ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.09.2011
DE anya
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 28.02.08
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2011
DURATA: 5 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 6 si 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Pensiunea Jenica - liniste si relaxare

TIPĂREȘTE

Anul acesta, pentru ca fetele nu s-au inteles cu baietii (ele vor mare si plaja, ei vor pescuit) am ales sa incheiem vacanta cu un sejur in Delta. In Sulina noi am mai fost, asa ca am mers pe varianta Sfantu Gheorghe. Am "sapat" net-ul dupa cazare si am gasit ceea ce speram noi sa fie macar curat. Auzisem de baie in curte, de dusuri afara, toalete la comun... multe pensiuni din zona inca sunt asa, dar pentru ca eram doua familii cu cate doi copii fiecare era musai camera cu trei paturi si baie la camera. Asa, din aproape in aproape, lista posibilitatilor s-a restrans. Pana la urma am ales sa mergem la Pensiunea Jenica.

Inainte sa ne urnim, a mai trebuit sa trecem de socul transportului pana acolo. Nu ne-am imaginat ca exista vapor Navrom doar de doua ori/saptamana iar la particular o singura cursa, la o ora aiurea si la un pret foarte mare. 60 lei/persoana iar copiii nu au reducere. Doar cei mici pot merge gratis si fara loc. Asa ca a trebuit sa cotizam 180 lei doar pe dus. La intoarcere s-a nimerit zi de Navrom si am platit jumatate.

Buuun, dar sa revenim la pensiunea noastra. Aveam rezervate doua camere a cate 3 paturi si discutasem sa ne astepte cu masa de seara. Draguta, gazda ne-a sunat cand eram inca in Tulcea si ne-a zis ca-l trimite pe baiatul ei sa ne conduca din port. Ajungem noi, ne inhamam la rucsaci si genti (la 4 copii se aduna multe, plus sculele de pescuit) si o pornim voiniceste pe ulitele nisipoase ale localitatii. Noroc ca nu era departe de port. Cum am intrat pe straduta s-a vazut casa - cea mai ok din toata zona, putin cam prea portocalie (dar fiecare cu gusturile lui, departe de mine vre-o acuzatie), cu o bolta de vita si multe flori. Intram, doamna Jenica ne astepta si ne arata camerele alocate. Curate, cu cate trei paturi fiecare, cu televizor si baie. Camera noastra avea intrarea in baie direct din camera, cea a prietenilor avea intrarea de pe hol. Era baia folosita doar de ei, dar i-a cam deranjat ca trebuiau sa fie decenti de fiecare data cand vroiau la baie. Bine, nici camera noastra nu era perfecta - nu aveam dulap, dar m-am descurcat cu cele 3 sertare ale comodei tv si am lasat o serie de alte lucruri prin genti. Oricum, pentru ca plecasem cu asteptari scazute, am fost foarte fericiti de curatenia si chiar "luxul" gasit. Una peste alta, repet, fata de alte cazari in zona aici a fost de nota 20 (am mai fost si in Sulina). Curatenia, baia proprie si apa calda erau principalele noastre cerinte si le-am avut.

Mancarea - un deliciu pentru familia mea. Prietenii nostri care nu mananca peste, usturoi, verdeturi nu cred ca au fost prea incantati, dar noi am savurat fiecare bucatica. In prima zi - friptura de peste cu cartofi si salata. Imaginati-va niste bucati mari, de peste mare (somn, stiuca) cu cartofi taiati mare si prajiti in ceaun, cu crusta aurie iar apoi totul bagat la cuptor cu un sos de ardei, usturoi si ceva ierburi aromate. Mmmmm... ce bun. In zilele urmatoare, pentru ca noi plecam dimineata si veneam seara am rugat gazda sa ne dea pranzul - seara si ne-am rasfatat cu bors pescaresc (cu zeama separat si pestii pe un platou mare) cu mamaliga, ciorba de perisoare de peste, frigarui de stavrizi prajiti in malai, storceag-ul specfic localitatii (o ciorba cu cubulete de peste dezosat) toate cu cate un bol de mujdei alaturi. Si sa nu uit desertul; gogosi si placinta cu mar "ca la mama acasa" sau cum a zis unul dintre copii: gogosile astea sunt mai bune ca cele facute de bunica...

Dimineata ne descurcam cu ce ne adusesem de acasa plus ce am mai luat de la magazinele din localitate. In zona de luat masa exista un foisor cu un frigider si vesla, un filtru pentru cafea. Daca am fi avut si o mica plita pt incazit apa sau laptele copiilor eram perfect independenti, dar gazdele au fost dragute si ne-au incalzit ibricul cu lapte. Presupun ca puteam sa cerem si mic dejun, dar cum fiecare copil are stilul lui, am preferat regia proprie. Oricum, de laudat aceasta zona de luat masa, aranjata cu foarte mult bun gust, placuta si racoroasa.

La capitolul plimbare multumim iarasi gazdelor pentru excursia in Insula Sahalin si barbatii pentru partida de pescuit la taparina, pe mare. In rest, mamele cu copiii mici au mers la plaja, partea masculina la pescuit - toata lumea fericita multumita (noroc si de o vreme superba).

Cum ne-am descurcat in zona, amanunte despre transport, plaja si alte experiente in zona voi scrie un post la capitolul Sf. Gheorghe. Strict la sectiunea de cazare, pot spune ca ma voi intoarce oricand cu placere la Pensiunea Jenica si ca o recomand tuturor celor care doresc liniste si bun simt.


[fb]
---
Trimis de anya in 13.09.11 15:35:52
Validat / Publicat: 13.09.11 16:59:14
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5043 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (anya); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10350 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

adyv76
[12.07.12 17:35:20]
»

foarte bun review-ul...

un pret pt cazare daca se poate...

anyaAUTOR REVIEW
[12.07.12 17:41:21]
»

@adyv76: exact ca pe site: 130/noapte camera cu 3 paturi - la sf lui august. Mancarea o negociezi direct cu d-na. Care mese, cate portii...

vera-r
[11.09.16 21:45:04]
»

Buna ziua, si eu am fost cazata la Pensiunea Jenica din Sfantul Gheorghe.

Am rezervat o camera tripla, desi nu era necesar, dar asa sunt structurate camerele, e avantajos pentru familiile cu un copil.

In ceea ce priveste conditiile de cazare, pot sa va spun ca este o curatenie desavarsita, camerele sunt dotate cu baie proprie, spatioasa, pat dublu confortabil, televizor, interntet wi-fi, dulap... deci confortabil, nou si curat.

In ceea ce priveste mancarea... aici e punctul forte, zic eu.

Preturile sunt un pic cam ridicate as spune, dar asta depinde de fiecare. Eu zic ca e un raport rezonabil calitate/pret. Am preferat calitatea si o mancare excelent gatita si cu prospetime garantata. Felurile de mancare sunt specifice zonei, iar ciorba este absoult senzationala, mai ales cea numita "storceag". Nu mai spun de ciorba facuta din 4-5 feluri de peste, am savurat-o indelung. Portiile sunt mari, generoase. Gazda este o bucatareasa desavarsita!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster26
[12.09.16 08:36:33]
»

@vera-r:

si eu am fost cazata la Pensiunea Jenica din Sfantul Gheorghe.

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

webmaster26
[12.09.16 08:39:32]
»

@anya: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

anyaAUTOR REVIEW
[12.09.16 08:53:39]
»

@webmaster26: Cred ca e ok harta. Dar nu sunt probleme cu "nimeritul". Proprietarii sunt draguti: au trimis baiatul cu un carucior de bagaje.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adyv76, anya, vera-r
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Jenica:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042142868041992 sec
    ecranul dvs: 1 x 1