Ce vom face a doua oară în Tenerife

TIPĂREȘTE

Avem o plecare mare o dată pe an (adica, respectam legislatia muncii si... nivelul salarial din Romania). Din acest motiv, ne place să ne documentăm înainte, lucru pe care îl faceți mulți dintre voi. Prima sursă, mai mereu, AFA. După care vin și alte izvoare (paginile web ale destinațiilor, tripadviser, youtube etc.). Întotdeauna, însă, realitatea descoperită la fața locului depășește nivelul de informații acumulate în țară. Și, pe undeva, este normal să fie așa. Lumea scrie impresii din destinațiile vizitate, dar nu la modul profesionist. Evident, cei mai mulți își scriu „memoriile” pentru a împărtăşi şi celorlalţi experienţele trăite, buna-credinţă fiind prezentă în textele acestora. În cazul meu, mă surprind mereu bombănind că „era bine dacă ştiam asta înainte” sau „dacă mai vin a doua oară pe aici, aşa voi face”.

Acesta este motivul pentru care am decis să încerc să sintetizez ce aşi face cu ocazia unei a doua vizite în Tenerife. Şi, la fel de important, ce nu aşi face. Adică, suma de constatări/ponturi/mici sfaturi pe care le veţi citi în cele ce urmează reprezintă pentru noi un mini ghid esenţial, pe care îl vom pune în practică negreşit cu ocazia unui eventual alt sejur în Tenerife. Şi pentru că mulţi dintre voi aţi scris foarte frumos despre diverse obiective, pe care le-aţi însoţit cu fotografii relevante, nu voi detalia obiective turistice pe care le-am vizitat şi nici nu voi încărca fotografii.

A. Vulcanul Teide.

Încep cu destinaţia care mi-a lăsat cele mai impresionante amintiri şi care, în aceeaşi măsură, mi-a provocat cea mai mare deziluzie (din cauza mea, veţi vedea; poate că acesta este unul dintre defectele voastre majore, nu aveţi răbdare…). În sinteză:

A1. Telefonaţi şi asiguraţi-vă că telecabina funcţionează. Indiferent de anotimp, dar mai cu seamă în sezonul „rece” din insulă, în dimineaţa excursiei rugaţi recepţia hotelului unde sunteţi cazaţi (sau sunaţi personal, numărul telecabinei este public peste tot, începând din aeroporturi) să sune la telecabina care urcă de la 2500 m la 3555 m; în condiţii

A2. Rezervaţi online permisul de acces în partea finală a vulcanului Teide. Aceasta este cea mai importantă recomandare. Excursia pe Teide presupune 3 etape: a) drumul cu maşina până la 2500 m, de unde pleacă telecabina; b) urcuşul cu telecabina, de la 2500 m la 3555 m; c) escaladarea conului vulcanic, de la 3555 m la 3717.98 m, pe o distanţă de aproximativ 650 m; dacă vreţi să parcurgeţi şi a treia etapă, rezervaţi online permisul de acces pe Teide la reservasparquesnacionales ... ENG&cen=2&act=1 cu cel puţin 3 luni înainte; în cazul nostru, am fost pe Teide pe 13 august şi în 20 iulie, din ţară, am încercat fără succes să obţin aceste permise; în 20 iulie erau eliberate permisele pentru iulie, august şi jumătate din luna septembrie; aceste permise reprezintă o măsură de siguranţă a administraţiei parcului, pentru că nu pot escalada vârful tot puhoiul de turişti care vin zilnic să se minuneze de Teide; noi am încercat nişte „românisme” la faţa locului, din gama „hai, şefu’, că vrea ăsta micu’ să urce pe cel mai înalt vârf al Spaniei”, dar nu au ţinut; politicos, ne-a expediat la Mirador Fortalezza, un punct de observare care face, adevărat, toţi banii şi îţi taie respiraţia la ce panorame îşi oferă; cu toată această consistentă consolare, rămâne regretul nr. 1 al sejurului de a nu fi putut escalada ultimii metri care ne despărţeau de Pico del Teide; iată din ce motiv, la un al doilea sejur vom face rezervări pentru această parte finală cu jumătate de an înainte;

A3. Bucuraţi-vă de drumul cu maşina până la telecabină (La Rambleta). Drumul este de vis. Mai întâi, deoarece se parcurge, într-o primă etapă, teritoriul Parcului Naţional Corona Forestal, o centură de păduri care înconjoară masivul vulcanic; aici am admirat sute de pini înnegriţi de incendii şi care au renăscut în chip uluitor; după depăşirea acestei bariere vegetale, odată cu înaintarea în altitudine, peisajul devine spectaculos, selenar, de neîntâlnit, cel puţin în România; vaste întinderi de rocă vulcanică pietrificată, în culori diferite, se înfăţişează privirii; câmpuri diforme de lavă neagră, roşiatică, galbenă, se întind cât vezi cu ochii; profitaţi de aceste privelişti, sunt unice;

A4. Urcaţi cu telecabina printre primii. Fiţi la urcarea cu telecabina cât mai devreme. Prima telecabină pleacă la 9 a. m. ; la următorul sejur vom încerca să fim la această oră spre a evita cozile imense care se formează. Adică, am ajuns la telecabină în jur de 11 şi am aşteptat peste 2 ore la coadă pentru a urca în telecabină. Pentru montaniarzi, există şi varianta escaladei la picior a acestui traseu. Practic, am stat 2 ore la coadă, mare parte din acest interval stând în plin soare.

A5. Echipament. S-a scris ca nu este indicat să urci în şlapi. Plusez: vrei să urci, fie şi numai pe traseul de 15 minute de la 3555 m la Mirador Fortalezza, ideal ar fi să ai în picioare încălţăminte pentru trasee montane; roca este vulcanică, tăioasă şi pantofii de sport obişnuiţi fac faţă cu greu. În rucsac, un fruct, puţină ciocolată, o jachetă mai groasă (noi am avut jachete de toamnă-iarnă, nu le-am folosit; în luna august am stat în tricou, dar la coborâre, 15 minute, am pus jachetele pe noi şi a fost foarte, foarte bine!!). În funcţie de anotimp, şapcă sau fes. Creme de protecţie solară şi, evident, camera foto. Am văzut că foarte mulţi turişti, mai ales din cei care aveau permis pentru parcurgerea traseului final, foloseau beţe de tură. Cred că sunt foarte utile. Le găsiţi peste tot, prin Tenerife.

A6. Alocaţi pentru Teide 1 zi. Merită fiecare secundă. Lipsa experienţei ne-a făcut pe noi să încercăm să facem, într-o singură zi, Teide şi Masca şi Icod de Los Vinos şi Orotava… Salata nu ne-a ieşit. Teide şi-a luat, cu de la sine putere, aproape toată ziua. Motivul pentru care nu am stat 1 zi întreagă în parc a fost că ne imaginam că putem să mai facem şi alte obiective. Nu am reuşit decât să petrecem vreo 2 ore în Icod de Los Vinos şi să ne minunăm de vegetaţia luxuriantă a nord-vestului insulei, care contrastează izbitor cu sudul deşertic. Şi cam atât. Data viitoare, o zi o vom oferi doar lui Teide. În inelul de păduri care înconjoară vârful se găsesc restaurante pitoreşti unde cred că se mănâncă foarte bine.

A7. Atenţie la deşertul vulcanic existent pe drumul către Masca. De la Teide poţi să o apuci pe valea Orotavei (N-E) sau spre Santiago del Teide-Masca (N-V). Noi aveam Masca în program aşa că am luat-o spre Santiago del Teide. Pe drum, preţ de vreo 4-5 km, am străbătut un câmp de lavă pietrificată uimitor. Şoseaua era săpată firav în acest deşert de lavă neagră, fără pic de urmă de vegetaţie. Nu poţi să opreşti decât la intrarea în acest câmp, sau la ieşire. Pe noi priveliştile acestea ne-au uimit (în timpul acesta, pe bancheta din spate, copiii sforăiau de cu zor; Teide îî liniştise). Ca să vă puneți imaginația la lucru, gândiți-vă că acum mii de ani, sute de ani, zeci de ani (ultima erupția a lui Teide a fost în 1909, via wikipedia), un gigant, pe numele lui Teide, înalt de 3 kilometri și ceva, poartă în palmele căuș noroi incandescent pe care îl lasă să curgă peste pământ și care, întărindu-se, ia cele mai ciudate și ascuțite forme. Ca pe malul mării, când noroiul ud din palme cade peste castelul de nisip și dă naștere acelor forme specifice. Sau poate doar imaginația mea crede asta…

B. Satul Masca

Destinația primește premiul I cu coroniță. Pe care o împarte cu Teide. Din ciclul „Ce am văzut? Ce am făcut? Ce vom face? ”:

B1. Drumul spre Masca. Dragii mei, pentru mine asta a fost provocarea supremă a concediului (şi Tower of Power…). Mă gândeam înainte de excursie, cum o fi drumul, o putea urca Citroen-ul etc. Concluzia: drumul este asfaltat ca în palmă, impecabil semnalizat şi perfect abordabil. Hai să nu ne speriem sau să nu îi speriem (şi) pe începători. Cred că este loc şi pentru ei!!! Adevărat, este îngust. Adevărat, uneori, te opreşti pentru ca cel din faţă să treacă pe lângă tine. Sau invers. Adevărat, am întâlnit, la coborâre şi un autocar. Dar drumul este ok! Mergeţi fără probleme, conduceţi prudent şi veţi fi răsplătiţi cu privelişti fără seamăn. Risc o comparaţie cu ce avem în ţară: pe tot traseul spre Masca nu există nici o buclă aşa dificilă cum sunt pe traseul spre Lacul Roşu. Fără a lua în calcul bonusul unui asfalt perfect (noi am mers la Masca la vreo 3 zile după ce drumul fusese redat traficului, după o nouă asfaltare).

B2. Masca are nevoie de o zi plină. Nu fiţi zgârciţi. Mergeţi pe ideea că, decât să alergi ca nebunul după bifat „must see”- uri, mai bine savurezi pe îndelete frumuseţea sătucului. Sau, altfel scris, decât 10 beri, mai bine un pahar de vin buuuun! Aşa este şi cu Masca, daţi-i o zi, vă va răsplăti cu vârf şi îndesat. Mergeţi pe fiecare ulicioară a satului, scufundaţi-vă în liniştea patriarhală a împrejurimilor, presărată cu „ciripiturile” turiştilor din toate colţurile lumii, odihniți-vă pe terasa din piața centrală a satului sau pe băncuțele care o delimitează, bucurați-vă, fără a vă uita la ceas, de fiecare șopârlă întâlnită…

B3. Faceţi consumaţie pe terasa restaurantului Guanche. Acolo timpul parcă curge altfel. Veţi da de stabiliment după câteva minute de mers prin sat. Nu ne era foame (încă eram în cursul dimineţii), aşa încât am comandat patroanei câte un suc de cactus şi o salată cu o brânză de capră, de prin partea locului. Madeleine, soţia unui neamţ care preluase afacerea de la elveţienii care o începuseră, s-a dovedit a fi o companioană foarte bună, stând cu noi pe toată durata şederii. Eram şi singurii turişti, este adevărat. Sucul delicios, răcoros, preparat într-o cameră vecină. Curtea umbrită de un ficus enorm, îmi aducea aminte de curţile lipovenilor din 2 Mai, fiind aşezată deasupra conului vulcanic care coboară către plaja aflată la, să zicem, 3 ore de mers. Salata de brânză de capră, cu roşii şi măsline, fără istoric. Când ai în creierul papilei memorat gustul de brânză telemea, când ştii ce înseamnă să muşti dintr-o roşie „inimă de bou” coaptă în câmp, la mama acasă, devii foarte exigent. Dar, oricum salata o comandasem de curiozitate. În ceea ce priveşte panorama… Ce să vă spun? De vis! Da, am jurat, dacă voi mai ajunge de 110 sută de ori în Masca, de 100 de ori voi ajunge şi la Guanche. Statul în faţa unui pahar de suc de cactus, cu toată valea la picioare, pe de o parte, şi versanţii vulcanici care se înălţau pe cealaltă parte, umbra liniştită a curţii, iar în depărtare, mic ochi albastru, un petic de ocean, sunt argumente definitive pentru ca Masca să fie haltă obligatorie ori de câte ori paşii ne vor mai purta spre Tenerife.

Cu Madeleine (despre care, ignorant care căutam peste tot băştinaşi guanche…, am crezut că este descendentă din vechile triburi care populau insula) am aflat că este din Filipine. Aşa că am conversat despre … Pac Man (pentru cei/cele care nu ştiu, un boxer filipidez, Manny Pacquiao), dar şi despre România, pe care o vizitase (a 1000 oară observaţia „câte fire aveţi suspendate prin Bucureşti” şi „ce mare este Casa Poporului”) şi, normal, despre Masca. Am sporovăit în tihnă preţ de un ceas şi apoi am luat-o la picior spre alte zone.

B4. Data viitoare în ziua Masca îşi va face loc şi drumeţia de 3 ore spre plajă. După următoarele 2 variante. Fie în cadrul unei excursii care te duce la Masca cu autocarul, cobori, faci plajă/baie şi apoi pe mare vii acasă. Fie pe cont propriu, dixit Kyandra, vii cu maşina, cobori la plajă, te întorci în Los Gigantes cu barca şi apoi cu taxiul spre recuperarea maşinii. Sau cu barca, vii, desant pe plajă și apoi urcuș spre Masca (nu uitați, deloc nu este mai ușor să cobori decât să urci, mai ales dacă nu ai încălțări potrivite sau acestea nu stau bine pe picior).

C. Siam Park

La secțiunea „copii”, destinația primește premiul I, singură, singură, fără contracandidat. Pe care nu o împarte cu nimic din Tenerife. Previzibil!!! Din ciclul „Ce am văzut? Ce am făcut? Ce vom face? ”:

C1. Fiţi la accesul în parc la ora deschiderii. În mod normal, o zi întreagă, până la ora 18, este insuficientă să te dai în toate chestiile de acolo.

C2. Cumpăraţi „fast pass”. Face toţi banii (15 euro de persoană). Având acest bilet, am putut, liniştiţi, să ne dăm în toate atracţiile, toţi patru. Fiind vârf de sezon, nu am văzut nici un tobogan fără coadă de cel puţin 40 de minute. La atracţia nr. 1, Tower of Power, coada depăşea o oră. Sunt convins, este frustrant pentru ceilalţi care stau la coadă să te vadă urcând pe aleea destinată acestui fast pass, dar timpul înseamnă bani şi absolut clar, în mod normal, o zi întreagă, până la ora 18, este insuficientă să te dai în toate chestiile de acolo.

C3. Stabiliţi-vă o locaţie de bază, la intrarea în parc. Veţi intra cu prosoape, creme de soare, cameră foto etc. (poate un sandwich pe la fundul genţii…). Pentru asta, primul lucru este acela de a vă găsi o locaţie, cu umbră, unde să vă stabiliţi tabăra şi de unde să executaţi incursiunile în căutarea inundaţiilor cu adrenalină. Noi ne-am aciuat undeva lângă râul leneş, având un pic de umbră de la nişte tufe de nu ştiu ce, dar data viitoare ne vom poziţiona lângă piscina cu valuri artificiale. Acolo este şi zona principală de restaurante, acolo sunt şi umbrele.

C4. Zona „lost city” pentru familiile cu copii mici (până în 12-14 ani, cred), poate face întreaga zi. Un loc de joacă imens (poftim, am exagerat, nu imens, dar mare cu siguranţă), plin cu orificii pe unde ţâşneşte apa. Bălăceala este garantată şi ce poate fi mai atractiv, pentru vârstele indicate decât bătaia cu apă (tunuri cu apă, pistoale, găleţi manipulate să cadă în capul inamicilor, vis nu altceva…). Părinţii, comod aşezaţi pe şezlonguri aliniate în semicerc, îşi supraveghează progeniturile, le mai cheamă la o cremuială, chiar poate fi bine!

C5. Mâncare tip fast-food. Cozi imense la ora prânzului. Preţuri măricele, dar ok. Nu cred că merită să intraţi cu mâncare de contrabandă, prin prosoape sau cu sticle cu apă palmate! Oricum, la câtă nebunie este să ajungi să cobori cu toate drago-toboganele şi vulcano-toboganele şi mekong-toboganele lor nu prea îţi mai stă gândul la mâncare. Dar pe la un ora 1, ţi se face o foameeeeee….

Să aveţi drumuri bune, instructive! Aveţi grijă de voi!

---

VIZUALIZĂRI: 9873 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI