La Mănăstirea Oașa

TIPĂREȘTE

N-aș fi ajuns niciodată la Mănăstirea Oașa dacă traseul turistic conceput de agenția organizatare a circuitului Transfăgărășan-Transalpina, un circuit de două zile, n-ar fi inclus și acest obiectiv. Așezământul monahal este situat pe malul Lacului de acumulare Oașa, la o altitudine de 1350 m, pe valea care desparte masivul Șureanu (2140 m) de masivul Cindrel (2250 m), în zona în care arcul carpatic are cea mai mare deschidere. Locul este izolat, iar drumul până acolo este lung și anevoios dacă nu ai o mașină potrivită. Cea mai apropiată localitate, Tău Bistra din comuna Șugag, se află la o distanță de peste 40 km. Până la Sebeș sunt 70 km, iar până la Petroșani 57 km.

Noi am ajuns acolo cu autocarul, pe DN67C - Transalpina, iar de la Barajul Oașa am virat la dreapta și am continuat 4-5 km pe un drum forestier relativ neted, dar foarte prăfos, care se derulează prin pădure, pe malul lacului. Vegetația de la marginea drumului, pudrată cu o pulbere fină, gri, de praf stârnit de mașini, arată dezolant. Am aflat că nu există mijloace de transport în comun până la mănăstire. De la Sebeș, un autobuz te duce doar până la Șugag, de acolo, cu restul de 40 km, te descurci cum poți.

Nici nouă, cu autocarul, nu ne-a fost foarte ușor dat fiind faptul că în zi de weekend zona din jurul Barajului Oașa era foarte aglomerată, cu mașini parcate haotic, iar pentru a vira la dreapta, pentru a ne angaja pe drumul forestier, a trebuit să dăm dovadă de multă răbdare - noi, și de foarte multă atenție și concentrare - șoferul.

Dar, cum-necum, am ajuns la poarta Mănăstirii Oașa, în parcarea destul de largă de acolo. Încă din parcare remarci faptul că la Mănăstirea Oașa încă se construiește. O biserică nouă, de zid, pare finalizată, dar accesul în interior nu este posibil. Slujbele se țin în paraclisul de la demisol, foarte impresionant, cu puternici stâlpi de susținere și cu bolți asemănătoare pivnițelor domnești.

Nu știam nimic despre acest sfânt lăcaș. Din informațiile ghidei care însoțise și alte grupuri înaintea noastră, dar și studiind documentația pe care am achiziționat-o de la mănăstire, am aflat că lăcașul de la poalele Munților Șureanu, această oază de liniște, înconjurată de păduri și ape, a avut un destin aparte.

În curte remarci biserica din lemn, magazinul cu obiecte bisericeşti, corpuri de chilii şi alte construcții administrative.

Biserica din lemn, înălțată pe o fundație de piatră, are formă de cruce și o singură turlă, pătratică, cu câte un turnuleț la fiecare colț. Biserica de lemn a Mănăstirii Oașa este pictată în întregime, meritul acestei lucrări revenindu-i meșterului Liviu Dumbravă din Gura Humorului care a lucrat aici în anii 1985-1986. Biserica are un frumos iconostas, mobilier sculptat și adăpostește moaștele mai multor sfinți.

Pisania vizibilă în interior, deasupra uşii, ne spune următoarele: "Cu vrerea tatălui, cu ajutorul fiului şi împreună, lucrarea Sfântului Duh, ridicatu-s-a această biserică din lemn, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" în colonia Fetiţa, de pe Valea Frumoasei, comuna Şugag, jud. Alba, în anul 1982-1983, prin părinteasca purtare de grijă a P. S. Episcop Emilian Brîndaş, al Alba-Iuliei, primul ierarh al refăcutei eparhii după 275 ani, paroh fiind C. PR. Petru Faur şi protopop P. C. PR. Viorel Porcaru.

Construită cu ajutorul şantierului T. C. H. Valea Sebeşului şi sprijinul bunilor noştrii credincioşi de aici, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica "Fresco" de pictorul Liviu Dumbravă din Gura Humorului între anii 1985-1986, reconstruită în locul unei vechi biserici din anul 1943 al cărei ctitor, scriitorul Ionel Pop, se întâlnea aici adesea, în clipe de meditaţie şi de reculegere cu marele scriitor Mihail Sadoveanu, bisericii noi i s-au făcut unele îmbunătăţiri, meşterul Petru Sora din Şugag îmbinând şi alte elemente din arhitectura tradiţională.

Lucrările acestea fiind bineplăcute lui Dumnezeu, P. S. Episcop Emilian înconjurat de un sobor de preoţi şi de credincioşi ai acestor locuri, a sfinţit această biserică în ziua de (aici este un spațiu liber, data sfințirii nemaifiind înscrisă) împărtăşind tuturor celor prezenţi cuvânt de învăţătură pentru păstrarea credinţei străbune şi slujirea patriei noastre scumpe spre preamărirea lui DUMNEZEU cel în Treime închinat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.”

Conform pisaniei, povestea Mănăstirii Oașa începe în anul 1943 când Mihail Sadoveanu împreună cu prietenul său de drumeție și de vânătoare Ioan Pop au ridicat pe Valea Frumoasei o bisericuță din lemn. Mai târziu, în 1982-1983, vechea biserică a fost reparată și strămutată ca urmare a amenajării lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei.

În anul 1990, biserica de lemn a fost resfințită, iar mănăstirea a devenit lăcaș pentru o obște de maici. Cu ajutorul celor de la Hidrotehnica, maicile au reușit să construiască mai multe corpuri de chilii cu etaj, clopotniță, stăretie și trapeză, dar din cauza condițiilor dificile de viețuire (ierni grele, acces anevoios), după 9 ani, maicile au părăsit mănăstirea stabilindu-se la un lăcaș de lângă Alba-Iulia.

Mai bine de un an, Mănăstirea Oașa a rămas abandonată, grija complexului monahal părăsit căzând în sarcina Mănăstirii Lupșa, care, de la o depărtare de aproape 200 km, o administra cu greutate. La 1 iunie 2000, lăcașul pustiit, greu accesibil, a fost repopulat cu o obște de călugări provenind de la Schitul Poșaga. Despre comunitatea monahală de la Poșaga, constituită în anul 1994, la inițiativa unui grup de absolvenți din Centrul Universitar Timișoara, adunați în jurul părintelui Arhimandrit Iustin Miron, aș putea spune foarte multe, amănunte aflate dintr-o publicație procurată de la mănăstire. Nu cred însă că este locul aici pentru a intra prea adânc în detalii.

Demn de reținut este faptul că la Mănăstirea Oașa sunt doar călugări intelectuali, trecuți mai întâi prin școala însingurării monahale de la Schitul Poșaga, iar mai apoi inițiați în tainele Filocaliei de duhovnicul lor de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, părintele Teofil Părăian. La Mănăstirea Oașa, fiecare viețuitor își urmează înzestrarea proprie - părintele stareț Iustin a terminat Facultatea de Electrotehnică - Timișoara, părintele Pantelimon a absolvit Școala de Arte Frumoase, părintele Serafim este medic, părintele Nectarie este teolog, părintele Moise este scriitor și editor, iar părintele Sava a terminat Conservatorul, în America.

Ce am mai văzut la Mănăstirea Oașa? În afară de poarta de lemn, în stil maramureșean și de vechea biserică din lemn, tot de inspirație maramureșeană, o clopotniță nouă și mai multe corpuri de chilii construite recent. Aproape toată curtea este un șantier în mijlocul căruia tronează noua biserică, de zid, încă nefinalizată. Lângă biserica de lemn, se află agheasmatarul, locul unde se aprind lumânările și pangarul - magazinul de obiecte bisericeşti pe care noi l-am găsit închis. Vizitatorii își pot anunța prezența sunând la soneria montată la intrare așteptând apoi să apară cineva să le deschidă. Nu am apelat la această metodă aflând că la intrarea în paraclisul de la demisolul bisericii mari există un punct de vânzare unde găsim aceeași generoasă ofertă: publicații religioase, iconițe, mir, tămâie, lumânări, candele, brățări, miere și siropuri din producția locală...

În încheiere amintesc hramurile Mănăstirii Oașa: Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon - hramul bisericii mari, totodată hramul principal al mănăstirii și Adormirea Maicii Domnului - hramul bisericii de lemn. Pentru că mănăstirea a luat ființă în ziua de 1 iunie, dată la care este prăznuit Sfântul Martir și Filosof Iustin, acest hram a fost atribuit paraclisului de la demisolul bisericii mari.

---

VIZUALIZĂRI: 982 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI