Torino / Paste de toate felurile - prim contact cu arta culinara italiana

TIPĂREȘTE

Torino - primele paste

La 2.30 a sunat imbarcarea in autocar si hai la drum! Dupa opriri in toate orasele din Romania, ma rog aproape toate, am ajuns undeva catre ora 13.00 la granita. Nu prea am dormit nici eu, nici Adriana, dar n-a fost chiar rau in scaun. La vama la romani, soferii au facut cheta. 5 euro de caciula, ca sa nu ne tina mult romanii sau ungurii. Am dat, ce era sa facem, doar traim in Romania. In total, 250 de euro stransi pentru vamesi si, probabil ca si soferii aveau partea lor. Drumul in Ungaria si in Austria a fost usor, nici nu putea fi altfel, atata timp cat circulam pe niste autostrazi impecabile. De fapt, cel mai greu de tranzitat e Romania, cu sosele de doi bani, pline de cratere. Am intrat in Italia cam pe la 4 dimineata a doua zi si au reinceput opririle. Din pacate pentru noi Torino era ultima statie. Cand eram in apropiere de Torino, mai precis pe autostrada Milano- Torino (100 km), cam pe la jumatate ne-a prins un viscol cum rar am vazut. Si de unde ne calculasem inca 30 de min maxim pana la destinatie, iata ca am mai petrecut vreo ora jumatate pe scaun. Dupa 35 de ore de mers, mi s-a parut o vesnicie ultima ora.

Ceea ce am observat pe autostrada de cand am intrat in Italia si pana in Torino a fost ca, atunci cand ajungeam in dreptul unui oras, aveai indicatoare pe care scria "Brescia est" de exemplu, apoi dedesubt iti indica ce monumente, muzee ai alte atractii turistice poti vizita in partea de est a orasului. La fel cu toate punctele cardinale. Asa e probabil cand ai zeci de milioane de turisti anual, te gandesti sa le faci viata usoara.

Varul meu Andrei ne astepta cam de o ora in autogara. Ne-a dus pe sus direct acasa la el pentru ca sotia lui Claudia, pregatise deja pastele traditionale sa ne intampine. Degeaba am "protestat" noi, vroiam sa mergem intai la hotel sa ne dusuim cel putin inainte, ca nu a fost chip. Am mancat pe saturate si am constatat din start ca pastele care le mancam noi acasa la un restaurant cu specific italienesc, sunt departe de ceea ce se prepara in Italia. De altfel Adriana, care "fura" retete de prin restaurante, apoi le pune in practica in week-end, chiar ramasese surprinsa intr-o discutie pe teme de bucatarie italiana cu Claudia, de diferenta mare intre modul de preparare si ingredientele folostie in Romania si cele de la mama lor, Bella Italia. Asa ca am tras o concluzie simpla: ceea ce mancam noi acasa sunt o copie palida a adevaratelor paste din Italia. Penne Bologneze, Spaghetti Napoletane, Raviolli, cu ton, ou, branzeturi sau alte minuni, toate au fost pe rand incercate de noi si nu am strambat din nas la nici un fel. Adevarul e ca si Claudia, verisoara, gateste foarte bine mancaruri italienesti, chiar mai bine decat unele italience dupa cum ne-a povestit. Ramanand la capitolul "mangiare" trebuie sa spun ca exista un cult al mancarii in Italia. De exemplu dimineata se mananca numai dulciuri - prajiturele, tort, cozonac, croissant. In prima dimineata la hotel, am coborat si i-am spus receptionerului ca vreau si eu 2 sandvisuri cu sunca, salam sau cascaval, iar omul a zis ca nu are, dar sa astept sa-mi arate o oferta exceptionala. S-a intors cu doua torturi imense si cu un zambet larg m-a intrebat: "de care preferati? " Am crezut ca a luat-o razna si i-am cerut macar un ou fiert, iar el mi-a aratat un croissant. In fine am luat un croissant maricel, care mi-a tinut ceva de foame. Parca era mai acceptabil decat tort pe stomacul gol. La pranz italienii incep cu antipasti, adica aperitive, mezeluri, ou, continua cu paste de diverse feluri si incheie cu friptura. Ciudat ca friptura nu se mananca cu garnitura de cartofi, ca-i strica gustul, nici cu altceva, ci doar cu salata verde, eventual si niste rosii. Sigur ca, in loc de paste si friptura se poate servi numai pizza. Pizza care are o istorie interesanta. A aparut in Napoli si era consumata de oamenii saraci in special. Acestia strangeau toate resturile si bucatele de legume de la masa si ca sa nu le arunce le puneau pe o lipie si le bagau in cuptor. Si asa a iesit pizza napoletana, primul sortiment de pizza. Apoi ca desert, in loc de dulciuri, consuma branzeturi. Un platou cu branzeturi si un vin rosu este desertul preferat de "italiano vero". Pe platou se gasesc cateva feluri de branza din cele peste 50 care se puteau zari in raioanele de la supermarket. Am incercat cateva tipuri: Burata, un fel de branza topita cu o crusta un pic mai solida, gorgonzola-branza cu mucegai injectat, branza cu ciocolata, cu usturoi, boia dulce, parmigiano-cea mai buna branza din lume in opinia mea, care avea si un pret pe masura 20 euro/kg. Parmigiano nu se produce decat in zona Parma, si o roata cantareste peste 10 kg. Am inteles ca se unge cu o ceara speciala si se tine minim 2 ani la fermentat, apoi se scoate pe piata, iar crusta este folosita pentru a fi rasa peste pizza sau paste. La cina se servesc diverse mancaruri, in principal tot bazate pe paste. Am luat de cateva ori pizza de la "gigi" o pizzerie apropiata de noi, la cateva minute de mers pe jos. Cand am intrat prima oara la Gigi in momentul cand am achitat nota si mi s-a dat bonul de casa am vrut sa las bacsis, dar varu' mi-a atras atentia ca se pune intr-un bol special aflat pe raft, iar la sfarsitul zilei este impartit de angajati. Pizza era in jur de 6 euro, dar puteai foarte bine sa iei 2 pizza in 3 oameni si ajungeau perfect. Chiar eu care sunt mancau ma chinuiam sa dovedesc o pizza intreaga. Ciudat e ca in Italia, intri intr-un bar, restaurant, pizzerie si comanzi o bautura sau ceva de mancare, daca te asezi la masa te costa mai mult, uneori chiar dublu. De exemplu a fost intr-o cafenea si ne-am asezat sa o bem la o masuta inalta pentru servit in picioare. Ne-a costat 0.80 euro cafeaua, iar daca ne asezam la masa pe scaun, costa 1.50. Cafeaua este extraordinar de tare si de... mica. Dintr-o gura, nu exagerez, e gata ceasca. Sigur asta e espresso scurt, dar exista si espresso lungo, adica doua guri de cafea, un picut mai slaba. Italienii nu fumeaza in timp ce beau cafeaua, spun ei ca se strica aroma cafelei. Capuccino era foarte bun, cu multa frisca si lapte. Nu pot sa omit, pentru ca tot vorbim de papa bun si prosciutto, specialitatea italieneasca din pulpa de porc taiat in felii subtiri de vedeai prin ele, care se mananca pe paine cu unt si reprezinta un orgasm culinar. De fapt si de parmigiano pot spune acelasi lucru!

www.bloggo.ro - povestiri de vacanta

---

VIZUALIZĂRI: 4707 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI