ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.04.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mediaş [SB]
ÎNSCRIS: 07.03.16
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
APR-2023
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    O altă Sicilie decât cea cunoscută

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Am cam amânat scrierea articolului de faţă despre această minunată insulă. Ba că nu aveam timp, ba lipsa chefului ori, pur şi simplu, aşteptam un imbold pentru a aşterne rândurile despre Cefalu şi următoarele locaţii vizitate.

    Şi, na, uite că imboldul mă aştepta ieri în poştă. O amendă de 44 euro pentru parcare neregulamentară în Cefalu trimisă de poliţia locală prin intermediul Ambasadei Italiei din Bucureşti, la un an după “constatarea faptei” .

    Ochisem şi eu un loc liber de parcare pe o străduţă în apropierea falezei şi am înghesuit Nissan-ul acolo. Mi-am zis că economisesc 6 euro cât costa parcarea/zi situată la 20 metri mai în stânga😃…

    Revenind la acele timpuri, ajungem în şarmantul orăşel de coastă – dar devenit de ieri foarte detestat – pe o vreme cam neprielnică, cu vânt şi o ploaie măruntă. Scoatem pelerinele - că doar pentru asemenea momente le-am înfundat pe undeva prin valize – şi îl luăm la pas, pornind de la plajă.

    Are şi vremea aceasta frumuseţile ei dacă ai plăcerea şi timpul să îţi arunci o perioadă mai îndelungată ochii spre mare şi cer. Care, împreună, îşi dau mâna şi lucrează la un cadru ce impresionează unul ca mine.

    Plumburiul de deasupra se diluează spre depărtare, într-un degrade ce se finalizează cu griul dătător de speranţe întru schimbare, în timp ce - în partea de jos a tabloului - valurile ajung liniştite la mal, la capătul unui drum străbătut prin porţiuni ale mării de diverse nuanţe, de la un verde închis de smarald până la un albastru deschis. Ochiuri de culoare aruncate parcă aleatoriu în infinita Mediterană şi care creează un pastel mirific.

    Păşim în zona veche prin zona fostei Porta Ossuna şi observăm zidurile de fortificaţie solide care conferă cetăţii un aspect de fortăreaţă inexpugnabilă în vremurile de odinioară. Din cele patru porţi înşirate de-a lungul zidurilor, actualmente a mai rămas în picioare doar Porta Pescara. Două dintre ele aveau deschideri spre mare iar celelalte două către satele şi oraşele din zonă.

    Pe pantă, ceva mai sus trecem pe lângă spălătoria medievală, situată undeva cam la 4 metri sub nivelul străzii, ce încă păstrează majoritatea bazinelor care se umplu cu apă din gurile căscate de animale – 15 sunt lei – dar şi suporturile pe care erau frecate hainele cu peria şi leşie. Încă din acea vreme localnicii  cunoşteau balsamul, utilizând lavanda ca principala aromă.

    Câteva bolţi înguste aflate în partea inferioară a clădirilor de pe mâna stângă cum urci îţi permit să asişti la spectacolul mării, chiar dacă eşti aproape de centru. Iar de pe terasele pietruite panorama este minunată!  

    Culoarea mării este ireală, cum eu nu am mai văzut! Sper doar ca fotografiile să redea parţial din frumuseţea momentelor sau webmaster să mă ajute să încarc un filmuleţ (operaţiune ce nu îmi mai reuşeşte în ultima vreme, dar am promisiunea fermă a sprijinului).

    Cea mai indicată locaţie pentru admirarea văzduhului o reprezintă Bastionul Capo Marchiafava, de unde poţi cuprinde cu privirea toată coasta de nord, inclusiv farul, iar în zilele senine chiar şi Insulele Eoliene.  

    Impresionată de dârzenia noastră şi setea de cunoaştere, vremea se răzgândeşte şi devine mai prietenoasă cu eforturile noastre, aruncând primele raze de soare să despice norii şi să proiecteze umbrele clădirilor gălbui peste străduţele pietruite şi umede.

    Ca orice localitate italiană şi Cefalu are în centru un dom, a cărui intrare e străjuită de două statui albe, probabil reprezentând niscaiva personalităţi religioase străine nouă.

    Lăcaşul de cult a fost ridicat în anul 1131 din bunăvoinţa regelui Roger al II-lea Normandul, cel care şi-a îndeplinit promisiunea îndreptată spre ceruri în momentul în care salvarea din naufragiu putea veni doar de la cineva de acolo.  

    Şi cum i-a fost întinsă mâna, alteţa sa şi-a respectat strigătul disperat şi a ridicat această catedrală în care se remarcă figura impunătoare a lui Hristos Pantocrator în decorul mozaic ce se păstrează în condiţii excelente.

    În apropiere se află şi reşedinţa regală, Osteria Magno, iniţial o clădire mai puţin impunătoare dar a cărei suprafaţă s-a mărit de-a lungul timpurilor, în funcţie de averile următorilor ocupanţi.

    Pe străduţele secundare de piatră ce fac legătura între cele principale nu te poţi plimba ţinându-te de mână, dar compensează prin ghivecele de ceramică viu colorată din care se înalţă zvelte hortensii roz. Toate florile din oraş sunt de aceeaşi culoare şi se potrivesc de minune cu pelerina Adrianei! Nu ştii care e mai mândră floare!  

    Sunt sădite şi dintre cele care încă nu au îmbobocit încă, dar mira-m-aş să fie în ton cu al meu impermeabil…  

    Odată ajunşi la Porta Terra din care a mai rămas doar un bastion, facem cale întoarsă spre locul în care am lăsat maşina.

    Dacă nu ne mai rătăceau privirile prin geamurile unei brutării în care asistăm la îndemânarea celui care învârte aluatul pentru a crea forme de biscuiţi sau turte probabil că aş fi fost mai bogat acum cu 44 euro, diferenţa de timp între aplicarea amenzii şi ridicarea procesului verbal de constatare de sub ştergător fiind de 6 minute.   

    Următoarea haltă citadină o facem în Petralia Soprana, sat cu o denumire extrem de muzicală şi declarat cel mai frumos sat italian în anul 2018. Nu am reuşit să aflu dacă are vreo legătură cu serialul “Clanul Soprano” , serialul cu cele mai mari încasări din istoria televiziunii prin cablu, dar date fiind numele de origine siciliană ale personajelor principale, ceva ADN local s-o fi strecurat în scenariu. Nu am urmărit niciun episod şi nu mă pot pronunţa în cunoştinţă de cauză…

    Satul e cocoţat pe culmea unui deal iar de la depărtare casele par înghesuite şi aproape să o ia la vale pe muchiile mai abrupte înspre care şoseaua şerpuieşte lin peste verdele crud de primăvară.

    Suntem în plin ţinut al acestor aşezări, asemănător cu cel al satelor albe din Andaluzia, diferenţa reprezentând-o nuanţa zugrăvelii.

    Petralia Soprana se arată precum o doamnă elegantă dar puţin tristă, îmbrăcată în veşminte sobre dar din mătăsuri fine. Extrem de curată şi aranjată urbanistic, clădiri netencuite voit şi care lasă geometria pietrelor la vedere, balcoane din fier forjat ce evidenţiază măiestria lucrătorului sau piaţete înguste pigmentate cu fântâni din piatră. Acesta este “Satul muzicii şi al artei” , aşa cum este prezentat de administraţia publică locală.

    Sobrietatea locului este efectiv spartă în bucăţi de pastelul viu al iepuraşilor şi ouălelor specifice săptămânii sfânte în care ne aflăm, înşirate pe caldarâmul străzilor printre ghivecele de flori. Satul e atât de pustiu încât pare părăsit, doar prezenţa autoturismelor parcate ici-colo contrazic ipoteza lipsei de viaţă.

    Dacă parcurgerea lui la pas, în urcare, a reprezentat o încântare, odată ajunşi la terasa de sus senzaţia respectivă se transformă în extaz. Atât e de frumos ce poţi cuprinde cu ochii din acel loc.

    Poeme, poveşti, scenarii beletristice se pot scrie de ai avea timp şi stare să îţi petreci ceva timp aici.

    Dincolo de balustradă e hăul ce se cască la mare adâncime, în depărtare sunt câmpurile şi dealurile verzi purtând în loc de cuşme alte sate la fel de minunate, iar ceva mai sus un alt cartier al Petraliei Soprana la care ajungi pe un drum îngust şi pietruit.

    Undeva în depărtare se află şi gazda la care vom trage în seara asta, spre care ne îndreptăm abătându-ne de la şoseaua principală şi luând-o pe un drum îngust, cu prezenţe de gropi pe alocuri dar care ne duce prin locuri foarte rustice şi atrăgătoare.  

    Vremea de astăzi, posibil a fi catalogată posomorâtă de mulţi – nu şi de noi! -, cu ploaia măruntă de la sosirea în Cefalu, cu vântul din Petralia Soprana, cu norii plumburii ce s-au plimbat pe cer mai toată ziua şi, în special, cu dealurile verzi ivite mereu în peisaj ne-au creat senzaţia de a fi fost parcă în Scoţia.

    Dar am vizitat o Sicilie despre care nu aveam habar, departe de imaginea plajelor şi a cerului albastru, a unei destinaţii estivale, însorite. Dar perfect de pus în rama plăcutelor aduceri aminte.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Marius 72 in 09.04.24 15:24:08
    Validat / Publicat: 09.04.24 16:18:32
    INFO ADIȚIONALE
    • Alte destinații turistice prin care a fost: Federaţia Rusă, Austria, Belgia, Franţa, Croaţia, Estonia, Ucraina, Moldova, Spania, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Irlanda, Irlanda de Nord, Turcia, Grecia, Malta, Iordania, Portugalia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord, Anglia, Scoția, Țara Galilor, Olanda, Slovenia, Vietnam

    VIZUALIZĂRI: 456 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P29 Pe dealurile Siciliei
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    13 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [09.04.24 16:20:30]
    »

    Un scurt text adăugat la fiecare poză îi sporește considerabil atractivitatea / utilitatea — poți folosi butonul „SUPER-EDIT-DESCR-poză” -- te conduce la o pagină în care poți adăuga / modifica, *simultan*, descrierille tuturor pozelor: amfostacolo.ro/pic_add9fi ... ustE=1#f1422475

    Pușcașu Marin
    [09.04.24 17:18:34]
    »

    @Marius 72: Mie nu-mi place să umblu pe străzi când plouă, dar uitându-mă la fotografii constat că peisajul este de poveste chiar și pe o vreme mai mohorâtă. Iar” povestea” ta nu face decât să pună în valoare și mai mult fotografiile. De obicei se spune că-i invers, că pozele fac cât o grămadă de cuvinte. Eu nu contrazic pe nimeni, însă pentru mine, în cazul de față e pe dos .

    Ați văzut locuri frumoase. Felicitări și mulțumesc că mă” plimbi” și pe mine prin Sicilia.

    k-lator
    [09.04.24 17:44:19]
    »

    @Marius 72: Descrierea as usual - adică din aia care-l face pe om să se țină pe urma voastră până se isprăvește povestea, pozele care exemplifică ce a vrut să ne spună autorul și nu numai, deci fără dubiu este ceva cu valoare estetică.

    Dar și tu ești de minune! că ai ținut morțiș să mai plătești aproape încă o noapte de cazare (dacă prețul a fost cam ca la Palermo), în loc să scoți 6 euro din portofel. L-oi fi detestând tu pe Cefalu, dar mie îmi place... și nici nu mă costă nimic plimbarea! 😜

    By the way: Mândră floare-i Adriana!... părerea mea! 😉

    adso
    [09.04.24 18:23:41]
    »

    @Marius 72:

    Cea mai indicată locaţie pentru admirarea văzduhului o reprezintă Bastionul Capo Marchiafava, de unde poţi cuprinde cu privirea toată coasta de nord, inclusiv farul, iar în zilele senine chiar şi Insulele Eoliene.

    Da, e frumoasă perspectiva care se deschide la Bastion. Dar mie mi-a plăcut mai mult cea de la Punto panoramico, deasupra Duomo. E posibil să fie încă mai frumoasă priveliștea din vârful stâncii, nu am ajuns până sus și nu pot compara. (Dintr-un anumit motiv, am plecat din Palermo în șlapi și e cam greu de urcat acel deal fără încălțări cât de cât adecvate.)

    Mie Cefalù mi s-a părut wow, cu siguranță voi reveni cândva, probabil cu cazare. Merită cu vârf și îndesat câteva zile. Plaja este splendidă, orașul e încântător, atmosfera - de vis.

    Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
    [09.04.24 21:23:01]
    »

    @webmasterX: Nu am avut timp până acum.

    Intuiam că voi fi mustrat, dar am fost nevoit să fug la straturi! 😋

    Acum, cu șalele revenite după atâta aplecare, am ceva timp până încep meciurile să dau câte un scurt titlu pozelor.

    Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
    [09.04.24 23:06:41]
    »

    @adso: Nu te contrazic în privința panoramelor.

    M-am referit doar la traseul nostru și la ce informații am cules pe parcursul lui.

    Și mie mi-a plăcut Cefalu până să revin la mașină 😋

    Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
    [09.04.24 23:08:05]
    »

    @k-lator: Mulțumesc de aprecierea din final!

    Că de restul, ce pot zice😜?

    Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
    [09.04.24 23:11:27]
    »

    @Pușcașu Marin: Te las în curând să te odihnești!

    Sunt cam pe finalul tolbei...

    adso
    [09.04.24 23:27:48]
    »

    @Marius 72: Vezi ce bine e să mergi cu trenul?

    P. S. Bine pe naiba. La întoarcere abia am reușit să urcăm. Sardelele în conservă stau degajat față de cum se înghesuie pasagerii în trenurile de pe linia Messina - Palermo.

    P. S. 2 Problemă: încap toți oamenii care viețuiesc în prezent pe Pământ, cca. 8 miliarde, într-o conservă având forma unui cub cu latura de 1 kilometru?

    Pușcașu Marin
    [10.04.24 06:48:09]
    »

    @adso: Dă-ne un” hint” la P. S. 2. Trebuie ca oamenii să rămână în viață în cubul ăla? Că dacă nu trebuie, mai rămâne și loc. Deși... dacă ar sta ca în trenurile alea de zici tu de ele cred că tot încap. Eventual ar mai rămâne câțiva pe-afară. Trump, Kim Jong Un, Doamna Ursula. Îți dai seama ce distracție ar fi? Să vorbească toți odată (ăștia de-ar rămâne pe lângă cub) și să n-asculte nimeni!

    Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
    [10.04.24 09:49:19]
    »

    @adso: Ai fost pe insula în care s-a inventat conserva de pește! 😊

    Acolo s-a ambalat pentru prima oară tonul în conservă pentru a putea fi păstrat și transportat

    Referitor la calcule și mod de înghesuire a oamenilor, îmi cam dă cu virgulă! 😂

    doinafil
    [10.04.24 13:45:16]
    »

    @Marius 72:

    Ochisem şi eu un loc liber de parcare pe o străduţă în apropierea falezei şi am înghesuit Nissan-ul acolo. Mi-am zis că economisesc 6 euro cât costa parcarea/zi situată la 20 metri mai în stânga😃…

    Ce-ai pățit tu acolo m-a dus cu gândul la ce spune românul: „cine se cârpește mai mult se rupe!” , ... sau cam așa ceva! În același context îmi mai place o zicală: „sunt prea sărac ca să-mi cumpăr lucruri ieftine!”

    E bine dacă plimbarea prin Cefalu și prin Petralia Soprana - chiar pe o vreme posomorâtă - v-a plăcut! Priveliștile din fotografii sunt grozave! Îmi imaginez cum ar fi arătat dacă vremea era însorită!

    Aștept continuările, chiar dacă sunt spre finalul „serialului sicilian” , și... ca de obicei

    Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
    [10.04.24 20:48:37]
    »

    @doinafil: Dă-i românului mintea de pe urmă! 😂

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    doinafil, k-lator, Pușcașu Marin
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cefalu și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.14604806900024 sec
    ecranul dvs: 1 x 1