Ceva nou si cu potential in viitor, intr-o statiune amortita

TIPĂREȘTE

Intr-o sambata de februarie, cu frig si ploaie marunta, ne-am hotarat sa dam o fuga cu copiii pana la Salnic Prahova sa vedem Salina Unirea.

Pentru ca ni s-a parut obositor un drum dus - intors pentru copii, cand am ajuns in statiune, am inceput sa cautam loc de cazare. Am luat la rand pensiunile si hotelurile pe care le vazusem recomandate pe internet si am constat cu tristete ca nu ne puteam caza nicaieri din motive obiective: Hotel Slanic (cel pe care il retineam ca fiind ceva minunat in copilaria mea) era in paragina, incat nici nu ne-am mai dat jos din masina; la Hotel Roberto era o singura camera libera plina de fum de tigara si nu ne permiteam sa stam acolo cu copiii, iar la pensiunea Casa Padurii era organizat un majorat si nu ne-am incumetat o noapte alba cu muzica si adolescenti petrecareti.

Ne-am amintit ca la intrarea in statiune erau niste vile portocalii (oarecum inconjurate de un santier) : "Complexul Baia Rosie". Nu ne-am facut iluzii, dar am zis sa incercam si surpriza: am gasit o doamna draguta care si-a sunat seful si ne-am cazat intr-o camera dubla la parterul uneia dintre vile. Se mai asteptau si alti oaspeti. In perioada respectiva nu era terminat intreg complexul si serviciile prestate erau strict de cazare.

Noua ne-a placut foarte mult camera, mai ales ca era totul nou nout, iar faptul ca unul dintre peretii camerei avea ferestre de sus pana jos a facut-o extrem de cocheta. Am ales o camera cu pat matrimonial. Ne-am descurcat cu copii, pentru ca am apropiat de latura unui pat si fotoliile din dotare. Camera mai avea televizor, minibar, o baie foarte spatioasa (avea si uscator de par, sampon, sapun, prosoape si tot ce este necesar) si o garderoba generoasa cu umerase, crema si perie de pantofi. Incalzirea centrala functiona, dar pentru ca eram primi sositi abia atunci i-au dat drumul si a durat ceva pana s-a incalzit bine de tot camera. Singurul care nu ne-a placut la camera a fost lipsa pragului de la usa, pentru ca ni se parea ca intra frigul pe sub el, dar am rezolvat si acest mic deficit.

Pentru ca deja se apropia ora pranzului, am cerut detalii despre un loc unde putem servi masa si ni s-a spus ca proprietarul complexului are si restaurantul "Grota Miresii". Asa ca am plecat la masa, unde chiar am fost asteptati de catre patron, am fost foarte bine serviti si primiti. Numai calitatea mancarii nu ne-a prea satisfacut. Insa a doua zi, am cerut niste recomandari si pot sa va spun ca ciorbele servite, cartofii taranesti si pastravul la gratar au fost foarte bune. Decorul restaurantului este ceva minunat, exact cum a fost descris intr-un review dedicat exclusiv restaurantului.

Am fost tare dezamagita ca amintirile din copilarie vis a vis de "Grota Miresii" nu mai au nimic in comun cu ce exista acum, cu exceptia singurului perete al grotei ramas si marcat cu un indicator. Grota, in sine, nu mai exista. Vizita la salina mi-a lasat un gust amar, pentru ca mi s-a parut mult mai putin amenajata si dotata comparativ cu Salina de la Praid.

Dar ceea ce mi-a placut, in mod special a fost Muntele Verde, pe care am avut norocul sa il vedem verde si asta datorita faptului ca ne-am dus pe vreme ploioasa. Cel care ne-a dezvaluit acest secret a fost ghidul Muzeului de Sare, care de fapt era o doamna extrem de draguta si foarte bine pregatita. Vizita la muzeu a fost reusita pentru ca dumneaei ne-a prezentat o serie de informatii interesante si actuale despre muzeu, salina, oras, regiune si obiectivele turistice din imprejurimi.

Cateva concluzii de final: complexul unde am fost cazati avea potential pentru sezonul de vara, pentru ca se lucra la amenajarea unei piscine, a unui strand cu apa sarata, si a altor lucruri de agrement. Nu am mai ajuns in vara asta acolo, si nu pot spune ca au reusit sa finalizeze lucrarile. In schimb, despre cazare numai de bine.

---

VIZUALIZĂRI: 4220 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI