Casa Vergu Manaila cu colectia de etnografie si arta populara a Muzeului Judetean Buzau

TIPĂREȘTE

Municipiul Buzau este situat in centrul judetului cu acelasi nume, pe malul raului Buzau. Am trecut prin oras si pentruca cineva imi povestise despre o anume casa, interesanta din punct de vedere istoric si cultural, am decis sa o vizitez.

Casa Vergu Manaila unde este colectia de etnografie si arta populara a Muzeului Judetean Buzau este una cu aspect tipic de casa boiereasca de la tara.

De cand am oprit in fata ei, ceva nu mi-a placut. Nu mi-a placut garduletul din plasa, cum nu mi-au placut zidurile de pe care bucati mari de tencuila cazusera. Dar daca tot am cautat-o prin oras... am intrat.

Casa este alba, patrata cu o veranda mare la etaj. Este cea mai veche constructie din oras. Usa de la intrare este din lemn, cu multe gemulete mici, patrate de jos pana sus, cum ma indoiesc ca avea casa pe la 1780. De la usa care este la nivelul trotuarului, se urca o scara de lemn, pana la intrarea in casa.

Ghida a fost relativ incantata de prezenta mea si impreuna am inceput turul casei; ea povestind, eu ascultand si privind in toate partile.

Cum era si normal a inceput prezentarea cu cateva cuvinte despre casa care este monument istoric. Documente referitoare la ea sunt din 1794, dar se crede ca aceasta casa este mult mai veche. A apartinut stolnicului Nicolae Vergu care s-a casatorit cu boieroica Maria Manaila. De jur imprejurul acestei case era conacul, pe care acum sunt mai multe strazi. Despre urmasii lor sau alte povesti despre familie, ghida nu mi-a mai povestit nimic, lucru din care eu am inteteles ca urmasii lor nu s-au evidentiat cu nimic demn de spus intr-o mini lectie de istorie.

Casa, ca mai toate casele boieresti a fost nationalizata, lasata multa vreme in paragina si prin anii '70 a fost renovata si restaurata "intocmai dupa modelul vremii" dupa cum se lauda ghida.

Eu am dat intelegatoare din cap si am mormait in sinea mea ca daca asa doreau sa fie, era mai bine sa faca un gard din lemn decat unul de plasa, sa puna pe dusumea podele din lemn, nu parchet laminat cu plinta din plastic, deci ma astept ca intr-un astfel de muzeu sa fie totul cu aspect taranesc autentic.

Muzeul este mic. In holul de la intrare sunt prezentate pe manechine simple, cateva costume populare din diferite zone ale judetului, vechi de peste o suta de ani dupa spusele ghdei. Vorbind cu ea despre aceste costume, am retinut elementele lor comune, caci altfel spus cate bordeie... atatea modele.

Costumele femeilor au toate; ie (cu cusaturi decorative rosii sau negre), poale (fusta alba de dedesupt), fota (tesatura bogat ornamentata, dreptunghiulara ce tine loc de fusta lunga si dreapta si care nu este cusuta de jurimprejur, ci se leaga in talie) bete (cordonul lung si lat) marama alba fina cu modelul din tesatura tot alb, ciorapi din lana sau bumbac si opinci. Nu am inteles prea bine ce cauta acolo fusta creata tesuta din lana, specifica transilvaniei; nu zic ca nu se mai facea cate o vizita la rude... dar daca suntem in Buzau, e normal sa gasesc in muzeu lucruri specifiece locului, nu altor regiuni.

Costumele barbatilor sunt compuse din; itari (pantalonii stransi pe picior) camasa lunga pana la genunchi, larga, alba si prinsa in talie cu brau, ciorapi, opinci si uneori cizme. Unele manechine au pe cap palarii de paie cum se purtau vara si caciuli din piele de miel pentru iarna. Ce nu am vazut in colectia de straie, au fost cele de iarna, caci cu siguranta in iernile geroase cand batea crivatul de crapau pietrele nimeni nu iesea afara in camasa.

O incapere este dedicata covoarelor. Sunt expuse pe pereti si unele sunt vechi de o suta de ani, iar restul sunt tesute mult mai recent. Impresioanant este ca desi au cativa ani buni, culorile se pastreaza bine, in conditiile in care si firele si vopselele sunt naturale. Fire sunt de lana sau par de capra si pigmentii au fost obtinuti din nuci sau alte plante.

Camera buna sau casa mare cum i se mai spune, este camera de oaspeti si este cea mai divers decorata. In ea sunt expuse piese diverse, asa cum erau ele tinute si aratate musafirilor. Erau lucrurile pe care familia nu le folosea, lucrurile cu care se mandreau si la care se muncea cu mult mai multa migala. In primul rand era patul, acoperit cu asterunturi albe din bumbac, brodate peste care era asternuta o cuvertura tesuta la razboi. Era o masa cu scaune, o lada se zestre frumos sculpatata, in care se tineau alte asternuturi sau hainele de sarbatoare; covoarele de perete tesute tot la razboi care pe langa protectia pe care o ofereau peretilor reci, aveau si rod decorativ si icoana incadrata de un stergar brodat de mana.

O alta incapere este destinata tesutului la razboi.

Camera destinata activitatilor tipic barbtesti expune o rasnita pentru cereale (desi eu stiu ca tot femeile se ocupau cu macinatul) furci si cateva obiecte folosite de ciobani.

In muzeu mai sunt expuse si alte obiecte folosite in gospodarie; uloiul pentru cereale, vase pentru apa, pentru pacura sau pentru cereale, o vartelnita, un darac pentru lana. o piua, un fier de calcat din fonta, furca de tors si fuse, o crinta pentru pregatirea laptelui, o plosca, o roata de olar si unelte pentru prelucrarea lemnului... Sunt si obiecte de bucatarie, de pregatit mancarea sau de mancat; oale, stachini, putine.

Nu am zabovit prea mult vizitand aceasta casa... si cum calatorului ii sta bine cu drumul... mi-am vazut si eu de drumul meu.

---

VIZUALIZĂRI: 2618 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI