ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.08.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piatra-Neamţ
ÎNSCRIS: 23.07.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 12 MIN

Intotdeauna se poate si mai bine :)

TIPĂREȘTE

Am revenit acasa din concediul mult asteptat dupa un an destul de stresant. E a doua oara cand mergem la Phoenicia Holiday Resort, prima data fiind in 2011. Daca a fost mai bine ca atunci? Da, categoric. Exista multe imbunatatiri fata de acum 2 ani, insa intotdeauna se poate si mai bine. :)

Dar sa le luam pe rand. Am platit din februarie pt. sejur de 7 nopti. Am optat pt apartament cu 2 camere, acum 2 ani am avut studio. Am vrut sa vedem diferenta intre camere si facilitati. Ne-am cazat mai tarziu putin, in jur de ora 16.00 pt ca nu erau libere inca camerele, se facea curatenie in ele. Diferenta intre studio si apartamentul cu 2 camere, normal nu superior, e efectiv peretele despartitor intre camere si poate balconul un pic mai mare. Noi fiind cuplu fara copii am fi stat mult mai bine in studio, macar era o camera mare si atat. Din nefericire partea proasta la aceste apartamente e ca exista un singur televizor aflat in living, in dormitor nu exista, poate fi insa inchiriat de la receptie contra unui tarif de 35 lei/zi din cate am inteles.

Baile sunt mult mai mici comparativ cu studio, pentru ca trebuiau sa ia din spatiu cumva ca sa faca cele 2 camere. Trebuie specificat la rezervare/cazare ca doriti ca in dormitor sa fie pat matrimonial sau twin, intrucat niste prieteni au nimerit apartament cu paturi twin si a doua zi l-au schimbat. Daca sunteti cuplu fara copii sau cu bebe mic mic, recomand studio, daca sunteti 3 sau copilul mai mare atunci da, merita ap cu 2 camere pentru ca exista in living canapeaua destul de mare pe care se doarme. Plus ca studiourile am inteles ca ar avea vederea inspre interior, adica spre piscine, iar apartamentele doar spre exterior si aici depinde cum o nimeresti, la noi a fost vedere directa catre un spatiu cu buruieni pe care probabil se va construi in viitorul apropiat, deci nu o priveliste foarte atragatoare.

Cei care opteaza pt apartamente superioare sunt cazati in corpurile Opal si inca unu JAD cred, efectiv corpurile aflate primele inspre mare. In rest curantenie se face in fiecare zi, se schimba prosoapele in fiecare zi si asternutul la 2-3 zile. AC-ul pornea automat in jur de ora 16, asa era programat dar se poate schimba din telecomanda.

Pe balcon exista uscator, insa recomand sa luati niste carlige de rufe de acasa sa va prindeti "izmenele", ca altfel daca bate vantul mai tare cum s-a intamplat intr-o seara, zboara toate prin complex. Noi am avut carlige, vecinii insa au ramas fara costumele de baie si oricat le-am batut la usa in seara aia n-au raspuns, din pacate pt ei, a doua zi nu stiu daca le-au mai gasit.

Sa aveti grija la prosoapele de plaja, le care le luati din corpul Opal la parter in schimbul unor tichete pe care vi le da de la receptie la cazare. Daca se intampla sa le lasati pe undeva aiurea si sa le pierdeti platiti contravaloarea lor, 1 buc = 100 lei. Cam descurajator pt. cei care vor sa ia prosoape in loc de suveniruri din hotel, ca mai sunt si din astia.

Fata de acum 2 ani au introdus in baie un sistem la cada si la chiuveta de sapun lichid si gel de dus/shampon de la Dove. Din pacate pe ultimele zile n-am mai avut si am intrebat camerista care ne-a comunicat ca hotelul e in pana de rezerve si nu se stie cand aduc, daca mai aduc.

In rest toate bune si frumoase, patul din dormitor e mare 1.80/2, deci oricat de inalti/pufosi sunteti, incapeti. Da, asa zisul dulap poate fi o problema pt unii, pt noi nu a fost, decat sa imi stea hainele in miros de dulap vechi sau miros de cate de la cei dinainte, mai bine asa aerisit, adica rafturi acoperite cu o perdeluta si loc de atarnat pe umerase la fel cu perdeluta.

De chicineta n-am avut nevoie nici acum, nici acum 2 ani, am folosit numai frigiderul pt. apa /bere/gheata, ce aveam in camera pt strictul de seara. Dar sunt convinsa ca mergeau toate si aveti tot ce trebuie pt a pregati ceva la copii, inclusiv tacamuri, pahare, cesti, farfurii etc.

Bun, trecem mai departe. Piscine/plaja... Piscine cate vreti, cred ca vreo 6, mari si mici. Alea pt copii au tobogane si cate minuni, pt aia mari, e piscina semi olimpica si mai e una care la un capat are 0.75 m si in celalalt 2.50 m, mai e inca una acoperita dar era mai rece. Se fac in fiecare zi jocuri la piscine cu copii si adultii, am vazut si pe plaja ca se fac, inclusiv aerobic, deci pentru toate gusturile si obieciurile.

Partea mai proasta e insuficienta sezlongurilor la piscine. Ele poate ar fi suficiente ca lumea mai sta si la plaja, insa sunt foarte multi care isi lasa prosoapele pe sezlong de pe la 5 dimineata asa cum am inteles de la angajati, sau chiar inainte sa se culce pe la 2-3. Asadar cand te duci si tu ca omul pe la 8, cam greu gasesti un loc.

Angajatii incearca sa fie draguti, mai aduc sezlonguri, le mai inghesuie ca sa fie lumea multumita, insa am asistat si la certuri intre grupuri. Unii au luat efectiv prosoapele si le-au dat deoaprte si cand au venit utilizatorii proasoapelor, nu a iesit frumos. Am inteles de la angajati ca au primit multe reclamatii in sensul asta si vor face ceva, cel mai probabil sa interzica lasarea prosoapelor pe sezlonguri.

La plaja se intampla la fel. Acele baldachine despre care am vazut ca s-a scris, care probabil ar fi rezervate celor de la superior sunt intradevar mai in spate, insa mie mi se pare mult mai ca lumea sa stai sub umbrelele alea din stuf decat sub alea, dar ma rog e chestie de gust. De fapt, sunt niste platforme din lemn cu cardu, ca o casuta patrata fara peteti acoperite cu o panza si cu cateva sezlonguri inauntru. Mai rau e ca in fiecare zi erau rezervate (era cate o placuta batuta in cuie pe fiecare si scria rezervat de la data de, la data de), dar majoritatea stateau goale toata ziulica. Dar asa e omul, decat sa nu aiba unde sa stea daca ii vine chef de plaja la mare, mai bine rezerva unul just in case. Si uite asa altii nu au loc la ele.

O chestie haioasa e ca langa Phoenicia Holiday s-a construit "cel mai nou membru" - asa i se spunea, Phoenicia Luxury, fiecare are plaja lui privata, dar stiti cum? In crucis, in diagonala. Plaja de la Luxury e in fata Phoeniciei Holiday si invers, asa ca intr-o zi m-am infipt la niste sezlonguri si un baldachin de pe plaja care credeam ca e a Phoeniciei si am avut de platit 50 lei baldachinul si cate 20 lei/sezlong. Macar nu-mi pare rau ca alea de la Luxury sunt mult mai faine si mai bine, deh sunt mai noi, ca abia l-au infiintat. Baldachinele de la Luxury sunt mai apropiate de adevar ca celelalte, adica aici stai frumos ca un pasha intr-un semi pat, acoperit cu panza din toate partile inclusiv de sus si poti sa si dormi linistit acolo. Adica cam cum ar trebui sa fie baldachinele. Alea insa sunt gratis pt clientii Luxury, ceilalti de la Phoenicia Holiday platesc. De parca nu e acelasi drac, dar ma rog.

In schimb la piscine si seara la masa/spectacol, de foarte multe ori ne-am ciocnit de cei care erau cazati la Luxury, am senzatia ca nu au piscina acolo. Oricum spectacole sigur nu au ca veneau aici. Pai pe acelasi principiu ar trebui sa ii puna sa plateasca la piscina cel putin daca tot ne ocupau locurile, noua celor cazati la Holiday, nu?

Bun, partea de masa/spectacole. Incep cu partea de show, divertisment. Nu am ce reprosa la modul ca oamenii chiar se straduiesc. Comparativ cu acum 2 ani, au evoluat, adica pt copii cel putin nu se poate sa nu fie antrenati, ma refer la aia mai marisori care inteleg ceva. Tot felul de personaje, clovni, belbelina, scufita rosie, vrajitoare, zana buna etc. E o doamna mai plinuta care are mai multe roluri dar se ocupa frumos de copii.

Au teatru pt copii, cinema pt ei, ii picteaza pe fata, ii danseaza, au grija de ei, deci pt ei e trai pe vatrai. La pranz se organizeaza tot felul de jocuri pt ei, iar seara ii antreneaza la dans si alte activitati. Pt adulti seara dupa ce se termina cu copiii, prezenta Andrei Duban care e cu adevarat o aparitie, acum 2 ani a prezentat Biu sau cam asa ceva cred ca o chema.

In perioada cat am stat a cantat si Maria Dragomiroiu si Anca Turcasiu, Mihai Traistariu, Mihai Constantinescu, urma Andra etc., au fost prezentari de moda, concurs de miss Phoenicia, concurs de cea mai simpatica mamica si cel mai simpatic tatic, karaoke pe terasa orientala, petrecere pe plaja cu foc de tabara si dansatori, petrecere hawaiana la piscina. Deci oamenii chiar se straduiesc sa faca turistilor pe plac.

La partea de masa, noi am avut all inclusive, asadar am beneficiat de acea zona a restaurantului acoperita din lateralul scenei, unde spunea o doamna ca inainte stateau cei de la superior. Era amenajata acolo zona de luat masa de seara pt all inclusive. La pranz si mic dejun nu erau restrictii, dar seara trebuiau cumva sa delimiteze, nu aveau cum altfel. La capitolul mancare nu am ce reprosa, ar trebui sa fii prea fitos sa ai comentarii. Adica erau de toate pt toti, salate de toate neamurile, fripturi atat gratare, cat si la cuptor, sarmale, varza, mamaliguta cu branza si smanatana, pui la rotisor, sau shaorme si nuggets, supe si ciorbe cate 4-5 feluri, adica erau din toate categoriiile, asta la restaurantul romanesc iar la restaurantul libanez erau tot felul de legume cu carne si picanta si normala, orez cu fructe de mare, peste etc.

Dar cele mai bune erau lipiile libaneze pe care le scoteau fierbinti din cuptor. Excelente. As adauga o sugestie pt ei, ar trebui sa bage mai multe preparate din peste, poate pe caldurile alea nu iti ardea sa mananci ciolan de porc, foarte bine gatit de altfel. Seara la all inclusive nu era atata varietate insa oricum nu puteai spune ca nu ai ce manca si cel mai mult mi-a placut ca nu era mancarea de la pranz. Era servita si o supa seara si chiar am vrut sa vad daca e acceasi, ei bine daca la pranz fusese supa de pui cu galuste, seara era supa de pui dar cu taietei si la gust era diferita deci nu avea cum sa fie aceeasi.

Dimineata la fel, de toate erau, poate as sugera sa adauge mai multe mezeluri, erau doar 2 tipuri, salam sasesc si ceva sunca de pui. In rest oua fierte, ochiuri, omlete de toate tipurile (cu verdeata, cu sunca etc), branzeturi, unt, dulceturi, cereale, iaurt, lapte cald/rece, sucuri, cafea si la dozator si la aparat. Desertul si fructele dupa pranz se serveau la terasa orientala acolo unde se tineau si jocurile de copii. La capitolul suc, dimineata era mai bun, la pranz era mai diluat in restaurant, insa la desert era mai bun. Seara la fel mai bun.

La capitolul desert, nu pot spune ca nu era variat, insa fructe cam putine, pepene si cam atat se servea. Dulciurile de mai multe feluri insa pe acelasi tipar, in afara de alea de ciocolata, celelate nu m-au incantat, multa margarina.

Diferenta de la demipensiune la all inclusive e ca aveam si bauturi alcoolice romanesti incluse atat la pranz cat si seara. Partea proasta e ca all inclusive nu e all inclusive. Adica nu ai toata ziua ca in alte parti, daca vrei sa bei o bere la piscina sau la plaja, o platesti, daca vrei sa bei un suc/ o apa, o platesti, orice in afara meselor, platesti. All inclusive e in timpul meselor, atat, daca ai depasit ora de masa nu mai primesti nimic.

Pranzul pana la 15 si seara pana la 23. Am fost sa iau o apa la 23.05 si mi s-a spus ca nu se mai poate, s-a inchis. Seara ca atunci stateam mai mult, ne-am servit si cu bere (Tuborg la 0.33 si Ursus fara alcool), vin alb/rosu vrac, nu stiu exact ce era dar am inteles de la barbatii din gasca ca era bun. Tuica/palinca ceva si un lichior romanesc pt doamne, nu cunosc firma, nu o mai vazusem. Apa plata/carbogazoasa Dorna mi se pare la sticla, Pepsi si Mirinda la sticle de 0.33, erau si la bidon pt cine vroia.

Am intrebat si chestia asta cu all, de ce nu all, de ce nu fac cu all inclusive pt toata lumea si asa nu mai fac politie la intrare la bratari, care are, care n-are, ce culoare e, etc. Pe principiul ca cine plateste 5000 lei, poate plati si 6000 lei la AI. Mi s-a spus ca au incercat cu cateva pachete si nu merge. Nu au avut cereri din pacate.

Parerea mea e ca probabil fiindca au chicinete in fiecare studio/apartament, de aia lumea majoritatea mananca ceva seara in camera, sau se duc in statiune. Intradevar daca vrei sa servesti masa a la carte seara acolo, e scump si sunt putine variante. E pacat, ca au spectacole faine seara si ar putea sa fie multa lume acolo.

Alt minus e intradevar galagia maxina din timpul meselor. La pranz e infernal. E multa lume cazata care depaseste capacitatea resurantului, insa se poate servi masa, mai ales ca nu toata lumea mananca la aceeasi ora. Sunt ore de varf si dimineata si la pranz, cam la ora 9 si ora 14. In rest gasesti loc fara probleme.

Dar e clar ca resortul nu e pt pensionari. Adica daca vrei liniste te duci la Techirghiol la mofete. Pt. tineri e ok ca au ce face daca vor, sunt multi copii mici care fac galagie insa daca nu ii deranjeaza pe cei mai mari nu e problema, plus am inteles ca au in plan sa faca si ceva club pt tineri.

Per total e ok, noi ne-am simtit bine, e clar ca e dedicat in special familiilor cu copii, mai au de lucrat insa sunt pe drumul cel bun, raportul calitate /pret e putin dezechilibrat, in sensul ca preturile sunt cam mari, daca mai lucreaza la capitolul all inclusive sa ofere ce e si dincolo, atunci da, s-ar justifica, dar la pretul asta mergi la UAI in Turcia sau Bulgaria la 5 stele.

Dar daca vrei sa stai in tara ta, sa auzi limba romana, atunci da, e de luat in considerare. Pretul insa poate descuraja pe multa lume. Cu toate astea resortul e plin ochi, deci ori romanii au bani, ori strang tot anul ca sa vina aici. Sunt inca multe de facut aici ca peste tot, insa eu recomand acest resort, repet familiilor cu copii, sau celor pe care nu ii deranjeaza galagia facuta de copii.

Nu stiu daca mai merg la anul tot aici, sau ma duc iar in Turcia, ramane de vazut, sa fim sanatosi pana atunci.

Daca mai e ceva ce nu am scris, sau doreste cineva lamuriri, raspund prompt. Sejur placut tututor indiferent de locatia aleasa!


[fb]
---
Trimis de raluca1983 in 11.08.13 23:48:58
Validat / Publicat: 12.08.13 00:54:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA. A mai fost în/la: Aproape peste tot, mai putin in Delta :)
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4676 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
NOTĂ: Operatorul acestei destinații (proprietarul, administratorul etc) a scris un răspuns / drept la replică referitor la aceste impresii
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (raluca1983); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14600 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    8 ecouri scrise, până acum

    danamandache
    [12.08.13 08:56:11]
    »

    Foarte bun articol, multe detalii si sugestii de mai bine. Felicitari!

    raluca1983AUTOR REVIEW
    [12.08.13 22:30:11]
    »

    @danamandache:

    Multumesc frumos Dana Cine mai doreste lamuriri sau informatii in limita a cat stiu si eu si pot ajuta, ii stau la dispozitie.

    cris1982 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [27.11.13 21:19:54]
    »

    Vi s-a parut avantajos regimul all inclusive fata de demipensiune? Eu ma gandesc sa iau demipensiune, pentru ca seara oricum nu prea mancam si prefer sa mananc ceva prin statiune. Ce pret are bautura draft daca iau demipensiune? Ca in timpul zilei vom cumpara bere, sucuri de la barurile resortului.

    PhoeniciaHR
    [20.06.14 16:51:34]
    »

    Buna ziua! Deoarece dumneavoastra ati detaliat foarte bine experienta dumneavoastra alaturi de noi, dorim sa va oferim un raspuns la fel de detaliat, punctand in special “minusurile” pe care le-ati amintit mai sus.

    Anul acesta vine cu ceva schimbari, una din ele fiind al doilea televizor in apartament.

    Toate spatiile de cazare sunt impartite in asa fel incat sa se creeze spatiul si confortul de care este nevoie in vacanta. Vantul este un fenomen obisnuit aici, la malul marii si, din pacate, nu-l putem controla.  Ne cerem scuze pentru disconfortul creea de lipsa sapunului si a gelului de dus, din pacate suntem conditionati de furnizori.

    Numarul sezlongurilor este de aproximativ 1000 pe plaja, si aproximativ 500 pe piscine. Baldachinele sunt rezervate celor care achizitioneaza pachetele “SUPERIOR”. Din nefericire, problema sezlongurilor rezervate cu prosoape este destul de dificil de combatut, deoarece nu este posibil sa i se interzica turistului sa nu-si lase prosopul pe sezlong. Aceasta problema poate fi rezolvata daca turistii ar renunta la ideea de a sta cu totii in primul rand, cat mai aproape de mare.

    Phoenicia Luxury este un hotel independent de Phoenicia Holiday Resort, de aceea are plaja separata de cea a resort-ului. Daca unul din oaspetii resort-ului opteaza pentru plaja de la Luxury va trebui sa plateasca, precum si vice-versa. Anul acesta am inaugurat cea mai mare piscina de pe litoralul romanesc la Phoenicia Luxury, asa ca de acum incolo cei cazati acolo nu vor mai veni la resort.

    Va multumim pentru aprecierile vis-a-vis de activitatile artistice si cele distractive pe care noi le desfasuram, pentru aprecierile catre partea culinara, ne bucuram ca a fost pe placul dumneavoastra. Vom lua in considerare sugestia dumneavoastra cu pestele, cu micul-dejun, cu fructele si toate celelalte. Regimul despre care dumneavoastra vorbiti, unde aveti parte de orice, gratis, pe tot parcursul zilei este ULTRA ALL INCLUSIVE, regim care nu este prezent la resort-ul nostru.

    Aglomeratia din timpul pranzului, precum si galagia sunt cauzate de multumea de turisti. Deoarece am suplimentat numarul de scaune din restaurant, speram ca anul acesta sa fie mai placuta perioada pranzului.

    Phoenicia Holiday Resort este gandit si conceput, in special, pentru familiile cu copii si pentru cei care isi doresc o vacanta linistita, departe de agitatia din centrul statiunii Mamaia. Cele sapte corpuri de cazare gazduiesc aproximativ 420 de spatii de cazare impartite in studio-uri, apartamente cu doua si apartamente cu trei camere. Curtea interioara este alcatuita dintr-o gradina plina cu flori, foisoare, leagane si hamace, sase piscine cu apa incalzita, atat pentru copii, cat si pentru adulti, una din ele fiind acoperita, baruri, restaurante, terasa orientala, teatru de vara, locuri de joaca pentru copii, gradinita, magazine si centru de jocuri. Pentru toate acestea consideram corect raportul calitate-pret.

    Multumindu-va pentru review, tinem sa va transmitem ca va asteptam si anul acesta alaturi de noi!

    Cu stima,

    A. Damian, Referent Marketing Phoenicia Holiday Resort


    NB PhoeniciaHR este (sau a fost) reprezentant al unității
    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][4 voturi]
    Adnotat ca DREPT REPLICA la review CRT
    raluca1983AUTOR REVIEW
    [30.07.14 22:19:08]
    »

    @PhoeniciaHR: Va multumesc pentru raspuns, e foarte important ca cititi si aici si va intereseaza parerea turistilor, mai ales a celor ca mine, echidistanti si obiectivi.

    Anul acesta am optat pt alt hotel, tot in Mamaia, all inclusive (aici tin sa precizez ca sunt disponibile toata ziua bauturi alcoolice si nealcoolice, atat la piscina cat si la plaja, inghetata si gustari - hotdog, pizza etc- la anumite ore) si nu e UAI, e doar AI, deci se poate.

    Daca ati face-o si pe asta, ar fi perfect

    Voi scrie un review si despre destinatia mea de anul asta.

    Daca ar fi sa aleg insa, as alege tot Phoenicia.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    raluca1983AUTOR REVIEW
    [30.07.14 22:21:10]
    »

    @cris1982: Imi cer scuze ca nu v-am raspuns. Exact la data la care mi-ati scris dvs, adica 27.11.2013 se nastea fiul meu

    Sper ca v-ati lamurit pana acum din comentariile postate de alti utilizatori, daca va mai pot ajuta cu ceva, va raspund cu drag.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    cris1982 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [31.07.14 13:06:51]
    »

    @raluca1983: Felicitari pentru nasterea fiului dvs. !

    Intre timp, am ajuns si eu la Phoenicia impreuna cu fiul meu de un an si m-am convins personal de conditiile de acolo. Totul a fost minunat!

    raluca1983AUTOR REVIEW
    [21.08.14 12:33:50]
    »

    @cris1982: Multumesc, sa va traiasca si dvs. Ma bucur ca v-ati simtit bine!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    cris1982, danamandache, PhoeniciaHR, raluca1983
    Alte impresii din această RUBRICĂPhoenicia Holiday Resort [Mamaia Sat]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047788858413696 sec
    ecranul dvs: 1 x 1