Pur si simplu Sibiul...

TIPĂREȘTE

Acum doi ani o delegatie neprevazuta m-a aruncat catre Sibiu. Nu voi mai descrie drumul pana acolo pentru ca nu a fost unul unul de placere ci unul de necesitate, parcurs noaptea. Am ajuns dimineata la prima ora si mi-am finalizat treaba undeva catre ora 15, intr-un mod nesperat de rapid ("transpirase" vestea controlului, oamenii erau pregatiti cu toate ca la carte) asa ca m-am grabit sa-mi sun prietenul, un fost coleg de facultate cu care am pastrat legatura. Eram lihnit de foame si in momentul acela singurul meu gand era la mancare. Amicul meu era pe stand-by si stiind ca devin nervos la foame, m-a parcat in primul restaurant de langa noi. Gallery. Cum cele 100 si... de kile ale mele se topeau de subnutritie nu am avut ochi sa privesc restaurantul. Am ales un piept de pui la gratar, sincer nici nu mai stiu cum se numeste felul respectiv, dar avea un sos delicios cu usturoi si smantana, prin care se inecasera ceva fructe, habar nu mai am, cert e ca avea o savoare minunata, onctuos - duceag - usturoiat care mi-a calmat pe loc nervii. Abia dupa ce stomacul meu a incetat sa mai zbiere am putut constata ca nimerisem intr-un local bun. Curat, dichisit, servire destul de rapida (poate ma insel, mie mi s-a parut o eternitate fiecare minut asteptat! ), atmosfera placuta. Il recomand, in mod sigur se gateste bine si nu te vei scarpina dupa ce mananci!

Catre ora patru, dupa un pic de vin si vreo cinci cafele, am pornit agale spre Piata Mare, inima Sibiului. Desi Sibiul a fost atestat documentar abia la 1411, el exista ca centru comercial cu un secol inainte. Piata Mare devine centru oficial al cetatii abia dupa 1500, purtand numele, secole la rand, de Grosser Platz. Era centrul adunarilor publice de tot felul si a nelipsitelor executii. Tot prin acea perioada analele vremii consemneaza existenta unei fantani in Piata Mare si Stalpul infamiei. Doua secole mai tarziu, in piata este amplasata "cusca nebunilor", in care erau incarcerati toata ziua si supusi oprobiului public cei care noaptea dadeau de lucru garzilor, tulburand somnul linistit al sibienilor...

La jumatatea secolului XX batrana fantana a fost demolata si reconstruita abia in 2005, cand piata a fost repavata cu granit.

Jur imprejurul pietei stau straja zidurile batrane ale Muzeului Brukenthal, Casei Albastre, Casei Haller, Primariei... Si de peste tot, de sus, te privesc "ochii orasului", acele lucarne ovoidale de pe acoperisurile rosii, cu coama intotdeauna paralela cu zidurile.

Din Grosser Platz pasii te poarta firesc, fara sa iti dai seama, prin gangul boltit al Bisericii Catolice, in Piata Mica. Am strabatut-o grabit, manat de teama ca nu voi mai putea atinge obiectivul meu numarul unu, Muzeul Farmaciei. Amplasat intr-o casa cladita pe la jumatatea sec. XVI, muzeul "traieste" cu fantoma fostei farmacii "La Ursul negru", care a functionat de la 1600, vreme de aproape jumatate de secol. Poate ca entuziasmul meu este prea mare, caci farmacist fiind vad cu alti ochi acele minuni decat turistul obisnuit, poate ca dimpotriva, cinic cum sunt, vreau sa va provoc, nu voi povesti nimic despre comorile dintre acele ziduri. Va spun doar atat: odata ce ai pasit pragul, ai pasit printr-un portal care te arunca inapoi in timp. Si cat vei sta intre acele ziduri, printre anticele mojare si refrigerente sau distilatoare, timpul insusi nu va mai fi decat un simplu cuvant. Acolo nu exista timp! Secundele ingheata pentru ca esti aruncat intr-o alta lume. Nu realizezi ca pentru toti cei care forfotesc pe afara, orele curg normal. Atat de normal si implacabil incat finalul periplului meu prin muzeu s-a produs in momentul in care marele Brukenthal isi inchidea usile.

Nu am cuvinte sa imi exprim dezamagirea. Mi-am inecat amarul in ciocolateria care isi raspandea aromele spre trecatori si am pornit spre Podul Minciunilor. Nu cred ca este cineva care sa fi trecut prin Sibiu si sa nu fi aflat despre Podul Minciunilor, atat de incetosat de legende! Etimologia pare a fi legata de momentul construirii sale. Initial, inainte de 1770, sincer nu stiu cand, podul a fost facut din lemn si nu avea piloni. Era un pod "ciung", numit "podul culcat" si era primul de soiul asta in Sibiu. Unii spun ca de aici i s-ar trage numele, cum ca in saseste la "culcat " spui "lungen... nu stiu cum" (rog cunoscatorii sa ma corecteze! ). Aceiasi spun ca si "minciuna" se spune la fel, deci numele podului ar fi un simplu joc de cuvinte.

Nevoia de spectacol amestecat cu o oarecare doza de cruzime a sibienilor de altadata (sa ne amintim ca organizau executii publice) a creat o alta legenda pentru numele acesta atat de celebru: cum ca negutatorii care isi inselau clientii erau aruncati de garzile orasului de pe pod, cu capul in jos.

Altii spun ca aparenta fragila a podului (la momentul respectiv din lemn) ii facea pe oameni sa creada ca daca spui o minciuna in timp ce il traversezi, podul se va prabusi.

Cea mai tanara legenda gaseste insa originea numelui in cea mai frecventa minciuna a omului: cuplurile de indragostiti alegeau ca loc de plimbare romanta si fierbinti juraminte de iubire acest pod. Juraminte de cele mai multe ori uitate... Tot aici se spune ca ar fi fost tarate de par miresele care nu erau neprihanite in noaptea nuntii. Si evident, aruncate in cap de pe pod...

Dar indiferent cate povesti ar pluti in jurul sau, Podul Minciunilor este o capodopera in sine, purtand cu noblete rangul de primul pod de fonta din Romania, pentru ca la aproape o suta de ani de la momentul construirii sale din lemn, a fost recladit integral din fonta, asa cum il vedem si azi, purtand in balustrade blazonul Sibiului.

Inima Sibiului e plina de cladiri seculare. Celebrele turnuri de aparare ale vechii cetati, turnuri grijite veacuri la randul de bresle, biserici, catedrale, atat de multe si atat de putine ore!

Mi-am promis sa revin si nu singur ci cu prietenii si echipa mea, pentru ca atatea frumuseti vazute de unul singur sunt oarecum gri...

Si voi mai reveni cu Muzeul Satului si cu...

Destul! Mergeti in Sibiu!

---

VIZUALIZĂRI: 1159 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI