ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.04.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAR-2024
DURATA: 2 nopți
Solo
1 ADULȚI
PREȚ SEJUR 700 lei
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ MD
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Hotel Corvaris, cazare de 3*, în cartierul Berceni, Bucureşti

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cu o săptămână înainte de a avea loc Întâlnirea AFA de la Păltiniş, am fost anunţată că în câteva zile voi participa la o întrunire în interes de serviciu, ce se desfăşura la Bucureşti. După ce am revenit la birou, am aflat printr-un email şi locul unde urma să fiu cazată două nopţi: Hotel Corvaris, 3*, situat undeva pe Calea Olteniţei, primind şi o mică hartă pe care era configurată localizarea acestuia.

   Nu-mi spunea nimic numele acestui hotel, aşa că am început să caut informaţii cu privire la el, curioasă să ştiu câte ceva despre locul care urma să mă găzduiască două nopţi. Unde? Mai întâi pe AFA, unde nu am găsit decât rubrica acestuia, dar niciun articol încărcat. Pe urmă, m-am uitat pe website-ul propriu, precum şi pe booking pentru a-mi forma o părere cât de cât obiectivă. Acum după ce m-am întors, m-am gândit că n-ar fi tocmai rău să scriu câteva cuvinte despre acel loc, poate va mai fi cineva pus în situaţia mea şi vrea să citească şi pe AFA.   

Cum nu l-am ales eu, nu am ce să-mi reproşez cu privire la opţiune, dar ţin să spun că nu a fost nicidecum o alegere rea, ci dimpotrivă, tocmai bună pentru ceea ce aveam nevoie. Trebuie spus că acesta fusese ales, desigur, în primul rând pe principiul apropierii de locul faptei.

Două vorbe despre Hotel Corvaris, 3*

Actualul stabiliment, care se numeşte Hotel Corvaris, se pare că provine dintr-un fost cămin de nefamilişti, renovat, modernizat, adus la stadiul de hotelaş elegant şi cochet, numai bun pentru a găzdui în condiţii decente oaspeţi în 25 camere plus un apartament. Camerele sunt de mai multe tipuri, cele mai multe fiind duble matrimoniale sau twin.

 

Date de identificare

Adresă: Şoseaua Olteniţei 125, Bucureşti, Sector 4, România

Website: hotelcorvaris.ro

Tel. : +40 733 973 256, Fax: +40 21 332 51 46

E-mail: office@hotelcorvaris.ro

 

Hotelul deţine şi un restaurant, o trattoria aşa cum apare pe frontispiciu, de preparatele căruia m-am bucurat, împreună cu companionii mei, la două cine. Restaurantul este destul de mare, de fapt hotelul şi restaurantul sunt cunoscute ca organizatori de evenimente gen mese festive, nunţi, dar nu se dă înapoi nici de la evenimente corporate, seminarii, etc. Nu ştiu cum se prezintă în postură de organizator, eu pot să-mi exprim părerea doar în calitate de musafir. Am văzut pe booking că are o notă de 8,3, nici prea mare, nici prea mică, îmi pare încurajatoare. Hotelul se laudă că asigură şi servicii de curăţătorie, contra cost.

Camerele de la Corvaris nu sunt prevăzute cu balcon, probabil păstrând arhitectura stabilimentului din trecut.

Oaspete la Hotel Corvaris

   În ziua cazării, am ajuns după-amiaza târziu, aproape pe seară, iar la recepţie am fost bine primită, repartizându-mi-se o cameră în regim single, la etajul al doilea, respectiv 209. De fapt, este o cameră care ar putea să găzduiască  poate şi două persoane, toate consumabilele, prosoapele, paharele fiind pentru două persoane, mai puţin patul şi singura noptieră existentă ar fi putut indica tipul single al camerei. Nu este deloc mică, mie, personal, mi s-a părut destul de spaţioasă.

   Din păcate, hotelul nu dispune de ascensor, însă pentru mine acest lucru nu a constituit un dezavantaj.  

Camera arată, în realitate, exact aşa cum reieşea din fotografiile de pe website-ul propriu sau de pe booking. Decorată în nuanţe calde de bej şi verde (draperia, tăblia patului), camera este dominată de patul de dimensiuni generoase pentru o singură persoană.

  Mobilierul n-a fost deloc zgârcit, am avut dulap de haine încăpător, cu spaţii pentru umeraşe pe-o parte, rafturi pe alta, alături pe peretele de lângă, o oglindă lungă şi de-o formă interesantă, montată în ideea să te verifici înainte de a ieşi pe uşă.

Spre fereastră, în continuarea patului, pe dreapta aveam un birou cu taburet, dedesubtul căruia se găsea şi minibarul încastrat în mobilier, bine aprovizionat cu băuturi răcoritoare, ciocolată şi alte dulcegării, bere, apă, vin. Preţurile, cam mărişoare, erau afişate pe-o listă a dulapului. Drept în faţă spre fereastră, se afla masa de bagaje.

Pe peretele de vis-á-vis de pat era suspendat televizorul cu diagonală rezonabilă şi o mulţime de programe, dar cine avea timp de televizor?! Pe birou era aşezată o tavă cu două pahare.

  Baia se prezenta a fi nici prea mare, nici prea mică, în schimb era curată şi elegantă, dotată cu obiecte sanitare nu noi, dar bine întreţinute şi corespunzător igienizate. Cabina de duş, etanşă, nu lăsa apa să pătrundă în incintă, consumabile am găsit deloc pe „sărăcie” : gel de duş, şampon, săpunele tip turist, kit de demachiat, hârtie igienică.   

    Oricum, la nevoie, în spatele hotelului se află un magazin Lidl, aşa că puteam trage o fugă oricând pentru orice aş fi considerat că lipseşte şi ar fi fost necesar. N-a fost cazul.

     Aş vrea să menţionez că peste tot în hotel, precum şi în cameră curăţenia a fost impecabilă, serviciul efectuându-se zilnic şi cu simţ de răspundere. În plus, pretutindeni în aer plutea un parfum de proaspăt emanat de la produsele folosite.

Micul-dejun ne-a fost servit în fiecare dimineaţă între 07,00-10,00 în regim bufet în restaurantul hotelului. Preparatele şi produsele puse la dispoziţie au fost suficiente pentru a satisface gusturi şi pretenţii diverse. Am avut diferite mezeluri, brânzeturi, fructe legume, preparate calde precum omletă, ouă ochiuri, crenvurşti, kaizer, cârnăciori, dar şi iaurturi, măsline, unt, zacuscă, dulceaţă, gem, miere, etc. Existau şi produse de patiserie, dulci sau sărate, precum şi prăjituri, cozonac, fursecuri, etc. De băut gama cuprindea cafea şi derivatele sale de la automat, lapte, ceai, sucuri, etc.

Wi-fi-ul a funcţionat foarte bine, a avut semnal bun, doar l-am testat, nu l-am folosit îndelung, din motive de trafic de date suficient în abonament.

   Deşi hotelul nu deţine parcare proprie, s-a îngrijit să asigure câteva locuri pentru clienţii săi şi o face având o înţelegere cu supermarketul Lidl în a cărui parcare generoasă este posibil să laşi maşina. La recepţie te treci pe o listă pusă la dispoziţie în acest scop şi laşi maşina în siguranţă în parcarea supermarketului.

     Restaurantul hotelului, numit Trattoria Corvaris trattoriacorvaris.ro/meniu, cu specific italian, ne-a fost gazdă de două ori pentru cină unde eu, personal, am comandat tagliatelle con funghi (40 lei) în prima seară şi salata Caesar şi o clătită în cea de-a doua (60 lei împreună). Preparatele au fost gustoase, în porţii îndestulătoare, însă preţurile nu mi s-au părut a fi chiar modeste.  

Meniul cuprindea şi altfel de mâncăruri din bucătării diverse, cea locală, românească, fiind bine reprezentată şi preferată de cei mai mulţi dintre prezenţi. Într-un colţ al restaurantului se află frumos amenajat un bar, însă n-am prea văzut că ar avea clienţi în timp ce m-am nimerit eu acolo.

  Despre personalul hotelului s-ar cuveni să zic două vorbe de bine şi foarte bine, deoarece toţi lucrătorii cu care am interacţionat (recepţioneri, ospătari) au fost amabili, prompţi, serviabili, politicoşi.

     În concluzie, nu văd niciun impediment în a recomanda hotelul, acesta putându-se achita cu succes de îndatoririle de amfitrion, din ce am văzut eu. Pentru şederi pe termen scurt a fost chiar o variantă reuşită, deşi nu chiar ieftină, însă cum preţurile cazărilor au explodat cam peste tot în lume, nu ne mai miră nimic.

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

 https://www.youtube.com/watch?v=fT_b1ab0iB0


[fb]
---
Trimis de irinad in 04.04.24 19:09:52
Validat / Publicat: 04.04.24 19:53:40
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 384 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Camera, la prima privire
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45500 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[04.04.24 19:52:39]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

irinadAUTOR REVIEW
[04.04.24 19:57:46]
»

@webmasterX: Poziţionare ok!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterPHONE
[04.04.24 20:04:23]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

irinadAUTOR REVIEW
[04.04.24 20:20:22]
»

@webmaster: Mulţumesc foarte mult!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[05.04.24 08:29:10]
»

@irinad: Nu-mi vine să cred că am cunoscut acest hotel prin intermediul AFA și datorită strădaniei tale de a ni-l prezenta. De ce spun asta?

Am locuit în apropiere de acest mic hotel amplasat într-o zonă aglomerată și zgomotoasă. Treceam zilnic pe Șoseaua Olteniței, prin fața lui și mă întrebam dacă a fost inspirată apariția lui acolo. Din cele spuse de tine, se pare că da.

Ceea ce n-aș fi putut nicicum realiza este aspectul său interior, știut fiind că localnicii nu se cazează în hoteluri din propriile orașe. Fotografiile și impresiile tale sunt foarte ilustrative și mă ajută și pe mine să-l recomand dacă mi se va cere vreodată părerea în acest sens.

Călătorii frumoase oriunde și oricând!

doinafil
[05.04.24 14:04:44]
»

Actualul stabiliment, care se numeşte Hotel Corvaris, se pare că provine dintr-un fost cămin de nefamilişti, renovat, modernizat, adus la stadiul de hotelaş elegant şi cochet, numai bun pentru a găzdui în condiţii decente oaspeţi...

Dacă este așa, transformarea unui cămin de nefamiliști în acest cochet „hotelaș” este foarte reușită, știind cum erau întreținute camerele de nefamiliștii acelor vremuri!

Ideea este binevenită, mai ales pentru cei aflați în București cu treburi urgente, sau care vor doar un tranzit!

Prețul este măricel și nu prea , ținând cont cât au luat-o razna cazările în București, mai ales în centru!

Interioarele camerelor, mobilierul, dotările, preparatele de la micul dejun pot rivaliza cu cele de la hotelurile Țărilor Nordice, părerea mea! Pot spune, chiar, că acesta este mai dichisit!

Felicitări că ni l-ai semnalat 👋!... și... ca de obicei, mulți

irinadAUTOR REVIEW
[05.04.24 19:29:24]
»

@iulianic: Da, aşa este, am sesizat şi eu că zona este zgomotoasă şi aglomerată la şosea, însă am avut norocul să am camera cu fereastra pe spate, cu vedere spre Lidl, deci lipsită de neplăceri.

Raţiunea de a se fi transformat clădirea de dinainte în actualul hotel nu o ştiu, dar am văzut că a ieşit o treabă bună, hotelul fiind chiar cochet. Cât despre gradul de ocupare, pesemne că are perioade şi perioade. Restaurantul, în schimb, cred că are succes mai mult.

Şi eu îl voi recomanda celor ce sunt în căutarea unei cazări care oferă condiţii decente, curate, chiar dacă preţul nu este unul foarte atractiv.

Mulţumesc pentru urări pe care cu drag vi le întorc! La fel şi pentru vizită, ecou, comentariu!

irinadAUTOR REVIEW
[05.04.24 19:42:05]
»

@doinafil: Aşa mi-au spus colegii care aveau experienţă în a fi stat de mai multe ori în decursul anilor la acest hotel şi li se povestise despre faptul că această clădire, în prezent hotel, fusese în trecut un cămin de nefamilişti. Ideea a fost de succes, fiindcă pare că treburile merg bine aici, dar şi la restaurant.

Despre preţuri, exact cum spuneţi dvs., lucru menţionat şi de mine, cum acestea au crescut peste tot la cazare, nu ne mai miră prea tare nimic.

Dotările, micul-dejun, serviciile au fost ireproşabile.

Mulţumesc pentru ecou, vizită, aprecieri, vă îmbrăţişez cu drag pe amândoi!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[06.04.24 10:36:05]
»

@irinad: Ceea ce poate nu știu oaspeții de ocazie ai Hotelului Corvaris este faptul că în spatele clădirii, dincolo de blocurile construite acolo, se deschide privirii o amplă perspectivă asupra a ceea ce pretențios a fost denumit Parcul Natural Văcărești. Pentru a vedea ceea ce este acolo, nu este nevoie chiar să cobori în imensa "groapă" - cum o numesc localnicii.

Parcul Natural Văcărești este pe jumătate baltă, pe jumătate desișuri de vegetație, dar pentru curățarea terenului și pentru redarea sa naturii (a fost cândva groapă de gunoi și sălaș pentru oamenii fără adăpost), s-au depus eforturi considerabile. De la TV am aflat că recent în Parcul Natural Văcărești a fost un incendiu de vegetație, dar nu am fost acolo să văd urmările.

În orice caz, în anotimpul călduros (unii spun că și iarna) Parcul Natural Văcărești este un loc de ieșit în natură cu bicicleta sau pietonal. Nu se fac focuri, nu se fumează... mă rog, regulament de respectat ca în orice alt parc natural.

Despre Parcul Natural Văcărești - Delta dintre blocuri am scris și eu un articol pe AFA.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, iulianic

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066420078277588 sec
    ecranul dvs: 1 x 1