ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.07.2013
DE arru
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 19.06.13
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 2 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 4

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 37 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

De drag la Hotel Dragului

TIPĂREȘTE

Am hotărât în iulie să plecăm un week-end la munte împreună cu naşii noştri. Nu ştiam unde anume, dar am ales Valea Prahovei sau mai sus, către Braşov. După căutări asidue am ales Predealul, pentru că nu mai fusesem de foarte mult timp şi chiar ne doream să vedem cum s-a mai schimbat staţiunea în ultimii ani. Am citit zeci de review-uri, am vizitat zeci de pagini ale hotelurilor până să ne hotărâm la unul. Doream ceva decent ca preţ şi despre care să fi auzit cât de cât. După ore de evaluări, soţul meu s-a hotărât brusc, după ce a vizitat pagina de internet a hotelului Dragului şi mai ales după ce a aflat de ce renume se bucură restaurantul din incinta acestuia. Şi pe bună dreptate, după cum veţi vedea mai departe.

Am ajuns în staţiune după ora 16 (chek-in-ul se face după ora 14). Personalul foarte amabil ne-a primit călduros. Formularul de cazare – bifat. Ne-au întrebat la ce etaj vrem camerele. N-am avut pretenţii. Atâta timp cât era lift, chiar nu conta – bifat. De plătit ni s-a spus că putem plăti când dorim până la plecare. Foarte bine.

Am urcat în camere. La etajul doi. Vederea nu este impresionantă. Hotelul este situat aproape de gară şi de pârtie, toate camere au vedere către oraş. Nu se aude zgomotul trenurilor, în cel mai rău caz, doar şuieratul acestora la intrarea în gară. Dar cred că se aude peste tot în staţiune, deci să nu fim cârcotaşi. Mie chiar mi-a plăcut. În faţă - benzinăria Petrom şi, presupun, hotelul BRD. Mai sus muntele. Nu are aer condiţionat, pentru cine se întreabă, dar nouă nici nu ni s-a părut necesar. Vara e oricum destul de răcoare. Camerele sunt spaţioase, mobilă nouă. Multe locuri de depozitare. Mocheta curată; perdea, draperii – la fel. Pat dublu încăpător (cerusem încă de la rezervarea telefonică direct la hotel; şi apropos, nu am achitat niciun avans), lenjeria curată, perne suficiente, pilote moi şi pufoase. Televizor mare, diagonală de 80 cm, LCD. Minibar. 1 sau 2 fotolii. Baia încăpătoare, cu cabină de duş, prosoape. Săpun lichid la duş şi chiuvetă. Apă fierbinte tot timpul, totul foarte curat.

Înainte de cazare am fost la masă, întrucât eram cu doi copii după noi (o bucată de fiecare cuplu). Fără rezervare prealabilă. La recomandarea naşilor, care ne spuseseră că ei mănâncă numai aici de fiecare dată când trec prin Predeal (a atârnat greu în decizia de a ne caza aici), am ales din lista destul de mare una din specialităţile bucătarului: coaste de porc la grătar cu un sos special şi cartofi cu rozmarin. Dragilor! N-am mâncat nimic mai delicios! Carnea incredibil de fragedă, sosul foarte bun, combinaţia înnebunitoare. Papilele gustative nu au avut nicicând un aşa festin. Jos pălăria! Ciorbiţele de rigoare pentru fete; am ales ciorbă ţărănească de pui şi a fost o alegere bună. Foarte gustoasă, foarte bogată, nu căutai puiul sau legumele prin farfurie. Servirea ireproşabilă, ospătarii foarte drăguţi şi rapizi. Nota totală destul de decentă şi chiar a meritat fiecare bănuţ. Nu ştiu să spun dacă preţurile sunt mari sau potrivite, depinde de posibilităţile fiecăruia. Calitatea contează întotdeauna. Dar meniul avea câte ceva pentru toate buzunarele. Am încercat şi pui în sos gorgonzola cu legume la grătar (nu erau în meniu, dar cererea mea s-a rezolvat fără probleme), orez cu legume şi pulpe de pui, supă cremă de legume. Toate foarte, foarte gustoase.

Hotelul este bine îngrijit. La fel restaurantul, care are zonă de fumători şi zonă de nefumători bine delimitate (în detrimentul nefumătorilor). Terasa este foarte mare şi se poate lua şi masa. Personal suficient, care deservea atât restaurantul, cât şi terasa, dar nu s-a simţit. N-am aşteptat niciodată să primim meniurile, băuturile au venit în maxim 5 minute, la mâncare… ca peste tot.

Micul dejun l-am avut inclus în preţul camerei. 15 lei de persoană, a-la-carte: omlete, lapte, ceai, cafea, unt, brânză, caşcaval, dulceaţă, salam, cremvurşti, cabanos etc. Ce depăşeşte se achită separat.

Foarte bună ideea cu one man show-ul care face un spectacol de zile mari pe terasă (atmosferă de Music Club Bucureşti and more: pian, chitară etc.) Muzică incredibilă în fiecare seară, gold one, o plăcere să petreci câteva ore acolo. Terasa este în aer liber (nu ştiu cum este toamna sau iarna) şi cum spre seară se făcea răcoare, personalul pregătea pături, plus nişte dispozitive care emanau căldură deasupra meselor (n-am idee cum se cheamă). Foarte fain. Oricum, atmosfera era fantastică, se dansa, se cânta, toată lumea se simţea bine. Inclusiv personalul de pe terasă. Când îi vedeai aşa de bine dispuşi şi de deschişi nu-ţi mai venea să te dai dus. Zgomotul de pe terasă nu se auzea foarte mult în cameră, nu era deranjant, mai ales cu uşa de la balcon închisă.

Aceasta a fost mini-vacanţa noastră la Predeal, la hotel Dragului, de trei stele. După standardele personale, consider că merita chiar patru stele pentru felul în care ne-am simţit şi în care am fost primiţi şi trataţi :) Pentru noi a fost perfect.


[fb]
---
Trimis de arru in 22.07.13 16:30:10
Validat / Publicat: 22.07.13 18:33:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PREDEAL.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3319 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (arru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Camera mare, frumos decorată
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14600 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 37.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    mirmicu
    [22.07.13 23:25:35]
    »

    Intradevar, din punctul meu de vedere, restaurantul Dragului poate fi incadrat in top 3 restaurante de pe Valea Prahovei. Am mancat de cateva ori si de fiecare data mancarea a fost exceptionala, servirea prompta si locatia eleganta.

    webmaster26
    [29.11.14 16:49:00]
    »

    @arru - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    Victoras
    [09.01.15 13:21:14]
    »

    Pe site-ul hotelului nu scrie ceea ce este esential pentru cineva care ar dori sa se cazeze acolo: pretul! Secret total! Nu spune cat costa o camera, cat se percepe pentru copil, pentru pat suplimentar etc.

    Pe site este un menu al restaurantului, la fel, fara preturi/gramaje.

    M-am invatat sa ma feresc de cei care ascund aceste lucruri. E exact ca si in cazul "meseriasului" care-ti spune "las' ca ne intelegem noi" si care te tepuieste.

    Orice om care munceste pentru banii sai isi face niste calcule inainte de a pleca intr-o vacanta...

    Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [09.01.15 13:29:37]
    »

    @Victoras -

    Pe site-ul hotelului nu scrie ceea ce este esential pentru cineva care ar dori sa se cazeze acolo: pretul!

    Dar asta nu înseamnă chiar că acesta ar fi și secret.

    Ai încercat să iei legătura cu ei și să faci rezervare prin intermediul formularului de pe sait?

    Sau dacă nu vrei să iei direct legătura, de ce nu folosești link-ul spre pagina de rezervare prin booking.com?!? (care, apropo, spune că o cameră DBL acum ar fi 229 lei).

    În ceea ce privește prețurile de la restaurant, te asigur că sunt foarte bune, iar mâncarea excelentă!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    arruAUTOR REVIEW
    [16.01.15 10:05:47]
    »

    @Victoras - Dragos a raspuns deja, dar o fac si eu. Iti dau dreptate cu site-ul, dar se rezolva cu o simpla intrebare la ei.

    Iar despre site-urile care au pretul pe site, chestia asta nu te ajuta atat de mult. Eu m-am lovit de asta la un hotel din Sighisoara, cand preturile de pe site erau cu mult modificate. Si asta in conditiile in care facusem rezervarea cu 5 luni inainte la preturile afisate, dupa care m-am trezit ca se modificasera... Asa ca cel mai bine e cu un telefon...

    Cat despre restaurant, s-au scris atat de multe impresii aici, incat nu trebuie sa iti mai faci griji.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    arru, mirmicu, Victoras
    Alte impresii din această RUBRICĂDragului Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051783084869385 sec
    ecranul dvs: 1 x 1