ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.08.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 11.08.10
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
12.50%
Extrem de nemulțumit
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
63.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 6 MIN

Hotel ok, All Inclusive: junk food

TIPĂREȘTE

Salutare,

Am fost la acest hotel la sfarsitul lui Iulie 2010. Multumesc celor care au scris pana acum. M-au ajutat sa stiu la ce sa ma astept. Contribui si eu, la randul meu, cu un review si voi incerca sa fiu cat mai obiectiv.

In primul rand, stiind la ce sa ma astept, nu voiam "All Inclusive" in Sunny Beach. Totusi, am ajuns la acest hotel prinzand o oferta "last minute" care era si "All Inclusive".

Am ajuns la hotel destul de usor, fiind foarte aproape de intrarea in statiune (dinspre Varna). Am parcat "temporar" pe rampa de la intrarea in hotel, pentru a ne descarca bagajele.

Ne-am cazat in cateva minute, probabil si din cauza faptului ca era ora 17. Am primit si renumitul card pentru bauturile de la bar, fiind informati ca foloseste la statistica si ca bauturile de la bar ni le platim. Domnisoara de la receptie mi s-a parut amabila dar nu ne-a informat despre celelalte facilitati ale hotelului. Le-am aflat dupa aceea, cand m-am intors si am intrebat despre tot ce mi-a trecut prin cap:)

Bagajele ne-au fost carate de catre un baiat simpatic, care stia engleza destul de bine.

Si acum sa o iau pe puncte:

1. Parcarea: Sunt locuri putine si, din cate am vazut, majoritatea sunt pastrate pentru masini cu numere bulgaresti (no comment). Totusi, dupa ce i-am dat 5 Euro baiatului care ne-a carat bagajele, parcarea "temporara" de pe rampa hotelului, a devenit "permanenta". Oricum, si daca nu se intampla asa, mi se explicase de la receptie faptul ca foarte aproape de hotel este o parcare cu plata (parca 10 leva/zi).

2. Camera: Foarte buna, mare, cu mobilier nou, saltele ok. A fost ok si salteaua copilului, chiar daca nu a fost cea mai buna pe care am vazut-o. Baia curata, cu cada, etc. De pe balcon vedeam Victoria Palace si marea de o parte si de alta a hotelului.

Curatenie in camera s-a facut aproape zilnic. Lenjeria nu a fost schimbata niciodata.

3. Mancarea de la restaurantul All Inclusive: Mentionez ca nu sunt pretentios la mancare dar intre cantitate si calitate, prefer calitatea. Din pacate, nu am avut calitate. Si, la fel ca pe tot litoralul bulgaresc, o parte din mancare se recicleaza.

Micul dejun: Pe ansamblu, gaseai ce sa mananci. Meniul zilnic era aproape acelasi: oua (fierte, ochiuri, scrambled), vreo 4-5 feluri de paine, niste polonezi sau carnati (cam grasi), ceva legume (rosii, castraveti, ardei), vreo 2 feluri de branza (foarte buna), branza topita (naspa rau), cascaval (gust ciudat), unt (ok), 2-3 feluri de mezeluri (de slaba calitate), ceva fursecuri sau ceva de genul asta, cereale, iaurt (n-am gustat) etc.

La capitolul bauturi, aveau apa fierbinte pentru ceai, lapte (nu am incercat) si cafea (proasta rau). Pana la urma, ne-am cumparat cafea de la bar, acolo fiind baubila.

Pranz si cina: Erau zile in care gaseai ce sa combini si zile in care nu prea. Erau unele mancaruri cu sos (tocana, stufat sau alte chestii), peste (Ex: pangasius congelat), clasicii cartofi prajiti, o chestie la care ei ii spuneau pizza (paine cu cascaval topit:)), cateodata, musaca si altele.

Problema a fost ca daca nu iti placea nimic de acolo, nu puteai sa iti iei o bucata de carne la gratar sau ceva de genul asta. Mai aveau cate ceva prajit pe plita (in general, carne de porc grasa) dar era departe de ceea ce am vazut la alte restaurante All Inclusive in alti ani.

Aveau vreo cateva salate facute de ei si iti mai puteai face salata din rosii, castraveti, ardei, masline etc.

Din pacate, nu exista varietatea de la alte restaurante All Inclusive la care am fost. De asemenea, nu mi-a placut idea de a sta la coada 5-10 min pentru mancare.

Nu m-am atins de prajituri, deci nu pot spune despre ele decat ca pareau a fi facute din prafuri. La fel si sucurile. Nu am vazut clatite, nici ceva gen Nutela.

Fructe, cam putine si nu prea variate. Daca prin alte parti, gaseam pepene tot timpul, aici disparea repede. In plus, asa cum spunea cineva aici, unii oameni uitau sa isi ia bucatile cu furculita.

Bauturile alcoolice se iau de la bar. Berea de la bar este foarte proasta (Slavonia), asa ca am gustat-o si nu m-am mai atins de asa ceva. Vinul parea relativ ok pentru 1-2 pahare la o masa. Ce nu a fost ok la vin, a fost ca de doua ori am primit paharul cu ruj pe el. De atunci, am cerut numai in pahar de plastic. De asemenea, intr-una din zile am incercat un brandy de-al lor care nu mi-a placut deloc.

Intre timp, am descoperit faptul ca berea servita la barul de la piscina este mai buna, asa ca mi-am luat de acolo.

FAZA TARE: Legat de berea de la piscina. Barul era cu servire din piscina sau cu servire de pe uscat. Odata, asteptam sa-mi ia comanda in partea de pe uscat. Fata de acolo tocmai "onora" o comanda de 2 beri facuta din piscina. Cum o onora? Simplu. A pus cam 2 degete de sifon in pahare, dupa care a completat cu bere. Nu mi-a venit sa cred ce am vazut.

4. Probleme de sanatate: am avut o mica indispozitie gastrica timp de vreo zi si ceva. Mentionez ca, in general, nu am probleme cu stomacul. In rest, sotia si copilul au fost ok.

5. Plaja si apa marii: Plaja e lata, cu nisip fin, relativ curata. Am vazut romani, ukrainieni sau rusi, care au lasat sticle si pahare in urma lor. Sezlongurile costa 7 leva/buc iar umbrelutele tot atat. Apa a fost foarte curata atunci cand nu au fost valuri. Cat am stat acolo, nu am vazut alge.

6. Entertainment: Era program pentru copii dar cam slabut fata de ce am vazut prin alte parti. De asemenea, dupa ora 21 mai era ceva si pentru adulti, dar la fel, nu mi s-a parut ceva deosebit (bingo, concursuri etc). Oricum, nu m-a afectat in niciun fel. Daca vrei, gasesti entertainment in statiune mai mult decat poti duce:)

7. Piscina: Cea pentru adulti, era relativ ok. Era si o piscinuta mica pentru copii. Ca si pe la alte hoteluri, nu prea gaseai sezlonguri libere, acestea fiind "rezervate" de dimineata. Oricum, nu m-a interesat prea tare aspectul, pentru ca am stat mai mult la mare. Legenda spune si indicatoarele arata ca ar mai fi si o piscina interioara dar mi-a fost suficient de lene sa nu merg pana acolo.

8. Personalul: La receptie m-am inteles destul de bine cu ei. Vorbeau engleza cat sa ii intelegi si sa te inteleaga. Am vazut ca mai vorbeau si rusa si germana.

La restaurantul AI si la baruri, mi s-au parut cam "fara chef". V-am spus despre paharele murdare sau despre berea indoita. In rest, strangeau destul de repede mesele sau murdaria de pe jos.

9. Drumul: Pana la Varna, destul de ok. Se circula si pe autostrada o bucata de drum. De la Varna, se mai merge pe o autostrada, relativ ok, dupa care se merge pe un drum care pe alocuri e cam ingust si cu serpentine in ac de par. Dar e ok. Autostrazile lor nu sunt foarte bune dar exista:)

10. Statiunea: In partea de nord (unde e hotelul) e mai linistita dar cu cat te apropii de centru devine din ce in ce mai animata. Este recomandata pentru tineri care vor muuulta distractie. Sunt multe cluburi si restaurante. Acolo unde nu sunt restaurante, este bazar, ceea ce nu mi-a placut.

Concluzie: Mi-a placut hotelul, am rezolvat problema parcarii iar plaja si marea au fost ok. Nu mi-a placut deloc sistemul lor All Inclusive. Statiunea ar fi fost super acum vreo 10 ani:) Merita sa mergi acolo doar cu mic dejun inclus dar nu trebuie sa ai foarte mari asteptari.


[fb]
---
Trimis de blondu in 11.08.10 12:03:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena, Nisipurile de Aur
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2981 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (blondu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 In majoritatea zilelor, apa a fost foarte limpede (sfarsit iulie 2010).
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6700 PMA (din 11 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    blondu
    Alte impresii din această RUBRICĂMarvel Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041612148284912 sec
    ecranul dvs: 1 x 1