Parcul National Plitvicka Jezera

TIPĂREȘTE

In urma cu ceva timp, descriind circuitul Serbia, Muntenegru, Bosnia-Hertegovina, Croatia, Slovenia, mentionam printre atractiile de neuitat ale Croatiei Parcul National Plitvicka. Am avut bucuria de a patrunde in cadrul mirific al acestei rezervatii cu ocazia unei excursii optionale de o zi cu plecare din Opatija, statiunea unde eram cazati.

Stiam unde voi ajunge. Pe AFA vazusem cateva imagini care mi-au starnit interesul, dar nu-mi explicam de ce dintre atatea review-uri majoritatea erau doar de cateva randuri. Ce i-a facut pe autori sa fie atat de zgarciti in cuvinte? Abia la fata locului aveam sa dezleg enigma: minunatiile naturale de la Plitvicka te lasa fara grai. Sufletul se dilata, ochii se deschid larg si sorbi ca pe un elixir, pic cu pic, farmecul ce te inconjoara.

Indiferent cum faceti excursia – pe cont propriu, cu grup organizat din tara sau local – important este sa o faceti. Si mai ales, daca sunteti numai in tranzit spre vacanta mult visata de pe litoralul croat sau pe drumul de intoarcere catre casa la final de vacanta, nu ratati intrarea in parc. Veti vedea ca nu numai Coasta Dalmatiei este minunata. Croatia are si in interior multe frumuseti care asteapta sa fie explorate si admirate. Parcul National Plitvicka, rezervatie naturala intrata in patrimoniul UNESCO, impresioneaza pe oricine prin frumusetea peisajelor, prin limpezimea lacurilor terasate despartite de ametitoare caderi de apa si prin verdele curat al vegetatiei din zona. Este atat de frumos, atat de pur si natural incat imaginile raman mult timp intiparite pe retina.

Sub un cer paclos, am plecat din Opatia dimineata, fara speranta ca vom scapa pana in seara nestropiti de ploaie. Cu toate acestea, vremea a tinut cu noi. N-a plouat de loc, doar a domolit putin arsita creand o atmosfera numai buna pentru plimbari in natura.

Prin Rijeka, dupa aproximativ 170 km, autocarul ne-a lasat intr-o parcare mare, umbrita de arbori batrani, langa un punct de informare turistica si o terasa cu gustari, sucuri si cafea. Nu departe erau hotelurile care ofera gazduire turistilor dornici sa ramana mai mult timp in zona: Hotel Jezero, Hotel Plitvice, Hotel Bellevue. Ne aflam la intrarea sudica a rezervatiei.

Am ramas privind panourile care prezentau schematic traseele si durata parcurgerii fiecaruia, timp in care ghida s-a preocupat de formalitatile de intrare. In iunie anul trecut intrarea era de 110 kuna/pers. (pentru grupuri organizate 100 kuna/pers.).

Biletul se emite electronic, specifica nationalitatea grupului (rumunjska grupa), data, ora intrarii, pretul platit, precum si adresa de site a rezervatiei www.np-plitvicka-jezera.hr.

O harta (cu traseul si punctele importante ale rezervatiei) prezenta pe fiecare bilet, este cat se poate de binevenita oferind un ajutor in plus pentru orientare.

Cateva insemne discrete sugereaza ca in rezervatie este interzis a rupe plantele, a intra in apa, a pescui, a parasi traseele marcate, a arunca gunoaie, a aprinde focul sau a campa. Desigur, sunt lucruri elementare care ar fi trebuit stiute de toata lumea. Intr-o zona protejata, cu atat mai mult.

Impreuna cu biletul am primit un pliant frumos ilustrat cuprinzand informatii – in italiana, germana, engleza si croata – privind flora si fauna, precum si datele de contact pentru rezervari.

Am fost informati ca in Parcul National Plitvicka - cel mai cunoscut si mai vizitat dintre parcurile nationale ale Croatiei (aprox. 1 milion de vizitatori/an) - se pot urma 10 trasee, unele mai lungi, altele mai scurte (2-3 ore pana la 6-8 ore), unele circulare (cu intrare prin partea nordica sau prin cea sudica), dar ca in timpul pe care-l aveam la dispozitie noi puteam opta doar pentru un traseu mediu, de 3-4 ore. Pentru grupurile organizate sunt recomandate traseele G1 sau G2, care nu sunt circulare, intrarea facandu-se fie prin nord fie prin sud, autocarul asteptand grupul in partea opusa celei prin care s-a facut intrarea. Daca veti dori amanunte despre fiecare traseu, pana cand veti ajunge la Plitvicka sa le studiati pe panourile din parcari, accesati www.np-plitvicka-jezera.hr, care va va oferi si multe alte informatii.

Traseul urmat de grupul nostru a fost G1 care incepe de la intrarea din sud. Pe podete si scari de lemn perfect armonizate cu cadrul natural, pe langa mici paraiase care apareau de te miri unde, am pornit in explorarea mirificei rezervatii din Parcul National Plitvicka Jezera.

Cele 16 lacuri de diferite marimi care alcatuiesc salba rezervatiei de la Plitvicka se succed de la sud la nord in terase, inaltimile diferite facand ca ele sa formeze cascade. Prin forma si marimea lor, inconjurate de vegetatie de un verde proaspat si curat, aceste lacuri si cascade dau unicitate si renume locului. Albastre-verzui, apele lacurilor dezvaluie prin claritatea lor vegetatia subacvatica si multimea pe pestisori nestingheriti de cetele de turisti care le incalca zilnic habitatul.

Primele 12 lacuri alcatuiesc grupul lacurilor superioare (Proscansko Jezero, Ciginovac, Okrugljak, Batinovac, Veliko Jezero, Malo Jezero, Vir, Golovac, Milino Jezero, Gradinsko Jezero, Burgheti si Kozjak – cel mai mare), iar celelalte 4 grupul lacurilor inferioare (Milanovac, Gavanovac, Kaluderovac si Novakovica Brod). Daca nu le-ati notat de pe panourile de la intrare, in vecinatatea fiecaruia veti vedea indicatoare cu numele, suprafata si adancimea lor.

Desi accesul turistilor nu este permis in intreaga arie a rezervatiei (care este de peste 29 mii de hectare), zona destinata vizitelor este atat de intinsa incat pentru a se ajunge in punctele mai indepartate sunt necesare asa numitele trenuri, de fapt niste masini speciale pentru turisti, cu o remorca sau doua. Lacul Kozjak - cel mai mare, care leaga zona lacurilor inferioare de zona lacurilor superioare - este traversat cu vaporasul. Traversarea lacului Kozjak, in afara unei placute plimbari cu vaporasul si a minunatului peisaj lacustru in continua schimbare, mai ofera un moment de delectare. Bancuri intregi de pesti, secondate de rate plutind pe apa, urmaresc ambarcatiunile care fac curse permanent, in speranta ca vor capata ceva de mancare de la turisti. Cunosteam acest amanunt si am venit pregatita cu paine, biscuiti si resturi de chec. Ca intr-o adevarata lupta pentru supravietuire, atat ratele cat si pestii se reped instantaneu. Se pare ca totusi ratele sunt in avantaj. Fiind la suprafata apei, prind bucatile cele mai mari, pestii multumindu-se doar cu firimiturile ce le scapa lor.

In rezervatie traseele sunt bine marcate, iar deplasarea pietonala se face pe punti de lemn, fara balustrada. Asadar, incaltamintea trebuie sa fie adecvata, iar deplasarea sa se faca cu atentie. Puntile sunt suficient de late si nu exista pericolul de a ajunge in apa. Dar daca, totusi, acest lucru s-ar intampla, veti trage doar o mica sperietura si veti beneficia de un nou botez.

Spre sfarsitul traseului, intr-un cadru de neuitat, langa cascada cu cea mai inalta cadere de apa, improscati cand si cand cu stropii racoritori, am facut un popas mai lung pentru ca toata lumea voia sa se pozeze acolo. Multe fotografii au iesit frumoase, din pacate ele nu pot reda si fondul sonor: vuietul cascadelor, clipocitul paraiaselor prin iarba, fosnetul frunzelor sau... tic-tacul inimilor noastre incantate.

Ghida ne-a informat ca despre Lacurile Plitvicka se stie inca din sec. XVII, marturie fiind o reprezentare cartografica, dar primul document scris care face referire la aceste lacuri dateaza din a doua jumatate a sec. XVIII.

In urma unor cercetari stiintifice, dupa 1930 s-a pus problema protejarii zonei, ceea ce s-a si reusit in anul 1949 cand Lacurile Plitvicka au fost declarate primul parc national al Croatiei. Faptul ca a devenit una dintre cele mai importante atractii turistice, nu a scutit zona de urmarile nefaste ale conflictelor militare din perioada 1991-1995. Aici au fost bombardamente, iar parcul a suferit mari distrugeri. Deminat si refacut, parcul a fost redat circuitului turistic.

Daca aveti mai mult timp la dispozitie, va recomand sa rezervati o zi intreaga pentru Parcul National Plitvicka. Nu neaparat pentru a face traseul cel mai lung, ci pentru a savura pe indelete natura, padurea si apele cristaline in care se oglindeste cerul. Asemenea mie, va veti aminti cu mare drag de clipele petrecute aici, iar fotografiile va vor delecta cu atat mai mult.

Dupa incheierea traseului, regrupati la autocar, am pornit din nou la drum. Eram obositi de drumetie, incantati sufleteste, dar tacuti pentru ca vorbele nu mai aveau puterea cu care ne-au obisnuit.

Peste 140 km ne astepta capitala Croatiei, Zagreb.

---

VIZUALIZĂRI: 7426 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI