A fost OK!

TIPĂREȘTE

Pensiunea Dariana este situată pe valea pârâului Seculeiului în satul Scrind-Frăsinet, comuna Margău, masivul Vlădeasa, judeţul Cluj. Dar mai concret, cu autovehicolul, la pensiune se ajunge în două moduri, astfel: Versiunea 1 – din centrul localităţii Huedin, se virează spre Margău (pe indicator) şi se continuă drumul până în Scrind-Frăsinet, cam 27 de km. Drumul este într-o stare relativ bună dacă nu ţii cont de cele câteva gropi, nu multe, dar în care dacă intri cu roata maşinii sigur îţi rupi suspensia, fiind foarte adânci. Aşa că atenţie mare la viteză şi la gropi pentru că pe unele porţiuni se poate rula cu viteză mare. Varianta 2 – din localitatea Bologa (amplasată pe drumul european Cluj-Oradea) se virează, peste calea ferată către Săcuieu după care se continuă către Scrind-Frăsinet. Drumul este în stare foarte bună doar până la ieşirea din localitatea Săcuieu după care urmează o porţiune de cam 10 km de drum semi-asfaltat – adică asfaltat-peticit cu gropi şi denivelări. Varianta aceasta este mai lentă decât cealaltă, deşi este cam la aceeaşi distanţă, pentru că se circulă cu viteză mai mică (20 – 40 km/h – depinde de cât îţi este de milă de suspensiile maşinii).

Clădirea pensiunii este amplasată undeva spre capătul satului într-o curbă a şoselei pe partea stângă de mers, locaţia fiind foarte discretă. Dacă circuli cu viteză mare rişti să treci de ea deşi există un panou indicator, amplasat neinspirat paralel cu drumul şi nu perpendicular pentru a fi vizibil de la distanţă. Ca reper, pe partea dreaptă s-a construit o mică pensiune de culoare portocalie care sigur îţi va „sări în ochi”.

Dariana nu este o pensiune mare dar este nouă (construită în anul 2008 cu fonduri SAPARD) şi este destul de cochetă. În curte, pe partea stângă încă mai există casa bătrânească, a foştilor bunici ai proprietarilor, în care doarme actualmente familia care se îngrijeşte de pensiune – adică proprietarii şi cei trei, din cei patru, copiii ai lor. Curtea este destul de mare, cu loc suficient de parcare iar la nevoie se poate folosi şi spaţiul din spatele pensiunii. În stânga pensiunii, imediat după casa bătrânească, domneşte o sanie uriaşă care probabil iarna este trasă de cai, dar vara se încălzeşte la soare. Tot pe partea stângă există şi un teren viran cu iarbă pe care iubitorii de badminton sau plajă îşi pot etala „talentele” sau „pieile” după caz. Pe partea dreaptă, la intarea în curtea pensiunii este o căruţă în care sunt plantate două rânduri de flori şi este amenajată o minusculă fântână artezianăţ Pe un perete lateral, de fapt este peretele din spate al unui acaret al vecinilor, se află o mini expoziţie de obiecte ţărăneşti care de obicei sunt folosite într-o gospodărie ţărănească. În dotarea pensiunii mai intră un căţel roşcat, prietenos cu toată lumea, doi ponei, mama şi puiul, precum şi o pereche de păuni.

Tot în partea stângă dar în faţa pensiunii sunt trei mese acoperite de două umbrele, una din mese fiind dintr-un trunchi de copac iar scaunele aşişderea. Acelea sunt singurele mese pe care am văzut puse scrumiere, în pensiune fiind, probabil, interzis fumatul. Spun „probabil interzis” pentru că în familia mea nimeni nu fumează iar acest aspect nu ne-a interesat. Ce este sigur este că nu am simţit nicăieri, în incinta pensiunii, cum că s-ar fi fumat.

De cum intri în pensiune, pe dreapta este o toaletă şi barul, destul de mare, dar nu vă aşteptaţi la băuturi sofisticate. Tot acolo mai sunt două mese destul de mari la care se pot practica sporturi „de masă” gen rumi, table, cărţi şi alte cele. De asemenea mai este şi o vitrină frigorifică în care, pe lângă băuturile barului, turiştii mai păstrează la rece produsele ce le cumpără de pe la săteni sau mâncarea ce o aduc cu ei la pachet. Pe stânga, la intare, este recepţia, o masă pe care sunt o grămadă de pliante-reclamă şi cel mai important lucru – aici vorbesc foarte serios – este o hartă cu atracţiile zonei – asta până o „ciordeşte” careva. Tot pe stânga se face o uşă care duce în sala de mese, sală destul de mare iar din sala de mese se ajunge în bucătărie.

Toate camerele pentru turişti, din acest corp frontal al pensiunii, sunt amplasate la etaj şi se ajunge la ele pe o scară din spatele recepţiei. Lucru foarte important şi benefic, în toată pensiunea excluzând băile, pe jos este pus parchet laminat lucru ce elimină mirosurile pestilenţiate pe care le emană frumoasele mochete, după o anumită perioadă. Camerele sunt spaţioase, cu paturi mari, un dulap suficient de încăpător, o comodă, un televizor şi două noptiere cu veioze pe ele. Baia în schimb este pentru o singură persoană, destul de mică, cu cabină de duş. Probabil că s-a renunţat la spaţiu în favoearea camerei. Suporturile de prosoape, de hârtie igienică, de săpun precum şi etajera de deasupra chiuvetei s-au dorit a fi ceva elegant şi finuţ dar din păcate au cedat în bătăliile cu „buna purtare” a stimabililor turişti care s-au perindat pe acolo. Ferestrele sunt tip termopan iar uşa de la cameră se închide cu o cheie simplă, mai mult de formă, problema intratului în cameră şi a „şutitului” fiind inexistentă şi de neconceput în locurile respective. Patul este confortabil, mare, cu saltea moale. Acoperitoarea este groasă şi uşoară dar şi călduroasă, absolut benefică şi necesară chiar şi pe durata verii pentru că temperatura exterioară scade seara deseori sub 10 grade Celsius.

Apă caldă şi apă rece este nonstop iar pensiunea dispune de sistem de încălzire cu calorifere, probabil cu termotecă pe lemne. Curăţenia este ireproşabilă atât în pensiune cât şi în împrejurimile acesteia la acest capitol primind un superbonus.

Ca minus major este că lipseşte săpuniera din cabina de duş şi plasele de ţânţari de la ferestre. Cu toate că pare surprinzător când se lăsa seara veneau şi ţânţarii datorită şi temperaturilor foarte ridicate din această vară. Dar proprietarii au achiziţionat aparate de ţânţari pe care le-au amplasat în fiecare cameră.

Pensiunea mai dispune şi de un apartament situat undeva în spatele clădirii principale, după bucătărie.

Mâncarea este pregătită de către proprietara pensiunii, o doamnă veselă şi vorbăreaţă. Seara eşti întrebat la ce oră doreşti să serveşti micul dejun iar la micul dejun eşti întrebat când doreşti să serveşti prânzul şi cina (la ce oră) şi ce doreşti să ţi se pregătească. Asta garantează prospeţimea pregătirii a ce mănânci. Dimineaţa primeşti o bucată mare de unt, un bol cu dulceaţă de casă, de prune sau de zmeură, puse chiar de proprietară, ceai „die tătie felurile”, pâine şi un platou cu brânzeturi, unele de casă altele cumpărate (sunt unii mai gingaşi la stomac), cu roşii şi cărneturi (şuncă, cârnaţ, maioş, cheg toate fiind de casă). Pe lângă acestea ţi se mai pregăteşte o omletă sau ochiuri, cum doreşti. Laptele natural este nelipsit dar atenţie mare pentru că este total diferit de laptele din comerţ, fiind foarte gras iar dacă bei prea mult şi nu ai digestie bună este posibil să ai ceva probleme. Dar fiţi fără grijă că, în caz de urgenţă personală, orinde te-ai afla, pădure este har Domnului – peste tot. La finalul mesei primeşti zmeurată sau cafea. Cum doreşti. Mâncarea pentru masa de amiază este pregătită conform specificului locului, bucătăreasa fiind din satul alăturat – Răchiţele – adică din zonă. Ca desert încercaţi clătitele şi plăcintele cu brânză – sunt deosebite.

Proprietarii sunt foarte amabili şi primitori, gata să te ajute cu orice, şi sunt de încredere, având la rândul lor încredere în cinstea oaspeţilor. Cum adică? Simplu. În primul rând plăteşti absolut totul înainte de plecare, barul este cu autoservire, urmând a te trece cu numărul camerei şi cu ce ai luat din bar pe o foaie de hârtie şi lucru şocant, pentru un turist umblat prin lume, nu ţi se cere nici un act de identitate, copie pentru a fi lăsat gaj la recepţie. Tot la capitolul proprietari, pentru cunoscători doar, bărbatul casei, adică domnul proprietar, vă serveşte cu o ţuică (răchie, horincă, pălincă – depine de unde proveniţi) 100% naturală, făcută 100% din prune.

Familia proprietarilor, adică a celor care au grijă de pensiune, este formată din patru persoane şi fiţi cu mare băgare de seamă ce vorbiţi şi ce doriţi să vi se pregătească. Vă veţi face de ruşine (cine are aşa ceva) dacă unuia îi spuneţi ceva iar altuia altceva pentru că ei îşi transmit unuia altuia tot ce ţine de dorinţele clienţilor. De exemplu, eu am negociat un anumit preţ per cameră per zi, înainte de a merge la pensiune, cu unul din membrii familiei iar la sfîrşit, când mi s-a adus nota de plată, întocmită de altă persoană, am constatat că preţul care mi s-a cerut era cel pe care l-am negociat şi nu cel afişat. Chestie de cinste, corectitudine şi comunicare.

Primul lucru care te frapează, referitor la locaţia pensiunii, şi pe care-l remarci abia a doua zi dis-de-dimineaţă este liniştea ce domină împrejurimile. Este o linişte de-ţi ţiuie urechile. Nu tu manele, radiouri sau televizoare date la maxim, nu tu strigăte, urlete sau răcnete disperate. O linişte asurzitoare, întreruptă din când în când de strigătele celor doi păuni sau de vreo maşină care mai trece pe şosea – traficul fiind destul de scăzut. Căţelul roşcovan latră foarte rar. De atâta linişte, instinctiv dar şi amuzant, ai tendinţa de a vorbi în şoaptă deşi nu este cazul pentru că nu deranjezi pe nimeni. Imediat, dincolo de şosea, curge un pârâu peste care se trece pe o punte şubredă şi care pe lângă faptul de a completa peisajul mai desparte şi satul în două.

Pensiunea este între două dealuri, cel din spate fiind foarte aproape iar cel din faţă cam la 100 de metri. Astfel, dimineaţa dealul din spate umbreşte toată clădirea, soarele revărsându-se peste ea cam de pe la ora 8-9 dimineaţa iar seara este umbrită de dealul din faţă, cam de pe la ora 18-19. Asta se întâmplă vara – iarna este cu totul altă poveste.

Oamenii din zonă sunt foarte politicoşi şi respectuoşi atât între ei cât şi cu străinii fapt ce se traduce prin faptul că de stai în curtea pensiunii şi pe stradă trece vreun sătean acesta îţi dă „bună ziua”. Frumos este să fii pe fază şi să-i răspunzi la salut. Cinstit vă spun, noi trăind la oraş, ne-a cam luat prin surprindere. Explicabil fapt, ne-a spus gazda de la pensiune, deoarece la ţară comunitatea fiind mai restrânsă oamenii se cunosc toţi între ei, unele „bune-obiceiuri” rezistând globalizării şi efectului „benefic” al civilizaţiei şi civilizării urbane.

Atracţiile turistice din zonă sunt destule dar este absolută nevoie de maşină, pensiunea fiind amplasată undeva la mijloc – între ele – iar distanţele sunt destul de mari şi pentru un vajnic tălpaş. Astfel ar fi: Cascada Voalul Miresei, Pietrele Albe, barajul hidrologic, Rezervaţia Aborele Sequoia, Cetatea Bologa, Barajul Drăganul, Cascada Căldări, Cascada Moara Dracului, barajul de la Beliu plus o grămadă de peşteri. Iar ca autovehicol recomand unul cu gardă la sol comparabilă cu cea a unei Dacii Logan – dacă doriţi să fiţi absolut sigur şi să vă întoarceţi acasă cu galeria de evacuare întreagă. Se poate merge şi cu alte maşini dar îţi trebuie îndemânare iar în unele locuri pasagerii trebuie să coboare din maşină pentru a asigura o gardă la sol, a autovehicolului, suficientă pentru a trece peste pietre.

Iar la final am să vă spun ceva care este mai neobişnuit pentru un turist. Dacă doriţi ceva, orice, cât timp sunteţi la pensiune, pur şi simplu cereţi şi veţi fi seviţi, cu orice doriţi. Dacă aşteptaţi să vă ghicească cineva gândurile sau intenţiile veţi fi dezamăgiţi de rezultat. Mama Omida este din altă parte a ţării. Noi tot ce am dorit sau am vrut să fie altfel am spus gazdelor şi s-au conformat numaidecât. Cu mare plăcere. Aşa sunt oamenii locurilor. „Cere şi ţi se va da”. Bun îndemn.

Per total, noi ne-am simţit bine.

---

VIZUALIZĂRI: 1802 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI