Ospitalitate săsească

TIPĂREȘTE

Pe drumul dinspre Braşov spre Sighişoara, odată ce-ai ieşit din pădurea Bogăţii, treci prin tot felul de localităţi săseşti, cu nume, care de care, mai ciudate. Una din ele este Saschiz. N-o să mă apuc acum să fac etimologia cuvântului, nici istoria locului. E de ajuns să spun că e reprezentativ pentru toată zona, acest Saschiz liniştit. Are turn vechi, are biserică fortificată, are cetate ţărănească, pădure, dealuri, case cu porţi înalte, poştă, crâşmă şi ce-o mai avea, dar are şi o pensiune pe numele ei, Cartref. Mda, nici ăsta nu sună familiar, înseamnă „casă primitoare” în limba galilor. Arată ca oricare altă casă pe dinafară, abia-abia îi zăreşti firma discretă. Unde mai pui că, dacă vii din sens opus, dinspre Sighişoara, nici n-ai voie să întorci peste banda albă continuă, ca să intri în curte.

Dar să zicem, că ai poposit, cumva. Suni la poarta impenetrabilă şi cineva o să-ţi deschidă ca să te poftească înauntru. Dacă ai călătorit adesea prin zonele săseşti ale Ardealului, vei avea bucuria să vezi în sfârşit ce se ascunde după gardurile înalte şi porţile imense care te-au intrigat de-a lungul străzilor de prin sate nenumărate. Ce să fie?! Iată, o curte mare şi îngrijită, cu alei de pietriş, cu foişor de luat masa (un vechi grajd, şopron sau altă anexă cu destinaţia regândită) şi alte acareturi. Să intrăm însă în casă. Corpul de clădire destinat pensiunii e chiar la stradă. Afară de demisolul numit „pivniţele Dorotheei” şi care găzduieşte sala de mese, mai sunt două niveluri cu 7 camere. Acestea poartă nume (frumos pictate pe uşi), precum Camera Margaretei, Camera copiilor, Camera socrilor, etc. şi sunt spaţioase şi mobilate pe cât posibil tradiţional. Pe lângă mult lemn şi pânzeturi cusute găsim totuşi şi câte un tv rătăcit, veioze funcţionale, uscător de păr, câte un ventilator (pe post de AC), wifi rezonabil şi istoricul gospodăriei, tipărit pe-o fiţuică. Am primit Camera părinţilor. Alături de cele două paturi comode şi frumos înfăţate, am mai avut o canapea extensibilă, scaune, măsuţe, dulap, noptiere, covoraşe, prosoape. Baia, măricică, avea duş cu perdea şi drept consumabile doar săpun lichid şi hârtie igienică. Bune ş-alea.

Şi totuşi, erau detalii, plusuri care ridică nivelul acestei pensiuni de la una banală, la una memorabilă şi de recomandat. Astfel. Curăţenia e nemţească, adică desăvârşită. Ferestrele, deşi moderne, cu geam termopan, au tocăria din lemn, frumos vopsit în culoarea tradiţională, albastră. Podeaua e din lemn. Pe holuri se găsesc rafturi cu diverse cărţi în diverse limbi, la dispoziţia turiştilor. Decoraţiunile sunt simple dar vesele. Jos, în sala de mese, pe lângă o mulţime de jocuri, pot fi folosite hărţi şi ghiduri detaliate pentru toată zona învecinată.

Şi desigur, gazdele. Că, ce face mai mult şi mai mult o experienţă memorabilă, decât oamenii. Doamna Raluca, în cazul nostru, a fost amabilă şi plină de solicitudine. Ne-a prezentat locul, obiceiurile casei, ne-a rugat să-i spunem ce dorim la cină (ne exprimasem deja dorinţa să mâncăm la ei) ca să aibă timp să pregătească. Ne-a dat sfaturi şi sugestii de petrecut timpul. Şi chiar s-a îngrijorat să nu cumva să ne vină ideea să plecăm spre cetate şi să ne apuce seara pe drum.

Cum n-am reuşit să ne rătăcim, am avut norocul să mâncăm la pensiune. Ba încă de două ori. Seara şi dimineaţa. Mâncare bună, proaspătă, autentică. Un vin de casă excelent. Salată de murături, reţetă originală şi secretă – dulce şi iute în acelaşi timp, de-ţi sărea basca. Micul dejun mi-a amintit dimineţile de sărbători de la bunici, atât de bogat şi răsfăţat a fost.

Să amintesc totuşi şi nişte neajunsuri, că nimeni nu e perfect pe lumea asta, nu? O pacoste a fost şoseaua E60. Ce legătură are? Păi, are, că pe ea trec maşini, tractoare, tiruri iar ferestrele chiar într-acolo dau. Hai să zicem că închideam ferestrele. Dar, tot a mai fost ceva. Până târziu în noapte, au tot ajuns turişti care, cum să-şi facă simţită prezenţa, decât sunând cu spor la soneria de la poartă. Iar ea, drăguţa sonerie, se auzea în tot stabilimentul, cu glas zglobiu şi perseverent. Asta e, poate am avut ghinion.

Ca să închei într-o notă pozitivă, am să punctez ce-aţi putea căuta la Saschiz. În primul rând, e la 17 km de Sighişoara unde cazarea e mai scumpă şi mai aglomerată. Apoi, la distanţe rezonabile sunt Rupea, Viscri, Biertan, ca să numesc doar obiective mai cunoscute, dar desigur se mai pot descoperi şi altele, mai puţin umblate. Iar dacă nu e vorba de turism, atunci Saschizul poate foarte bine să fie un popas plăcut într-o călătorie care vă poartă prin inima Ardealului, pur şi simplu.

---

VIZUALIZĂRI: 1821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI