ceai, cacao, aveam 2 tipuri de gemuri într-un fel de chisea, apoi un borcan cu miere, o farfuriuță cu mini-pachete de mini-unt, un flaconel cu lapte pentru cafea, un coș de răchită cu mai multe tipuri de chifle / pâinici. Vaaai, dar ce s-au bucurat copiii când au zărit și un borcănel cu un fel de Nutella pe masă! Apoi, mai aveam o farfurie cu câteva tipuri de șuncă, salam, branză topită, șvaițer, o rotiță de cașcaval ambalată, un mini-lebăr și cam atât. Pe șemineul din sala de mese se găseau sticle de suc: portocale, vișine, multivitamine, piersici plus paharele aferente. Recunosc că, atunci când m-am așezat la masă, m-am gândit instantaneu cum ar fi fost un scottish breakfast – moartea ficatului. Eeeh! Vise, taică, vise.

Per ansamblu trebuie să recunosc că a fost mai mult decât suficient, produsele erau de calitate și nu cu un gust pronunțat de E-uri ca prin alte părți bucureștene, chiflele proaspete, cafeaua foarte bună, iar sucurile chiar mi-au plăcut, deși Milady s-a strâmbat un pic. Bine, nici eu nu sunt un soț elegant: trebuia să mă duc în piață să iau niște portocale și să-i fac un fresh de adus gen room-service, așa se cuvenea, parol. Oricum, dânsa este puțin mai aricioasă dimineața (până în orele 12), având în vedere că Windows-ul pe care îl are instalat din fabrică în sistemul fizico-mental nu se încarcă foarte rapid :P.

Parkplatz – carevasăzică parcarea, dar și alte facilități ale pensiunii

Normal că atunci când ne-am hotărât să alegem această locație, aspectul parcare a avut un rol decisiv. Aici parcarea era gratuită, ceea ce m-a făcut să stau liniștit, când pe o ureche, când pe cealaltă. Totuși, când reveneam seara, având în vedere și persoanele care soseau pentru cină – extra cazare, nu prea știu cum ar fi încăput toți cu mașini personale dacă pensiunea era plină. Bine, nici n-am mai stat să-mi fac griji, am găsit loc întotdeauna astfel încât smiorcăieli patetice nu-și au sensul.

În curtea pensiunii sunt aranjate și mese pentru servit ceva berică în zilele mai călduroase, iar în spatele acestora se află un mic spațiu verde cu iarbă tăiată milimetral – nemțește.

Pe latura de Sud a curții se află un mare hambar, gen depozit de ustensile, cauciucuri și alte chestii necesare, însă în interior, la etaj, se află celebrul mini-loc de joacă despre care citisem pe booking. Piticii normal că au început stresul pentru că ne pusese Aghiuță să scoatem pe gură before expediție aceste cuvinte: loc de joacă. Am rezistat cu brio insistențelor până la un moment dat când am purces la urcarea treptelor de lemn din hambar pentru a inspecta celebrul lăcaș piticesc. Acesta, probabil neutilizat de mult timp, era un spațiu maare, garnisit cu saltele pentru a nu se accidenta copchiii, exista un castel gonflabil dar dezumflat, un tobogan cu o căsuță din lemn, o masă de ping-pong și câteva mașinuțe de alergat pe acolo. Toate erau pline de praf, repet probabil din cauza neutilizării până la primăvară-vară, lumina stinsă... arătau cam creepy. Așadar, după scurta inspecție, le-am comunicat piticilor că nu se poate folosi și i-am dus la Legoland, să se dea în toate chestiunile posibile.

În partea din spate a curții se află ceea ce gazdele ne-au spus că este “the sheperd’s cart”, adică vagonu’ ciobanului. Dacă doream, puteam să facem nani acolo, așa ca să ne distrăm. Probabil fără niciun cost suplimentar, zic probabil pentru că au fost juniorii în control dar era cam înghesuit… doar nu eram cu capul să-i introducem, dar și pe noi, în coliba Unchiului Tom când aveam ditamai camera la dispoziție. Totuși, din câte am înțeles, turiștii sunt atrași de această mini-cazare și chiar fac nani acolo. Deh, treaba lor, dacă nu au mai fost ca noi la “’țară”… Probabil că dacă văd și-o oaie țipă precum american-stupid-tourists: “Oh, my God! That’s a real sheep! ” Poze n-am făcut, dar le puteți vedea pe sait-ul Gasthof Adler.

- Gazdele noastre au fost foarte amabile, întrebându-ne în fiecare zi dacă suntem ok sau dacă avem nevoie de ceva. La plecare chiar, ne-au spus că pe A8 s-a produs un accident și, pentru a nu avea probleme cu ajunsul la aeroport am putea să o luăm pe un drum paralel autostrăzii, adică prin localitatea Burgau, drum care s-a dovedit a fi extrem de pitoresc și complet liber.

- Este de reținut că au vouchere pentru copii – acces gratuit Legoland, aceste vouchere bănuiesc că sunt cupoanele din cataloagele Lego, din păcate noi nu știam acest aspect și ne luasem biletele online, from home. De asemenea, vă pot furniza bilete / pass-uri pentru mai multe atracții din regiune, ca idee generală acestea le puteți vedea expuse aici. Nu ne-am apucat să-i întrebăm ce și cum dpdv prețuri ca apoi să facem comparația cu prețul online, mereu eram pe fugă.

- Pentru o familie cu copchii este o cazare foarte bună, nu știu cum arată camerele duble, însă cea în care am stat noi a fost extrem de nimerită pentru gustul nostru. Ca și tarif, pe sait-ul lor o cameră de familie costă 82 euro / noapte, pentru o cazare de minim 3 nopți, la un scurt calcul noi am plătit cu 12 euro mai puțin prin booking.

- Foarte aproape se găsesc Lidl și Netto (maxim 1 km) astfel încât aprovizionarea extra-mic dejun se poate realiza la prețuri foarte bune. Exemplu: cu vreo 20 euro am luat 2 pachete de Tassimo cafe-au-lait pentru pretini dragi (n-am găsit varianta asta pe la noi), banane, dulciuri, deodorant fâs-fâs, energizante, 2 beri cu ghimbir, pâine feliată, șuncă și cașcaval. Bine, nu cantități industriale... să ne-nțelegem.

- Accesul spre Legoland se face extrem de facil, maxim 35 minute în condițiile restricțiilor de viteză și a lucrărilor. În condiții normale cred maxim 15 minute. Recomand utilizarea GPS-ului, chiar dacă-i autostradă, indicatoarele de Legoland nu sar în ochi, doar cele de Günzburg și nu-i același lucru. Coordonatele intrării în parcarea Legoland sunt 48.423921,10.295342.

Închei cu clasicul Auf Wiedersehen und Alles Gute!

---

VIZUALIZĂRI: 4591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI