Hotel Neringa

TIPĂREȘTE

HOTEL NERINGA, VILNIUS

4 stele de la ei

De la mine, maxim trei

Din ciclul “am ce face dar de ce n-aş face ceva care-mi place”. Adică să scriu…2-3 cuvinte…la 2-3 zile, poate îmi schimb stilul la pensie, oi ajunge şi eu să scriu ‘şpce articole intr-o săptămână, la o nevoie!

Sugestionată de cuvintele colegului căpcă1 (ceva cu “La revedeeree, tabără draaagă... ” in decembrie) m-am trezit…in decembrie şi am decis să termin cu Lituania de-am început-o în luna mai şi să vă prezint şi hotelul, nu c-ar ajunge cineva de pe-aici, dar nu-mi plac restanţele (şcoala am terminat-o de mult, la bănci le dau... cu tifla, la CAR doar cotizez că vreau sa plec cu purcoiu’ de bani la pensie, iar la întretinere n-am cum să am că e Gogu preşedinte ales -de scara-, a avut vot şi din diasporă deşi n-are feisbuc):)

Când eşti cazat la un hotel impus de organizatori, ce poţi să faci?

Să-I gaseşti bube!

Ce-I drept, se ajunge uşor de la gluma aia de aeroport, aerogară, aerohaltă…E in ombilicu’ târgului, un boulevard larg, Gediminas, se aşterne de la picioarele lui până in faţa Catedralei. Ideal pentru un turist, tot ce e mai fain de vizitat le vizitezi cu talpa, şi banii de autobus îi dai pe bere (vezi impresii).

Pe-afară, arhitectonic vorbind, nimic nu te-nfioară! O sculptură, o cariatidă, o ceva, acolo, niet! O clădire masivă, zdravănă (nu vede aia bulina rosie, ever), gri fişet, de largă inspiratie…rusească! parter+4, un singur lift!

E, pe dinăuntru se schimbă kalimera! Aici mi-a convenit inspiraţia rusească : coridoare largi, camere mari, băi cu cadă, o scară monumentală cu mocheta roşie, cu loc de odihnă la jumătatea etajului, eeee, autre chose!

60 camere luminoase si spaţioase, 42 standard, 14 superioare si 4 suite. Dotate cu aer conditionat, tv, minibar, telefon, wi-fi gratis şi bun, presa de călcat, facilitate ceai/cafea (arză-o-ar focu’ că mi-o beut leptopu’), uscător de păr, birou.

Ajungem (eu cu austriaca, vezi acelea;i impresii) duminica pe la prânzişor, la recepţie (modestă, recepţionerii idem dar plăcuţi, săritori…) Eu ochesc partea masculină a recepţiei (în buletin doar) şi, în dorinţa de a obţine o cameră faină, încep să mă miorlăi “may I have a quiet room, for an old quiet lady”, proastă inspiraţie!

Daca tăceam, primeam şi eu o cameră standard, mare, cinstită, 2 paturi late, frigider, cum a primit austriaca mea. Eu, in schimbul miorlăielii si a bunăvoinţei tinerelului care s-a înduioşat (i-oi fi adus aminte de mătuşa lui Tamara, de babuska Varvara, etc) m-am ales cu o cameră superioară, la ultimul etaj, 4, unde erau cazaţi “bogătanii” de luau şi abonament la Spa-ul care era pe etaj, ideea era să te duci in papuci şi-n pielea goală (sub halat, ce credeati?) din cameră in spa.

Camera

Ajunsei la camera mea superioară, ţeapă : mai mică, geamul (din ăla, anti-suicid) dădea intr-o curte interioară unde am vazut cele mai uriaşe burlane din viata mea, câtă ploaie la ăştia? Eh, am văzut şi ploaie, a început după-masă, pe la 6, şi s-a mai oprit marţi! Torenţială! ştiti cum erau burlanoaiele astea, ca toboganele la aqua-parc, m-aşteptam să iasă careva in slipi din ele, nu-şi spărgea noada, balta era balşaia.

Aveam pat matrimonial da’, ce, io m-am dus in ţări străine să mă matrimonializez? :) Da’ bun patul, moale cât trebuie, curat, veioze funcţionale. In faţa patului, biroul lung, cu TV măricel, tava cu cana de fiert apa cu toate angaralele, trăzni-o-ar, că iar mi aduc aminte de bunătate de laptop! , apoi zona-birou. Aici mai era o diferenţă faţă de camera standard, chipurile în bine, nu aveam pur şi simplu scaun ci un fotoliu.

In drepta patului, zona de lectură-bautură, 2 fotolii si o măsuţă rotundă cu un coşulet cu cronţănele, sticluţele, şi o foiţă cu preţulici, deloc mici, deci, plici, pleacă d-aici! O veioză-lampadar străjuia fotoliile, să-ţi bată lumina de sus drept pe carte, da-ntâi deşurubai matale becu’ de la veioza mică şi-l mutai, ca acasă!

Holul (cu el trebuia sa-ncep, da-mi scădeţi un punct) posedă un dulap cu multiple funcţionalităţi, rafturi cu prosoape, pilota, umeraşe, loc pt presa de călcat (urât mi-e să calc, am intors-o cu faţa la perete) şi, în loc de frigider unde mi-aş fi tinut si io parizeru’sovietic, pardon, lituanian şi caviarul Beluga, un mini-mini-mini bar, avea doua rafturi cu lătimea de 5 cm, nu ştiu, încăpeau câteva sticluţe de 0,33 unele lângă altele, ce să-ţi bagi si un’să-ţi bagi, am mai băgat eu…una…alta, deh, superioară ţi-a trebuit! Acum, eu cred ca era superior de inferioară, cred ca n-o accepta nimeni. Bineinţeles, nu am beneficiat de halat si papuci, eram cumva cazată pe şest! Ah, mai era o diferenţă : paharele de pe tava erau cu picior, altfel tuşeam!

Baia, măricică, n-avea geam afară, dar avea cadă. Mare. Cu mânere! Eu personal n-am mai vazut cadă cu mânere, m-am gandit la folosinţă, am identificat câte ceva, hmm…Mi-a plăcut oglinda cu braţ extensibil, îti vezi şi tu imperfecţiunile ca lumea! Am mai găsit eu ceva interesant in baie, se vede in poză, un dispozitiv de desfăcut capace, bun, da’ sa-l pui fix deasupra tronului? A quoi bon? Cui prodest?

Stiţi cu ce se laudă baieţii pe site? Că au duşumele din lemn! Zic ei ca e eco! O fi, important e că nu scârţâie! Camera e personalizată cu ceva tablouri, nu-s rele da’ nici de luat acasa :)

Camerele nu au balcon, geamul, v-am zis, se deschide de-un lat de palma lată, cine e fumator si vrea să palmeze una mică in cameră, greu…. Există şi anunţ cu amenda 200 LTS, adică 58 euro, mult!

Facilităţi hotel

Sa părăsim camera, să vedem ce ne mai oferă hotelul.

Cum zisei, la acelaşi etaj centrul mini-spa, să nu te baladezi prea mult in halat şi să te tragă corentu’. Am incercat eu o şotie, să văz dacă merge cartela de la cameră la uşa de la spa, guess what? n-a mers! Din descrierile unor colegi ar avea saună, piscinică, 3 aparate fitness, să tragi la fiare e gratis, la celelalte, 10 euro. Tot la gratuităţi am văzut 2 biciclete la intrarea in hotel, le cam au cu mijlocul ăsta de transport, am vazut mini-centre de închiriat prin oraş. Sigur, am mai văzut mini-sala de conferinte, toată săptamana a stat goală, cu uşa dată de perete!

Parcare, la cerere! Dacă o faci prin pagina lor de webparking, e free dacă nu, 6E/zi.

Piesa de rezistenţă a hotelului este restaurantul, pe cât de impersonal e hotelul pe-atât de neaşteptată e zona de bar-restaurant. După ei, restaurantul hotelului este unul din cele mai faimoase din ţară. Interiorul este neschimbat, de la deschiderea care avut loc in 1959, si este inclus in patrimoniul naţional. Se laudă si cu premiul “Ospitalitate- Vilnius 2009”. Ambientul e foarte cald, clasic, cu flori naturale la fiecare masă. Vitraliul din tavan aşterne o lumină blândă. Pictura murală îti dă senzaţia de conac-muzeu, înfaţişează lupta dintre pescarii care ieşeau de cu noapte pe mare şi un peşte urias, un soi de monstru marin. Legenda s-a pierdut in apele învolburate ale Mării Baltice.

La prânz avem muzică, clasică, desigur, live. Joia seara sunt seri de... jazz, evident, muzica favorită a lituanienilor. Meniul, internaţional, are şi o importantă componentă lituaniană tradiţională, gen “şolduri de pui cu barabulii bătuşiti”. :) (pulpe de pui cu piure de cartofi)

Din meniu : cea mai scumpă salată (vită cu anghinare si mango) 6 euro ,,cea mai scumpă supa (pui si creveţi cu lapte de cocos, spanac si ghimbir) 4,5 E, cel mai scump aperitiv rece (beef tartar) 11E, cel mai scump aperitiv cald (gălbiori cu bulgur) 4,5 E

La peşte, sturionul ajunge la 14 E (cu sparanghel si cuscus), oricum, cel mai scump fel de mâncare este beefsteak-ul flambat, 22,5 E

Deserturi foarte ieftine, cel mai scump e 4,5 E (para coaptă in suc de portocală servită cu prajiturică cu fistic si migdale şi o cupă de îngheţată de vanilie)

Deci, preţuri chiar accesibile!

Dar micul dejun! Wowww... haka, cum e strigătul ăla de luptă al naţionalei de rugby Noua Zeelandă, tot ce-ţi trece prin cap, am facut cură de somon fume, ficat de cod şi tot felul de fileuri de peşte marinat, afumat, imbarligat, ondulat, înceţoşat… Deşi aveau şi ceva măsline, din 13 naţionalităţi doar eu şi o cretană le mâncam! De gustibus!

Foarte primitor e café-barul de la subsol! Mă primea in fiecare seară! :) Berea locală la 0,5 l e 2 euro, cea mai scumpă sticla de vin, un Chardonnay Napa Valley e 23 E dar găseşti un Pinot gris italienesc la juma’ de preţ. In fiecare joi, jazz!

Dacă exagerezi cu desgustările, ai teribila surpriză să te poţi drege cu echivalentul ciorbei noastre de potroace, celebrul lor borş de sfeclă cu coastă afumată la mai puţin de 2 euro. Sănătate curată!

Fire de legendă

N-am putut părăsi hotelul fără a întreba ce inseamnă Neringa. Iată, pe scurt, legenda!

Pe coasta de vest a Lituaniei, acolo unde raul Nemunas (care izvorăşte din Belarus) îşi varsă apele în laguna curoniană (curonienii-populaţie baltică din sec. V-XVI, marinari vestiţi care cochetau cu pirateria), străjuieşte, de pe înălţimile colinei, maiestuosul castel din Vente. Acolo s-a născut un bebelus uriaş, o fetiţă pe care au numit-o Neringa. Soră cu Făt Frumos al nostru! Creştea intr-o lună cât alţii in zece astfel ca, la 9 luni, era de talia unui adult iar cosiţele-I ca spicele îi atârnau pân’ la pământ. Era frumoasă, bună la suflet si curajoasă. Când furtuni puternice ameninţau bărcile de pescuit să le transforme in surcele ea era cea care reuşea să le aducă, cu bine, la mal. Intr-o zi, o tornadă năpraznică se abătu dinspre vest, marea s-a despuiat de nisip şi dune uriaşe au luat malul la cheremul lor. Apele raului Nemunas şi valurile învolburate ale Balticei şi-au dat mâna în încercarea de a distruge semeţul castel. Cu o prezenţă de spirit ieşită din comun, Neringa a început imediat sa construiască un dig in jurul castelului. A cărat, neobosită, luptând cu vânturile mişeleşti, nisipul cu şorţul, clădind un zid de apărare in jurul castelului. La ultimul drum, bretelele şorţului au cedat, şi-atata nisip I s-a scurs din poala ruptă în apele marii încât a apărut, în acel loc, laguna prea puţin adâncă, adâncimea nedepăşind un metru. Aşa a apărut peninsula Neringa sau istmul curonian (Courlande, în franceză). Vajnică muiere!

Staţiunea balneară de elită a Lituaniei poartă acel nume, Neringa, şi se află, desigur, pe istmul curonian, supranumit şi “Sahara Lituaniei” datorită dunelor masive. Nu puţine sate pescăreşti au fost înghitite de nisipurile mişcătoare. Mai pot fi văzute şi astăzi peisaje de acest gen, dar puţine, oamenii, urmaşii fetei Neringa au depus şi ei eforturi titanice pentru a împăduri zona cu pini.

M-aş intoarce oricând in Lituania, de data asta ca turist dar n-aş locui, musai, în hotelul mai sus prezentat. Frumoase locuri, frumoşi oameni!

---

VIZUALIZĂRI: 3693 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI