Snapshot culinar portughez, cu desfătări filologice

TIPĂREȘTE

SNAPSHOT CULINAR PORTUGHEZ, CU DESFĂTĂRI FILOLOGICE

Cheiro Bem, Cheiro A Lisboa (Amalia Rodrigues)

În calitate de pieton de cursă lungă, în cursul ,,jocului delicios’’, urcă şi coboară, ridică genunchii, atenţie pe unde mergi, nu călca pe pietrele colţuroase sau ,,mind the steps’’, pe cele şapte coline ale Lisabonei, am descoperit că fac prea multă mişcare şi că amorul meu pentru Lisabona trece şi prin stomac... da, se mănăncă cu poftă cam peste tot şi plouă cu restaurante, terase, baruri, pastelarias, cervejarias, cafenele si alte puburi populare.

Am aflat că Lisabona e dulce –amară, zaharată şi sărată, condimentată şi parfumată, însetată, bombele calorice te pocnesc în nas, berea curge şi din butoaie roşii, dacă nimereşti o festa, cascadele gelatinoase de vietăţi marine te ademenesc în restaurante, caracois, adică melcii mici, se lăfăiesc în farfuria portughezului, în plin sezon, îi ataci delicat cu scobitoarea, le dai în cap, îi savurezi, ingerezi, scuipi, însă mie îmi venea să fug după măncare simplă, sănătoasa, pămănteană, căci eram a doua zi, undeva pe o stradă îngustă ca un ,,esofag’’ care mă digera el pe mine, de foame... nu prea eram pregătită pentru aventura culinară portugheză ,eram hotărătă să-mi păstrez silueta, dar acolo am găsit o altă ,,măncare de peşte ‚’’ am dat şi în ,,comă’’, dupa nişte tartalete mici, pastel de nata, ce mai tura vura, găseşti garantat, cadouri pentru fiecare stomac turistic, după buget şi chef, în regim mai scump sau low-cost.

O să încep primul meu articol ,,debutant’’, cu conţinut ce se doreşte oarecum gastronomic, printr-o scurtă paranteză, cu o legendă a unui simbol naţional, cu caracter culinar, Cocoşul din Barcelos, un suvenir pe care îl cumperi după gust... pe o traistă, pe un magnet, pe un şorţ de bucătărie, pe un prosop sau pe un semn de carte... el aduce noroc şi tronează în trei variante ceramice, pe frigiderul meu... e vinovat că mi-a dat ideea de a scrie azi acest review.

Nu cred că voi mai lua vreodată în furculiţă un cocoş, din pură simpatie pentru această orătanie, după ce am aflat acolo, legenda înaripatei ce a sărit din farfurie şi a început să cănte... cucurigu la o ferestră în micul oraş portughez, Barcelos.

Un pelerin galician, a fost condamnat la eşafod pentru o crimă, pe care nu a comis-o. A fost dus în faţa unui judecător, dar era ora mesei şi acesta înfuleca de zor un cocoş fript. Bietul om a zis atunci sfidător... ,,Jur că sunt nevinovat... şi atunci cănd o să mă spănzuraţi, acest cocoş va cănta ‚’’. Desigur, domnul judecător a ignorat apelul, dar în timp ce laţul se străngea în jurul gătului bietului prizonier ,,cocoşul ce era tăiat cu cuţitul, cu sosul curgănd pe el, a ridicat brusc capul pe masă şi a început să cănte tare... evident, prizonierul a fost eliberat miraculos.

MUŞCĂND ŞI DIGERĂND ALFABETUL CULINAR PORTUGHEZ

Prima mea etapă gastronomică a început evident la Hotel Excelsior, cu un mic pequeno almoco, (mic dejun) compus din păine prăjită, gem, galao (cafea cu lapte), caşcaval, chifle si o prajiturică, bolinho. Seara, restaurantul se transforma în Restaurant Indian, pentru grupuri, la cerere, dar nu m-a interesat, avusesem o experientă negativă în trecutul meu turistic

.

Însă prănzul, e regele, inclusiv pentru mine, care colindam hai-hui prin mai toate cartierele istorice, dupa principiul, dă-o încolo de hartă, urmează-ti şi bătaia inimii.

Si după ce urcasem pe străzi cocosate, de parcă inchisesem nasturi pe o husă în spatele unui fotoliu, intru în CERVEJARIA TRINDADE - site si în restaurantul istoric LEAO d’OURO - site (prezentate de mine deja pe Afa).

Am căscat gura, deja căscată şi mai zdrăvăn, uităndu-mă la peştii expuşi în decor de azulejos, şi la caracatiţele drăgălaşe cu picioruşe grase, păstrate cu măndrie patriotică naţională, în case speciale de sticlă, pentru o clientelă exigentă… dar melcii mei începuseră şi ei să cănte în urechi, voiam altceva….

Gastronomia portugheză este bogată şi inventivă, seamănă cu cea mediteraneană, are influenţe europene şi arabe, e plină de delicatese variate, si chiar de ciudăţenii amuzante.

O scurtă incursiune în peisajul gastronomic portughez, îti oferă prilejul de a te întălni cu pesonaje populare din cartea de bucate: peşte, fructe de mare, carne, legume variate, fructe si prăjituri, mirodenii si condimente istorice.

Văzusem deja, pe portughez la el acasă, la o masă într-o tavernă cu ,,no name’’, prin sudul Lisabonei, înfulecand cu poftă o porţie mare de melci, lăngă o sticlă cu bere şi un coş de păine prăjită... Ar trebui să-mi educ mintea şi să încerc si eu să gust din farfurie, dar nu mă situez la acest nivel superior…am prejudecăti, sunt niste tărătoare intimidante, prefer să mă amuz de spectacolul funny …ce dacă plutesc în sos … mi-a fost jenă să le fac poză mesenilor, i-am măncat doar din ochi şi am plecat strămbănd din nas şi am răs, văzănd un melc ce zbura din farfuria clientului turist…nu vrea astfel de exerciţii de îndemănare, obrigado.

Admirasem apoi, mută ca peştele în restaurantele cu firmă istorică mentionate, spectacolul tango, rock sau vals, al meduzelor, crabilor, caracatiţelor, homarilor, ţiparilor…era, lento, ori viguroso după sonor, şi avănd oarece reţineri, instinctul meu a dictat, dispari ca pisica, fură animălutele cu ochii …şi valea …e cam scump, segnora, 20,25 de euro meniul.

Gasesc alături, în zona gării Rossio, un restaurant mic, dar parcă intrasem la piaţa de peşte, totul era proaspăt, pus in cutii metalice mari cu gheată …sepia, pesti spadă, caracatiţe şi nu mai ştiu ce, o cascadă gelatinoasa rău, direct adusă din oceanul bogat, ce nu prea mă atrăgea la dialog…eu nu prea sunt fan declarat al fructelor de mare, oricăt de întelept şi sănătos sună.

După ce mă ,,intoxic’’ cu privirea, mă plimb pe alte străzi cu terase, scoase ţanţos chiar în stradă, le inspectez discret, ca doar sunt figurant, nu actor la masă, şi încep să citesc liste de meniuri, scrise cu creta, ce te abordează discret pe tăbliţe, dar ce să vezi, că-mi insultă inteligenţa.

Începe alfabetizarea cu bucătăria unui fost imperiu, încerc să scot niste sunete guturale, să descifrez ce e PEIXE, e peşte desigur sau Caracois (se citeşte: cherecoiş), să emit niste sunete …şşşş…. pe gură, să mestec oleacă de limbă nouă, cu accent pe vocala: ă, ă ,,imposibil să imit corect …halal talent la limbi străine, pierdut dexteritatea …uşor de zis, greu de dumicat, ce mai desfătare filologică. Insăsi limba portugheză este plină de emoţii şi condiment, e o trataţie gratuită, şi -mi place de mor.

Să citim meniul zilei pe unde se nimereşte… chiar si pe un stălp, în colt de stradă, să decodez că plouă cu oferte în gură peste tot: Eusopado cacao, nu ghiciti precis (e tocană cu păine si felii de peşte aşezate peste ele, cu cartofi) Bife na frigideiro (nu, nu e frigider, e cotlet la tigaie înăbusit în sos de vin …) Pichana, caldo verde, sopa da pedra, frango assado combatatos fritas, cozido a portughesa, frango com piri piri, cataplana de bachalau, bife com molho de coentros (biftec cu sos de coriandru), carne de porco a Alentejano, (carne de porc asezonată cu scoici), arroz de polvo (caracatita cu orez), chourico (carnat), ... lista de vănat e lungă, lungă... toate numele astea necunoscute mă pocnesc în cap la soare, dar eu unde mănănc şi ce, că vreau papa proaspat, simplu, digerabil, fără condimente, fără risc pentru my tummy, preţ moderat, nu vreau picioare de porc, melci, sau moluşte…sau săngeretele ce l-am văzut în tocana patriotică, numită, cozido a portuguesa …prea multe cărcoteli.

Pe unde ,,măncă’’ portughezul de rănd mă întreb a treia zi…deviez de la traseele turistice principale, nu mă mai prind în plasă…. şi o iau pe străzi, în paralel cu Avenida da Liberdade…bulevardul elegant …în direcţia hotelului meu, aflat pe strada paralelă.

Observ o uşoară migraţie de portughezi, unii chiar la costume ce ieseau dintr-o institutie, chiar pe strada mea, la orele 13, pe R. Rodrigues Sampaia, si apoi pe o laterală, spre nişte localuri mici, eu cu ochii la nişte faţade retro jupuite, dau de primul supermarket de cartier, de unde îmi cumpăr apă plată, la sticle mici pentru o săptămănă …

Apoi, ajung la un colţ de stradă, şi... pop out, veselă si colorată, o pastelaria cu papică portugheză, ce venea parcă din altă lume, mai normală, cu preţuri foarte rezonabile, mă cheamă înăuntru…bingo.

PASTELARIAS SANTA SMARTA, ca la mama acasă.

R. RODRIGUES SAMPAIA, 52-c – site:

Pentru o experienţă portugheză unică, trebuie să intri într-o Pastelaria, oadevărată instituţie naţională şi nu vei regreta, cel puţin în cazul meu.

Intru, după ce mă uit la preţuri …incredibil între 6 si 8 euro prănzul…afară era un panou PRATOR DO DIA, din care nu pricepeam decat ,,carne ‘’ si bachalau, adică cod, care este peste tot.

Studiez pozele, preţurile si mă hlizesc comic la o poză, pe panoul cu aperitive, pe care scria si salada orelha, adică salată de urechi de porc, cu usturoi, în sos de coriandru, ceva ulei de masline, oţet si nu mai stiu ce, pentru 3.50 euro. Ma uit la poza afară si mă trec fiorii, desigur că nu am de gănd sa storc vulgara lor esentă şi să pisez în molar o asemenea delicatesă locală, ca doar nu pot face ,,oink, oink’’.

Pupilele mele încep să decodeze acum pe poze, titlurile: Sopa Caldo Verde, Bachalau com Natas, Bachalau a bras, Bachalau Grelhado, Perru Assado, Frango Reccheado (friptura de pui înăbusită în sos de rosii si usturoi), Pichana, Bifinhos de porco a Smarta, Filetes de pescadas, etc.

Proprietarul pastelariei, berăriei, cofetăriei, mă asteaptă galant ca un cocoş şi mă conduce ca pe găinuşa neştiutoare, la o masă mică pe colţ, cu respect pentru statutul meu de solo traveler, cu vedere la stradă, plus vedere spre televizor ca bonus, unde rulau imagini cu greva generală…înauntru nu era nici urmă de criză economică.

Mă uit şi eu în străchinile ,,colegilor’’ …apetisante…, caldo verde, supa natională ,,cu legume, nu vreau, mă uit apoi, după sopa da pedra, supa cu pietricele, o fi vreo metaforă, dar nu e, e o legendă cu supa săracului de pe vremuri, nu o văd; încep în fine jocul de-a baba surda cu nenea patronu’, ne suim pe baricadele lingvistice portughezo-engleze, adică ne luăm la trăntă verbal, că nici unul nu ciripea grozav, limba celuilalt.

Pricep că trebuie sa mă autoservesc, pun ce vreau în farfurie, şi merg la căntar …e regula casei, dar ce fac cu traducerea…. nu vreau peşte foarte sărat …văd nişte cărnaţi aurii, portocalii.

,,E Alheiro, regele cărnaţilor, e foarte iubit de localnici, dar e afumat, sărat si ardeiat, e copt si e bun cu varză‘’... o să beau tone de apă, găndesc, nu, obrigado.

(E vorba de un cărnat celebru, inventat de evrei pe vremea inchizitiei, atunci cănd religia nu le dădea voie să mănănce carne de porc, si ei au înlocuit-o cu alte varietăti de carne, învelite in aluat de păine cu arome de usturoi şi oregano).

Acest local familial cu fabrică proprie, oferă zilnic, între 4 si 6 meniuri, cu specialităţi ale zilei în porţii foarte generoase, cu preţuri între 6 si 8 euro.

Studiez ce e în străchinile expuse, e o linie gastronomică nu foarte sofisticată, alegi ce vrei, si începi să înoţi, la început timid, prin legume, supe si feluri de carne sau peşte cu nume simpatice…un spor de limbă, de traducere, nu o fi trecut pe bon?

E un amestec de mirosuri apetisante, ce se împletesc si mă aiuresc. Mă uit la sectorul de legume fierte sau înăbuşite, la salate, puse într-o veselie cromatică, făcute să iţi sporeasca apetitul, obturănd în concurentă priveliştea cu cărnati, pesti la grătar, si fripturile de porc si curcan. Aleg un grătar mixt, Grelhado mista de carnes, pe baza de carne de porc fript la grătar, cu cartofi … gătiţi in toate felurile, se zice că cei portughezi sunt cei mai dulci... udat cu bere Super Bock, cam amăruie după gustul meu…carnea e gustoasa, fragedă, semn ca porcii au un trai dulce în tinuturile portugheze, si nu-mi iese din minte porcul negru de Alentejo, un cochon de lux, pe care l-am vazut la MEGA PICNIC CONTINENTE, la tărgul culinar de proporţii, organizat în istorica Praca de Comercio şi apoi sub formă de jambon, numit pata negra, la restaurantul Leao d’Ouro… ce mai, porcul rămăne porc, indiferent de criză…am uitat de urechi …pe unde or fi?

Intălnirea de gradul trei a fost desigur în altă zi, cu peştele, a fost chiar minunat şi sigur, e gătit cu mult feeling de bucătar, de miroase aşa de bine, se topeşte în gură…prima mea porţie a fost un peşte Bachalau Frito, a fost o plăcere, l-am invelit cu tot felul de legume.

Insă Bachalau com Nata, e cel mai popular fel de măncare portughez, l-am văzut combinat la mese şi cu orez şi cu legume înăbusite (, dar în alt local, pe o stradă paralelă, într-un snack -bar, Panel de Baixa, unde am fost în prima zi, salata şi legumele servite de mine, era cam fade, iar preţul peştelui mult mai scump).

Acest personaj celebru Bachalau, căntă în 365 de variaţiuni în farfurie, un fel pentru fiecare zi a anului…oferind o altă poveste adică, e chiar impresionantă informatia, dacă esti fanul lui, e sărat, uscat, şi importat din Norvegia, că le-au cam secat bancurile de pesti, apoi e pus la desărat vreo două zile, cică si miroase de mori, dar nu vreau să mai aflu nimic, l-am văzut uscat în sacoşa unei doame ce iesea dintr-un magazin, în zona Praca Figueira.

Totul a fost excelent şi la sfărsit, fiul proprietarului, a venit discret cu nota de plată, sub 10 euro zilnic, mi-a adus şi o carte de vizită. Am plecat multumită si am făcut discret puţine poze, după ce muşterii s-au mai volatilizat….

Poate ca ,,noblesse oblige ‘’, ar fi trebuit să ud cele trei prănzuri servite aici, cu Vinho Verde, dar era foarte cald afară şi am preferat o sticlă cu bere Superbock.

Aceasta Pastelaria, e si cofetărie şi berărie, e o casă traditională cu o vechime de 60 de ani, şi se poate servi aici şi micul dejun, precum şi produse de patiserie de fabrică proprie.

E foarte frecventată de studenţi, fiind deschisă de la 7 pănă la orele 20. Duminica e închis si sambăta are program doar păna la orele 16. Are şi Wi-fi gratuit si am vorbit pe Skipe cu familionul de dincolo.

Sala este intimă cu o atmosferă caldă, patronul este foarte amabil şi dacă vă aflaţi în zona de nord din Baixa, la 10 minute pietonal, fată de Piaţa Marchizului de Pombal, eu o recomand fără reţineri.

Se mănănca bine în aceste tipuri de local, gen afacere de familie, pe bani putini.

,,SARDINELE APARTIN TUTUROR’’-SLOGANUL FESTEI POPULARE DIN IUNIE 2013

Lisabona are gust de peşte, dar ea are şi o altă mascotă, SARDINA, ce sărbătorea 10 ani de existentă ca simbol al Festei populare din iunie, era şi o expozitie şi un concurs tematic cu dumneaei, pe Rua Augusta, în centrul istoric, la Banca Millenium... am văzut doar prin geam cutiile de sardele, ajungeam mereu după închidere. Străzile erau decorate cu ghirlande si sardine uriaşe de carton, pluteau prin aer, ca şi în Chiado sau Bairo Alto.

Sardinele nu le găsesti în restaurantele elegante, te orientezi după miros, îţi urmăresti nasul sau cauţi restaurante mai periferice. Eu le-am mirosit într-o seară în Alfama, cartierul ce e pentru mine, cireasa de pe tort a Lisabonei, după ce ascultasem norocoasăs şi muzică fado, în tramvaiul 28, ca doar era sărbătoare în cartier, pe 29 iunie.

Sardina neamului, era servită uneori chiar direct în stradă, pe o bucată de păine. Sărbătorile sfintilor încep pe 12 iunie si se termină la sfărsitul lunii iunie. Această Festa populară, dedicată sfăntului Anton, patronul non oficial al oraşului cuprinde euforic tot oraşul, dar aici, în vechiul cartier de pescari maur, mirosul de sardine la grătar, îti umple nările …Lisabona, are miros de sare, aici viaţa e simplă şi frumoasă. Oamenii şi turiştii stau la mese, ca în casă, pe strădutele labirintice şi în trepte, servind sardine, căci deh, Sfantu’ e de vină, şi se ghiftuiesc cu bere Sagres sau Superbock.

Eu nu sunt fan sardele, erau prea sărate, şi nici nu cred că aş fi putut să le ingerez ca portughezii, cu măiestrie, mai degrabă, le-aş fi lăsat pielea si oasele intacte, pe farfurie, în mormane, cum le-am văzut la mesele turistilor…erau uriase, nu mici ca in conservă.

Am revenit si ziua în cartier, dar magia serii si căntecele de fado, disparuseră:(site)

QUIOSQUE DE REFRESCO-CHIOSCURILE LISABONEI

Chioşcurile Lisabonei seamănă cu nişte chioşcuri de ziare, au o uşoară alură vintage, au o cupolă simpatică, ca o ciupercă, sunt din lemn, sunt colorate şi au fost reintroduse în peisajul urban în 2009, în urma unui proiect interesant al unei jurnaliste portugheze, pentru a reda atmosfera de secol 19 si a revigora puţin comerţul cu răcoritoare şi gustări portugheze. Cinci dintre ele se află in Avenida da Liberdades, pe bulevardul cel mai luxos, ele sunt înfipte direct pe trotuar si sunt foarte populare, atunci cănd localnicii merg dimineaţa la lucru, sau vin de la serviciu. Au un farmec aparte şi sunt asezate pe lăngă făntăni arteziene, fiind puncte de relaxare, unde se servesc băuturi variate. Am observat un astfel de chioşc şi în Jardim de Estrella sau în Praca de Carmo. Oamenii discută, se recreeaza, într-o ambianţă poetică, eu am servit o îngheţată, în chioscul de lănga strada Alexandro Herculanos... se mai serveşte sirop de coacăze, Ginjinha, limonadă pe baza de suc de lămăie, cafea, lapte parfumat numit Leite Parfumado, sandvişuri cu peşte, pateuri cu sardine, gustări cu brănză şi vin de Porto, lichior Beirao, prăjituri tradiţionale.

In chioşcul numit ,,Banana Cafe ‚’ de pe strada Alexandro Herculano, se servea hot dog şi în chioscul 3 şi pizza, chiar la pachet.

Am adorat chioşcurile, un exerciţiu minunat de a capta şi spectacolul străzii cu mozaic, de a interacţiona cu oamenii.

Am băut o singură dată şi o cafea, în ultima mea zi lusitană... terasele erau pline de turişti... ce fugeau la umbră.

CAFEAUA LA PORTUGHEZI, ARE NUME FEMININ: BICA

În Portugalia, cafeneaua este o altă instituţie naţională, savoarea ei fiind pentru portughezi, un ritual zilnic, o parte a culturii naţionale... şi pentru mine, care sunt cafegioaică înveterată, ea a fost rotiţa ce m-a ţinut in picioare pănă seara.

Portughezii o adoră de cănd au descoperit-o în secolul al 15 lea, odată cu epoca marilor descoperiri geografice. Am afirmat odată, că Lisabona mă trezeste senzual, cu o ceaşcă de BICA în fiecare dimineaţă, dar pănă nu am ajuns acolo, habar nu aveam cum să comand un expresso.

Cafeaua poartă un nume feminin, scurt BICA, este foarte tare şi are un gust excelent... ajunsă la CAFENEAUA A BRASILIERA pe celebra stradă, Rua Garret în Chiado, m-am aşezat si eu la coadă să fac o poză cu Fernando Pessoa, care era mare amator de cafea.

Termenul de Bica, provine de la o anecdotă: atunci cănd la cafeneaua A Brasiliera, s-a pus în vănzare primul expresso, consumatorii au zis că e cam amară.

Proprietarul de atunci, al cafenelei, a inventat sloganul Beba isto com acucar (beţi-o fără zahăr) şi astfel, ajungem la prescurtarea Bica.

In concluzie, m-am pregătit psihologic, să simt gustul şi parfumul cafelei portugheze, renumită în lume, şi am variat zilnic locurile, în funcţie de traseele mele. Nu am plătit mai mult de un euro, şi a doua zi ceream, ,,Una bica, faz favor’’.

Cafeaua asta e de mai multe feluri si mărci, dar brandul popular pe care eu l-am băut se cheamă Delta si Nicola.

Am servit cafea în superba Gară Rossio, la Cafeneaua Nicola, într-un mirador în Alfama, la Confetaria Marques de Pombal, pe Avenida Da Liberdades, în pastelarii, în Sintra, în Cascais, lista e prea lungă.

Dimineaţa localnicii beau cafea cu lapte (, Meia leite) sau galao (o cafea usoara, servita intr-un pahar înalt de sticlă) sau pingado (un expresso cu un pingo –o picătură de lapte)... uneori cer si un garato, cu spumă la comandă... sunt si alte feluri de cafea, desigur. Regret că nu am facut poze şi cu interiorul cafenelelor.

Concluzie... Portugalia are un ,,coş bogat de păine ‚’’ e jale –jale dacă ai kilograme în plus, am preferat să dau cu ciocanul în cap oricăror excese culinare, ca să nu mă simt rău, şi să nu-mi pară rău după... şi totuşi am făcut o excepţie de la regulă, am murit măncănd acele pasteis de nata, le găseam calde în cutii de patru bucăti, seara la supermarket, veneau pe la orele 20, la 1 euro cutia magică. Ieftine ieftine... nu mai aveam nevoie de nici o cină... cine a fost acolo, întelege... Belem-ul e de vină.

Gastronomia portugheză implică, în opinia mea, totalitatea simţurilor, nu numai gustul şi mirosul, ci şi văzul prin etalarea cromatică a bucatelor, precum şi auzul seara, în ritmul muzicii de fado... da, gustul oceanului este peste tot în oraş... vorba căntecului de fado al Amaliei, miroase a bun, miroase a Lisabona.

---

VIZUALIZĂRI: 3192 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI