ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.02.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Alba Iulia
ÎNSCRIS: 23.08.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 10 nopți
Familie
2 AD. + 2 COPII -- v: 10, 15
PREȚ SEJUR 700
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN Apartament
REGIM MASĂ faraMasa
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Kohili House, oază de liniște, la țărmul mării

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Fără a merge la mare, în Grecia, vara nu este vară pentru noi, iubim soarele Eladei, plajele sale, mâncarea, dar mai ales, marea, apa caldă și mătăsoasă în care oricât de mult ai sta, tot nu te saturi. Grecia pare a fi o poveste de dragoste fără sfârșit.

Vara lui 2021 ne-a oferit și o vacanță în Grecia, la Nea Vrasna, la House Kohili. De ce la Nea Vrasna? Ne doream să ajungem undeva foarte aproape, pentru ca șoferul să nu simtă greutatea drumului, iar copiii să nu se plictisească și să nu se plângă prea tare,  cu toate acestea tot am avut nevoie de o cazare intermediară, pe care am ales-o, ca și în alte dăți, în Serbia.

Sejurul nostru a fost în cea de a doua jumătate a lunii august, am rezervat direct la proprietar, pe care l-am identificat pe FB, căutând apartamentul după nume. Am antamat un apartament și un studio, fiind două familii. Totul s-a rezumat la câteva mesaje, am mers pe încredere, fără să plătim vreun avans, urmând ca, dacă plata se face cash, să ne mai ofere o reducere de 10% față de prețul inițial.

House Kohili este un complex de apartamente situat chiar pe malul mării, oarecum la marginea stațiunii Nea Vrasna, dar extrem de aproape de centru. Cele două etaje și parterul sunt alocate turiștilor, iar proprietarul are un apartament la demisol unde vine din când în când. Noi am primit, pentru că așa am stabilit cu proprietarul, cu Christos, un apartament la etajul doi, cu vedere directă și laterală la mare, cu o priveliște absolut senzațională. Acel albastru unic al mării, mi-a pătruns în suflet, prin retină și îl păstrez și acum acolo.

Accesul în apartament se face pe scări, nu este lift.

Apartamentul este mare, suficient pentru o familie cu doi copii, are două dormitoare, baie, hol, o chicinetă foarte micuță, fără loc de luat masa, dar cine ar sta să ia masa sau să bea o cafea în cameră, atâta timp cât terasa extrem de generoasă oferă o priveliște ce ține și de foame și de sete! Absolut magnifică!

Dormitorul părinților dispune de un pat matrimonial, cu noptiere, televizor,  dulap și o măsuță pentru depozitarea unor nimicuri, mobilierul fiind confecționat din pal, în culori nisipii. Pe jos, gresie în nuanțele pământului. Camera are balcon, iar la geam sunt rolete ce asigură o bună protecție antilumină și antisoare.  

În camera copiilor, două paturi de o persoană sunt așezate în forma literei L, astfel ca pot fi și împreună și singuri, în același timp, având intimitate. Deasupra patului, 3 prize. În mijlocul camerei o măsuță, într-un colț, un fel de birouaș cu un scaun. Geamurile, la fel, sunt prevăzute cu perdele și rolete, cu ieșire directă pe terasă. Camera este dotată cu aer condiționat.  

Wifi este gratuit.

Chicineta este destul de mică, dar echipată cu tot ceea ce este necesar, frigider, plită electrică,   oale, cratițe, veselă, tacâmuri, tigăi, căni, pahare, ibric, filtru de cafea.  

Baia cu duș, toaletă și chiuvetă, în nunațe de alb și maro, nimic spectaculos, micuță,  dar curată. De fapt, totul este foarte curat, lenjeria și prosoapele lună, la baie se oferă consumabile.  

Cel mai autentic punct al cazării este, după mine, terasa, imensă, unde în fiecare dimineață, pentru că eu mă trezeam prima, îmi beam cafeluța, citeam, priveam marea. Un răsfăț pentru mine și suflet.

Plaja este privată, șezlongurile sunt gratuite. De fapt, plaja este imensă, puțin în lateralul apartamentului, spre stânga este un bar, iar șezlongurile din partea aceea de plajă sunt contra consumație. La ieșirea de pe plajă se găsește un duș.  

Marea este albastru cerneală, malul mării și plaja cu pietricele mici și mărunte, marea lină, ca un lac cald și clar. Imediat după mal, la cca 2,3 metri marea se adâncește brusc, dar copiii noștri sunt mari acum, buni înotători, iar pentru siguranță, eu folosesc baston din acela ce te ajută să plutești.  

În apropiere sunt magazine alimentare, brutării, baruri, restaurante. Noi am mâncat foarte des la El Greco, un restaurant de excepție. La circa 2,3 kilometri se poate găsi un Lidl.  

Parcarea se face în fața clădirii, este gratuită. Propriu-zis la ieșirea din clădire, după ce cobori scările, pasul calcă direct nisipul, apoi urmează șoseaua, pe care nu circula nicio mașină, doar cel care vine de două ori pe săptămână cu fructe.  

La Asprovalta se poate ajunge într-o plimbare pe malul mării, cam în 15 minute. 

Aspecte pozitive: poziția și priveliștea fac toți banii; amabilitatea proprietarului;  

Aspecte negative: pereții sunt subțiri și se aude gălăgia, în unele dimineți vin autocarele cu turiști, mai ales sârbi, extrem de vocali; acest lucru poate fi deranjant;  

Pentru prețul plătit, priveliștea senzațională, liniștea și pacea stațiunii și a locului, poziția excelentă, în seara aceasta mi-aș face bagajul și aș porni spre Nea Vrasna, spre House Kohili! Apropo, am fost la Christos, doi ani consecutiv!  


[fb]
---
Trimis de sunflower in 21.02.24 22:26:00
Validat / Publicat: 22.02.24 06:50:12
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Ungaria toată ne place!

VIZUALIZĂRI: 303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 House Kohili, de pe terasă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24950 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[22.02.24 06:49:44]
»

Mutat în rubrica "Kohili House [Nea Vrasna], VRASNA & ASPROVALTA" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

DOINITA
[22.02.24 09:48:08]
»

Foarte frumos si in detaliu descris locul de cazare si imprejurimile! Felicitari!

Se pare ca "suferim" de aceiasi boala, dependenta de Grecia si din ce stiu eu si am trait pana acum (prima deplasare in Grecia a fost in 1994) nu exista leac! 😂 In fiecare vara apare o acutizare a dorintei de a simti mirosul si culoarea Eladei. Pentru mine (am mai spus pe aici) Grecia are miros!

Vacante cat mai multe si mai frumoase, in Grecia si oriunde se poate!

sunflowerAUTOR REVIEW
[22.02.24 13:34:21]
»

@DOINITA: Este superbă la fiecare pas! Vacante minunate vă doresc și vă mulțumesc pentru popas!

doinafil
[10.03.24 16:06:16]
»

@sunflower: Este unloc în care mi-ar plăcea și mie să ajung! Foarte bună descrierea, iar faptul că hotelul este în „buza” plajei este un avantaj important! Să stai dimineața savurându-ți cafeaua și privind marea, este un răsfăț, de-a dreptul! Felicitări pentru articol și poze! 👋

P. S. Fiul tău pescar a prins de-o saramură, de-un grătărel, ceva?! 🍽

sunflowerPHONEAUTOR REVIEW
[11.03.24 07:40:40]
»

@doinafil: mulțumesc pentru popas și cuvinte! Acesta este cel mai tare atu al apartamentelor, poziționarea și priveliștea! Pescarul, ca pescarii , nu conteaza captura, ci timpul petrecut sprijinit în undiță! Călătorii de vis!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, DOINITA

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049760103225708 sec
    ecranul dvs: 1 x 1