Elegant, clasic, bun gust desavarsit

TIPĂREȘTE

Daca nu tineti cont de publicitatea negativa facuta locuitorilor de pe aceste meleaguri (desigur, ma refer la diversele patanii ale celor care nu au fost serviti la magazine, restaurante, cabinete medicale etc. necunoscand limba maghiara) si daca aveti nevoie, totusi, de o cazare in Gheorgheni, va recomand cu placere o sedere la hotel Rubin, un loc in care noi ne-am simtit minunat.

L-am descoperit intamplator, cu ocazia unei delegatii care ne-a prins pe drumuri de Neamt in ajun de week-end, intr-o zi de vineri. Si pentru ca tot trebuia sa pierdem si ziua de sambata pentru drumul de intoarcere, ca sa fim impreuna macar la sfarsit de saptamana, l-am pus si pe piciul nostru in masina cu noi, eu facand planul ca la intoarcere sa venim prin Ardeal catre casa, cu o escala scurta la rudele din Brasov. Zis si facut, copilul a vazut jumatate din Moldova pe geam in acea zi.

Dupa ce ne-am terminat treaba la Bicaz Chei, unde am facut si o plimbare sanatoasa per pedes, pe alocuri si cu copilul in brate cand obosise, ne-am pornit cam pe inserate cu gandul sa ne cazam undeva la o pensiune/hotel din statiunea Lacu Rosu, dar n-am gasit nimic liber; deh, lumea pe timp de vara mai vine si in concediu, nu ne-asteapta camerele libere pe noi.

In consecinta, dupa ce-am admirat frumusetea de basm a lacului si maretia Cheilor Bicazului, ne-am continuat drumul catre Gheorgheni, unde deja se inserase bine cand am ajuns.

Am intrebat pe cineva unde putem sa dormim o noapte (am noroc in general la persoane care cunosc limba noastra cea romana) si ne-a indicat hotelul din centrul orasului, Rubin, mare si cu siguranta liber, ca n-or fi dat navala turistii in Gheorgheni – nu era nici ziua orasului, nici mai stiu eu ce festival de clatite sau bere – n-am eu norocul ala!

Fiind noapte, nu prea-l gaseam si-am mai intrebat pe cineva dintr-un grup de tineri, culmea, echipa locala de hochei ce avusese meci cu Sportul Studentesc, noroc ca astia plecasera. N-au turbat vazand masina cu numar de Bucuresti, ba dimpotriva, in cuvinte putine si cu gesturi ample (ma cam lasase norocul), in parte si datorita euforiei bahice de dupa castigarea meciului, mi l-au aratat la 50-60m in fata. Hotelul – o cladire inalta si frumoasa, cu o arhitectura deosebita, in stil baroc, de pe vremea cand Ardealul era posesiune a coroanei habsburgice.

La receptie, am fost intampinati foarte bine (lumea stie limbi straine, inclusiv romana) si cat ai clipi am ajuns in camera, franti de oboseala, dar multumiti ca nu trebuie sa mergem toata noaptea pe lungul drum catre Brasov.

S-ar putea sa gresesc, dar cred ca la vremea respectiva (2004) hotelul tocmai fusese renovat, totul arata impecabil: mocheta rosie in camera, prosoape albe si parfumate, paturile intinse si acoperite cu pleduri visinii, asortate cu mocheta, instalatii sanitare care functionau perfect, evident si mult dorita apa calda.

Nu retin pretul, oricum nu are relevanta la o distanta atat de mare in timp, banuiesc ca se pot gasi cu usurinta preturile actuale. In orice caz, va spun ca ne-am odihnit foarte bine si ne-am trezit a doua zi la 9, desi ne propusesem ca la ora aceea sa plecam deja spre Brasov; insa, nemaiavand constrangeri de niciun fel (era sambata si pentru oropsiti ca noi), am plecat mai pe la 10, dupa micul dejun.

Care mic dejun a fost copios si a avut de toate: omleta cu sunca, platou rece pentru copil, salata de rosii/castraveti/branza, ceai/cafea/sucuri, chiar si clatite cu dulceata.

Trebuie sa le recunoastem meritele, secuii gatesc bine.

Partea frumoasa a fost ca aici era mai greu cu “understand-ul”, fata care a venit la noi sa ne ia comanda nu prea avea tangenta cu limba romana, ne-a salutat in maghiara si ne-am blocat cu totii in meniu... Sotia deja se incruntase, dar eu, care am batut zona mai mult si incerc sa privesc obiectiv problema, i-am explicat ca nu e rea-vointa, ci pur si simplu nu cunoaste, la scoala s-au scos orele obligatorii si fiind si tanara, n-a mai interesat-o sa stie si romana... macar de-ar fi invatat engleza... Dar, plina de solicitudine, s-a dus la bucatarie de unde a chemat-o pe-o colega, mai la 30-35 ani, care vorbea si "pre limba noastra dulce si armonioasa". Si care dupa ce ne-am inteles, ne-a si pregatit tot ce i-am cerut, cu foarte mult drag, iar noi am apreciat in consecinta efortul, ne-am ridicat cu greu (sau chiar mai grei...) de la masa.

Ne-am despartit cu prietenie, cu siguranta daca pasii ne mai poarta prin Gheorgheni tot acolo vom trage, oamenii ne-au facut sa ne simtim minunat, in pofida tuturor diferentelor de limba, e atat de simplu daca exista un strop de bunavointa. De ambele parti, musai. Ca "vorba dulce, mult-aduce", cum spune un proverb de-al nostru (si de-al lor, de ce nu? )...

Cele bune tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1845 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI