Un 'leu' căruia îi plac căţeii

TIPĂREȘTE

Mai întâi, trebuie să vă spun că lav înseamnă în limba sârbo-croată leu.

Hotelul Lav, din Belgrad, este un hotel cochet, construit acum 10 ani, în cartierul Zemun, de pe malul Dunării.

Nu este un hotel central, dar l-am ales pentru poziţia sa faţă de direcţia din care veneam. Hotelul este foarte aproape de nodul de trafic: Zagreb - Ljubljana, Novi Sad - Subotica - Budapesta. Evident, în alegere, un rol important l-au avut serviciile oferite şi preţul cerut.

Rezervarea am făcut-o pe booking.com, elementele esenţiale ale acesteia fiind următoarele:

- preţ cameră dublă pe noapte: 47 €

- cameră cu aer condiţionat şi TV satelit

- baie cu dotări corespunzătoare

- mic dejun tip suedez inclus

- internet wireless gratuit în tot hotelul

- parcare privată gratuită

Dar, cred că mai interesaţi sunteţi de ceea ce am găsit la faţa locului.

GPS-ul ne-a dus direct pe Cara Dusana, la numărul 240, adresa fiind suficientă pentru găsirea destinaţiei. Am parcat maşina în parcarea din spatele hotelului, aceasta fiind destul de încăpătoare. Din parcare am intrat direct în holul la capătul căruia se află recepţia. Aici, o domnişoară amabilă şi vorbitoare de engleză ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze şi imediat ne-a dat cheia camerei (agăţată de o chestie imensă, cât pumnul, vedeţi fotografia, ca să nu pleci cu cheia în buzunar şi să o laşi la recepţie). Formalităţile propriu-zise au durat ceva mai mult, recepţionera spunându-ne că, în timpul când ducem noi bagajele în cameră, ea va face toate formalităţile. Într-adevăr, după vreo zece minute am primit paşapoartele înapoi, împreună cu un cartonaş ataşat la fiecare, cu câteva date de identificare, cartonaş util în cazul că ai probleme cu poliţia, dar şi la ieşirea din ţară, pentru a dovedi unde ai stat în timpul sejurului în Serbia.

Domnişoara de la recepţie ne-a mai dat o hartă turistică a Belgradului şi ne-a explicat că e mai bine să folosim transportul în comun decât maşina personală, dacă vrem să mergem în centru. Ne-a şi explicat cum să o facem, aşa că ne-am decis să-i ascultăm sfatul.

Camera pe care o primisem nu era deloc mare, dimpotrivă, în afara patului dublu, larg, nu mai era loc nici măcar pentru o masă. Existau doar două noptiere şi un scaun. Şi un LCD atârnat pe peretele din faţa patului. În schimb, totul era foarte curat, ceea ce, oricum, era mai important.

Baia, nici ea foarte mare, cu cabină de duş, sclipea de curăţenie. Într-un coşulet, se aflau şampon, săpun şi alte mici lucruri de baie. Prosoapele, albe, cu emblema hotelului, impecabil de curate, groase şi foarte plăcute la atingere. Exista şi uscător de păr.

OK, nu eram decât doi, aşa că spaţiul ne era suficient, mai ales că nu intenţionam să stăm prea mult aici.

Ca urmare, n-am stat pe gânduri şi am plecat să vizităm oraşul. Despre asta însă, cu altă ocazie.

Am revenit la hotel seara târziu, frânţi de oboseală. În hotel nici ţipenie de om. Doar un tânăr la recepţie, ce o înlocuise pe domnişoara ce ne întâmpinase la sosire. Barul, pustiu. Restaurantul părea şi el gol, nu se auzea nimic dintr-acolo.

Am urcat în cameră şi ne pregăteam să facem un duş, când, în liniştea aceea aproape nefirească, a răsunat un schelălăit. Iniţial, am crezut că se-aude de afară, că văzusem câţiva maidanezi prin curte. După câteva secunde, schelălăitul se-aude din nou, de data asta mai tare şi mai prelung. Şi apoi, totul se repetă, cu pauze scurte. La un moment dat, surpriză: un alt schelălăit îi răspunde primului şi începe un duet de-ţi era mai mare dragul să- asculţi. Doi căţeluşi lăsaţi singuri de stăpânii lor, se văietau care mai de care, spunându-şi oful unul celuilalt. Şi noi, la mijloc. Da, exact aşa, camera noastră era între cele în care schelălăiau simpaticii căţeluşi. Simpatici, simpatici, dar parcă un pic prea gălăgioşi. După câteva momente, în care am sperat că se vor linişti (ceea ce, evident nu s-a întâmplat), mă hotărăsc să cobor la recepţie.

Acolo, tânărul se întreţinea cu o domnişoară, aşa că eu am picat precum musca-n lapte.

Îl iau direct. Ăsta este un hotel pentru câini?

Da, răspunde nonşalant tânărul.

Pentru moment, rămân fără replică, dar îmi revin şi-i zic: Atunci, locul meu nu-i aici, îmi fac bagajul şi plec.

De ce? mă întreabă duduia.

Îi explic cum e cu căţeii, după care îmi dau seama că mă adresez cui nu trebuie şi-i zic: Dar, oricum, eu cu recepţionistul am de vorbit.

Ah, prietenul meu nu prea vorbeşte engleza, zice duduia, după care începe să vorbească în sârbeşte cu amicul.

În acest timp mă dumiresc şi eu de ce recepţionistul, care într-un final se va dovedi că era doar un fel de paznic de noapte, neînţelegând engleza, îmi răspunsese cu nonşalanţă că hotelul în care mă aflam era unul pentru câini.

Lămurit de prietenă, se hotărăşte să meargă cu mine, să vadă despre ce e vorba. Ajungem la uşa camerei exact în toiul unui duet susţinut de drăgălaşii căţeluşi. Pus în faţa evidenţei, nu are ce face şi, prin intermediul prietenei, care face oficiul de translator, îmi oferă soluţia: o cameră la parter. O accept şi, în toiul nopţii, ne mutăm. Noua cameră seamănă destul de bine cu cea anterioară, dar e un pic mai mare, are şi o măsuţă. În schimb, televizorul nu mai era LCD, ci un simplu CRT. La televizor, o mulţime de posturi, toate sârbeşti, cu excepţia celor "internaţionale", care sunt şi pe la noi, dar, o surpriză plăcută, filmele erau subtitrate şi nu dublate sonor, ca pe la alţii. Interesant, unele erau subtitrate cu caractere slave, altele cu caractere latine. De altfel, asta am văzut peste tot în Serbia, firme, reclame, afişe, unele cu caractere slave, altele cu caractere latine, o nebunie, e drept în avantajul nostru, mai puţin obişnuiţi cu alfabetul slav, dar mă gândesc cum s-or fi descurcînd sârbii...

Oricum, mare lucru nu am văzut la televizor, pentru că, după duşul de rigoare am adormit buştean.

Ne-am trezit dis-de-dimineaţă şi am coborât la micul dejun. Era şapte fix, dar totul era deja pregtit, într-un spaţiu plăcut şi frumos decorat. Micul dejun a fost suficient de consistent şi variat: omletă, crenvurşti, salam, şuncă, bacon, caşcaval, brânză, legume (roşii, castraveţi, ardei - dacă nici sârbii nu au, atunci cine?), brânză topită, unt, gem, miere, iaurturi, cereale, lapte cald şi rece, cafea, ceai, ness.

La revenirea în cameră, tânărul venit la recepţie de dimineaţă îşi cere scuze pentru cele întâmplate şi-mi explică faptul că fusese vorba de doi clienţi italieni, dornici de distracţie şi care-şi lăsaseră câinii singuri în cameră toată noaptea. Asta, pentru că, la hotelul Lav, Pets are allowed on request. No extra charges. I-am sugerat să-i transmită patronului să amenajeze locuri speciale pentru câini, dacă vor să-şi păstreze şi clienţii italieni şi pe cei care mai şi dorm noaptea. Altfel, degeaba se închide barul la ora 24. Apropo de ora 24, uitându-mă pe rezervare, m-am dumirit şi de ce "paznicul" nu vorbea engleză. Acolo scria: check-in: 12:00 - 00:00 hours

Un lucru ce merită ştiut: camerele de la hotelul Lav pot fi închiriate şi cu ora. Oare de ce? :))

Să mai adaug şi faptul că distanţa până în centru este mai mare decât 10 minute de mers cu maşina personală, cum se spune pe site-ul hotelului, eu aş estima cam dublu.

Internetul wireless funcţiona la o viteză acceptabilă, iar în lipsa unui laptop, se putea apela la calculatorul din hol.

În încheiere, ca o concluzie, trasă acum, după câteva zile trecute de la vizita mea la Belgrad, cred că, abstracţie făcând de întâmplarea cu căţeii, mi-a plăcut acest hotel şi probabil, fără ea, l-aş fi notat cu nota maximă.

---

VIZUALIZĂRI: 3150 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI