Pe cărările Siciliei

TIPĂREȘTE

Despre Trapani nu ar fi ceva foarte stufos de menţionat. Urbea ce ne-a găzduit 2 nopţi în Settimana Santa are aceeaşi arhitectură şi acelaşi farmec oarecum boem specific insulei, cu străduţele pietonale înguste, clădirile în nota colororistică gălbuie tradiţională şi o duzină de palate şi biserici ridicate acum mai bine de 6 sau 7 secole.

Dintre care menţionez Palazzo Berardo Ferro cu o frumoasă curte interiorară plină de arcade şi ghivece cu flori, Chiesa dei Gesuiti cu bolta decorată în aur, Cattedrale San Lorenzo cu remarcabila pictură reprezentând răstignirea lui Isus, Palazzo Senatorio astăzi sediu al clădirilor administrative locale ori Porta Oscura, cea mai veche intrare în oraş, alături de care s-a ridicat Torre dell'Orologio.

Un edificiu interesant şi construit mai spre zilele noastre în stilul art nouveau, în anul 1920, este Casina Delle Palme, locul de întâlnire la o cafea al înaltei societăţi din Trapani. Aspectul de interes al clădirii îl reprezintă amănuntul că imobilul de 2 etaje are în interior un palmier care se ridică şi trece spre cer printr-o deschidere din acoperiş.    

Cel mai savurat obiectiv turistic local l-a constituit, de departe, portul de peşte. Animaţia, mirosurile, glasurile pescarilor şi prezentarea mărfurilor undeva în jurul orei 8.30 dimineaţa a reprezentat un reper al întregului sejur. Este cu totul altceva decât piaţa de peşte întâlnită în alte locuri iar dacă o să am norocul ca site-ul AFA să îmi încarce un filmuleţ (la precedentul articol nu am reuşit) veţi vizualiza şi voi atracţia exercitată.

Nu vă ascund că am rămas surprins de îndemânarea barcagiilor în tranşarea înotătoarelor precum şi de multitudinea speciilor aflate la vânzare direct din bărci. Precum şi de cât de delicios este crevetele viu gustat la îndemnul unuia dintre pescari (marketingul lui a reuşit să mă determine ca în acea dimineaţă să înfulec vreo 300 grame din delicatesă la micul dejun).

Astăzi avem în program drumeţie, musai să planificăm şi aşa ceva. Că doar drumeţului îi şade bine pe traseu, nu?

Iar pentru asta alegem Riserva Naturale Orientata dello Zingaro, prima rezervaţie naturală a Siciliei, declarată în anul 1986 după ce protestele localnicilor au oprit construcţia unei autostrăzi. Ulterior aici au fost marcate poteci de mers pe jos cu panorame foarte frumoase.

Dar până acolo facem o mica pauză de răcorire la Spiaggia di Guidaloca, numai bună pentru exersarea mersului în tandem pe ţărmul niţel pietros şi apoi o alta, undeva pe serpentinele ce urcă spre rezervaţie, unde vedem indicatorul către Tonarra di Scopelo.

Fiind proprietate privată, ne este interzis accesul pe drumul de ţară care coboară către clădirea aflată la malul apei devenită oarecum cunoscută pentru dublele trase aici de regizorul şi actorii din Ocean's Twelve.

Aşa că o luăm pe cărarea bătătorită de mersul celor dinaintea noastră, coborâm o bucată de drum şi ne pomenim cu ceva mirific în faţa ochilor: stâncile Faraglioni şi clădirea roz în care odinioară se împacheta tonul.

Este un peisaj “de vis, de vis, de vis!” (ca s-o citez pe Adriana când o încântă un peisaj). Şi oricât m-am sucit şi răsucit să pot scoate cumva un cadru fără cablul de curent ce se vede în partea de sus a fotografiei şi care obturează landscape-ul puţin, nu am reuşit. Însă nici priveliştea nu-şi pierde din măreţie.

Mă credeţi sau nu, am stat amândoi, ne-am pozat şi am contemplat minute în şir frumuseţea locului, până au venit alţii şi le-am cedat cu generozitate – dar şi cu un oarecare regret – locul. Pentru că te afli pe un petic destul de mic şi alunecos, fără balustradă sau alte măsuri de siguranţă şi trebuie să dai dovadă de altruism...  

Pereţi înalţi şi stâncoşi deasupra cărora e înălţat un turn, alte câteva imense pietroaie ridicate din marea nuanţată în câte două sortimente de albastru şi verde ce se întrepătrund ireal, cu o pată pal rozacee a vetustei clădiri ce se odihneşte de ceva decenii pe mal.

Dacă precedenta plajă am luat-o doar la pas, în Cala Mazzo di Sciacca, următoarea ieşită în cale, devin mai agresiv şi intru în apa limpede, o baie ce mă revigorează excelent la orele amiezii.

Astfel încât putem lua cu asalt traseul din rezervaţie ce porneşte din Scopello, lung de 6,2 km, aproximativ 2 ore până la San Vito Lo Capo, şi oferă peisaje spectaculoase, cu plaje înguste şi golfuri idilice. Se poate parcurge şi în sens invers, la ambele capete existând parcări gratuite.

De asemenea, ai posibilitatea să mergi cât drum doreşti apoi te întorci la maşină, varianta aleasă de noi.     

Primii paşi ai traseului îi faci printr-un scurt tunel săpat într-o stâncă, galerie ce a constituit prima lucrare a proiectului de construcţie a drumului de coastă destinat autovehicolelor demarat în anul 1980.

Tunelul a devenit simbolul luptei societăţii civile care a atras mai mult de 3.000 de ecologişti, oameni de cultură sau simpli cetăţeni într-un marş de protest soldat cu o importantă victorie.

Odată intrat în micul muzeu din preajmă ai ocazia să afli mai multe amănunte interesante despre evenimentele acelor zile, semnificative fiind marşurile copiilor şi şirul uman întins pe toată poteca de peste 6 km în semn de protest împotriva iniţiativei statului Italian.

Ca drumeţ înfocat remarc imediat calitatea serviciilor oferite – balustrade de siguranţă şi indicatoare – pentru ca mai apoi să realizez scopul pentru care au manifestat atâta puhoi de lume.

Peisajul văzut şi parcurs alene devine tot mai incitant cu fiecare curbă sau viraj moale ori mai abrupt. Cum de s-a revărsat atâta frumuseţe pe aici? Şi cât va mai avea de gând Mediterana să mă surprindă cu nuanţele coloristice ale apelor sale.

Când credeam că m-am obişnuit deja cu ele, oferă cu dărnicie altele. Te întrebi cum arată albastrul apelor marine şi nu ştii să răspunzi. Dar nu sunt oare verzi? Şi rămâi vexat…

Cărarea te duce iniţial în urcare, hăul din partea dreaptă devine tot mai accentuat iar florile galbene şi albastre de pe stânga tot mai numeroase şi frumoase.

Înaintăm şi facem poze tot la câţiva paşi, flămânzi parcă de frumuseţe naturală. Iar rezervaţia ne hrăneşte cu îndestulare.

Abateri scurte de pe itinerariu pentru coborâri pe drumuşoare amenajate spre golfuleţe înguste şi plaje pietroase în care ne bucurăm de soarele cald după ce vântul dansase prin părul Adrianei până să îşi pună baticul. Prin al meu n-a mai avut ocazia, a venit prea târziu…

Drumul înapoi a fost la fel de frumos, întregul peisaj pe care-l parcursesem anterior fiind descoperit dintr-o altă perspectivă.

O pauză la final pe una din terasele din Scopelo pentru îngheţată apoi plecăm spre următoarea cazare.

Am avut parte de o zi splendidă, începută în gălăgia portului şi finalizată în centrul liniştit al micii şi cochetei localităţi enunţate mai sus, între acoladele căreia am savurat fiecare părticică de insulă prin care am trecut.

Oare ce să menţionez a fi mai frumos: tonara, plajele sau rezervaţia? Îmi e greu să mă decid. Şi nu voi consuma prea multă energie şi nervi întru elucidarea enigmei ci voi declara ferm: Sicilia este superbă!   

---

VIZUALIZĂRI: 520 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI