ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.10.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 1 zile
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Crama Ţelna - Aşa (ceva) beau oamenii buni!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

18.08.2011

Fiind acasă (casa părintească), m-am gândit că ar fi potrivit să dau o fugă la Crama Ţelna, pentru o degustare de vin şi pentru a-mi lua ceva vin îmbuteliat de acolo.

Nu de alta, dar concediul era pe terminate şi vroiam să duc câte o sticlă de vin, de la mine de acasă, colegilor, la revenirea la job. Asta, în ciuda protestelor fratelui din dotare, userul @creiveancristi, care m-a încredinţat că are el în pivniţa familiei, vin mai bun decât cel de la cramă. Sunt convins de asta, cunosc marfa, dar vroiam să le duc vin în sticle de sticle colegilor.

Înainte de a descrie Crama Ţelna, vreau să vă spun că, comuna mea natală (Ighiu - Alba), este situată pe renumitul Drum al Vinului din judeţul Alba, ce cuprinde satele: Cilnic, Girbova, Alba Iulia, Sard, Ighiu, Ighiel, Telna, Barabant, Tibru, Cricau, Teius, Aiud, Craciunelu de Jos, Blaj, Ciumbrud, Jidvei, Cetatea de Balta. Localităţile "îngroşate" fac parte din comuna mea de baştină.

În mod nedrept, nu este inserat în acest Drum al Vinului satul Bucerdea Vinoasă, care, după cum îi spune numele are o producţie serioasă de vin şi la fel de greşit este includerea în acesta a satului Ighiel, care n-are culturi de viţă de vie, fiind un sat de munte. Dar, Consiliul Judeţean Alba, cine ştie pe ce criterii a făcut includerile în acest Drum al Vinului.

Din cele 4 sate ale comunei (Ighiu, Şard, Ţelna şi Bucerdea Vinoasă), în care se cultivă la scară largă viţa-de-vie, doar la Ţelna se mai face vin pentru vânzarea en-gross şi doar la Crama Ţelna se îmbuteliază vinul în sticle. În rest, vinul se vinde la vrac, a se citi flacoane de plastic. Împrejurare ce, dăunează grav calităţilor vinului.

Crama Ţelna este situată în satul cu acelaşi nume, la 15 km. de Alba - Iulia, într-un vechi conac boieresc ce dăinuie de pe la 1700 (şi ceva). Adresa exactă este: Ţelna, nr. 255.

Ştiam de această cramă, că este urmaşa fostului Gostat (pentru cei mai tineri - Gospodărie agricolă de stat), de unde ani la rând, se aprovizionau mai marii judeţului.

Acum, a fost preluată de Fares Orăştie şi eram convins că aceştia au retehnologizat-o şi au adus-o pe linie de plutire.

După un drum rapid (în maxim 10 minute am ajuns acolo), am intrat în curtea cramei, unde am fost rapid abordaţi de vânzătorul magazinului din incinta cramei (era puţină lume, dat fiind că era sâmbătă) şi la întrebarea mea dacă putem degusta vinul pe care-l vând, a răspuns prompt şi pozitiv.

Am intrat în incinta magazinului şi am primit spre degustare, din cele 4 sortimente pe care le comercializează acolo (toate din anul 2009), adică Fetească Regală - sec, Sauvignon Blanc - sec, Muscat Ottonel - demisec şi un mix Muscat Ottonel cu Fetească Regală - sec.

Ca unul născut în zona aia, am 2 mari probleme. Îmi place vinul sec şi nu suport şpriţul. Mi se pare că-n vinul sec simţi adevăratul gust al vinului, iar a-l amesteca cu apă, în celebrul şpriţ, reprezintă o blasfemie!

Astfel că, mie mi-a plăcut cel mai tare mix-ul de Fetească Regală cu Muscat Ottonel, pentru că era sec şi pentru că purta în el gustul acela sublim al muscatului, căruia-i merge extrem de bine pe dealurile însorite ale acelei părţi de ţară.

A urmat rapid, tura de cumpărături, am luat câte 5 sticle din fiecare sortiment, adică Fetească Regală - sec 2009, Sauvignon Blanc - sec 2009, Muscat Ottonel - demisec 2008 şi un mix Muscat Ottonel cu Fetească Regală - sec 2008, 20 în total, la 10 lei/sticlă, un preţ foarte bun, în opinia mea.

Să nu uit, am primit bon! Chiar dacă nu am fost extrem de interesat de aspectul asta, vânzătorul şi-a făcut treaba şi mi-a dat bon!

Vrac, vinul se vinde la 7,2 lei/litru, indiferent de sortiment, un preţ extrem de bun, zic eu... Mai ales că şi vinul vrac este din 2009 şi nu tinerel din cel din 2010.

Mai vreau doar să vă spun că, magazinul este plin de butoaie autentice, din lemn de stejar (asta-i un mare of al celor din zonă, nu mai există nici un producător d ebutoaie la 50 km. în jur), din care-ţi primeşti vinul, sunt expuse şi sticlele în care sunt îmbuteliate vinurile produse acolo, există tot felul de motive de inspiraţie rustică, fain!

A şi, la loc de cinste sunt expuse câtevă diplome obţinute de vinurile de aici la diverse concursuri. Important!

Mai apoi, am rugat să văd crama (adică beciul) şi partea de producţie.

Am fost dus, cu multă deschidere peste tot, mi s-a explicat tot procedeul de fabricaţie pe care-l folosesc. Am constatat că au utilaje noi (din inox), am înţeles că au un agronom care se ocupa de cultivarea celor 46 Ha de viţă-de-vie (când te gândeşti că la Jidvei se cultivă 1.000 şi se mai şi cumpără must de peste tot, inclusiv din Franţa), că au un specialist vinificator-oleanolog care se ocupă de bunul mers al vinului şi care decide când un vin este gata de valorificare.

De altfel, am observat că acolo, la Crama Ţelna, totul se face în sistem semi-automat, mâna omului fiind prezentă peste tot.

Mi-a plăcut în mod deosebit când am auzit că ei nu cumpără struguri/must şi că-şi bazează toată producţia de vin, pe strugurii obţinuţi din plantaţia proprie. Un mare plus din partea mea!

Asta, este dovedită şi de faptul că, nu au vinuri rose sau roşii, zona nefiind propice cultivării soiurilor de struguri din care se face acest vin.

Am trecut apoi la vizitarea cramei.

Impresionantă! Asta-i cuvântul ce poate descrie senzaţia pe care mi-a lăsat-o crama/beciul, unde se nasc şi se păstrează vinurile comercializate de această cramă.

La intrare, sunt puse la învechit, câteva sute de sticle de Fetească Regală (vinul zonei), care nu-i de vânzare. Aş fi luat şi eu măcar o sticlă. Poate data viitoare.

Crama este săpată în dealul din spatele conacului, este în formă de U, pe prima latură de la intrare sunt păstrate vechile butoaie din stejar, cu vinul gata pregătit de comercializare, iar pe celelalte 2 laturi, au fost introduse recipiente din firbă de sticlă, în care se introduce pentru început mustul şi unde acesta stă, până-i cazul de a fi pus la învechit, ori de scos la vânzare. Pe urmă trece în butoaie de stejar.

Mi s-a explicat că, acele recipiente nu afectează procesul, ci din contra sunt mai bune decât butoaiele clasice, pentru acea primă fază, deoarece sunt mult mai uşor de spălat/întreţinut.

Impresionant a fost, în afara faptului că, crama este imensă şi m-am gândit cât le-o fi luat să o sape-n deal, temperatura extrem de mică (eram în August, iar senzaţia dată când am intrat acolo a fost de frig puternic), mucegaiul de pe pereţi (mi s-a explicat că-i un mucegai nobil, care face bine vinului şi nu se pune problema să fie îndepărtata), precum şi cele 6 puţuri de aerisire săpate până pe deal (atunci am avut pentru prima dată senzatia de foarte mare, când am privit printr-un astfel de puţ şi am constatat că cerul este la 20-30 de m.).

În concluzie, a fost o expediţie interesantă, la o cramă ce se află indubitabil pe drumul cel bun şi care face cinste zonei mele natale.

Căutând să văd dacă crama are sait propriu, de internet (din păcate nu are/nu l-am găsit eu), am dat peste o informaţie interesantă. Citez de aici:

După ciocolata “Brukenthal”, Muzeul sibian cu acelaşi nume pregăteşte săptămâna viitoare lansarea unui nou produs pentru turişti. “Vinul Baronului” este un vin alb, demisec, provenind din din crama Telna din judeţul Alba.

Buteliile de vin “Vinul Baronului” vor putea fi cumpărate de lunea viitoare de la Muzeul Brukenthal la un preţ maxim de 20 de lei/sticla. Lansarea va avea loc luni, 30 noiembrie, în Salonul Baroc al Muzeului Brukenthal, a anunţat marţi, directorul Sabin Luca.

Din renumita Cramă Telna din judeţul Alba provin vinuri cunoscute în ţară şi străinătate. Există mărturii potrivit cărora în 1173 vinurile de Telna erau atât de bine cotate în Ducatul Veneţiei încât, la stabilirea preţurilor maximale, ele au fost exceptate, adică încurajate. De asemenea, în Ducatul Veneţiei s-au construit 15 galere pentru transportul vinurilor de Telna spre Veneţia. De vinurile produse la Crama Telna s-a bucurat şi Matei Corvin chiar la nunta sa. Tot de la Telna în acele vremuri a plecat spre Statul Papal un vin preferat de papi şi cunoscut încă din antichitate, din timpul administraţiei.

Aşadar, dragi prieteni, dacă o să cumpăraţi vin de la Muzeul Brukenthal, din Sibiu, de fapt cumpăraţi vin din Crama Ţelna, din cel pe care l-a savurat şi Matei Corvin, papa de la Roma şi comersanţii din Veneţia!!!

Da, AmFostAcolo, am să mai merg şi vă recomand şi vouă o vizită la Crama Ţelna, pentru a vedea, nu-i aşa, ce beau oamenii buni:)


[fb]
---
Trimis de creivean in 16.10.11 21:32:09
Validat / Publicat: 16.10.11 22:33:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IGHIU [AB].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 13151 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Crama Ţelna - intrarea în satul Ţelna!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 2040 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

creivean [16.10.11 21:37:45] »

webmaster.

Doresc retragerea din concurs a acestui review, dată fiind (poate), relevanţa sa turistică mai redusă.

De asemenea, rog a se ataşa la review, un clip video compus de mine, pe muzica lui Nicolea Furdui - Iancu (aşa beau oamenii buni), melodie ce mi-a inspirat şi titlul review-uilui.

Link-ul este : http://www.youtube.com/watch?v=_7CGI-cp6oU

Mulţumesc!

webmaster0 [16.10.11 21:52:58] »

S-a făcut! (ambele cerinţe).

santana* [16.10.11 22:53:23] »

Mutumesc din suflet de ajutor, amice de la Oradea! Soţia mă acuza adineauri de netrebnicii casnice. Ca să mă scot, i-am arătat review-ul tău şi m-a absolvit de păcatul capital. Uf! Tot ea zice, săraca, "Citeşte şi tu mai rar astfel de review-uri, nu vezi ce ochiometre ai căpătat? "

creivean [16.10.11 22:56:52] »

@santana

Când o să faci şi tu 15 ani de căsnicie, poate că d-na din dotarea ta, o să te înţeleagă şi o să dezlege o ţâră mai tare lanţu'.

Seara, să putem citi (măcar) şi noi, ca băieţii, de prin cărţi d-astea de istorie.

Flaviu [16.10.11 23:05:23] »

@creivean

Săru'mâna coane... ăăă... frumoasele ălea din P21 "e" singurele? Ştii... mă gândeam că... cine ştie... n-are cine se ocupa de dânsele şi... mă-nţelegi... Scuze da' io mi-am petrecut toată ziua citind şi uitându-mă la poze.

O seară faină să ai!

Alex_Macedo [16.10.11 23:08:15] »

Stai ca e min 80... al meciului... dar, tot nu ma pot abtine sa nu te citesc! Gata! Am inteles! Cand mergem, Nicu? ... poate vine si Santana ca, Flaviu e destul de aproape!!

Imi place locu' si un sec ar prinde bine, amu'!!!

))))

roth [16.10.11 23:08:30] »

Ma bag si eu baieti in discutia voastra fiind o fina cunoscatoare, vorba aia:

Acum, a fost preluată de Fares Orăştie şi eram convins că aceştia au retehnologizat-o şi au adus-o pe linie de plutire

astia nu sunt aia cu ceaiul? , ba da... v-am zis doar ca sunt o fina cunoscatoare, doar ca am uitat sa precizez ca ma pricep doar la "cupaje" din plante medicinale si ceva combinatii de lapte cu cacao. Cand o sa mai cresc mai vorbim.

Gluma, gluma dar tot citind despre cramele de la Chisinau, nu era cat pe ce sa ma lipesc de un furnizor care mergea cu treaba peste Prut doar ca sa vad asa ceva?

Nu a iesit, insa sincer mi-ar place o plimbare cu ghid sa turuie istorie si fara degustare ca nu stiu o boaba din asta "limba grea"

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
creivean [16.10.11 23:10:18] »

@Flaviu

Am văzut că ţi-au fost ochii prin... cum îi zice Punta Cana toată ziua. Sper să fi meritat!

Cât despre cărţile de istorie din P21, nu-ţi fă griji.

Am făcut poza aia-n seara asta, da-mi era teamă ce zic fetele mele dacă-nşir pe masa din bucătărie toată colecţia.

Credeau că o să avem oaspeţi de pe AFA şi p-ormă pe unde scoteam pârleala...

Şi, apropo de faptul că tu stai în oraşul tinereţilor mele. Am un verişor la Cluj-Napoca. Şi asta bea numa vin de la Crama Ţelna!!! Vine anume de la Cluj după el.

@Alex_Macedo

Cel mai simplu pentru tine/noi este să treci strada şi să savurăm din rezerva strategică. Nu de alta, da meciu-i extrem de sec.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Alex_Macedo [16.10.11 23:22:19] »

oau, oau... feteasca aia... care ti-a mai ramas, ma va face sa trec strada si in papuci, ca sa facem o... regala!

... dar nu vreau ca doamna Creivean, sa se supere pe noi... nu de alta da' maine e luni... si iar o luam de la capat!!!

dorgo [17.10.11 08:16:05] »

@Aoleu, maestre @creivean, ce turism bahic se face la Bagaciu, pe Tarnave, unde danezii de-abia asteapta sa vina sa invete cum se storc striugurii in teasc, cum se mulge vaca si cum se degusta vinul din crama din 20 de butoaie... dupa care, de obicei, li se rupe filmul, de aceea au mereu langa ei "un body guard"...

creivean [17.10.11 16:20:36] »

@dorgo

Iertata-mi fie indrazneala, dar ideea ce razbate printre randurile ecoului tau este...

@all

Multumesc mult, pentru ca ati citit si apreciat acest review despre o destinatie mai... neconventionala, dar care, in opinia mea merita cunoscuta.

Si in fond, sa nu uitam ca, jud. Alba inseamna in primul rand vita-de-vie si vin. Chiar daca scoatem de la socoteala mult mediatizatul Jidvei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
tata123 🔱 [11.04.16 12:16:18] »

@creivean - Prin 2010 am ajuns și eu până la poarta Cramei Țelna într-o excursie documentară (în adevăratul sens al cuvântului... hi, hi, hi). Din păcate nu ne-am putut bucura de bunătățile bahice de acolo întrucât fiind duminică totul era închis (aici organizatorii tripului au dat-o în bară). Am admirat acareturile de afară și acum, prin fotografiile tale, am văzut și interiorul. Crama fiind închisă am fost culturalizați cu o vizită la biserica reformată din Ighiu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
webmasterX [16.09.17 13:07:52] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă zona Ighiu» (nou-creată, între timp, pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, dorgo, Flaviu, roth, santana*, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Ighiu:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070360898971558 sec
    ecranul dvs: 1 x 1