Muzeul Chihlimbarului Colți și Complexul Rupestru Aluniș, de văzut în Comuna Colți

TIPĂREȘTE

În review-ul despre „Trovanții Babele de la Ulmet” , vezi impresii, spuneam că am văzut câteva obiective turistice buzoiene printre care și cele din Comuna Colți, o comună mică cu 4 sate și circa 800 de locuitori. Comuna, se află în zona montană a județului Buzău și este cunoscută pentru colecția muzeală de chihlimbar, singura din România, aflată în Satul Colți și pentru Biserica din piatră din satul Aluniș. Muntele ce o străjuiește, este cunoscut pentru că i-a dat numele și pentru cei șapte colți de piatră așezați în semicerc ce-i formează culmea. De la Buzău sunt circa 70 kilometri, iar de la Brașov, de unde veneam noi sunt circa 110 kilometri, dar „toate drumurile trec prin Pătârlagele” de unde sunt doar 12 kilometri, drum bun, asfaltat.  

Colți este prima localitate ce prezenta interes, pentru mine, aici aflându-se Chihlimbarul de Buzău, rezervație naturală geologică și paleontologică, arie protejată unde și azi, ploile torențiale dezvelesc bucăți de chihlimbar pe care șiroaiele le plimbă și sătenii le adună. Chihlimbarul este o răşină produsă de unele specii de pin, fosilizată de-a lungul a zeci de milioane de ani, folosit încă din Paleolitic drept materie primă pentru fabricarea amuletelor și a podoabelor, iar grecii antici îl considerau lacrimile zeilor.  

Chilimbarul de Colți, romanitul, una din multiplele varietăți de chihlimbar este considerat cel mai valoros datorită frumuseții sale și a celor peste 160 de culori, de la galben ca mierea, la brun-roşcat, negru-brun sau verde-negru. În tradiția populară localnicii îl numesc ambră care ar fi lacrimile pământului.

Existenţa unor zăcăminte de chihlimbar în zonă și preocupările locuitorilor pentru exploatarea şi prelucrarea acestuia au determinat organizarea Colecţiei muzeale Colţi, inaugurată în 1980. Iniţiativa constituirii acestei colecţii datează din 1973, când începe şi construcţia unei clădiri care să o găzduiască. În vara lui 2020 s-au terminat lucrările de reabilitare la clădirea ce-l adăpostește, au fost instalate tehnologii inovatoare, vitrină smart cu ecran touch care permite vizitatorului să exploreze în detaliu obiectele pe care le conține, vitrine automatizate cu display-uri LCD sincronizate și sistem de iluminat inteligent care ghidează discret traseul vizitatorului, monitor touchscreen iar Colecția a devenit Muzeu.  

Muzeul Chihlimbarului din Colți nu are site, are doar pagină pe site-ul muzeului județean Buzău, muzeubuzau.ro/?venue=cole ... hihlimbar-colti, dar are cont pe FB, tefefon 0238 502 770, E-mail muzeulchihlimbarului@yahoo.com. Este închis lunea și marțea, deschis de miercuri până duminică, din mai până în septembrie între orele 10 și 18, în restul anului între 9 și 17, costul biletului de acces a fost 13 lei. Se poate face și un tur ghidat, cost 40 de lei.

Muzeul este adăpostit într-o clădire cu etaj, așezată într-o curte nu prea mare în care se intră printr-o poartă de lemn cu stâlpi înalți și puternici, cu acoperiș de șindrilă, construită, ca și clădirea, în stilul arhitectonic specific zonei.  

Clădirea înconjurată de câțiva brazi are parterul din piatră de râu și etajul placat cu lemn cu prispă pe toată lungimea ei.  

Am mers la parterul Muzeului am achiziționat bilete și am mers cu un grup însoțiți de Diana, ghida muzeului, de la care, pe parcursul plimbării, am aflat multe din cele scrise mai sus.  

Vizita a început la parter în Sala 1 „Grota de la Nucu-Bozioru” unde într-o fotoexpoziție este prezentată grota-monument care a fost Schitul Fundul Peșterii (Profiru) despre eu am vorbit în vezi impresii. Am trecut mai repede prin Sala 2 „Colți preistorici” ce prezintă elemente de paleofaună din zona Buzăului, oasele unor mamifere cuaternare gigantice, astăzi dispărute, apoi am urcat la etaj. Aici în trei săli este expusă Colecția de chihlimbar și flori de mină ce cuprinde peste 250 articole.  

Sala 1 „Extragerea și prelucrarea chihlimbarului” prezintă o tematică legată de extragerea și prelucrarea chihlimbarului, în perioada interbelică aici s-au extras circa  2 tone de chihlimbar. Am văzut diverse obiecte utilizate în procesul de extracție și prelucrare a chihlimbarului, polizor pentru lustruirea obiectelor de chihlimbar, lămpașe de mină având dimensiuni diferite, ciocane, târnăcoape sau lopeți cu ajutorul cărora căutătorii de chihlimbar ajung la comoara mult dorită. Un segment expozițional aparte este dedicat savantului Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872 -1925), întemeietorul Scolii Românești de Pedologie, a realizat o monografie a zăcămintelor de chihlimbar, care a fost teza lui de docență și prima teză de docență a Universității București (1903). El a demonstrat că dintre cele 162 de nuanţe de ambră cunoscute în lume, rumanitul de la Colţi, unic prin culoarea sa neagră este prin rariratea sa cel mai valoros.  

Am mers în Sala 2 „Chihlimbarul. Istoric și rafinament” , cea mai valoroasă sală a Muzeului, unde am văzut o mare varietate de exponate de chihlimbar cu forme translucide, transparente, opace, de diverse nuanțe ce merg de la galben la brun-roşcat sau verde-negru, aflate în stare brută, prelucrată sau sub formă de podoabe (coliere, inele, cercei, pandantive).  

Sunt câteva bijuterii deosebit lucrate, mai multe exponate cu incluziuni în ele, dar și o bucată de chihlimbar neprelucrat de dimensiuni impresionante, cântărește 1.857 grame, dar cea mai mare piesă de rumanit, un bulgăre de chihlimbar în greutate de 3.480 grame, se găsește la Muzeul Județean Buzău. Nu este perfect, are o mică ciobitură dar și o poveste frumoasă. A fost deținut de o bătrână care îl folosea ca opritor de ușă. La începutul anilor 1990 casa acesteia a fost spartă hoțul furând mai multe lucruri, bolovanul de la ușă a fost aruncat cu piciorul fiind ușor ciobit.  

În Sală 3 „Flori de mina” sunt prezentate într-o formulă muzeotehnică inovatoare flori de mină și eșantioane de minerale din diverse zone ale țării. Am văzut aici bucăți de calcită, pirită, cuarț floral cu depunere de fier, barită, marcasită sau rodonit, iar expoziția, deși de mici dimensiuni, mie mi-a plăcut, este interesantă.

Am coborât la parter, am mers în micul magazin, nu am văzut nimic interesant, și după circa 45 de minute am părăsit clădirea și curtea muzeului. Am părăsit satul Colți, dar am rămas în comuna Colți pentru a merge în Satul Aluniș.

Complexul Rupestru Aluniș, destinația noastră, se află pe Drumul Comunal DC71, la circa 5 kilometri de Muzeul Chihlimbarului, la baza unui masiv stâncos denumit Culmea Martirei, și este alcătuit dintr-o biserică și trei chilii săpate în stâncă, vechi de 750 de ani. La intrare sunt câteva panouri cu informații despre complex, povestea complexului, interpretări date de specialiști, detalii despre stâncă și modul în care a fost ea săpată.  

Conform tradiției, sustinută și de inscripția din altar, lucrarea a fost săvârșită la leat 1274 de doi păstori, Simion și Vlad. Într-o zi, unul din păstori cufundat într-un somn adânc a visat că un înger î-l îndemna să sape în coasta muntelui din preajmă și va descoperi o icoană a Maicii Domnului. Cei doi păstori, ajutați de localnici, au început săpăturile și în mijlocul ei au găsit icoana, semn că acolo trebuie să ridice o biserică. Au săpat în continuare în locul unde au găsit icoana ridicând altarul. Dar, modul cum sunt scrise cele două nume, pe același rând și primul din listă, sugerează că este vorba de o singură persoană mult mai importantă, nu cioban, care ar fi unul din ctitorii Bisericii.  

Conform specialiștilor, întregul complex se încadrează în perioada de propagare a creștinismului în secolele 4 – 6 d. Hr.. Astăzi este cea mai veche și printre puținele biserici așa de vechi în care se mai săvârșesc slujbe religioase fiind din anul 1864 biserică parohială.  

Este deschisă zilnic între orele 9 și 18, are site biserica-rupestra-alunis.business.site, cont pe FB, și numerele de telefon 0749 911 898 și 0765 263 159.

Biserica săpată în piatră, de mici dimensiuni, 8,80 metri lungime, 4 metri lățime, are forma de navă cu tavan boltit, Altarul mic prevăzut cu o fereastră are Masa și cele de trebuință, Naosul și el cu o fereastră, pentru iluminare și aerisire, pereții împodobiți cu Icoane mai vechi sau mai noi. A primit Hramul „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” , pe care îl păstrează și astăzi. În anul 1825 Biserica a fost extinsă cu un foișor de lemn cu turlă, Pridvorul – Pronaos și Clopotnița de astăzi, vopsite în albastru ca și Poarta de la intrarea în Curtea Bisericii. Mai târziu, în anul 1870 s-a pus o Catapeteasmă din lemn de stejar, cu Icoane din tablă de zinc, cu astfel de Icoane fiind împodobit și Pridvorul.

De o parte și de alta a bisericii se află trei încăperi, săpate de asemenea în stâncă ce au servit drept Chilii pentru călugării schitului. Am găsit o hartă explicită și le-am căutat. Chilia C este mult mai sus de biserică, nu se vede decât dintr-un anumit unghi.  Am urcat la ea, inspirând și alți turiști, căutați-o. Vizitați-le, merită să vezi condițiile în care trăiau vechii călugări.  

Am coborât și ne-am întors la mașina pe care o lăsasem lângă parcarea amenajată de lângă complex. Trecuse aproape o oră de când începusem plimbarea prin Complexul Rupestru Aluniș.

Se spune că acesta împreună cu cele din Țara Luanei, vezi impresii reprezintă leagănul creştinătăţii din România, Athosul românesc. Sihaștrii din acele vremuri vechi s-au ascuns în inima munților, în mijlocul pădurilor dese, între stânci și prin peșteri, pentru a se proteja dar și pentru a nu fi tulburați din rugăciuni și meditație, departe de lume și de oameni, unde se simțeau mai aproape de ceruri, astfel că și acum, în aceste ținuturi buzoiene se ajunge greu, pe drumuri ocolite, poate protecție în fața valurilor turistice?!?! ….  

Cam asta a fost plimbarea noastră în Munții și Valea Buzăului, un colț uitat de lume, unic și de neasemuit, un amestec de mit și realitate.

Dacă încă nu sunteți convinși să faceți o plimbare prin Buzău, recitiți impresiile și revedeți pozele și vă veți convinge! Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 330 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI