ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.07.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.07.13
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 3 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Alegerea perfectă

TIPĂREȘTE

Am început concediul din acest an cu 3 nopţi în Barcelona. Am mai fost în acest superb oraş dar fără copil şi am vrut, de data aceasta, să petrecem puţin timp în Barcelona, să vadă anumite obiective. Deşi am plecat la sfârşitul lunii iunie 2014, cazarea am rezervat-o cu foarte mult timp în urmă, prin octombrie 2013.

Când am început să caut cazare, nu am avut pretenţii foarte mari (cred eu): am vrut să fie într-o zonă cât de cât centrală (sau măcar aproape de o staţie de metrou), să avem mic dejun şi, binenţeles, să nu coste o căciulă de bani. Am căutat mult timp hoteluri care să îndeplinească aceste 3 condiţii. Am găsit hoteluri, e adevărat, însă ultima mea cerinţă nu era îndeplinită absolut deloc. Cel mai bun preţ pe care l-am găsit, la momentul respectiv la hoteluri, era de 270 de euro (3 nopţi, 2 adulţi şi un copil). Probabil pentru mulţi acest preţ este mai mult decât rezonabil, doar de…vorbim de Barcelona, însă pe mine nu m-a încântat deloc ideea să dau atât de mulţi bani pentru 3 nopţi, în condiţiile în care ştiam că mare parte a timpului o vom petrece pe-afară.

Aşadar, am fost nevoită să schimb căutările, astfel că am renunţat la ideea de hotel şi m-am orientat către un apartament. Am studiat două site-uri, unul nu mi-a inspirat încredere şi am rămas la cel de-al doilea.

Am găsit aici un apartament sub numele de “Very Centric & Spacious Apartament”, care era lăudat pentru poziţionare şi foarte lăudat pentru condiţiile oferite (având şi mic dejun inclus). La o simplă simulare de preţ a început să îmi placă ideea tot mai mult, pentru cele 3 nopţi trebuind să scot din buzunar 103 euro (nu de persoană, în total, în acest preţ fiind înclusă şi taxa cerută de site-ul respectiv de pe care am făcut rezervarea). Primul pas…mi-am făcut cont şi am scris un mesaj proprietarului, l-am întrebat dacă mai sunt şi alte taxe de plătit în afară de cele afişate pe site (garanţie, pentru curăţenie etc.)

Nu am mai închiriat până acum apartament şi nu ştiam exact cum stă treaba. Răspunsul de la proprietar a venit neaşteptat de repede (cam în 4 ore) şi mi s-a spus că nu mai este nicio altă taxă de plătit. Nu am mai stat pe gânduri, părerile le citisem deja şi toate erau pozitive, aşa că am trecut la acţiune şi am făcut rezervarea, cu plată cu tot.

Trebuie să recunosc, am avut ceva emoţii până în ziua în care am ajuns acolo, mai citeam pe site-ul unde am făcut rezervarea că unele rezervări (e adevărat, nu la acest apartament) au fost anulate de proprietari cu câteva zile înainte. Am trimis totuşi un mesaj cu câteva zile înainte, mi s-a confirmat (din nou) camera şi că suntem aşteptaţi, conform planului.

Apartament fiind, nu este cotat cu stele sau margarete, deci nu trebuie luată în calcul alegerea mea, nu puteam publica articolul fără să aleg o opţiune.

Localizare şi cum am ajuns la apartament:

Adresa exactă a apartamentului este strada Vila i Vila, nr. 75, la interfon se sună la numărul Segundo 2a. Este la două minute de mers pe jos de staţia de metrou Paralel. Şi cam la 5 minute de faimoasa stradă La Rambla.

De la aeroport noi nu am luat autobuzele care duc în centru (preţul era de 5,90 euro de persoană), ci am luat trenul. La staţia de tren se ajunge foarte uşor din aeroport, printr-un pasaj aerian. De acolo am cumpărat o cartelă de 10 călătorii (pe care am plătit 10,6 euro) şi am luat trenul până la staţia Sants Estacio. Aici este o staţie foarte mare unde sunt şi trenuri, şi metrou. Am ieşit de la tren, cu aceeaşi cartelă am intrat la metrou şi am luat metroul L2 până la staţia Paralel.

Vreau să vă spun că deşi am intrat şi la tren şi la metrou, nu s-au consumat decât 3 călătorii de pe cartelă. Au un sistem foarte bine pus la punct, dacă întri din nou in decurs de 60 de minute de la prima validare, mergi pe aceeaşi călătorie, nu se taxează din nou. Cartela respectivă este valabilă şi la tren, şi la metrou, şi la autobuze. Binenţeles, nu întră în calcul trenurile către alte oraşe, dar cel de la/către aeroport este inclus.

Ajunşi la staţia de metrou Paralel, am mers pe prima străduţă la stânga şi am ajuns în 2 minute la strada cu pricina. Acolo am văzut mare şi clar numărul 75, fiind chiar lângă colţ. Am sunat la interfon, am intrat într-o scară foarte curată şi bine întreţinută.

Am luat liftul 2 etaje şi acolo ne aştepta proprietarul. Am avut o surpriză plăcută când mi-am văzut numele scris pe o cameră... am spus în sinea mea “wow, ce drăguţ”…apoi am văzut că toate celelate camere erau la fel, cu numele pe uşă. Chiar şi aşa, ideea mi-a plăcut.

Proprietarul, foarte de treabă, ne-a explicat pe o hartă (pe care ne-a dat-o nouă) unde şi cum putem ajunge, ne-a arătat apartamentul, camera noastră, bucătăria (cu toate cele necesare şi cu alimentele pentru micul dejun), baia unde puteai face duş şi toaleta. Ne-a dat 3 chei: una de la uşa blocului, alta de la apartament şi cea de-a treia de la camera noastră. Apoi a plecat şi dus a fost, nu l-am mai văzut.

Apartamentul

În apartament erau 4 camere, una fiind a proprietarului, dar el nu stătea acolo, avea probabil depozitate anumite lucruri în ea. Cum intri în apartament este un hol, în partea dreaptă se află două camere, o baie pentru duş (pentru cele două camere), bucătăria (care era pentru toţi). În partea stângă se afla camera lui şi camera care ne-a fost dată nouă, o altă baie cu duş (care a fost numai a noastră).

Tot în partea dreaptă se află o masă şi scaune unde se poate lua micul dejun sau se poate servi o cafea sau un ceai.

Toaleta era tot lângă intrarea în apartament, mică dar foarte curată, chiuvetă, săpun lichid, prosop şi hartie igienică. Un mic geam permanent deschis asigura o aerisire optimă. Şi celelalte două camere din apartament erau ocupate astfel că toaleta s-a împărţit la toate cele 3 camere. Însă, niciodată nu ne-am intersectat cu nimeni la toaletă, nu am deranjat pe nimeni şi nu ne-a deranjat nimeni.

Peste tot în apartament era un miros plăcut, cred că era pe undeva un odorizant de priză sau ceva asemănător. Foarte curat şi foarte bine întreţinut. Tablouri draguţe pe pereţi, flori ornamentale pe holuri, mici vaze cu scoici sau diverse pietricele ornamentale... toate aduceau un plus de intimitate apartamentului.

Baia pentru duş era chiar lângă camera noastră, mare, curată, cu săpun, gel de duş şi şampon, prosoape curate, feon şi un preşuleţ la ieşirea din duş. Spaţiul pentru duş era de asemenea foarte curat, o mică policioară pusă sus în colţ, utilă pentru gelul de duş sau şampon, apă caldă non-stop, condiţii excelente. Şi aici există priză, deci feonul nu era pus acolo doar de decor. Vă rog să mă credeţi că m-am uitat să găsesc un fir de păr, praf sau mizerie... dar, din fericire, nu am avut noroc...

Camera noastră

Nici mare, nici mică, mai degrabă perfectă. Un pat dublu şi unul simplu pentru copil, foarte comode, lenjerie curată, 3 prosoape, cearşaf şi pături pentru friguroşi. Aer condiţionat funcţional, un tablou care dădea un aer intim camerei, un coş de gunoi cu pungă, o masă gen birou, de colţ, pe care era o lampă. Ne aştepta pe această masă o sticlă de apă de 1,5 l şi un pahar. Nu exista televizor dar vă spun sincer că nici nu ne interesa. Din cameră dădeai într-un mic balcon, priveliştea fiind foarte plăcută.

Uşa dintre cameră şi balcon era dublă, afară se trăgea de o uşă culisantă, apoi era alta în cameră care se închidea normal. Aceste două uşi ofereau o izolare fonică excelentă, strada la care dădea balconul fiind destul de animată (erau terase, magazine, oameni permanent).

Exista şi o jaluzea din lemn care se ridica sau cobora cu ajutorul unor butoane aflate pe perete. Perdeaua nu putea să lipsească nici ea ca să fie totul perfect!

În partea stângă, cât ţinea peretele, era un dulap enorm, cu 3 uşi culisante, una dintre ele fiind din oglindă. Acolo erau pături, umeraşe pentru haine, o combină muzicală care prindea şi radio, aparat de ţînţari (de care nu am avut nevoie)... spaţiu mai mult decât suficent pentru a ţine tot ce vrei.

Nici la capitolul prize nu am ce să reproşez, erau destule pentru ce ne-a trebuit nouă. M-a surprins faptul că nu a trebuit să folosesc prelungitorul pe care l-am luat de acasă.

Bucătăria şi micul dejun: deşi nu foarte mare, bucătăria era extrem de bine echipată. Mult mai multe lucruri decât ai nevoie ca simplu turist, chiar dacă stai să îţi prepari singur mâncarea: farfurii, căni, pahare, tacâmuri, storcător de citrice, serveţele, maşină de spălat, burete şi gel de vase, aragaz electric (care avea şi cuptor), oale de toate felurile, tăvi, pâlnii, strecurători, deschizător de conserve, de sticle, răzătoare, filtru de cafea, prăjitor de pâine, fierbător de apă... şi lista poate continua. Deasupra aragazului era şi o hotă.

În dulap erau 3-4 feluri de tipuri de ceai, 3-4 tipuri de cafea (capsule de două feluri, cafea decofeinizată, normală, măcinată), sare, zahăr, îndulcitor pentru diabetici sau cei care ţin regim, oţet, ulei, piper, fel de fel de condimente, multe, foarte multe chestii pe care noi nu le-am folosit.

Tot în dulap era pâine feliată, brioşe, cornuri, napolitane, cutiuţe cu gem de căpşuni şi miere, biscuiţi, erau de asemenea vreo 3 feluri de cereale. Toate erau la dispoziţia oaspeţilor şi unde era cazul, completate zilnic.

În frigider era un compartiment unde ne-a arătat ce putem servi la micul dejun: lapte normal şi degresat, unt, brânză topită, ouă, suc proaspăt de portocale. Laptele şi sucul erau aduse în fiecare dimineaţă, nu ştiu când venea dar noi le găseam pline zilnic. Cam astea erau opţinile de care puteai beneficia. Mai mult decât suficient din punctul meu de vedere.

Celelalte rafturi din frigider (3 la număr) erau câte unul pentru fiecare cameră. Am pus şi noi acolo pe un raft ce am adus de acasă, neştiind că sunt atât de multe oferite de proprietar.

Chiar lângă intrarea în scară era un magazin micuţ cu fructe, legume, apă, pâine etc, pe langă erau terase, restaurante şi alte magazine. Ideea e că se putea cumpăra ceva sau se putea chiar mânca la terasă, foarte foarte aproape de apartament.

Am avut şi WiFi gratuit, ni se dăduse parola de când am făcut plata. Prima zi am reuşit să ne conectăm fără probleme dar a doua zi nu a mers. Apoi nici măcar nu am mai încercat.

Când am plecat din apartament (până în ora 11, aşa a fost înţelegerea) proprietarul nu era acolo. Dar ne-a spus să lăsăm cheile în uşa apartamentului.

În cazul în care ajungeţi cu maşina în Barcelona sau închiriaţi maşină de acolo, trebuie să ştiţi că apartamentul nu oferă şi loc de parcare. Găsirea unui loc de parcare poate fi dificilă în zona unde situat apartamentul, străduţele din jur fiind foarte aglomerate.

Vreau să vă mai spun faptul că proprietarul nu acceptă mai mult de 3 persoane în camera în care am stat noi. Dacă aveţi doi copii, indiferent cât de mici sunt, nu veţi fi acceptaţi să staţi în apartament, decât probabil numai dacă plătiţi două camere.

În concluzie, toate cele de mai sus ne-au fost oferite în cele 3 nopţi cât am stat acolo. Mult mai mult decât aveam nevoie. La un preţ excepţional! Am fost foarte încântaţi de acest apartament, chiar dacă toaleta nu a fost „proprie”, nu ne-a deranjat absolut deloc.

Ne-am simţit excelent în acest apartament, pot spune că a fost peste aşteptările mele, raportat la preţul plătit. Dacă ar fi să mai ajungem în Barcelona, cu siguranţă aş alege acelaşi apartament.

Nu cred că mai este nevoie să spun că îl recomand din tot sufletul!


[fb]
---
Trimis de cdiana in 13.07.14 22:48:14
Validat / Publicat: 14.07.14 00:02:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3065 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cdiana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea în blocul unde este apartamentul, strada Vila i Vila, nr. 75. Aici se vede doar numărul, numele străzii este pe altă clădire
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

11 ecouri scrise, până acum

webmaster
[14.07.14 00:01:08]
»

Foarte bune - recomandarea şi impresiile în sine.

welcome back-in

ariciu
[14.07.14 01:30:27]
»

Bine ai revenit!!! Cât noroc ai avut!

Asta mi-a adus aminte de un apartament pe care l-am închiriat noi când am fost în Viena, în acelaşi regim, dar proprietarul stătea acolo.

În plus, îşi vedea de treburile lui zilnice, spăla rufe cu pantalonii căzuţi, casa era plină de... simboluri falice, şi, colac peste pupăză, ne-am trezit şi cu Garda lor Financiară la uşă într-o dimineaţă, care ne-a înmânat o citaţie pentru el în care scria că era dator o grămadă la stat. )

Drăguţ a fost că în clipa în care au început bătăile în uşă, el a fugit repede şi s-a ascuns în sufragerie în spatele unei biblioteci... )

Aşa că, da, ai avut maaaaare noroc!!!

F2A1C
[14.07.14 02:13:47]
»

@ariciu: Trebuia sa-i rugati sa vina mai des, poate pleca de tot sau sa le spuneti unde se ascunde.

ariciu
[14.07.14 02:20:42]
»

@F2A1C: Ne-am gândit, ce-i drept, la varianta cu pâra... dar ne-a fost cam teamă. El ne tot povestea de "my Bulgarian friend" (avea un prieten bulgar de care, aparent, era foarte apropiat), şi ne era că dacă noi îl dăm în gât, vine bulgarul şi ne rupe capul...

PS: Tot nu ţi-ai schimbat nick-ul, de mi se încurcă deştele pe tastatură? Măcar FAC21 dacă l-ai pune...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cdianaAUTOR REVIEW
[14.07.14 06:48:46]
»

@webmaster: mulţumesc foarte mult wm!

cdianaAUTOR REVIEW
[14.07.14 06:55:24]
»

@ariciu: vai mamă, se pare că voi aţi avut parte şi de ceva senzaţii tari acolo!

E clar că poţi da peste tot felul de "cretinoizi" la astfel de rezervări, deşi eu una nu îi înţeleg absolut deloc: tu scrii, alţii scriu, mulţi citesc, puţini se mai duc la ei... şi uite aşa se alege praful de afacerea lor! Ce au de câştigat?

De asta sunt extrem de utile părerile pe care le putem scrie în aceste cazuri.

Oricum, trebuie să recunosc, nici prin cap nu mi-a trecut, atunci când am rezervat apartamentul, că pot apărea astfel de probleme... singura mea teamă a fost să nu ajungem acolo şi să nu ne deschidă nimeni uşa sau să nu ne răspundă la telefon dacă îl sunăm. Nici nu-mi pot imagina ce-aş fi făcut în astfel de situaţie, şi cu copilul după noi...

Oricum, toate review-urile pe care le-am citit despre el şi apartament erau pozitive şi asta mi-a dat mare încredere... şi nu am greşit... din fericire

... şi încă ceva... mulţumesc foarte mult!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
melena
[14.07.14 07:46:23]
»

Multumesc mult de toate datele date, ceva amanunte de rezervare se poate? Pe privat daca nu se poate spune seit ul?

Calatorii reusite in continuare!

lucian.radu
[14.07.14 11:36:39]
»

Frumoasa descriere, foarte util review ul, va felicit ptr. alegerea facuta, Barcelona este un oras superb, dar ceva despre obiectivele vizitate, poate scrieti un review separat, am fi deosebit de incantati daca descrierea er fi la fel de detaliata.

rlg
[14.07.14 11:45:46]
»

Foooooooarte util review. Bravo, merita pe deplin sa calatoresti asa. FELICITARI!!!

cdianaAUTOR REVIEW
[14.07.14 21:21:50]
»

@melena: am să vă trimit mâine un mesaj cu toate detaliile.

cdianaAUTOR REVIEW
[14.07.14 21:27:32]
»

@lucian. radu: mulţumesc pentru aprecieri, am încercat să notez toate detaliile posibile, în speranţa că îi vor ajuta şi pe alţii. Cu siguranţă am să scriu şi alte impresii din această vacanţă, în măsura în care timpul îmi va permite.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cdiana, lucian.radu, rlg

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.35752582550049 sec
    ecranul dvs: 1 x 1